n. 2 ian. 1891, corn. Hasag (azi Loam-nes), jud. Sibiu - m. 1 nov. 1961, Long Beach, California (SUA), inmormantat la Detroit.
Poet
Fiul lui
Aron Cotrus, preot, si al Anei (n. Isaila). Unchiul lui
Ovidiu Cotrus.
Scoala primara inceputa in satul natal, continuata in corn. Lupu, unde se muta familia; liceul la Blaj si Brasov (1911-1912); doua semestre la Facultatea de Litere a Univ. din Viena, abandonata din lipsa de mijloace materiale. intors la Arad, intra in redactia ziarului Romanul (1913) si a Gazetei de Transilvania (1915). inrolat in armata austro-ungara (1916), e trimis pe frontul italian; trece la italieni si se inroleaza in Legiunea romana; membru in Comisia Interaliata de Propaganda impotriva Puterilor Centrale, cu sediul la Padova, redactand aici gazeta saptamanala de front. Neamul romanesc (1918). in urma armistitiului. Legatia Romaniei din Roma ii incredinteaza Serviciul de Propaganda pentru unitatea tuturor romanilor (1919-1920). in 1920 se stabileste la Arad si Timisoara, redacteaza rev. Banatul si conduce col. ,.Samanatorul". Membru al Soc. Scriitorilor Romani (1920); presedinte al Sindicatului Presei din Ardeal si Banat (1928); diurnist in Ministerul Afacerilor Straine (1929); atasat de presa la Milano (1930) si Varsovia (1930-1937); atasat de presa in Ministerul din Bucuresti (1937-1940); consilier de presa la Madrid si Lisabona (1940-1945). Desfasoara, in Polonia, Spania si Portugalia, o intensa activitate de propagare a valorilor literare romanesti (in 1931, publica in lb. polona antologia Te-maty rumunskie - Teme romanesti, in care figureaza cei mai reprezentativi poeti romani moderni); sprijina reprezentarea unor piese de
L. Blaga,
T. Musatescu pe scenele poloneze; publica art. in rev. spaniole si portugheze despre cultura si literatura romana. Din 1945 este director al ziarului Carpatii si presedinte al Asoc. Romanilor din Spania. Debuteaza in rev.
Luceafarul (1908) si editorial cu voi. Poezii (1911). Poezie austera, cu accente expresioniste, inspirata din realitatea violenta a razboiului in Sarbatoarea mortii (1915); energetism si revolta sociala in Neguri albe (1920), Versuri (1924), In robia lor (1926), Cuvinte catre taran (1928), Maine (1928), Printre oameni in mers (1933). Perspectiva eroica, inceputa cu poemul Horia (1935), se accentueaza in Peste prapastii de potrivnicie (1938) si Rapsodie valalia (1940). Premiul Soc. Scriitorilor Romani (1926; 1943). Viforos si teluric, versul lui COTRUS e dezordonat, inform, premeditat anticalofil. Stabilit in Spania (1945-1956), publica aici voi. in lb. spaniola Poemas de Montserrat (1951) si Cantos a Raman Lull (1952); in lb. romana: Drumuri in furtuna (1951), intre Volga si Mississippi (1956). in 1957 se stabileste in SUA, unde, tot mai bolnav, izolat, moare intr-un spital din Long Beach.
