Dupa Cantemir, Hasdeu este incontestabil unul dintre intemeietorii enciclopedismului romanesc. Nimic aproape, din sfera umanioarelor, n-a ramas strain geniului hasdeian. Si oricate domenii, din cate s-a manifestat, as mentiona, niciodata nu se stie daca n-am lasat pe dinafara vreunul in care, totusi, s-a ilustrat. Peste tot, in acest amestec extraordinar, plutesc caratele geniului. A unui geniu, mereu curios, cutreierand domenii diverse, lasand pe oriunde a trecut urme de neocolit. Fundamentele uluitoarelor sale cunostinte le-a primit de la tatal sau, Alexandru Hasdeu, istoric si folclorist, care 1-a indrumat spre insusirea temeinica a catorva limbi (rusa, polona, latina, franceza, germana) si spre studiul istoriei si al filosofiei. Spiritul sau a largit si consolidat, apoi, zestrea dobandita, cuprinzand zarea intreaga a umanisticii. O stranietate apasata a inconjurat mereu personalitatea sa vulcanica, insingurata si fugace. Norocul nu 1-a ocolit. E sansa personalitatilor de exceptie aparute in epoci de inceput cultural. Asa se explica, probabil, faptul de a fi fost fondator de publicatii la 20 de ani, director al Arhivelor Statului la 25, dramaturg la 31, istoric si literat (cu Ioan Voda cel cumpliT) la 27, profesor universitar la 37, lingvist de talie europeana (prin Cuvente den batranI) la 40. S-a bucurat, in epoca, de o faima extraordinara, fiind, printre altele, declarat geniu in plenul parlamentului. Iar faima i s-a pastra, nestirbita, pe drept, pana astazi si va ramane neclintita intotdeauna. Aceasta in ciuda alunecarii spre ratacirile spiritiste, dupa moartea fiicei sale lulia, in 1888, care l-au coplesit, indepartandu-1 de la cercetarile laborioase. Ca a murit, in 1907, cum observa Calinescu in 1941, aproape uitat, e poate adevarat. Dar nu se poate confunda o eclipsa de moment cu prestigiul enorm, pe care i l-au acordat contemporanii si posteritatea? A cladit - in istoriografie lingvistica si etnografic - la dimensiunea gigantescului, neputand, uneori, sa ispraveasca tot ceea ce a inceput. Dar ce impresionant e ceea ce a ramas, chiar acolo unde finalitatea a fost de neatins!
Opera lui n-a ramas, din fericire, uitata. in 1972-1976 dl
Grigore Brancus i-a reeditat monumentalul Etymologicum magnum Romaniae, Cuvente den batrani a fost reeditata, in 1983-1984, de catre dl Gheorghe Mihaila, in 1984 dl Grigore Brancus a reeditat Istoria critica a romanilor. Si, toate, in conditii filologice ireprosabile si cu un aparat critic excelent. Iar in 1986 d-nii Stancu Ilin si
Ionel Oprisan au inaugurat, la Editura Minerva, editia critica a beletristicii savantului. Dupa exact un deceniu, acum, a aparut al doilea volum al editiei, care restituie proza. E aici, negresit, un ragaz excesiv intre un volum si cel de al doilea. Dar bine ca, in sfarsit, in aceste vremuri tulburi si neasezate, am bucuria sa consemnez continuarea unei editii critice din opera unui scriitor fundamental!
E, marturisesc, o ocazie cu care nu ma intalnesc adesea, desi in ultima vreme am avut norocul sa mai semnalez, printr-un comentariu, si aparitia unui nou volum (al sapteleA) din editia critica Sadoveanu (dupa cinci ani de zabava). Sa vad in aceste aparitii un semn ca editorii au revenit la uneltele lof si isi continua travaliul carturaresc? Ce alta pot face decat sa nadajduiesc?
