n. 17 mai 1920, Bucuresti.
Poet si traducator.
Fiul lui Vasile Oprea (devenit, prin schimbarea numelui, Vasile Dumitrescu), mestesugar si mic proprietar al unui maga-zin-atelier de incaltaminte, si al Aureliei (n. Buiculescu).
Liceul "Marele Voievod Mihai" din Bucuresti (1930-1939); Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (1939-1944), fara examen de licenta. In dec. 1939 debuteaza cu poezia Cantec in rev. Cadran (sub pseud. Vladimir Ierunca); intre 1939 si 1940 face parte din cercul acestei rev. Initiatorul si conducatorul rev. Albatros (1941) si al grupului omonim (1941-1943), conducand si rev. Gandul nostru (1942), suprimata de cenzura, ca si Albatros. In col. "Albatros" ii apare prima placheta de poeme (Aritmetica, 1941), sub pseud. Felix Anadam. Redactor la ziarul Timpul (1942-1944), la rev. Vremea, condusa de G. Ivascu, si apoi la Victoria lui N. DUMITRESCU Cocea (1944-1950) si director al Teatrului National din Craiova. Colaboreaza la Prepoem, Tribuna tineretului, Curentul literar, Viata Romaneasca, Revista Fundatiilor Regale, Veac nou, Scanteia tineretului, Tineretea, Orizont, Tribuna poporului, Meridian, Romania libera etc. Redactor si redactor-sef adjunct la rev. Flacara (1947-1950), apoi, o vreme, conduce, inlocuindu-1 pe M. R. Paraschivescu, Almanahul literar din Cluj (1950-1952). Intre 1952 si 1953, redactor la ziarul de santier Zorile socialismului (Bicaz), apoi (1953-1954) la lasul nou. intre 1954 si 1963 colaboreaza la Urzica,
Luceafarul, la Editura Cartea Rusa, pentru care traduce din lirica sovietica sau participa la diferite antologii lirice. Revine la creatia literara in anii 1958-1959. In 1967 este numit redactor-sef la Gazeta literara, conducand si prima serie a Romaniei literare (1968-1970). Secretar al PEN-Clubului roman (din 1966). In aceasta perioada colab. la: Contemporanul, Gazeta literara, Luceafarul, Romania literara, Steaua, Tribuna, Viata Romaneasca etc. sustinand, intre altele o celebra "posta a redactiei" (Contemporanul, Gazeta literara, Romania literara, Luceafarul, Flacara). Pentru al doilea voi.,
Libertatea de a trage cu pusca (aparut gratie ajutorului lui
Petru Comarnescu, in 1946, dar prezentat inca din 1943 Editurii Prometeu sub titlul Pelagra), obtine Premiul pentru scriitorii tineri al Fundatiilor Regale. Publica numai la intervale foarte mari: Aventuri lirice (1963), Nevoia de cercuri (1966) (voi. Jurnal de campanie, 1974, Africa de sub frunte, 1978 si Versuri, 1981, sunt ample antologii ale creatiei anterioare), dar e, in schimb un prolific traducator (Rafael Alberti, Eduardas Miezelaitis, Romain Gary, Irving Stone, Curzio Malaparte, unele in colab.). In 1967 si 1968 semneaza, in doua versiuni, o antologie a trad. romanesti din Florile raului de Charles Baudelaire. Premiul Uniunii Scriitorilor (1968;1999).
