Comedia "O noapte furtunoasa" de
Ion Luca Caragiale (1852 -1912) a fost citita la lasi, in cadrul cenaclului "Junimea" in ziua de 12 noiembrie 1878 si a avut premiera la 18 ianuarie 1879, pe scena Teatrului National din Bucuresti. Piesa a fost publicata in revista "Convorbiri literare" in 1879 si inclusa in volumul de "Teatru" din 1889.
Comedie a moravurilor de mahala, "O noapte furtunoasa" ilustreaza aspecte sociale si psihologice specifice locuitorilor de la periferia Capitalei, cu scandaluri si "ambituri" de familisti, lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima.
Dramaturg si prozator, I.L.Caragiale a fost un observator lucid si ironic al societatii romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, dovedind un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie ironia, satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a contura personaje dominate de o tara (defect - n.n.) morala reprezentativa pentru tipul si caracterul acestora. intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, Garabet Ibraileanu afirma ca dramaturgul face "concurenta starii civile", iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale este "realismul tipic".
Personajul principal al comediei "O noapte furtunoasa" de I.L.Caragiale este Jupan Dumitrache Titirca, poreclit "Inima-Rea". El are un statut social onorabil de care se simte foarte mandru, fiind "cherestigiu" (persoana care produce sau vinde cherestea -n.n.) si "capitan in garda civica". Personalitatea lui Jupan Dumitrache este accentuata de alt personaj, Nae Ipingescu, atunci cand il prezinta lui Rica Venturiano: "Onorabile domn, permite-mi pentru ca sa-ti prezant pe cetateanul Dumitrache Titirca, comersant, apropitar si capitan in gvarda civica, (cu importanta) E d-ai nostri." Cu aceasta sintagma denumesc personajele simpatia politica pentru liberali.
Ca barbat casatorit si ca cetatean onorabil, Jupan Dumitrache are o unica pretentie: "ambitul" de a nu-i fi inselata "onoarea de familist" si "ambitul" de a nu se face de ras in fata lumii. Cu toate acestea, Jupan Dumitrache intruchipeaza in dramaturgia lui Caragiale tipul incornoratului, alaturi de Iancu Pampon, Mache Razachescu zis Cracanel ("D ale carnavalului") si Zaharia Trahanache ("O scrisoare pierduta"). Printr-un comic de caracter realizat magistral, Caragiale evidentiaza trasaturile care compun un personaj ridicol si caraghios. inca din prima scena a piesei, este evidenta gelozia sotului, izvorata din vanitatea si orgoliul ce se manifesta atat in dimensiunea sociala, cat si in cea conjugala.
Vanitatea conjugala reiese prin intruziunea narativa, inca din prima scena a piesei. imbracat in haine de capitan de garda, pentru ca urma sa-si faca rondul civic de noapte, Dumitrache ii relateaza lui Nae Ipingescu, "amicul sau politic", intamplarile care au generat nelinistea care nu-i mai da pace de doua saptamani. in seara de "lasata secului" s-a dus la gradina la "Iunion" cu sotia sa, Veta si cu sora acesteia, Zita si, pe cand se uitau la comedii, a observat ca "un ala un bagabont de amploiat" arunca priviri galese cocoanelor, apoi *ii urmarise pana aproape de casa. Iritat peste masura, jupanul povesteste ca si in seara precedenta, mergand din nou la "Iunion", acelasi "coate-goale", "moftangiul", "mate-fripte" se luase iar dupa ei. Dumitrache este foarte ingrijorat, deoarece "am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist", iar comportarea "bagabontului" lovise puternic orgoliul sau conjugal.^ Cealalta dimensiune a vanitatii, cea sociala, reiese tot din relatarea evenimentelor petrecute la gradina "Iunion" prin acelasi procedeu al intruziunii narative. Dumitrache nu putuse reactiona asa cum ar fi vrut, se abtinuse sa-i zica "Ce poftesti, ma musiu, apoi sa-1 "umfle", intrucat jupanul avea "ambit" si in plan social si nu voia sa se compromita in public "cu un bagabont ca ala, nu face" pentru un negustor. Furia care-1 cuprinsese era atat de puternica, incat "mai ca-mi venea sa-1 carpesc, dar mi-era rusine de lume; eu de! negustor, sa ma pui in public cu un coate-goale nu vine bine", in alte conditii, Dumitrache l-ar fi facut sa-i sara "ochilarii din ochi si giubenul din cap, de auzea cainii in Giurgiu".