Cum se stie, din creatia beletristica hasdeiana, poezia a stat mereu intre negatie si elogiu. Aprecierile, toate, s-au indreptat spre proza si dramaturgie. Si e drept sa fie asa. Proza e un capitol negresit rezistent si mereu incitant. Nuvela Duduia Mamuca (devenita apoi MicutA), socotita de Calinescu drept cea mai buna bucata de proza a lui HasdeU), a aparut in cateva numere ale ziarului Lumina" din Iasi, starnind, atunci, un imens scandal in capitala Moldovei. La sesizarea lui V. Alexandrcscu (inca nedevenit UrechiA), membrii Comitetului Scolar s-au sesizat ca un profesor poate da publicitatii o naratiune licentioasa. T. Maiorescu a facut, la inceput, opinie separata in Comitet, amanand decizia. Dar cum autorul, in ciuda avertismentului, a continuat sa publice fragmente din nuvela, a fost suspendat din invatamant. (Peste 75 de ani editorul din 1937 al operei lui Hasdeu, Mircea Eliade, va pati -stranie coincidenta - acelasi lucru, tot o suspendare din invatamant pentru o scriere socotita, de Ministerul Instructiunii, pornografica.) Nuvela lui Hasdeu nareaza, cu detasare, aventurile galante ale studentului Gh. Taciune, intr-un oras germanic. Scrierea - s-a spus - ar fi autobiografica, nascuta din pataniile fostului student Hasdeu la Harkov. intalnim scene cu cuceriri si abandonari de amante, Micuta (eroinA) trecand, in cateva saptamani, prin patul a trei amanti, ultimul, printr-o farsa bine regizata, luand-o in casatorie. Un student in medicina (NeguS) pentru a scapa de o amanta, o asasineaza, administrandu-i o potiune. Si cate altele intr-o naratiune scrisa cu verva si haz, intr-o constructie tipic romantica. Dupa scandal, in 1864 autorul face cateva modificari si isi publica nuvela, cum spuneam, cu titlu schimbat (MicutA), la Bucuresti, in volum. De atunci a fost mereu reeditata, ultima oara, in 1975, de dl Mircea Zaciu, in volumul Sarcasm si ideal. Si, intr-un veac, n-a mai scandalizat pe nimeni ca pe pudibondul V.A. Urechia, denuntat, apoi, de Calinescu ca a trait in aceeasi casa, simultan, cu trei surori spaniole aduse la Bucuresti, dintre care numai una era sotie cu cununie. Schita Oamenii dracului e publicata in Revista noua" din 1899. E o satira acida, mai putin implinita estetic, impotriva medicilor si a clericilor (ca si in Povestea crinului, din 1896). Motivul acestor diatribe se afla in durerea nemangaiata a parintelui in urma mortii fiicei sale, lulia, in 1888. Vinovati de aceasta moarte, pentru Hasdcu de proportii aproape cosmice, erau, fireste, medicii, dupa cum clericii dezaprobau sedintele sale spiritiste, cu ajutorul carora izbutea" sa intre in contact cu fiica sa decedata, care, traind, dincolo, o alta viata, ii trimetea, la cerere, mesaje. Din aceeasi arie de preocupari e si bucata O nevasta romanca, din 1903, in care o evoca pe cea dintai Iulie, sotia sa. E textul unei conferinte academice, in care o evoca pe prima Iulie la moartea ci, model de sotie romanca, chiar daca despre Iulia se spunea ca ar fi fost. ca domnisoara. intr-o localitate din Apuseni, unitariana si s-ar fi numit Falies.
