n. 25 oct. 1902, com. Daneasa, jud. Olt- m. 6 dec. 1952, Cluj.
Istoric literar.
Fiul invatatorului Ioan Popovici si al Ioanei (n. Popescu).
Scoala primara la Serbanesti - Olt (1909-1914), Liceul , ,Radu Greceanu" din Slatina (1914-1923); Facultatea de Litere din Bucuresti (1923-1927). Dr. in litere (1935). Asistent onorofic al lui
D. Caracostea (1924-1926). Prof. secundar la Slatina (1927-1930) si Iasi (1930-1936); prof. univ. (1936-1952) la Facultatea de Litere din Cluj. intre 1930 si 1934, audiaza, la Paris, cursurile de neogreaca ale lui A. Mirambel, cursurile lui D. Mornet, F. Baldensperger, POPOVICI Hazard, M. Roques, orientandu-se spre studii de literatura comparata, si activeaza ca lector de lb. romana la Sorbona si la Scoala de Limbi Orientale. Primele art. de istorie literara, in rev.
Oltul (Slatina, 1928). Debut critic propriu-zis cu studiul Poezia lui
Cezar Bolliac, in Viata Romaneasca (1929). Participa la intemeierea (1935) si conducerea (1935-1936) rev. Atheneum (Iasi). Debuteaza editorial (1935) cu teza de doctorat Ideologia literara a lui I. Heliade-Radulescu, urmata si intregita, in acelasi an, de studiul "Santa cetate". intre utopie si poezie. intemeiaza si conduce, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, la Sibiu, rev. Studii literare (1942-1948), tine cursuri de istoria ideologiei literare si de istoria literaturii romane moderne, publica un voi. de studii (Cercetari de literatura romana), alcatuieste ed. critice din operele lui Bolintineanu (Scrieri alese, 1942) si Heb ade (Opere, I-II, 1939-1943) si proiecteaza o ampla istorie a literaturii romane moderne, din care publica doar primul voi., La Litterature roumaine a l ipoque des Lumieres (1945), pregatit de cursurile litografiate Literatura romana in epoca "Luminilor" si Literatura romana moderna. Tendinta de integrare in ritmul cultural occidental. Fragmente nedefinitivate din aceasta istorie literara se pastreaza sub forma de cursuri ms (Romantismul romanesc) sau litografiate (Eminescu in critica si istoria literara romana; Poezia lui
Mihai Eminescu). Din ultimii ani ai vietii au ramas in ms o serie de proiecte si incercari literare: trad. partiala a Infernului lui Dante, ciclul de poezii Aur legendar, inceputul unui roman cu elemente satirice (Intr-o vara, la mosie) si numeroase comedii, dintre care terminate sunt Bucatarul de la Salamandra (1946) si Regele din Propontide (1948-1950).
intre Poezia lui Cezar Bolliac, articolul de debut din 1929, si Poezia lui Miliai Eminescu, ultimul curs important tinut la Universitatea din Cluj in 1947-1948, cercetarile lui POPOVICI evolueaza de la studiul comparatist clasic, de factura tematica si ideologica spre orizonturile unei interpretari structuraliste. in aceasta evolutie, inceputa sub zodia scolii franceze de literatura comparata, se fac simtite ecourile dezbaterilor metodologice din critica europeana a epocii (sintetizate, in 1931, de primul Congres international de istorie literara), ecourile structuralismului german (O. Walzel) si ale experimentelor scolii formaliste ruse. Elogiindu-si, in 1938, precursorul la catedra (Evolutia conceptiei literare a lui C. Bogdan-Duica), dar delimitandu-se de stadiul comparatismului pozitivist pe care acesta il reprezenta, P, incearca o largire programatica a orizonturilor metodei comparative: literatura comparata e chemata sa urmareasca "procesul de transfuzie" prin care ideile si temele, pierzandu-si "valoarea lor autonoma", se incorporeaza "organismului" receptor, adica "transfigurarea" materiei literare in circulatia ei, proces ce constituie unul din elementele dialecticii interioare a literaturii. "Individualizarea" acestui material trebuie cautata la nivelul formei, "prin care un scriitor izbuteste () sa cucereasca autonomia creatiei sale". Studiu al "dependentelor de fond", literatura comparata trebuie "sa devina in acelasi timp studiul diferentelor de expresie". Pe urmele lui Jirmunski, POPOVICI ajunge astfel, prin contaminarea literaturii comparate cu critica formei, la solutia literaturii comparate a formei. Formula de cercetare propusa in 1938 incearca o depasire a impasului in care istoria literara (si literatura comparata traditionala) se gasea in fata statutului de unicitate al operei de arta; solutia propusa nu tinde insa spre abandonarea perspectivei istorice in favoarea criticii estetice, ci spre o restructurare metodologica a