Chiar gestul de a-si mangaia favoritii, mentionat de Caragiale in didascalii, este tot o manifestare a vanitatii si accentueaza parerea foarte buna pe care Dumitrache o are despre sine insusi, ceea ce denota o infatuare prosteasca: "Cum m-a vazut, - ca trebuie sa fi fost schimbat la fata, cum sunt eu cand ma necajesc (isi mangaie favoritelE) - cum m-a vazut, a sfeclit-o". Acelasi gest ilustreaza totodata lasitatea si ingamfarea personajului, care se lauda cu ce ar fi facut el daca ar fi reusit sa puna mana pe "bagabont": "Aveam de gand [] sa-1 apucam la mijloc pentru ca sa-1 intreb: A«Ce poftesti, ma musiu?A» si sa-1 si umflu Si daca nu-i ajungea, sa-mi tai mie favuridele! (isi mangaie favoritelE)".
Vanitos si cu un amor-propriu iesit din comun, Jupan Dumitrache este in aceeasi masura credul si naiv. "Ambitul" onoarei de familist este incredintat total lui Chiriac, amantul nevestei sale, pe care se bizuie neconditionat, convins ca "tine la onoarea mea de familist": "De! cand lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea? Chiriac saracul! N-am ce zice! onorabil baiat!". Teama obsesiva de a nu fi inselat ii estompeaza parca spiritul de observatie, intrucat el nu baga de seama nici ridicolul suspiciunilor cu totul deplasate, nici dovezile tradarii conjugale. La "Iunion" nu se gandeste nici un moment ca tanarul ar putea s-o placa pe Zita si nicidecum pe nevasta-sa, care era si mai in varsta, apoi nu banuieste nici un moment de ce Chiriac insista ca jupanul sa-si faca rondul complet, ca de obicei, pana la doua dupa douaspce, ca totdeauna". Prostia jupanului reiese chiar din scena 1 a actului I, cand se arata revoltat ca Veta "nu-1 prea are ea Ia ochi buni pe Chiriac", continuand cu o autoritate ridicola: "Nevasta, e baiat onorabil si credincios; n-ai ce-i face: ce-i al omului e al omului!".
Comicul de situatie consta tocmai in faptul ca Dumitrache este opac chiar la cele mai vizibile dovezi de adulter, ca in finalul piesei cand el gasise "pe pernele patului dumneaei" o legatura de gat. Se ingrijoreaza din nou pentru onoarea de familist, "imi vine sa intru la banuieli rele", dar Chiriac il calmeaza: "As! ado-ncoa, jupane; asta-i legatura mea, n-o stii dumneata?". Jupan Dumitrache se linisteste, meditand ridicol - "Uite asa se orbeste omul la necaz!"
Relatia lui Jupan Dumitrache cu celelalte personaje este o alta modalitate de caracterizare.
Pe Rica Venturiano il dispretuieste profund la inceput, numai pentru ca il suspecteaza ca ar atenta la onoarea lui de familist, etichetandur-1 cu o ploaie de invective: "coate-goale", "mate-fripte", "scarta-scarta pe hartie", "moftangiul", "bagabontul". Desconsideratia lui Dumitrache vine si din faptul ca tanarul este "un prapadit de amploiat", deci "n-are para chioara in punga" si un negustor onorabil ca el nu se poate cobori atat de jos: "eu de! negustor, sa ma pui in poblic cu un coate-goale nu vine bine". Pe de alta parte, Dumitrache il apreciaza pe autorul articolului "Republica si Reactiunea" din gazeta "Vocea Patriotului Nationale", "Ei! bravos! bine vorbeste", desi nu intelege absolut nimic din cele scrise, asa cum evidentiaza Caragiale in didascalii -"Jupan Dumitrache (cam nedomiriT) [] (nedomiriT)"- sau cum reiese din replicile personajului: "Adicatele, cum vine vorba asta?". Admiratia pe care o are Dumitrache pentru Venturiano atinge apogeul in ultima scena a piesei, cand acesta este, asa cum se specifica in parantezele de autor - "(incantaT), (cu respect amestecat cu sfiala), (rapiT) "- si exclama entuziasmat: "A,sta e bun de,dipotat. [] Cum combate el, poate sa ajunga si ministru."