Evocarea este emotionanta datorita patosului sentimental al portretului. Initial, evocarea a aparut in Literatura si Arta Romana", revista lui N. Patrascu. La aparitia ei in volum, autorul i-a adaugat noi sectiuni in care dezvaluie opiniile defunctei despre conferinta, obtinute, desigur, pe calea comunicarilor spiritiste printr-un mediuin inspirat. S-a ras in epoca (inclusiv CaragialE) si mai tarziu de aceasta preocupare absorbanta a scriitorului, de dupa 1888. E nedrept. Omul Hasdcu a trait, in ultimele doua decenii, o drama atroce, ce 1-a indreptat spre practicile spiritiste, despre care a scris si un tratat, Sic cogito. Si c cel putin ncdelicai sa faci glume pe marginea unei dureri nevindecabile a unui marc om. chiar daca a capatat forma, cam rizibila, a spiritismului. Cele trei Zacherline (de fapt trei, pentru ca a patra c o caricatura in desen datorata autoruluI) - dupa numele unui insecticid.din epoca - sunt din 1893 si se dovedesc a fi articole satirice impotriva scolii lui Gherca si, mai ales. a revistei lui Vlahiita. Vicata". fiind luati in teapa Ghcrea, Vlahuta, Caragiale, dr. Alccu Urcchia, Delavrancea si, in treacat, multdescantatul A«curent EminescuA»", scriitorul ncagrcandu-1 pe marele poet. chiar de la debut. Sa retin un segment din a doua Zacherlina: Ca valoare literara, dr. Urechia nu exista inca: el sta ascuns in posteritate, de unde in zadar se screme a iesi cu ajutorul indigestului Ghiveci, in care cauta sa aibe spirit, ceea ce doveueste ;a nu-i are". Sunt, aici, aschii din bataliile literare ale lui Hasdcu. care vor fi bine reprezentate in publicistica sa.
Piesa de rezistenta in acest volum (si, implicit, in proza sA) este, negresit, lucrarea loan Voda cel cumplit. S-a discutat mult - se mai discuta - daca aceasta proza din 1865 (editia a doua e din 1893) este literatura sau istoriografie. As spune ca e. mai curand, o scriere istoriografica. lucrata cu mare talent literar Se stie ca Hasdeu a apartinut - o spusese lorga in 1911 si a reluat-o in 1933 - directiei romantice a istoriografiei romanesti, care ignora sau hiperboliza izvoarele rusesti si turcesti, Hasdcu tanarul (avea 25 de anI) confera dimensiunea unei extraordinare personalitati domnului moldovean, care n-a domnii decat doi ani (28 de lunI), din 1572 pana 1574. Si reconstituie originea (fiul bastard al lui Stefan cel Tanar, care era fiul. tot bastard, al lui Bogdan cel Chior, fiu al lui Stefan cel MarC), formatia. il prezinta, pentru sectiunea de tinerete, aventuroasa a viitorului domnitor, drept un tanar care, pentru interes, a trecut, fara probleme, de la confesiunea armeana (mama sa era armeancA) la luteranism. la mahomedanism si, apoi, la ortodoxie, facand avere - dupa ce si-a cucerit mari protectori la Poarta - ca negustor la Rodos. Turcii l-au instalat domn in Moldova, unde a domnit cu intelepciune, facand mari reforme si stiind sa-si apropie tara" (adica pe taranI) si sa se dusmaneasca cu boierii si calugarii. Din om al Portii, a devenit ostil ci si fidel intereselor tarii. Cea mai marc parte a acestei intinse scrieri c consacrata infatisarii marii stiinte a voievodului in arta militara, descriindu-i batalii (cu polonii, tatariI) si. apoi, batalia finala de la Roscani, cu turcii, cand a fost infrant pentru ca a fost vandut - pentru treizeci pungi cu aur - de protejatul sau Ieremia Golia, al doilea Iuda". Totul e hiperbolic si inaltator in portretul lui loan Voda. ridicat pe culmi de erou neegalat. Romantismul si-a pus bine amprenta pe acest portret, inspirat lucrat in mari dimensiuni.
D-nii Stancu Hin si
Ionel Oprisan. tcxtologi si istorici literari cu experienta, au realizat, din aceste scrieri, toate cu statut complicat, o editie remarcabila. Au ales, de fiecare data. textul de baza necesar, i-au asigurat o ireprosabila transcriere filologica iar aparatul critic, in toate sectiunile sale (geneza, variante, receptare critica), e de inalta tinuta. Merita, din plin pentru munca lor carturareasca, laude si recunostinta. Sa speram ca nu se va mai scurge un deceniu pana la aparitia celui de al treilea volum al editiei, care va cuprinde proza ramasa in periodice. il asteptam cu totii cei interesati.