Departe de orice idealitate si transcendenta (singura transcendenta pe care o admite e, de fapt, o nontranscen-denta, o transcendenta a neantului: "N-as mai vedea: in dosul zambetului lui: ranjetul. / in dosul carnii fragede: scheletul / Si-n dosul biruintei omului: zadarnicia"), poezia lui COTRUS frapeaza si azi prin statura ei neguroasa, prin exuberanta si suculenta limbajului. Traditionalismul ardelenesc, incrancenat si robust, osciland intre infmita rabdare, intelepciune si violenta, si-a gasit in COTRUS unul dintre cei mai indreptatiti reprezentanti. Domeniul poeziei sale ramane, in mod exclusiv, imanenta - haotica, nedeterminata, opaca -, imanenta nesubordonata vreunui principiu, izvorand din ea insasi, intr-o sufocanta navala. Procedeul este realist, exagerat realist (limitat realist). Totul se reduce la contingenta. De aici si pesimismul consubstantial acestei atitudini (si acestor scrieri), pesimism de neocolit, abia mascat de o uriasa emotie vita-lista. Prea putin metafizic (macar ca program), sin-cronizandu-se, prin aceasta, cu un anumit modernism, poetul se cufunda, cu voluptate, in infinitatea aparentei, lasand deoparte forma si sensul, transcrie apasat, hiperbolic, invalmasala vanjoaselor sale senzatii (neluminata de vreo alcatuire suprasensibila si neorientate neaparat de vreun tel care l-ar depasi). Ceea ce umple campul vizual, ceea ce ramane si nu se clinteste sunt obiectele (si numai ele), obiectele in sens larg, fireste, obiectele in nenumaratele lor avalanse. Concretete implacabila si absurda. Individul izbeste, se izbeste in ea ca in peretii negri si duri ai unei galerii subterane: "Izbesc mereu in straturi goale, mute si pustii () / si voi izbi / pan voi albi / si voi orbi / si-oi impietri". Prin aceasta tendinta a temperamentului sau (el este un ingenuu, o forta), COTRUS se izoleaza categoric de marii imaginativi (si, in genere, de neoplatonici), de toti aceia ce intrezaresc unitatea in multitudine, de creatori de lumi, de cosmoizi (Eminescu, Macedonski, L. Blaga,
I. Barbu sau Al. Philippide). Lumea operei sale e mai degraba contigua decat similara (in esenta) ontologiei. Ca tipologie stilistica, el e mult mai aproape de autorii descriptivi, de cei egal impartiti intre luciditate si afecte. Imaginatia sa (si a acestora) produce reprezentari plastice, nu ideale (posibile, adica, doar in eternitate), reprezentari plastice care au, deseori, o vigoare rar intalnita aiurea. Pentru COTRUS contactul cu mediul nu este niciodata bland si jubilatoriu, ci neconditionat, iritant si disfonic (in ciuda imensei bucurii a simturilor pe care, chiar in durere, pare a o resimti). Intr-o panorama vast-generalizatoare, COTRUS este un poet al suferintei, al chinului, un poet al infernului. Aceasta este singura organizare, singura forma pe care fragmentele selectate de intuitia sa si revarsate in tumultuoasele-i expuneri o evidentiaza (si o accepta). Sa se vada, intre altele, tablourile inspirate de primul razboi (Sarbatoarea mortii, 1915). Pamantul, luat in stapanire de demonul distrugerii, pare a strabate inca de pe acum cele dintai trepte ale apocalipsului. Amestecate cu sange si amestecate intre ele, elementele tarasc viata in primordiala si inspaimantatoarea lor indistinctie (focul, noroiul reprezinta materia groasa, dispusa numai in suprafata, a acestor tablouri). Totul e inregistrat si trait paroxistic, fie ca e vorba de confruntari armate, de natura, de dragoste sau de istorie. O probeaza sarjele de imagini, in maniera expresionista, o probeaza, de asemenea, nume si grupuri nominale precum groaza, noaptea, dezgustul imens, jindul salbatic, diavolesc, crunte goane, patima nebuna, calea blestemata etc. Vitalitatea inchisa in asemenea texte (epitetele se dezlantuie in cascade) nu este un suport al ascensiunii, al zborului spre lumina, ci al inaintarii tenace, crancene, prin relieful noroios al infernului (al