Dintre tinerii poeti afirmati in timpul celui de-al doilea razboi mondial, un destin aparte si o evolutie sinuoasa a cunoscut DUMITRESCU Alaturi de M. R. Paraschivescu, C. Tone-garu s. a., el reprezinta ipostaza insurgenta a liricii, care inseamna, pe de o parte, o reactie impotriva purismului, a ermetismului, in speta impotriva post-barbienilor, iar pe de alta, un efort de a readuce poezia in viata, de a o transforma in revolta propriu-zisa, in actiune. Este vorba, asadar, in cazul acestor scriitori, de o resurectie artistica, de descoperire a unui nou limbaj, dar si de una sociala. Ei vor sa transforme poezia, insa o data cu aceasta sa transforme si viata. Creatia va fi gandita ca participare directa la evenimente. Miturile literare sunt confruntate cu realitatea, dovedindu-se falsitatea si con-ventionalitatea lor. Vocatia lor esentiala este una contes-tatara, demistificatoare, dar nu intru totul distructiva. In 1941, DUMITRESCU initiaza, sub semnul aceleiasi insurgente, si o revista, Albatros, suprimata dupa cateva numere. Este, de altfel, si anul lui de debut editorial. Cateva poeme vor fi reluate in voi. Libertatea de a trage cu pusca (1946), prin care poetul se impune intr-adevar. Dintre colegii generatiei sale, el ramane, cel putin la acest nivel, cel mai "brutal", mai malitios si mai ironic cu poezia insasi. in cazul sau, resurectia aceasta antipurista are aspectul cel mai literar. Cu cinism aproape, el compromite toate locurile comune ale unei lirici considerate indeobste "frumoase", distruge metodic insusi inefabilul poeziei, starile ei de gratie, imponderabilele, intimitatea. Imaginarul este demontat si compromis printr-o permanenta confruntare cu realitatea. O ironie rece submineaza metaforele pe cale de a se constitui; limbajul nu mai este selectiv, deci "poetic", el isi incorporeaza cuvinte din domenii extrem de diverse, prin asociatii insolite, bruscand simtul burghez al creatiei "frumoase". Poemele sunt invadate de comparatii derizorii, aflate intr-o lume periferica, violent banala, adeseori grotesca; o dezicere absoluta de mister te intampina intr-un asemenea univers care pare a fi pierdut ideea de "literatura". Versificatia insasi, ca simpla tehnica exterioara, este contrafacuta cu o ironie rece: stangacii voite de ritm, rime serbede, sfidarea oricarei masuri. Dar avem de-a face doar cu niste tehnici, cu o logica bine gandita, care vizeaza discreditarea unor formule uzate, caci aceasta ironie denigratoare se dovedeste in cele din urma fecunda; ea sfarseste prin a revitaliza lirismul. Diformitatile de tropi, stangaciile de versificatie, intr-un cuvant intreaga structura voit "mutilata" a limbajului, nu reprezinta altceva decat semnul deformat al unei sensibilitati ultragiate. Insurgenta literara are un temei existential: inteligenta ironica nu functioneaza ca un simplu joc, cu toate ca la prima vedere demistificarea unor teme grave pare amuzanta, -neserioasa" - un mecanism pe care il vom intalni mai tarziu la
Marin Sorescu. Demascand si compromitand niste procedee literare, poetul compromite de fapt si realitatea inventata de ele, propunand, in revers, alta, o realitate "pe dos", a carei poezie consta indeobste in grotesc: Aventura in cer este edificatoare. Contemplarea astrilor, misterul cosmic de natura romantica, efuziunile lirice sunt denaturate, intoarse pe dos. Stelele dorm "burghez" si "desumflate", sunt "buhaite si murdare", luna este "obeza si colerica", pentru ca singura "revelatie" pe care poetul o are, privind printr-o luneta cosmosul nocturn, sa fie aceea a unui "bordel selenar". Fan-tezismul acesta grotesc va fi ulterior sublimat. De fapt, DUMITRESCU nu mai publica nici un volum pana in 1963, cand da la iveala Aventuri lirice, carte care in mare masura a derutat critica literara. Evident, "temele" sunt acum altele, ale istoriei contemporane, ale