Relatia lui Dumitrache cu Veta este destul de palida, el fiind preocupat mai ales de "onoarea de familist", iar parerea despre ea nu este personalizata, ci se supune normelor sociale ale lumii in care traieste. Astfel, el nu reactioneaza atunci cand "bagabontul" se zgaia la cocoane numai din dorinta de a le proteja, pentru "ca sa nu le rusinez. Stii cum e Veta mea, rusinoasa". Cu Zita, cumnata lui, se poarta parinteste, cedeaza rugamintilor ei de a merge la "Iunion", intelege "ale tineretii valuri" si isi da consimtamantul in mariajul cu tanarul "amploiat".
Dumitrache este primitiv si artagos mai ales cu Spiridon, "baiat de procopseala la curtea lui Titirca", pe care-1 trateaza cu asprime si adesea cu agresivitate de stapan. Indiferent daca-1 gasea treaz sau dormind, jupanul il batea, il tragea de par, pana cand il scapa cineva din mainile lui, de aceea Spiridon il caracterizeaza direct, considerand ca este "afurisit" si ca nu degeaba "1-a botezat cine 1-a botezat A«Titirca Inima-ReaA»". Baiatul ii marturiseste lui Venturiano ca jupanuleste periculos de violent si daca o sa-1 prinda, "ai sa vezi si dumneata al dracului ce e De ce-i zice lui A«Titirca Inima-ReaA»?"* Se manifesta aici un alt procedeu artistic de caracterizare tipic pentru dramaturgia lui Caragiale si anume comicul de nume, reflectat in porecla personajului.
Relatia cu Chiriac este cu totul speciala. Desi acesta il dezonoreaza, fiind amantul nevestei sale, Dumitrache, prost si credul, ii incredinteaza "onoarea de familist", fiind convins ca "e baiat onorabil si credincios".
Comicul de limbaj atesta prostia si incultura lui Jupan Dumitrache, a carui idee fixa naste un adevarat tic verbal: "Eu am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist". Mandru de apartenenta sa la un mediu social respectabil prin statutul de negustor, Dumitrache deprinsese cateva sabloane de vorbire si gandire ale clasei sale sociale, insa cand era furios, revenea la limbajul si la reactiile de mahala. Atunci cand comenteaza comportamentul lui Tircadau fata de Zita, el amesteca in mod ridicol neologismele, al caror sens nu-l cunoaste, cu vorbirea populara: "N-o mai maltrata, domnule, macar cu o vorba buna". Alteori, presai&franfuzisme in limbajul de mahala, care, de altfel, este cel mai utilizat: "Ce poftesti, ma musiu?"; "Tii! frate Nae, sa fi fost el aici sa ma fiarba asa, ca-i sarea ochilarii din ochi si giubenul din cap, de auzea cainii in Giurgiu".
Jupan Dumitrache, incornoratul tipic, speriat la culme sa nu-i fie necinstita "onoarea de familist", este inselat tocmai pentru ca exagerarea obsesiva il face sa devina opac in fata evidentelor. Desi devenise "comersant" respectat, negustor onorabil, Titirca ramasese un om din topor, fara educatie si de aceea credul si agresiv. George Calinescu a vazut in Jupan Dumitrache "un mahalagiu fioros de moral, tinand la onoarea lui de familist, propriu-zis credul, mai mult brutal decat vigilent".
Zita este personaj secundar si unul dintre cele doua personaje feminine ale comediei "O noapte furtunoasa" de I.L.Caragiale. Ea intruchipeaza tipul mahalagioaicei cochete, este sora cu Veta si cumnata cu Jupan Dumitrache. Ea se inscrie in galeria personajelor feminine din comediile lui Caragiale, alaturi de Zoe, numai ca, spre deosebire de aceasta, Zita este "mahalagioaica de totdeauna, dar mai romantica, mai naiva, mai cinstita, mai proasta. E o fata inculta de pension" (L.PredescU). Zita este mai aproape de personajele feminine din comedia "D ale carnavalului", fiind din aceeasi lume de mahala cu Didina Mazu si Mita Baston.
