n. 1 apr. 1900, Iasi - m. 8 febr. 1979, Bucuresti.
Poet si eseist.
Fiul lingvistului Al. Philippide si al Mariei (n. Nemteanu).
Scoala primara (1906-1910) si Liceul National (1910-1918) din Iasi. inscris la Facultatea de Drept (1918), urmeaza paralel cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din Iasi. Licenta in drept (1921); continua studii de filosofie si economie politica la Berlin (1922-1924) si de litere, filosofie si economie la Paris (1924-1928). in 1928 se intoarce in tara, la Iasi. Mutat la Bucuresti, lucreaza la Directia presei din Ministerul de Externe, apoi la Ministerul Propagandei (1929-1947). Membru corespondent (1955) si membru titular al Acad. (1963). Debut cu poezia Cantecul catorva, in insemnari literare (1919). In anii urmatori, colaborator constant la rev. Viata Romaneasca, fiind legat si prin sentimente de prietenie de unii dintre scriitorii gruparii. Prezent si in alte publicatii, precum Adevarul literar si artistic, Umanitatea, Gandirea, Revista Fundatiilor Regale, Lumea, Vremea, Cuvantul liber, Dimineata. A manifestat interes pentru miscarea literara de avangarda, publicand versuri in Contimporanul si Integral. Aur sterp, intaiul sau voi. de poeme (1922), este urmat, la intervale destul de mari, de Stanci fulgerate (1930), Visuri in vuietul vremii (1939), Monolog in Babilon (1967). Postum, a aparut placheta Vis si cautare (1979), reunind optsprezece poeme scrise intre 1939 si 1978. Intensa activitate de traducator din lirica universala, exceland indeosebi in transpunerea romaneasca a lui Baudelaire (Flori alese din "Les fleurs du mal", 1934) si a unor poeti germani (Holderlin, Novalis, Moricke, Rilke). O ed. reprezentativa a operei sale de traducator a aparut in 1973, sub titlul Flori de poezie straina rasadite in romaneste. Ca eseist, este interesat in egala masura de probleme ale literaturii universale si nationale (Consideratii confortabile, I-II, 1970-1972, si Puncte cardinale europene: orizont romantic, 1973). Autor a doua nuvele in linia lui E. T. A. Hoffmann, imbratisarea mortului (1940) si Floarea din prapastie (1942). Este un poet dintre cei mai insemnati, format deopotriva la scoala umanismului clasic si a vizionaris-mului romantic german, caruia i se asociaza note ale esteticii expresioniste. Premiul international "Herder" (1967).
Lirica lui Ph. a fost pe drept cuvant situata la confluenta unor elemente de sensibilitate romantica si expresionista. Esentialmente monolog, poezia sa reactualizeaza ipostaza romantica a eului solitar, in conflict ireductibil cu lumea in care traieste, pana la extrema rupturii si retransarii in spatiul interior. Constiinta instrainata de o existenta inautentica, acest "personaj" liric are toate atributele lui Hyperion eminescian deceptionat de contactul cu contingentul, retras in "raceala" contemplatiei distante si obsedat de posibilitatea unui univers ideal, pus sub semnul unei inalte geometrii spirituale. "Preocuparile cosmologice", despre care vorbea G. Calines-cu, punandu-1 pe poet in relatie cu romantismul sau expresionismul german, apar in frecventa raportare a eului poetic la marile elemente ale cosmosului, cel mai adeseori in postura titanului capabil de uriase energii constructive, blocate insa mereu de neintelegerea generala. "Fire mereu atrasa de propriile adancuri" (astfel definea poetul temperamentul romantic), el va trai insa, in acelasi timp, sentimentul devalorizarii universului launtric, al esecului structurarii unei subiectivitati ce nu-si poate gasi echilibrul visat. Discursul liric circumscrie astfel, la Ph., un spatiu pur interogativ, asezat sub semnul unei duble instrainari: de lumea din afara si de adancurile niciodata indeajuns luminate ale "Sufletului". Din Aur sterp (1922) se puteau deduce deja principalele directii ale poeziei lui Ph. Discursiva si dezvoltand o imagistica alimentata abundent de alegoriile lirismului neoromantic, ea manifesta o semnificativa predilectie pentru figuratia interioritatii (dedublarea eului - Sufletul strain, Cugetul bolnav, golul launtric), figuratia reveriei (Visul jucaus, in care imagini desuete stau alaturi de altele ce