universului socialist. Sunt dezbatute problemele creatiei, ale constructiei socialismului (lungi poeme despre macarale, hidrocentrale) sau ale moralei. Dar aceasta nu e decat "materia" propriu-zisa. La nivelul structurilor lirice, sensibilitatea ramane esential ironica. Lirismul este inca o data "compromis", insa nu la modul iconoclast din plachetele de debut, ci printr-o inadecvare a discursului la formele literare propuse: oda, imnul, oratia solemna; dar nu pentru a submina materia ca atare (poetul este realmente atras de noul miracol omenesc in expansiune), ci pentru a evita "poetizarea", "literaturizarea" ei, pentru a nu cadea in conventionalism. Subtilitatea de aici vine: subminarea conventiei prin demontarea mecanismelor sale. Realizand un fel de complicitate cu cititorul, prin forma dialogal-orala a poemului, autorul pregateste minutios, ritualic parca, "mesajul", pe care il comunica insa in raspar, daca nu chiar il suspenda. insceneaza mereu dialoguri, aglomereaza argumente, "decupeaza" la modul prozaic fragmente de realitate, urmeaza solemnitati oratorice - complica, asadar, discursul, nelasandu-1 sa se fixeze intr-o structura anume, sa devina "literatura". Poezia se reduce la o "introducere" in mecanismele ei; ea nu e decat inscenarea unei sensibilitati ironice. Celebre raman din aceasta faza Problema spinoasa a noptilor si Cainele de langa pod, primul poem, un fel de arta poetica desfasurata sub forma unei "sedinte", o dezbatere spirituala a delicatelor probleme ale inspiratiei, ale conditiei si timpului de lucru al scriitorului, iar celalalt, o dezbatere etica in care intr-adevar surprinzatoare este atmosfera de mister a celei mai derizorii realitati, a banalului cotidian. Cu Nevoia de cercuri (1966), DUMITRESCU pare a incheia o cariera poetica, daca nu foarte bogata cantitativ, in orice caz extrem de fecunda in contextul liricii romanesti contemporane. El a impus o sensibilitate ironica si un limbaj esential nou, de o cu totul alta natura decat a umoristului
G. Topirceanu, pentru care fundamentala ramane parodierea, a literaturii sau a lumii insesi. DUMITRESCU nu este atat un spiritual, cat un spirit dubitativ, o luciditate usor cinica, interogativa. Starea sa normala este a indoielii permanente; el nu cauta certitudini, ci surprize. Bruscheaza simtul comun al situatiilor stabile si vede adevarul, mai intotdeauna, in reversul acestuia. Nevoia de cercuri, mai ales, reprezinta de aceea un triumf al gravitatii, al meditatiei, al unei fine dialectici asupra insurgentei spectaculoase a inceputurilor. Fondul este acelasi, numai ca mijloacele sunt mai rafinate. Accentul cade tot pe rasturnarea locurilor comune ale gandirii, pe repudierea prejudecatilor. "Personajul" complice, un alter ego al unor asemenea actiuni demistificatoare, polemice, ramane Ieremia, a carui "prostie" (de a nimeri cu oistea-n gard) se dovedeste un fel de intelepciune, cea adevarata, profunda: "Bravo (ma gandeam), Ieremia! / Ai muncit, ai perseverat! / Face, ma gandeam, / sa strici o oiste sau mai multe, / pentru a ajunge sa bagi de seama, / sa dovedesti / ca nu mai e nevoie de ele". Fantezismul, initial grotesc, devine acum mai rafinat, mizeaza pe naivitatea mimata si pe discretie, ajungand la nuante vag estetizante, prin urmare la "literatura". Si daca intimismul, afectivitatea in general ii repugnau intru totul poetului, se observa aici, indeosebi in erotica, bine reprezentata, o inclinatie spre elegiac si gravitate, cu toate ca acestea nu apar niciodata pure. Numai ca ironia e blanda: ea nu mai bagatelizeaza, surade doar nonsalanta si ingenuu-obosita, atat cat sa reinvioreze cateva "forme" lirice abordate, precum romanta, madrigalul, elegia, cantecul de lume chiar. Tonalitatea pastreaza si aici dezinvoltura, alternarile imprevizibile de familiaritate si efuziune - o dexteritate a unui poet de exceptie.