Zita se bucura de un portret conturat atat prin autocaracterizare, cat si de catre alte personaje. Jupan Dumitrache, care are fata de ea sentimente parintesti, o considera pe cumnata lui o "fata frumoasa, modista si invatata si trei ani la pasion". Zita este o tanara dezghetata, cu pretentii de mondenitate, citeste romanele la moda, -"A«Dramele ParisuluiA» cate au iesit pana acuma le-am citit de trei ori" -, ii plac spectacolele de revista si-si doreste o viata sociala intensa. Zita fusese casatorita cu Ghita Tircadau, care o tratase "cu insulte si cu bataie" si, deoarece ea nu mai putuse suporta -"nu mai era de suferit asa trai" -, cumnatu-sau o ajutase sa "dezvorteze": "Nene, moarta, taiata, nu mai stau cu mitocanul, scapa-ma de pastramagiul! sa stiu de bine ca ma duc la manastire, paine si sare nu mai mananc cu el!".
Zita se autocaracterizeaza, considerandu-se o tanara plina de calitati ceea ce-i confera dreptul la fericire, mai ales ca scapase de pastramagiu": "sunt libera, traiesc cum imi place, cine ce are cu mine! acu mi-e timpul: juna sunt, de nimini nu depand [] eu sunt o persoana delicata".
Cu educatie si cultura superficiala, Zita prinde frantuzismele dupa ureche si deprinde gesturi si atitudini "la moda" din mahalaua unde traieste, insusindu-si alte criterii de viata. Desi nu intelegea nimic din comediile de la "Iunion", mai ales ca repertoriul continea cantece in diverse limbi straine, Zita tinea mortis sa se duca la gradina, ca sa vada lumea si ca sa fie vazuta: "Ce, pentru comediile alea mergem noi? Mergem sa mai vedem si noi lumea. Ce adica toti cati merg acolo inteleg ceva, gandesti? Merg numai asa de un caprit, de un pamplezir; de ce .sa nu mergem
si noi?"
Zita este personajul care provoaca toata agitatia si incurcaturile piesei, ea declanseaza comicul de situatie care constituie si subiectul comediei. intr-o seara, Jupan Dumitrache le dusese pe cocoane la gradina la "Iunion", unde un barbat se uitase insistent spre masa lor. Rica Venturiano fusese cucerit de farmecele Zitei, cei doi facusera schimb de biletele, iar femeia ii daduse intalnire la ea acasa, pe strada Catilina, la numarul 9. Din greseala, amorezul nimereste in casa Vetei, pe care n-o recunoaste in intuneric, fapt ce starneste o agitatie de nedescris, intrucat Dumitrache banuieste ca i "s-a dus ambitul" si i "s-a necinstit onoarea de familist".
Cand toate neintelegerile se clarifica, Zita isi ia o figura de mironosita, de indragostita timida si rusinoasa si consimte "sa compatimeasca impreuna" cu Rica numai daca are binecuvantarea lui Jupan Dumitrache: "Eu fac ce vrei dumneata; imi esti ca si un frate mai mare".
Principalul procedeu de a evidentia incultura Zitei este comicul de limbaj, in care amestecul de cuvinte si expresii de mahala se imbina ridicol cu frantuzisme sau neologisme, de cele mai multe ori deformate.
Dorinta Zitei de a parea o tanara educata si sensibila este cu totul invinsa de limbajul de mahala, pe care femeia il foloseste mai ales atunci cand este furioasa. Refuzata de "tata", sora ei, de a mai merge la "lunion", tanara indragostita in secret de "amploiat" se manie pe vitregia sortii, "(podidind-o plansuL)": "Fir-ar a dracului de viata s-afurisita! ca m-a facut mama fara noroc!". Memorabila in acest sens este insa scena in care Zita relateaza, indignata, cearta pe care o avusese cu fostul sot, Ghita Tircadau, care-i tinuse calea pe maidan. Invectivele cu care il eticheteaza pe Tircadau -"mitocanul", "mizerabilul", "pricopsitul", "pastramagiul" -se imbina cu expresii si cuvinte frantuzesti stalcite sau romanizate -"ambetata", "bonsoar-bonsoar", "sansfasa"-, culminand cu afirmatia: "Am avut, tato, parte ca a sarit nenea Dumitrache si cu Nae ipistatul! aminteri, mitocanul scosese sicul (vergea de fier ascutita- n.n.) de la baston pentru ca sa ma sinucida". Tipica pentru exprimarea tinerei este fraza combinata intre frantuzisme si mahalagisme, care argumenteaza incultura Zitei: "Ei! tato, eu ma duc, bonsoar, alevoa. [] Doamne! tato, parol, stii ca esti curioasa!"
