Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Gorunul - trairi poetice ale mortii de Lucian BLAGA



Lucian BLAGA Gorunul
Blaga este un tulburator poet al mortii, tema care strabate intreaga sa creatie si care da substanta viziunii expresioniste asupra lumii, asa cum reiese mai ales din volumele Poemele luminii, in marea trecere si Lauda somnului. Confruntarea cu neantul da nastere unor atitudini contradictorii, de la nelinistea tragica ce ia forma tanguirii de bocet (Mama--nimicul-marele! Spaima de marele/ imi cutremura noapte de noapte gradina") pana la impacarea elegiaca cu gandul mortii (GorunuL).



Apartinand volumului Poemele luminii, poezia Gorunul este cea mai cunoscuta elegie pe tema mortii din creatia lui Blaga, fiind dominata de ideea seninatatii cu care eul liric isi contempla presentimentul alunecarii lente in nefiinta. La o prima lectura, pozitia poetului pare sa fie aceea de receptacul, in orizontul cunoasterii dictate de suflet, adevarata iluminare a destinului individual: in limpezi departari aud din pieptul unui turn/ cum bate ca o inima un clopot". Starea aparenta de liniste va fi asumata de constiinta autorului, ce poarta in sine tensiunea intrebarilor privind raportul om/cosmos: imi pare/ ca stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange". Ritmul netulburat al universului - din pieptul unui turn () bate ca o inima un clopot" - curge in vinele omului. Inima bate in pieptul imprejurimilor, subliniindu-se astfel nostalgia reciproca prin care se afirma virtuala nostalgie existentiala.



Arbore ocrotitor, ca si teiul eminescian, gorunul creste firesc in peisajul launtric al sinelui artistului, care capteaza o ipostaza a primordialitatii naturii. Astfel, intr-un univers al semnificarii, acest copac purificat, spiritualizat poarta in sine o taina", singura cale de comunicare cu universul primordial. in planul sensibilului, interogatia din cea de-a doua strofa - de ce ma-nvinge/ cu aripi moi atata pace" - suna ca o garantie a unitatii fiintei cu materia cosmica. Departe de a fi elementul unui simplu peisaj real, simbolicul gorun este un element viu, o margine" intre finit si infinit, proiectandu-se in spatiul poetic al ultimei strofe ca un copac mitic, element purtator de sens. Maiestatea si permanenta lui -creste-n trupul tau sicriul, sicriul meu" - coplesesc echilibrul fragil al existentei, actualizand o proiectie a mortii asupra vietii, asemenea lui Rilke : Cand arzatoare viata/ ne-o credem in toi/ moartea, in miezul fiintei/ plange in noi" (EpiloG).



Strofa a treia, a concluziei, supune puterea simtirii unei discrete revelari a misterului" ascuns in starea de lancezeala a sufletului invins" la umbra gorunului. Sentimentul de integrare in natura, in cosmos nu este o atitudine pasiva, caci linistea/ ce voi gusta-o intre scandurile lui/ o simt pesemne de acum", ci angajeaza un mod specific de a trai, in care existentialul si umanul, cu fiecare clipa care trece", se vor putea implini in marele univers. Ipostaza linistii" si valoarea concreta a substantivelor scanduri" si sicriu" sunt sugestii ale existentei, iar starea de dupa moarte (o simt pesemne de acum") este marcata de cresterea intr-un decor final a sicriului", ce se prezinta pe sine ca temporalitate.

Constructiile dubitative O, cine stie", poate" cresc dramatismul cautarii unui sens al Vietii, intrebarea rascolitoare extinzandu-se catre sensul-concept, suflet: si linistea o simt pesemne de acum: / o simt cum frunza ta mi-o picura in suflet". Aceasta pendulare intre vagi dubitative: imi pare", de ce", poate ca", pesemne" dezvaluie cand fiinta, sub semnul efemerului, cand eterna nefiinta". Poetul aude" vag in limpezi departari, apoi simte" in trup cresterea presimtirii mortii-aspiratie catre armonie. Ca afirmare a acestui ideal, sentimentul trecerii catre nefiinta inglobeaza ecouri din spatiul nedefinit al eului perisabil.



Din perspectiva larga a timpului, crescand din clipa in clipa, linistea cea mare (care respira in poeziile Liniste, Fiorul, in marea trecerE) incepe sa devina punct in care regasirea sa apropie vesnicia. Marea Trecere", sustinuta lexical de verbe la indicativ prezent (aud"."bate", imi pare", curg", ma-nvinge", zac"), alternand viitorul (Vor ciopli", voi gusta") cu certitudinea prezentului (simt", creste", picura", trece"), se pune in scena, inundand totul, pana la nivelul suprem al postexistentei. Fuziunea prezent-viitor intr-o realitate" cosmica din ruga" blagiana catre zeul padurii (in acceptia lui Holderlin, copacii sunt fiecare un zeU) se implineste in pacea" finalului, creand o viziune de echilibru. Cele doua destine paralele se implinesc, linistea eterna, picurand" insinuant cu miscari lente, va coplesi fiinta in totalitatea ei. Ideea" premeditata a disparitiei echivalente cu permanenta se intrevede dintr-o imagine rasturnata" din strofa a doua, unde poetul este obiect al unui contact afectiv cu Fiinta la nivelul senzatiilor (imi pare", simt").