OPERA
Aritmetica, Bucuresti, 1941 (sub pseud. Felix Anadam); Libertatea de a trage cu pusca, poeme, Bucuresti, 1946; 7977, antologie de lirica intocmita de ~, Bucuresti, 1957; Bicazul ieri, azi si maine, Bucuresti, 1963; Aventuri lirice, versuri, Bucuresti, 1963; Nevoia de cercuri (in anexa: Libertatea de a trage cu pusca). Bucuresti, 1966; Jurnal de campanie, Bucuresti, 1974; Africa de sub frunte, pref. de
E. Simion, Bucuresti, 1978; Versuri, pref. de
L. Raicu, Bucuresti, 1981; Biliard/Biliard, ed. bilingva romano-franceza, trad. de Micaela Slavescu, Bucuresti, 1981. Traduceri: Isadora Duncan, Viata mea, trad. de ~ si Ben Corlaciu, Bucuresti, 1946; Romain Gary, Groapa bunei sperante, trad. de ~, Bucuresti, 1946 (ed. revazuta si completata in 1974); Demian Bednii, Figuri cunoscute, trad. de ~, Bucuresti, 1953; Rafael Alberti, Intre garoafa si spada, antologie poetica, trad. de ~, Bucuresti, 1957; Demian Bednii, Versuri alese, trad. de ~, Bucuresti, 1958; Irving Stone, Bucuria vietii, trad. de - si Liana Dobrescu, Bucuresti, 1962 (ed. II, 1966; ed. 111,1973); H. Courlander si Wolf Leslau, Focul de pe munte (si alte povestiri etiopiene), trad. de Bianca Schachter si ~, Bucuresti, 1963; Rafael Alberti, Poezii, trad. de Veronica Porumbacu si ~, Bucuresti, 1964 (ed. II, 1973); Ivo Cipiko, Paianjenii, trad. de ~ si M. Gheorghievici, Bucuresti, 1964; Eduardas Miezelaitis, Omul, versuri, trad. de ~, Bucuresti, 1964; Irving Stone, Agonie si extaz, I-II, trad. de ~ si Liana Dobrescu, Bucuresti, 1966(ed.II, 1968; ed. III, 1971; ed. IV, 1993); Curzio Malaparte, Soarele e orb, trad. si cuvant inainte de ~, Bucuresti, 1967; Charles Baudelaire, Les fleurs du mal - Florile raului, ed. bilingva alcatuita de ~, Bucuresti, 1967 (ed. noua cu o introducere de VI. Streinu, tabel cronologic de M. Braga, Bucuresti, 1978); idem, Les fleurs du mal - Florile raului, ed. alcatuita de ~, introducere si cronologie de VI. Streinu, cuvant la ed. de ~, Bucuresti, 1968.
REFERINTE CRITICE
D. Micu -
N. Manolescu, Literatura; VI. Streinu, Versificatia; Al. Caprariu, Jurnal literar, 1967; A. Martin, Poeti contemporani, 1967;
C. Regman, Carti, autori, tendinte, 1967; N. Manolescu, Metamorfozele;
Perpessicius, Lecturi; Gh.
Grigurcu, Teritoriu liric, 1972; P. Poanta, Modalitati; E. Simion, Scriitori; Al. Pini, Poezia, I;
R. Munteanu, in Luceafarul, nr. 47, 1978;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 41, 1978; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 18, 1981; C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1981; Gh.
Grigurcu, in Romania literara, nr. 1, 1982; P. Mareea, Concordante si controverse, 1983;
I. Pop, Lecturi; VI. Streinu, Poezie si poeti romani, 1983; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 1, 1983;
V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, III, 1984; Alex. Stefanescu, Dialog in biblioteca, 1984; DUMITRESCU Micu, Modernismul romanesc, II, 1985; I. Pop, Jocul;
M. Mihaies, in Romania literara, nr. 23, 1985; Alex. Stefanescu, Prim-plan, 1987;
G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 18, 1995;
Ioana Parvulescu, in Romania literara, nr. 15, 1996; E. Manu, in Luceafarul, nr. 9, 1997.