Zita are un destin fericit, deoarece dupa despartirea de "mitocanul" de Tircadau i se implineste speranta ca atunci "cand oi vrea, imi gaseste nenea Dumitrache barbat mai de onoare ca dumneata" si se casatoreste cu tanarul "amploiat", Rica Venturiano. in finalul comediei, Caragiale fixeaza in didascalii cuplurile amoroase, care nu sunt neaparat si cele conjugale: "(Toti se dispun a se retrage; Rica e cu Zita, Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache suie cu IpingescU)".
Veta si Zita reprezinta tipul mahalagioaicei in doua ipostaze diferite: prima fiind stearsa, marginita, limitata, cealalta vioaie, energica si plina de viata. in dramaturgia lui Caragiale lumea de la periferia Capitalei este ilustrata mai mult din punct de vedere psihologic, al mentalitatii locuitorilor, idee exprimata de criticul literar Garabet Ibraileanu: "Mahalaua, pe care o satirizeaza Caragiale, nu e o categorie sociala []. Mahalaua pe care a satirizat-o Caragiale e o categorie psihologica".
Veta este personaj secundar, si unul dintre cele doua personaje feminine din comedia "O noapte furtunoasa" de
Ion Luca Caragiale. Ea intruchipeaza tipul adulterinei de mahala, este sotia lui Jupan Dumitrache Titirca sora Zitei si amanta lui Chiriac. Veta este, poate, singurul personaj care nu genereaza un comic spoiltan si transparent, dar, fiind de varsta matura si avand o infatisare placida, de tata, trasaturi cu totul nepotrivite pentru o amanta infocata, ea starneste rasul spectatorului mai ales dupa ce s-a terminat piesa. Nevasta este stearsa si penibila in rolul de amanta si, asa cum afirma Ibraileanu, "Veta nu numai ca nu e ridicola, dar nu e nici comica macar, ca Zita". intr-o seara, aflandu-se la gradina la "lunion" cu nevasta-sa, Veta si cu sora acesteia, Zita, Jupan Dumitrache observa cum "un prapadit de amploiat" ii face ochi dulci consoartei, ba chiar se ia dupa ei cand pleaca spre casa. Teama de a nu-i fi inselata onoarea de familist o impartaseste cu omul sau de incredere, Chiriac, in grija caruia o lasa pe Veta atunci cand negustoria il silea sa lipseasca de acasa: "De! cand lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea?". in calitate de amant, Chiriac face o criza de gelozie si o acuza pe Veta ca-i place sa se duca la "lunion" ca "sa te curtezi cu amploiatul dumitale". Ca urmare, Veta este trista si absenta, cum precizeaza Caragiale in didascalii: "([»a- »] este obosita si distrata, vorbeste rar si inceT)". Ea este cu gandurile in alta parte, nu se poate concentra la ceea ce-i povesteste Zita despre afrontul pe care i-1 facuse Tircadau pe maidan. in scena impacarii cu Chiriac, Veta este placida, refuza sa se jure inca o data ca nu avea nici o vina deoarece el tot n-ar crede, apoi ii reproseaza la randul ei ca tine seama mai mult de "prostiile si banuielile lui barbatu-meu" decat de declaratiile ei amoroase. Atunci cand Chiriac ameninta ca se sinucide cu "spanga de la pusca", Veta este disperata, capata brusc energie si se lupta cu el ca sa impiedice nenorocirea: "Daca vrei sa te omori, omoara-ma intai pe mine! (se lupta din putere.) Chiriac! Nu ti-e mila tie de mine? Toate, toate de un an si mai bine le-ai uitat intr-o zi?". Ca sa-1 convinga, ea apeleaza la juraminte patetice, intr-un limbaj propriu, de mahala: "sa n-am parte de ochii mei, sa n-am parte de viata ta, sa nu mai apuc macar o zi fericita cu tine - na! ce mai vrei? - daca stiu eu ceva la sufletul meu din cate ti le-a sporit dumnealui". Printr-un monolog, Veta ii relateaza lui Chiriac chinurile prin care trecuse. Superstitioasa, ea se astepta sa aiba "un necaz mare", pentru ca "mi se facuse semn: rasturnasem de dimineata candela". Toata seara petrecuta la "lunion" Veta se gandise numai la Chiriac, "n-am vazut nimic, n-am auzit nimic! Ma jur pe ce vrei tu; ma crezi?". Pentru ca rasturnase candela si i se batea si ochiul drept, Veta era foarte ingrijorata ca nu cumva sa se intample o nenorocire, pentru ca atunci cand plecasera de acasa Chiriac se apucase sa-si curete pusca si exista pericolul ca aceasta sa se descarce: "daca s-o descarca, Doamne fereste! pusca in mana lui, ce sa ma fac eu cand l-oi gasi mort intins acasa!". Marturisirea femeii 1-a "biruit cu desavarsire", noteaza Caragiale in didascalii, asa ca cei doi se imbratiseaza, isi cer iertare reciproc, isi fac declaratii amoroase, apoi raman incremeniti cand aud vocea lui Dumitrache. Acesta isi facea rondul si il striga din ulita pe Chiriac ca sa-1 mai roage inca o data sa fie "cu ochii-n patru, d-aproape de tot: ma stii ca tiu cand e la o adica". Comicul de situatie se manifesta aici in mod evident, deoarece Chiriac, "strangand pe Veta cu putere" ii raspunde convingator sotului ingrijorat: "Lasa, jupane, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist!".