Procesul devenirii se recunoaste si la nivelul lecturii poetice a textului, sensul cuvintelor relevandu-se nu in spatiul fizic al lecturii sintactice, narative", ci in orizontul misterului. Aspiratia termenilor este tot spre refacerea unitatii primordiale, dovada solemnul cuvant pace", care transmite fiorul Tacerii din si in care se trag insesi cuvintele. Se poate vorbi de o corespondenta cuvant - entitate umana, pe aceeasi idee ca nefiinta in care intram in final - si mut/ ascult cum creste-n trupul tau sicriul,/ sicriul meu" - nu-i alta decat cea primordiala.

Definindu-si alunecarea in nefiinta, eul poetic se contureaza treptat de la limpezi departari" la turnul" cu clopot, la gorunul" cu frunza jucausa", trunchi, inima, trup, la sicriul meu", intr-o continua devenire. Pentru un poet al marilor intrebari ale constiintei, cuvantul-cheie clopot" apare ca simbol al vietii ca o inima", masurandu-si marginirea de care este guvernat. Sicriul meu", termen funebru, nu este receptat dureros, ci implica o atitudine detasata, intrucat eul nu mai are nimic subiectiv, fiind astfel o absenta prezenta.

Autorul Poemelor luminii descifreaza, strabatut de infiorari, o stare sufleteasca, un impuls al setei de absolut. in plan formal, artistul opteaza pentru reprezentari in care elemente concrete (turn", clopot", vine"), impletite cu valente umane (piept", inima") si abstracte (pace", liniste") vor putea fi receptate pe masura ce materializeaza o atmosfera transcendentalizata.

Tensiunea emotionala este marcata din nou, in final, prin repetarea apelativului gorunule din margine de codru", constituit ca punte de comunicare intre sine si Cosmos. De la inceputul manifestarii sale lirice, cu suport filosofic, raportul dinamic/static, sustinut ca stare de spirit prin zac in umbra ta/ si ma dezmierzi cu frunza-t jucausa", se recunoaste drept continua participare afectiva in metamorfoza sensurilor stiute ale lumii. Cele trei strofe corespund evolutiei de la un stadiu embrionar al acestui duh" originar - aud din pieptul unui turn/ cum bate ca o inima un clopot/ si-n zvonuri dulci" - spre interogatii si framantari de constiinta problematizanta si, in final, spre o stare de puritate incipienta : o simt pesemne de acum". incorporare" a acestei stari inefabile, moartea dobandeste sinonimia viata", Eul devenind centru al receptarii totale.

Poezia de fata cuprinde elemente ale elegiei, lirismul acestui monolog poarta in subtext asemanari cu marea dorinta din eminesciana Mai am un singur dor, ce se implineste abia odata cu reintoarcerea la matca originara. in ambele spatii poetice, versurile finale sfarsesc prin a inchipui imaginea mirificului taram, purtator al unor valori mioritice, dar, spre deosebire de balada populara, seninatatea lui Blaga apare ca rezultat al intuirii lumii dintr-o perspectiva cosmica.

Maiestria poetica consta in supunerea rostirii fata de modul elegiei, pe un ton solemn si profund. Sensul vizat, un raport direct cu absolutul, implica o rara puritate a versurilor prinse" in lanturi enuntiative, in care ingambamentul va avea un efect stilistic superior (poate ca/ din trunchiul tau imi vor ciopli/ nu peste mult sicriul") prin ondularea frazei cu pauze neasteptate.

Ritmul general contamineaza prin miscarea lui grava. Traducand comparatia ca o inima un clopot", poetul sparge catusele formei traditionale, iar simplitatea si naturaletea versului liber sugereaza eul dezmarginit.

Dincolo de planul filosofic secundar, poezia accede in lumea atextuala a propriei realitati, iar problematizarea sentimentului ce se infuzeaza din substanta formelor de continut vizeaza trairea poetica a creatiei blagiene in ansamblu. Magician al versului, L. Blaga va apropia operei eternitatea, impunand acesteia timpul artei sale. Cuvintele ca dispersare in multiplicitatea Sensului (stadiu paradisiaC) vor atrage noi si noi lecturi, caci dupa o poezie adevarata nu se pune niciodata punct".



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.