istoriei literare. Caci, structural, POPOVICI nu este un critic, ci un istoric literar, preocupat, in primul rand, de procesul devenirii interioare a fenomenului literar, conceput ca "unul din factorii dinamicii sociale". Istoria literara va avea de clarificat, conform programului metodologic din studiul Tendinta de integrare in ritmul cultural occidental (1940), "puterile launtrice ce determina cursul si stabilesc ritmul" de evolutie a unei literaturi, definindu-se totodata ca "stiinta care degajeaza, ierarhizeaza si interpreteaza valorile literare". Programul din 1940 aspira spre formula unei istorii literare "totale", caci studierea factorilor dinamicii literare (factorul social - inteles ca evolutie a mentalitatilor -, factorul istoric, circulatia temelor, a ideilor si, nu in ultimul rand, personalitatea creatoare) presupune convergenta preocuparilor de sociologie si critica genetica, iar "degajarea si interpretarea valorilor literare" intra in atributiile criticii estetice, care se vede astfel incorporata istoriei literare. Stabilirea "ritmului" de evolutie a unei literaturi insemneaza descoperirea formulei legice care guverneaza aceasta evolutie. Ritmul specific al literaturii romane (Etape in dezvoltarea literaturii romane, 1944) e determinat, originar, de ruperea poporului roman din comunitatea latina si integrarea lui in comunitatea spirituala sud-est europeana. Datorita acestei dezradacinari, "cultura romana avea sa se zbata in cautarea propriului destin", si prima ei etapa avea sa coincida cu "istoria eliberarilor sale spirituale"; eliberarea de slavonism si grecism incheie prima etapa a negatiei (de aici, putina pretuire pe care POPOVICI o acorda literaturii romane vechi). Descoperirea, in iluminism a latinitatii noastre, descoperirea apoi, in interesul romantic pentru folclor, a originalitatii noastre nationale, marcheaza inceputul etapei moderne, afirmative, cand spiritualitatea romaneasca ajunge la cunoasterea de sine, iar cultura romana incepe sa-si realizeze destinul propriu, definit prin aspiratia spre "universalizarea localului". Literatura romana moderna va parcurge cicluri dialectice de cate trei perioade, prima, integrand valorile universale (momentul Heliade), a doua, atrasa de elementul local (Dacia literara), ultima realizand sinteza universal-locala (Eminescu). Ideea eliberarilor spirituale este preluata din M. Roques, dar disocierea intre eliberare si integrare, ca si schema evolutiei in ansamblul ei, constituie o replica polemica la teoria profesorului francez; succesiunea ritmica a elementului national si universal nu indica, pentru P., o etapa primara in procesul de formare a unei constiinte ce "se degaja din haos", ci etapele firesti de dezvoltare dialectica a unei spiritualitati fundamental nelinistita. Articulatiile constructiei lui POPOVICI sunt hegeliene, si ele vor constitui elementele prime ale scenariului istoriei literaturii romane moderne, care se intemeiaza astfel pe o viziune de filosofie a culturii. De aceea, epocile ce exercita o atractie speciala asupra istoricului literar sunt iluminismul si pasoptismul, adica epocile in care spiritualitatea romaneasca isi descopera propriu-i destin si il clasifica printr-o confruntare dramatica a ideilor si a mentalitatilor. Exista, in lucrarile lui P., momente remarcabile de interpretare a operelor literare (
Tiganiada, viziunile cosmogonice din poezia lui Heliade, meditatiile lui Gr. Alexandrescu, Alexandru Lapusneanu, spatiali-tatea si temporalitatea titaniana din operele lui Eminescu etc); ele au fost insa arareori retinute de atentia cititorului, captata indeobste de reconstituirea "circulatiei ideilor". Desi partiala, aceasta impresie de lectura nu e falsa. Caci dincolo de eruditie si de rigoarea metodologica, istoria literaturii devine, in lucrarile lui P., spatiul de inscenare dramatica a Ideii, iar personalitatile culturale devin "personaje", "jucarii" ale ideii (
M. Zaciu). Insati-etatea spirituala a lui Heliade, destinul de martir al lui Sincai sau Balcescu, imaginea de polemist a lui POPOVICI Maior, dimensiunile titaniene convertite in contemplativitatea geniului la Eminescu, formeaza materia catorva dintre marile roluri ale acestui scenariu istoric. in cadrul unui astfel de scenariu apar adesea si fenomene de improprietate, de inadecvare sau deformare, fenomene care -dintr-o perspectiva superioara - se prezinta ca o caricatura a procesului. O societate anacronica, impermeabila la spiritul noului veac, dar amenintata sau, dimpotriva, atrasa de el, creeaza fundalul pitoresc al confruntarii mentalitatilor din La Litterature roumaine, in pagini ce vadesc "o vocatie reprimata de romancier" (