O alta situatie comica se petrece atunci cand barbatii il cautau disperati pe "bagabont", iar Veta este ingrijorata sa nu se rupa schelele cu Chiriac: "Vrei sa te prapadesti?" . Veta o cearta pe Zita acuzand-o ca ea este vinovata ca s-au dus la "lunion", ca ea i-a "dat nas amploiatului sa se tina dupa noi" si mai ales ca din cauza ei "mi-am gasit beleaua cu Chiriac". Zita este uimita ca sora-sa se plange de necazuri din partea lui Chiriac, dar Veta se corecteaza repede, referindu-se la isteria sotului.
Veta este o componenta a triunghiului conjugal, isi insala sotul fara nici un fel de sentiment de vinovatie sau de mustrare de constiinta. in finalul comediei, Caragiale fixeaza in didascalii cuplurile amoroase, care nu sunt neaparat si cele conjugale: "(Toti se dispun a se retrage; Rica e cu Zita, Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache suie cu IpingescU)".
Veta si Zita ilustreaza tipul mahalagioaicei in doua ipostaze diferite: prima fiind stearsa, marginita, limitata, cealalta vioaie, energica si plina de viata. in dramaturgia lui Caragiale lumea de la periferia Capitalei este ilustrata mai mult din punct de vedere psihologic, al mentalitatii locuitorilor, idee exprimata de criticul literar Garabet Ibraileanu: "Mahalaua, pe care o satirizeaza Caragfale, nu e o categorie sociala []. Mahalaua pe care a satirizat-o Caragiale e o categorie psihologica". in comedia "O noapte furtunoasa", Rica Venturiano infatiseaza tipul aventurierului, al cuceritorului, fiind asemanator cu Stefan Tipatescu din comedia "O scrisoare pierduta" si cu Nae Girimea din comedia "D ale carnavalului", completand astfel galeria personajelor masculine care intruchipeaza primul-amorez in dramaturgia lui I.L.Caragiale. Autorul ii compune lui Rica Venturiano un statut social complex, "arhivar la o judecatorie de ocol, student in drept si publicist", deoarece el reprezinta atat tipul de functionar, alaturi de Ghita Pristanda, precum si tipul politicianului demagog, avand trasaturi comune cu Nae Catavencu, Agamita Dandanache, Zaharia Trahanache, Farfuridi sau Branzovenescu din comedia de moravuri politice "O scrisoare pierduta". El insusi se prezinta cu mandrie cocoanei Veta: "Rica Venturiano, arhivar la judecatoria de pace circumscriptia de galben, poet liric, colaboratore la ziarul A«Vocea Patriotului NationaleA», publicist si studinte in drept".
Portretul fizic, conturat prin ochii lui Jupan Dumitrache, se compune din trasaturi tipice profesiei de functionar, reduse la cateva elemente dispretuitoare , adica ochelari, joben si plastron: "cu sticlele-n ochi, cu giubenul in cap si cu basmaua iac-asa scoasa". Venturiano este desconsiderat de catre Jupan Dumitrache, care, fiind negustor cu stare, dispretuieste tagma slujbasilor, "niste papugii", "niste scarta-scarta pe hartie", fara "chioara-n punga". Caracterizat direct de catre acest personaj al comediei prin expresii de mahala, tanarul este considerat un "bagabont de amploiat", un "coate-goale" si "mate-fripte", dar cand acesta nu mai constituie un pericol pentru "onoarea de familist", Dumitrache este "incantat", il priveste "cu respect amestecat cu sfiala" si-1 considera "bun de dipotat" sau de ministru. Nae Ipingescu este un admirator entuziast al tanarului ziarist, "amploiat judiciar, student la Academie - invata legile, - si redactor la A«Vocea Patriotului NationaleA», (cu puterE) E d-ai nostri ce sa mai stam sa mai vorbim".