apocalipsului). Intervine insa acum, in sinuozitatea acestui periplu, un element neprevazut si fascinant. Aici, in bezna perpetua, in intunericul compact, pipaibil (Murind), individul intalneste mereu o sclipire stranie, aducatoare de neliniste, o stralucire ce-i sporeste teroarea launtrica. Sunt propriii sai ochi, e privirea sa (a unui strabun, a lui Horia?) arzatoare si sumbra. Faptul este surprinzator si - esteticeste - pasionant. Fiindca o asemenea dedublare configureaza un (pre-)simbol de tip macedonskian (Faunul), construit pe identitatea ins-alter ego (daimon). Or, in ciuda titanismului sau, o sinteza narcisiaca ar trebui sa fie - la prima vedere - straina de viziunea unui autor extravertit si teluric, cum este acela care a scris Bivolii, de pilda. Si totusi, inegala si contradictorie (chiar si aceasta decizie simbolica o dovedeste, fara a-i reduce, ci, dimpotriva, sporindu-i interesul), poezia lui COTRUS isi revendica, pe de alta parte, o incontestabila modernitate. Nu e vorba de teme (temele sunt perene). Nu e vorba, in mare masura, nici de tratare: in ceea ce-1 priveste, metafora nu are rol reproductiv, ci platicizant (sa ne amintim "tunurile" - monstri apocaliptici), e pragmatica si exaltata, nu vizionara. Adancimea fondului nu se asociaza cu o profunzime de stil. Nu se constata vreo framantare a constiintei artistice. Nu in aceste dezbateri inoveaza poetul. Modernitatea lui (a ceea ce este izbutit din opera lui) rezida in formularea (implicita si suficient de confuza) a unei intrebari: pot, oare, lucrurile, asa cum sunt, fara dincoace si fara dincolo grele, neutre, pot fi ele purtatoare de semnificatie? Este exact intrebarea care, dupa o remarca a lui Roland Barthes, ar adresa-o lumii literelor si noul roman francez, in rest, elaborarea, detasarea, eleganta constructiei sunt aproximative. Caracteristic ramane si acel gen de atletism artistic (tirada urieseasca) nu lipsit de pregnanta, dar suferind de pe urma "intemperantei verbale" (
E. Lovinescu) si a redundantei.
OPERA
Poezii, Orastie, 1911; Sarbatoarea mortii. 1914-1915, Arad, 1915 (ed. II, Bucuresti, f.a.); Neguri albe. Alba Iulia, 1920 (ed. II, 1921); Romania. Poema, Brasov, 1920 (ed. II, Arad, 1922); Versuri, Bucuresti, 1924 (ed. noua. Arad, 1925; 1928); in robia lor. Arad, 1926 (ed. II, 1927); Strigat pentru departari. Timisoara, 1927; Cuvinte catre taran. Versuri alese, Arad, 1928; Maine, Craiova. 1928 (ed. II, Cluj, 1928); Printre oameni in mers, Sosnowiec, 1933; Horia, Varsovia, 1935 (ed. II, Brad. 1935; ed. IV, Bucuresti, 1937; ed. V. 1938); Tara, Bucuresti, 1937; Maria Doamna. Poem, Bucuresti, 1938; Peste prapastii de potrivnicie. Bucuresti, 1938; Eminescu. Poem, Bucuresti, 1939; Rapsodie valalia, Madrid, 1940 (ed. II, Bucuresti, 1941); Tara, Lisboa, 1940; Rapsodie daca. Bucuresti, 1942; Poemas, Madrid, 1951; Versuri, antologie de
O. Cotrus, pref. de I. D. Balan. 1978 (ed. II, 1985); Opere complete, Madrid, 1978; Horia, Bucuresti, 1984; Poezii, MI, ed.. tabel cronologic si bibliografie de Al. Ruja, Timisoara, 1991; Peste prapastii de potrivnicie, versuri, ed., pref., tabel cronologic de Al. Ruja, Bucuresti, 1995.
REFERINTE CRITICE
E. Lovinescu,
Istoria literaturii romane contemporane. 1900-1937, 1937;
G. Calinescu, Istoria;
Perpessicius, Opere, II, 1967; Ov. S. Crohmal-niceanu. Literatura, II; Mire ea Popa, in Manuscriptutn, nr. 4, 1974; I. Datcu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 3, 1978; Z. Omea, Traditionalism si modernitate in deceniul al treilea, 1980; I. D. Balan, Resurectia unui poet: Aron Cotrus, 1981 (ed. II, 1994); idem, Repere critice, 1988;
S. Cioculescu, Itinerar critic, V, 1989; Gh.
Grigurcu, De la
Mihai Eminescu; Elena Indries, Dimensiuni ale poeziei romane moderne, 1989;
Z. Ornea, in Romania literara, nr. 13, 1996;
G. Scridon, in Steaua, nr. 6, 1996;
I. Pop, in Vatra, nr. 1, 1997; I. Cristo-for, in Steaua, nr. 10, 1998.