N. Manolescu). incorporarile stangace si reticente ale noilor idei intr-o materie literara - sau psihologica - vetusta sunt reconstituite cu delicii, creand impresia de "joc parodic" (
I. Vlad). Jocul parodic dezvaluie vocatia de ironist, cenzurata voit, prin rigoarea constructiei si prin credinta in caracterul de stiinta a istoriei literare. Libertatea deplina a spiritului ludic calinescian (care se amuza construind un capitol de "tehnica" a poeziei eminesciene numai spre a-i demonstra inutilitatea, sau ingramadeste monstruos, cu gravitate mimata, date despre rudele indepartate ale lui Gr. Alexandrescu) dezvaluie o ironie de tip romantic, straina spiritului lui POPOVICI Ironia lui POPOVICI este tipologic iluminista, implicand o ierarhie a valorilor in care ratiunea ocupa un loc privilegiat. Vocatia jocului parodic se realizeaza insa plenar in comediile ramase in manuscris. Fie ca pleaca de la subiecte mitologice demitizate (Comedia eterna, Ganimede sau Arta de a face zei), fie ca pleaca de la parabole "aproximativ istorice" (Regele din Propontide), comediile lui P., care ilustreaza, prin structura, o directie moderna a teatrului european sunt in fond "comedii filosofice", meditatii in travesti asupra conditiei umane. Bucatarul de la Salamandra, piesa despre vis, utopie si nebunie, este reversul parodic al studiului Santa cetate; bucatarul filosof Maitre Jacques, profet al pacii universale, e un apostol intarziat al socialistilor utopici si viseaza la o reformare a naturii umane prin indulcirea apelor marii cu "fluid boreal", inventie brevetata, cu un secol in urma, de Fourier. Zambetul mascat al lui Theagenes, monarh filosof intr-un regat minuscul, amenintat de prietenia imperiilor vecine, a depasit utopia si masoara cu luciditate limitele naturii umane. Jocul ironic al regelui din Propontide ascunde, pentru P., o filosofie politica salvatoare, si el reface, in alt registru, demonstratia de adancime din Literatura romana in epoca Luminilor. Ironia devine astfel un mod de existenta, semn al eliberarii de lumea iluziilor si a pasiunilor, pe care privirea regelui din Propontide o contempla din afara, iar jocul lui lucid o stapaneste prin cunoastere.
OPERA
Ideologia literara a lui I. Heliade-Radulescu, Bucuresti, 1935; "Santa cetate". Intre utopie si poezie, Bucuresti, 1935; Literatura romana in epoca "Luminarii". Curs tinut la Facultatea de Litere si Filosofie din Cluj, in 1938-1939; Tendinta de integrare in ritmul cultural occidental. Curs tinut la Facultatea de Litere din Cluj, in anul 1939-1940; Cercetari de literatura romana, Sibiu, 1944; La Litterature roumaine a l epoque des Lumieres, Sibiu, 1945; Eminescu in critica si istoria literara romana. Curs tinut la Facultatea de Litere si Filosofie din Cluj, 1947, Cluj, 1947; Poezia lui Mihai Eminescu, Cluj, 1947-1948 (Curs litografiat); Romantismul romanesc, cuvant inainte de
T. Vianu, pref. de D. Simonescu, ed. ingrijita si note de Ioana Em. Petrescu, Bucuresti, 1969; Poezia lui Mihai Eminescu, pref. de Ioana Em. Petrescu, Bucuresti, 1969; Regele din Propontide (fragment), in Tribuna, nr. 5, 1970 si nr. 48, 1972; Studii literare, postfata de A. Martin, ed. ingrijita si note de Ioana. Em. Petrescu, Cluj, I (Literatura romana in epoca "Luminilor"), 1972; II (Romantismul romanesc), 1974; III (Ideologia literara a lui 1. Heliade-Radulescu), 1978; IV ("Santa cetate". Intre utopie si poezie), 1980; ; V (Poezia lui Mihai Eminescu), 1988; VI (Eminescu in critica si istoria literara romana), 1989.
REFERINTE CRITICE
Ov. Drimba, Studii de lite-ratura comparata, 1968; I. Vlad, Intre analiza si sinteza, 1970; idem, Convergente, 1972; POPOVICI Cornea, in Tribuna, nr. 48, 1972; M. Zaciu, Ordinea; M. Bucur, Istoriografia; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 7, 1973; I. Vlad, Lecturi constructive, 1975; G. Muntean, Sub semnul lui Aristarc, 1975; M. lorgulescu, Firescul ca exceptie, 1979; Le comparatisme roumain, I, 1982;
D. Pacurariu, Scriitori, II; Al. Hanta, Idei si forme literare pana la
Titu Maiorescu, 1985;
M. Anghelescu, Lectura operei, 1986; G. Ivascu, Confruntari literare, III, 1988.