La "Iunion", Rica Venturiano se indragostise de Zita, care ii daduse intalnire la ea acasa, dar din greseala, amorezul nimereste in casa Vetei, pe care n-o recunoaste in intuneric - avand si ochelari -si-i face acesteia o declaratie de dragoste inflacarata, devenita, de altfel, celebra prin comicul de limbaj: "Angel radios! Precum am avut onoarea a va comunica in precedenta mea epistola, de cand te-am vazut intaiasi data pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii; da! sunt nebun". Desi Veta este sideratade indrazneala tanarului, Venturiano se arunca in genunchi si continua cu avant verva declarativa, expresiile amoroase fiind de un comic monumental: "te-am curtat la nemurire [] tu esti aurora, care deschide bolta instelata intr-o adoratie poetica plina de [] tu esti angelul visurilor mele, tu esti steaua, pot pentru ca sa zic chiar luceafarul, care straluceste sublim in noaptea tenebroasa a existentii mele, tu esti". Veta se sperie ingrozitor, mai ales pentru ca ar putea fi banuita din nou de Chiriac, iar amorezul nu intelege nici el nimic din atitudinea femeii. Cand se dumireste asupra confuziei, este ingrozit atat de incurcatura produsa, cat si de frica celor doi barbati care vegheau la "onoarea de familist" si care il vazusera pe Rica intrand in casa, iar acum il cautau innebuniti sa-1 omoare. Rica se pierde cu firea si devine incoerent, comicul de limbaj fiind remarcabil prin anacolut: "Madam! sa am pardon! scuzati! Cocoana! considerand ca adica, vreau sa zic, respectul pardon sub pretext ca si pe motivul scuzati pardon". Disperarea amorezului atinge cote maxime atunci cand aude in curte vocile barbatilor strigand si devine las si fricos peste masura, milogindu-se de Veta: "Madam, cocoana! ai mizericordie de un june roman in primavara existentii sale! de-abia douazeci si cinci de roze si jumatate innumar, douazeci si sase le implinesc tocmai la sfantul Andrei Scapa-ma!". Venturiano este salvat in ultimul moment de Zita si ii revine aplombul, "prinzand limba", asa cum remarca si dramaturgul in didascalii. Semidoct, Rica Venturiano deformeaza dictonul latinesc "vox populi, vox dei!" ("vocea poporului este vocea lui Dumnezeu") si declama cu emfaza: "Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box deiV. intocmai ca si Nae Catavencu, Rica Venturiano este demagog, el rosteste declamator fraze patriotarde (fals patriotism - n.n.), manifestare ce are la baza lipsa de continut a ideilor exprimate cu afectare. Deviza care exprima dragostea si respectul pentru popor este de un comic irezistibil: "Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!". Sfios, Dumitrache se simte onorat ca tanarul ziarist "compatimeste" cu Zita si totodata jenat ca "zestrea nu-i asa de mare, si dumnealui e stii, ceva mai sus noi suntem negustori". Fanfaron si infatuat, Venturiano neaga importanta diferentelor sociale, si ii explica acest fapt lui Dumitrache prin similitudine cu principiile constitutiei, amestecand ridicol un stil oficial cu unul familiar: "Cetatene, suntem sub regimul libertatii, egalitatii si fraternitatii: ,unul nu poate fi mai sus decat altul, nu permite Constitutia", adaugand caraghios: "Eu, daca compatimeste si madam Zita la suferinta mea". in toate comediile lui I.L.Caragiale se manifesta pregnant disocierea dintre esenta si aparenta, dramaturgul fiind "inzestrat cu o reala putere de observatie a contrastelor dintre forma si fond, si cu un mare talent de a da sub haina scenica o serie de tipuri, care prin unitatea lui, sufleteasca, energica si expresiva, au ajuns adevarate simboluri ale mentalitatii unei intregi clase sociale din epoca noastra de prefacere" (Eugen LovinescU).