anunta straniul oniric de mai tarziu), iar pe de alta parte, liniile mari ale decorului exterior, vazut la modul apocaliptic-teatral. Apelul la alegorie este aici esential pentru figurarea categoriilor spirituale si a relatiilor eului cu lumea: in cautarea unui "interlocutor" mereu absent, poetul sfarseste prin a dialoga cu proiectiile propriei minti, imaginare personaje (Visul, Sufletul, Cugetul etc.) distribuite scenic, lume a majusculelor ce face legatura intre romantismul tarziu al inceputului de secol si inscenarile universului launtric bantuit de spaime si halucinatii, tipic pentru viziunea expresionista. Aparitiile diafane ale spatiului reveriei sunt concurate si eliminate treptat de figuratia crepusculara a unui decor in ruina, dilatat pana la dimensiuni cosmice: "vazduhu-n zdrente-atarna", "apusul falfaie in zdrente ude", in zari pluteste-o stafie de soare", "In gol, boltindu-si craniul gaunos/ Un cer batran deasupra noastra geme", "cerul gol deasupra deschide-n gol o gura/ Cu vineti dinti de stele sclipind salbatic toate" etc. "Pustiirea" din afara isi gaseste imaginea simetrica in paraginirea launtrica, pusa sub semnul ariditatii minerale, al vidului unei arhitecturi labirintice sau amenintate de ruina: "Mi-e sufletul in hrube-adanci boltit", "Si sufletele noastre sunt acum/ Firide-n care-au fost demult statui", "In suflet sunt urme de caini/ Carari pustii, morminte vechi si spini". O astfel de structurare a peisajului intim il inrudeste pe Ph. cu poeti ca Arghezi sau Voiculescu, posedati de o similara sete de absolut si resimtind aceeasi prabusire interna; locul divinitatii obscure ce refuza revelatia e luat insa, in cazul sau, de propriul eu postulat ca transcendenta. Drama launtrica ia astfel aparenta unei boli a spiritului, tradusa in incapacitatea de a mai visa, in secatuirea gandirii si mutilarea idealei geometrii vizionare: "Revol-ta-i stearpa, visul e schilod" Monologul poetului poate fi astfel definit drept incorporarea discursiva a acestei drame angajate intre ipostazele personalizate ale constiintei - o "constiinta hamletiana". "Caricatura de Hamlet nebun" apare, semnificativ, si in Stanci fulgerate (1930), in relatie cu doua atitudini esentiale pentru viziunea lui Ph.: nonaderenta la "decorul banal mancat de molii" al lumii din afara si instrainarea de sufletul arid. Sentimentul exilului interior ("Ma simt in mine ca un exilat") din nou dominant, "pustiul", "zgura", in genere ariditatea minerala ramanand si aici termenii caracteristici pentru circumscrierea spatiului sufletesc, in opozitie cu "Alpii cugetarii pure" sau cu "ghetarii si zarile polare". Noua e in acest volum incercarea de deschidere a poeziei spre un univers elementar, pana acum absent ("vremea cu clipe simple"), insa mai mult ca expresie a unei mari oboseli si tristeti a instrainarii, amintind de detasarea ultima eminesciana: "Mi-s vremurile tot mai mult straine/ Si ochii mei se-nchid nepasatori, / Si iata, azi ma-ntorc din nou spre tine, / Norod batran al pietrelor surori" Accentuarea caracterului elegiac marcheaza si o relativa atenuare a discursivitatii poeziei, indeosebi in volumul Visuri in vuietul vremii (1939), unde isi fac aparitia si primele poeme narative si balade de atmosfera fantastic-onirica (Balada veclui spelunci. Visul rau s. a.). Se extinde aici si meditatia asupra poeziei. Orgolioasei atitudini prometeice a creatorului ce se autodefineste ca demiurg romantic printr-o gesticulatie retorica si teatrala (Izgonirea lui Prometeu, Frontispiciu) i se substituie meditatia elegiaca, un discurs liric mai interiorizat. Interpretata la modul romantic drept cantec misterios, emanatie a adancurilor unei subiectivitati greu de aproximat, poezia poate fi acum o solutie, cel putin temporara, a dramei existentiale: "in horbote de vorbe calite-n ideal/ Furtuna dinauntru se incheaga", "M-atarn de tine, Poezie!" "Vuietului vremii" din afara i se opune atitudinea retractila a geniului solitar, in cautarea "necunoscutului" din sine. Opozitia, permanenta la Ph., intre peisajul ideal, proiectie a visului si decorul desfigurat al nelinistilor si alienarii, ramane, si pentru