(numele la nastere: Laurentiu
Iones-cu), n. 2 nov. 1916, corn. Fulgade Jos, jud. Prahova - m. 16 nov. 1984, Bucuresti.
Prozator
Fiul lui Tudor Iones-cu, proprietar agrar, si al Ecaterinei (n. Curculescu).
Scoala primara in comuna Cioranii de Jos. Liceul Militar din Chisinau. Renunta la cariera militara, pentru care nu are vocatie, si se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (licenta in 1941). In acelasi an, mobilizat pe front, ca ofiter de rezerva, e grav ranit la Odessa, declarat mort la Cotul Donului (i se publica in tara, in rev. literare, necrologul), cade prizonier. Participa ca voluntar la razboiul antifascist; din nou ranit la Odessa, continua sa lupte pana la victoria din 1945. Ramane in cadrul fortelor armate, redactor la diverse rev. de cultura si consilier artistic la "Teatrul Armatei", pana in 1961, cand se retrage, dedicandu-se exclusiv scrisului. Vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor in ultimele trei legislaturi (din 1968). Debuteaza cu proza scurta in Bilete de papagal (1937). Colaboreaza la Universul literar,
Mesterul Manole, Decalogul, Viata literara, Revista Fundatiilor Regale, Revista literara, Contemporanul, Gazeta literara,
Luceafarul, Viata militara, Cronica, Romania literara, Tribuna, Viata Romaneasca s. a. Debut editorial cu voi. de nuvele Straniul paradis (1942). A scris ocazional si teatru: Ultimul mesaj, Ion Voda cel Cumplit, Mesterul Manole, Este vinovata Cori-na?, piese jucate pe diverse scene, dar nici una editata. Retrospectiv, autorul declara: "considerandu-le straine de structura sa intima si infidele fata de gandirea lui de la inceputuri, le reneaga in modul cel mai vehement. De altfel, tocmai pentru a lamuri, o data pentru totdeauna, chestiunea paternitatii acestor lucrari (paternitate supusa.la timpul respectiv, unor imixtiuni multiple si, azi, anonime), scriitorul s-a eliberat de memoria si povara lor arzandu-le fara a fi sovait o clipa". Adevarata consacrare i-o aduc lui FULGA romanele: Eroica (1956), Steaua Bunei Sperante (1963), Alexandra si infernul (1966), Moartea lui Orfeu (1970) si, mai cu seama, noua versiune a voi. de povestiri fantastice Straniul paradis (1975). Vocatia pentru fantastic, halucinant, insolit, pentru tragic si eroic marcheaza proza lui FULGA si in romanele Fascinatia (1977), Salvati sufletele noastre (1980). A tradus din Albert Camus, B. Lavreniev, Galina Nikolaeva, A. Serafimovi-ci s. a. Propensiune pentru psihologii torturate, nelinistite, puternic marcate de experienta razboiului si a injustitiei totalitare. Proza de anvergura filosofica, in formula unui realism parabolic si fantastic. A mai semnat cu pseud. L. Delerei, I. Laurentiu, I. Laurentiu-Delerei. Premiul de Stat (1952); Premiul "Ion Creanga" al Acad. (1972).
F. debuteaza cu nuvele insolite, in care intruziunea fantasticului in realitate tine de o meditatie filosofica asupra cuplului si a "eternei reintoarceri", tema fundamentala a intregii lui creatii. Aspiratia camilpetresciana catre absolutul erotic se converteste intr-o cautare febrila a eului narator dupa Femeia predestinata, menita sa reconstituie mitul paradisiac. Moartea zadarniceste doar aparent implinirea visului, nici un destin, chiar daca tragic si abrupt curmat, nu va sterge "armonia" - oricat de efemera - a extazului amoros. Momentul "unic" e trait cu o intensitate halucinatorie de fiecare cuplu: naratorul si "strania Domnisoara Ruth", Diana si Alexandru Platon, Magdalena si Luca Serafim, Heronim Gregor si Solitara etc. "Faptul ca pana la urma si ei au fost striviti, desi fiecare isi faurise cate o platosa protectoare impotriva destinului uman, nu micsoreaza cu nimic nevoia lor de absolut. Oricat de amarnice le-au fost biografiile, ordinea lor interioara insa a stat permanent sub semnul de influenta al acestei presimtite straluciri ultime. Si daca ei au aflat in iubire singura masura posibila de a-si sublima traumele si dezastrele biologice, tot intr-un efort dramatic spre perfectiune [ ], e pentru ca lumea lor altfel n-ar mai fi avut nici o armonie" (Confesiune la prima carte). Straniul paradis (1942) dezvolta, asadar, in plan modern, motivul eminescian din Cezara si Moartea Cezarei, caruia i se adauga reminiscentele fantasticului romantic (poesc): iubita moarta, blestemul atavic (Magdalena si visul) sau un