Monolog in Babilon (1967), o relatie esentiala. "Visul astral" si "visul schilod" se prelungesc in viziunile arcadiene si in cosmarurile inscenate de majoritatea poemelor; despuierea "Alpilor cugetarii pure" si proliferarea baroca a "hrubelor" sufletului au un corespondent in arhitecturile luminoase, de inspiratie clasica, si, respectiv, in expansiunea monstruoasa a formelor materiei din celalalt spatiu, al "visului rau". Din confesiune, poemul se transforma aici intr-o naratiune: povestire-descriere a spectacolului visat, ce dezvolta cele cateva tentative baladesti din cartile anterioare. "Un cer curat ca al Heladei" se deschide peste viziuni de o mare puritate, inscrise in linia de o clasica limpezime a versului - insa imaginea generala e a unei Arcadii pustii, "paradis dezafectat" (
N. Balota), apasat de nelamurite melancolii si nelinisti, ca in pictura unui Giorgio de Chirico. O alta categorie de poeme desfasoara spectacolul de cosmar al unei lumi urate ("scena colosala/ cu nemaipomenit de mari culise", "muzeu de monstri"), desfigurare a clasicei geometrii tacute din alte "vise" . in ultima instanta, singura solutie existentiala ramane pentru poet intoarcerea in cantec, in poezie. Metafora cartii, a poemului, detine un loc insemnat in aceste creatii ale lui Ph., desemnand un spatiu si un timp inalterabile, salvate de ravagiile "vuietului vremii". "Senina voluptate noua/ a timpului scapat din spatiu" e astfel regasita, intr-o etapa a operei poetului ce reprezinta, fara indoiala, altitudinea maxima a vocii sale lirice. Versurile postume din Vis si cautare (1979) apartinand epocii de dupa Visuri in vuietul vremii si Monolog in Babilon, n-o vor mai atinge, in ipostaza de prozator, Ph. este autorul nuvelelor imbratisarea mortului (1940) si Floarea din prapastie (1941). Prima, apartinand sferei fantasticului, se situeaza in traditia E. T. A. Hoffmann-E. A. Poe: un spatiu si o atmosfera romantice, incarcate de mister, apasate de umbra mortii (conacul vechi, ruinos, cu odai si coridoare nenumarate, ce adaposteste colectii de paianjeni si miriapode monstruoase, si in care decesul batranului colectionar genereaza o intriga quasi-politista, in jurul unei mosteniri); personaje insolite (batranul, fiul sau natural - "negriciosul", "necunoscutul", cu "ochi negri si rai, o fata uscata si galbena, parca trecuta prin foc, cu sprancene negre si incruntate, finalul macabru, dupa ce isi ucide fratele vitreg, mostenitorul legitim al batranului cade rapus de spaima sub "imbratisarea" mortului pe care-1 inchisese intr-un dulap). "Tehnica abila" in gradarea tensiunii conflictului si in sugestia atmosferei, "arhitectura nuvelei, jocul ei perfect echilibrat" (
I. Negoitescu) o inscriu printre reusitele remarcabile ale genului. intinsa nuvela Floarea din prapastie pastreaza din romantism doar tema visului, inscrisa insa intr-o ambianta realista, obiectiva: protagonistul, functionar constiincios si prozaic, incapabil sa viseze, traieste pentru prima data o experienta onirica ce-i va transforma viata, trezindu-i afectivitatea. Cadrul "obiectiv" (societatea mondena, de "club" bucurestean) ramane insa oarecum conventional, iar promitatorul studiu al mutatiilor psihice ale personajului nu e finalizat in profunzime, lipsin-du-i si culoarea poetica; sfarsitul senzational, de drama pasionala (eroul e ucis de o femeie, care-1 confundase cu propriul amant) e abil compensat de ironia subiacenta.
O bogata productie eseistica reunita in doua volume din editia de Scrieri (1978) defineste un spirit erudit, excelent cunoscator al literaturii clasice si moderne, comentator, sub semnul ideilor generale, cu inclinatii usor didactice, intr-un stil limpede si detasat, remarcabil prin intruziunile metaforei, caracteristice de obicei scrisului unor poeti care practica si critica literara. "Modernistul" Ph. e mai curand moderat in aprecierea fenomenelor novatoare din spatiul poeziei, mizand pe ideea echilibrului necesar dintre traditie si schimbare. Printre studiile mai ample, se impun indeosebi: Introducere in poezia lui Edgar Allan Poe (1958) si Sentimentul naturii si expresia lui literara (1967).