topos al mitului popular, "zidirea umbrei" (Taina in care s-a pierdut Sonia Condrea). Cele mai bune texte - Strania Domnisoara Ruth, Dubla crima a sorei Diana, Magdalena si visul - au o constructie circulara, in care eroul e prins fara scapare, peripetia fiind abil condusa, prin trepte succesive, catre finalul fatidic. O atmosfera terifianta e realizata prin cativa constituenti: spatiul inchis, sugestia muzicala, oniricul. Ceea ce greveaza insa deplina inchegare a starii de mister e o anumita discursivitate a naratorului, mereu dispus sa expliciteze si sa "traduca" in registrul notional filosofic (sau crezut astfel) stranietatea situatiilor. Daca la baza nuvelelor se afla totusi o experienta intima secreta, la care autorul insusi face aluzie in Confesiunea liminara, biografia sa ulterioara, profund marcata de evenimente tragice, va amplifica "mitul personal", inscriindu-1 in sfera marilor confruntari colective pricinuite de razboi si de prefacerile ce i-au urmat. In romanele Alexandra si infernul (1966), Moartea lui Orfeu (1970), drama "solitara" se dizolva treptat in sentimentul unei solidaritati umane patetice, transformand semnificatia egotista a protagonistilor intr-una exponentiala, impinsa catre simbol. insasi trama epica isi asuma tot mai mult o conditie parabolica, integrand sensurile metafizice din Straniul paradis in cercurile concentrice ale socialului si politicului. Consecvent punctului sau de pornire, prozatorul da in Fascinatia (1977) o sinteza a motivelor (obsesiilor) anterioare, proiectand, spre pilda, mitul cuplului, al "eternei reintoarceri", pe fundalul - chiar daca alegorizat - al societatii romanesti postbelice. Ideea arhetipurilor fuzioneaza aici cu mitologia si "misterele" satului arhaic si cu meditatia pe marginea destinului intelectualului si artistului. Dincolo de o simbolica folclorica zoomorfa, romancierul exceleaza in evocarea apocaliptica a razboiului, una din obsesiile lui majore ("ca un blestem de care nu-i scutit nici un soldat"), nimic din "maretia si abjectia" cataclismului nefi-indu-i strain, si nici tributar, putem adauga, unei traditii epice stingheritoare (
L. Rebreanu,
Camil Petrescu s. a.). De aici, valabilitatea precizarii din prefata de la Straniul paradis : "Lutul din care creez fictiuni sunt eu insumi". Discursul patetic, in maniera lungului monolog din Moartea lui Orfeu, revine si in Fascinatia, invocator, liric, delirant mai cu seama in primul si in cel de-al treilea capitol, acesta, un lung poem-lamento in fata mortii iminente. De alta parte, izbanda romancierului asupra propriilor tentatii discursive se simte in desenul rapid, nervos, laconic, denudat de lirism refuzandu-se poetizarii in secventa finala a primului capitol, in scena "revelionului" pe front, in duelul dostoievskian Vernescu-Lucian si in intregul capitol patru al cartii, localizat intr-un oras de provincie stapanit de teroare. Pe aceste traiecte ale discursului epic, FULGA depaseste trama arhetipala a vesnicei cautari a cuplului erotic. insasi conotatia titlului ("fascinatia" = atractia, vraja, seductia amoroasa) se incarca cu noi sensuri, istorice. Termenul revine de altfel de mai multe ori in scrisul lui F.: "fascinatia dinainte de inceputuri" (Straniul paradis), eroul din Moartea lui Orfeu e suprimat, urmarind-o pe Horatia-Euridice, tocmai fiindca e "orbit de fascinatia efemerului" etc. Ritualul "cuplului", amintind si rebreniana Adam si Eva, nu e mult diferit in Alexandra si infernul. Sensul e adancit in Fascinatia prin alternanta unui timp "profan" si a unuia "mitic", revelat doar in momente privilegiate (eveni-mente-limita), cand omul e cu adevarat el insusi. in acceptia eliadesca, romanul se vrea asadar o demonstratie a eterogenitatii celor doua timpuri umane. Fara a o contrazice, a doua acceptie a Fascinatiei se inscrie in constiinta individului ca identificare intre "fascinatia iubirii" si aceea "a justitiei si a libertatii, subordonate adevarului". Fantasma erotica (femeia in rosu) si cea tha-natica ("doamna straina") isi adauga si o noua conotatie: a libertatii interioare, imposibil de infrant prin instrumentele oricarei represiuni. Dialogul dramatic dintre aceste valori supreme ale Omului revine in Salvati sufletele noastre (1980), roman ce se inscrie in aria mai larga a motivului universal "ars moriendi".
Prelungita prin firele unei experiente biografice, ea se organizeaza intr-o constanta a prozei lui F.: eros, moarte, creatie (de altadata) fiind atrase recurent de un tropism al fantasticului. Aceeasi "fascinatie" actioneaza si aici, in structurile profunde, dar accentul unei exasperari, mai apasat retoric, cat si ineditul figuratiei umane, genericul ei simbolic, cu repercusiuni asupra epicului, toate aduc un considerabil coeficient de noutate. Protagonistul, Heronim, un artist-sculptor, e confruntat rand pe rand, in pragul mortii, cu propriul sau trecut (suma a culpelor, erorilor savarsite) si cu creatia (inteleasa ca rascumparare a culpabilitatii). Univers dublu, cu granitele nesigure intre oniric si realitate, memorie halucinanta a trecutului si echivoc al prezentului. Calatorie initiatica, pe parcursul careia Heronim e obligat sa se desfaca dintr-o "captivitate" (a existentei), sa iasa din iadul memoriei si sa se "purifice" pentru a trece marele prag. In planul fantastic, romanul reia motivul "dialogului mortilor"; in cel oniric, el atinge nivelele fantasmatice din alte proze ale lui FULGA (erosul, nostalgia cuplului); in cel retoric - dezbaterea (noua) a destinului creatiei intr-o dialectica pesimista Artist/Lume, inclinata spre negatie. "Iluzia" ca artistul isi poate supravietui prin Opera sau ca arta ar mai putea "salva" lumea e supusa unei presiuni tragice. in orice ipostaza a ei, credinta intr-o forma a supravietuirii se afla acum dizolvata in echivocul intrebarilor "fara raspuns", situandu-1 pe FULGA intr-un alt stadiu fata de romanele precedente, inca mai legat de o filiatie eminesciana si macinat de incertitudinile lui Arghezi.
OPERA
Straniul paradis, nuvele. Bucuresti, 1942 (ed. noua, 1975); Eroica, roman, Bucuresti, 1956; Steaua Bunei Sperante, roman, Bucuresti, 1963; Concertul pentru doua viori, Bucuresti, 1964; Alexandra si infernul, roman, Bucuresti, 1966 (ed. II, 1968; ed. III, 1974; ed. IV, pref. de A. Martin, 1976; ed. V, pref. de
M. Iorgulescu, 1987); Doamna straina, nuvele. Bucuresti, 1968; Moartea lui Orfeu, roman, Bucuresti, 1970 (ed. II, 1972); Sinteza, Bucuresti, 1971; Fascinatia, roman, Bucuresti, 1977; Salvati sufletele noastre, roman, Bucuresti, 1980 (ed. II, pref. de
M. Zaciu, 1984); E noapte si e frig, seniori, Bucuresti, 1983 (alta ed., pref. de
M. Zaciu, 1987). Traduceri: V. Visnevski, Neuitatul an 1919, trad. de ~ si Ada Chirila, Bucuresti, 1951; FULGA Zuravlev, Soldatul Antipov, trad. de - si Nina Melincen-co, Bucuresti, 1951; A. P. Serafimovici, Torentul de fier, trad. de ~ si Ada Steinberg, Bucuresti, 1959; Galina Nikolaeva, Batalie in mars, I-II, trad. de ~ si N. Stoenes-cu, Bucuresti, 1960; V. Kocetov, Fratii Ersov, trad. de ~ si M. Cardas, Bucuresti, 1960; Vilis Latis, Dupa furtuna, trad. de ~ si I. Ionescu, Bucuresti, 1965; A. Camus, Teatru, trad. de ~, Marcel Aderca, V. Const. Bercescu s. a., Bucuresti, 1970.
REFERINTE CRITICE
O. Sulutiu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 12, 1942; S. Bratu, Cronici, II, 1958;
C. Cublesan, Miniaturi critice, 1969;
V. Cristea, Interpretari critice, 1970:
G. Dimisianu, Prozatori de azi, 1970; V. Ardeleanu, A "uri", a "iubi", 1971; N. Ciobanu, Panoramic, 1972;
L. Raicu, Structuri literare, 1973; G. Dimisianu, Valori actuale, 1974;
I. Vlad, Romanul romanesc contemporan, 1974; M. Iorgulescu, Rondul de noapte, 1974; A. Martin, Metonimii, 1974; S.
P. Dan, Proza; I. Vlad, Lectura, un eveniment al cunoasterii, 1977; L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; M. Zaciu, Alte lecturi si alte zile, 1978; V. Ardeleanu, Mentiuni, 1978; M. Zaciu, Cu cartile pe masa, 1981; I. Holban, in Romania literara, nr. 20, 1982; N. Oprea, in Romania literara, nr. 1, 1982; M. Zaciu, in Cahiers roumains d etudes litteraires, nr. 4, 1982; R. Carneci, in Contemporanul, nr. 19,1982;
C. Braga, in Echinox, nr. 7-8. 1983; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 39, 1983; L. Leonte, in Cronica, nr. 41, 1983; P Poanta, in Tribuna, nr. 47, 1983;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 41, 1983;
N. Steinhardt, Critica la persoana intai, 1983;
L. Ulici, Confort Procust, 1983; I. Vlad, Lectura romanului, 1983; V. Chifor, in Luceafarul, nr. 45, 1984;
C. Ciopraga, in Romania literara, nr. 6, 1984; idem, in Cronica, nr. 48, 1984; I. Holban. in Romania literara, nr. 21, 1984; M. Tomus, in Transilvania, nr. 2, 1984;
E. Uricaru, in Steaua, nr. 11, 1984; Cornel Moraru, Textul si realitatea, 1984; M. Odangiu, Romanul politic, 1984;
A. Sasu -
Mariana Vartic, Romanul romanesc, I.