OPERA
Aur sterp. Iasi, 1922; Stanci fulgerate, Bucuresti, 1930; Visuri in vuietul vremii, Bucuresti, 1939; Floarea din prapastie, Bucuresti, 1942; Poezii, cu o pref. de Ov. S. Crohmalniceanu, Bucuresti, 1962; Studii si portrete literare, Bucuresti, 1963; Cele mai frumoase poezii, cu un cuvant inainte de Al. Piru, Bucuresti, 1965; Studii de literatura universala. Bucuresti, 1966; Monolog in Babiion, Bucuretti, 1967; Scriitorul si arta lui, Bucuresti, 1968; Visuri in vuietul vremii. Bucuresti, 1969; Floarea din prapastie, Bucuresti, 1969; Consideratii confortabile, I-II, Bucuresti, 1970-1972; Puncte cardinale europene: orizont romantic. Bucuresti, 1973; Poezii, antologie, pref. si tabel cronologic de G. Gibes-cu, Bucuresti, 1973; Floarea din prapastie, pref. si bibliografie de G. Gibescu, Bucuresti, 1975; Scrieri, I-FV, Bucuresti, 1975-1978; Vis si cautare. Bucuresti, 1979; Poezii, antologie, pref., tabel cronologic si addenda de AntoanetaTanasescu, Bucuresti, 1981 (ed. II, 1986); Poezii. Proza, postfata si bibliografie de A. Roman, Bucuresti, 1984; Poezii, antologie, pref., tabel cronologic, repere critice si bibliografie de Antoaneta Tanasescu, Bucuresti, 1995. Traduceri: Ch. Baudelaire, Flori alese din "Les fleurs du mal", Bucuresti, 1934 (ed. II, 1945; ed. III, 1957); H. Heine, Din memoriile d-lui de Schi-abelewopski, Bucuresti, f. a.; Goethe, Poezii, Bucuresti, f. a. (in colab.); E. Ludwig, Bismarck, Bucuresti, f. a.; Poeme de Holderlin, Novalis, Moricke, Rilke, Bucuresti, 1940; E. T. A. Hoffmann, Povestiri fantastice, Bucuresti, 1943; St. Zweig, Giacomo Casanova, cavaler de Sein-galt. Bucuresti, 1946 (in colab.); V. Nekrasov, In transeele Stalingradului, Bucuresti, 1948 (in colab.); A. France, Ulmul din parc. Bucuresti, 1949; J. W. Goethe, Egmont, Bucuresti, 1949; M. M. Kociubinski, Risul, Bucuresti, 1949 (in colab.); M. I. Lermontov, Un erou al timpului nostru, Bucuresti, 1949; A. I. Ulianova, Copilaria lui V. I. Lenin, Bucuresti, 1949 (in colab.); Voltaire, Povestiri, Bucuresti, 1949; A. M. Gorki, Articole literare, Bucuresti, 1950 (in colab.); V. Maiakovski, Despre America, Bucuresti, 1950 (in colab.); PHILIPPIDE Ignatov, insemnarile unui partizan. Bucuresti, 1950 (in colab.); N. G. Cernisevski, Ce-i de facut?. Bucuresti, 1951 (in colab.); V. G. Korolenko, Muzicantul orb, Bucuresti, 1951 (in colab.); idem, Opere alese. Bucuresti, 1953 (in colab.); M. I. Lermontov, Poezii, Bucuresti, 1951; A. S. Puskin, Poezii, Bucuresti, 1953 (in colab.); L. N. Tolstoi, Dupa bal, Bucuresti, 1953; L. Leonov, Bursucii, Bucuresti, 1953 (in colab.); Fr. Schiller, Don Carlos, infante de Spania, Bucuresti, 1955; J. Valles, Jacques Vingtras, Bucuresti, 1956; Al. Galici, Ne vom aduce aminte, Bucuresti, 1957 (in colab.); A. N. Ostrovski, Soare cu dinti, Bucuresti, 1957 (in colab.); N. Pogodin, Aristocratii, Bucuresti, 1957 (in colab.); idem, Teatru, Bucuresti, 1960 (in colab.); H. C. Andersen, Povestiri, Bucuresti, 1958; idem Lebedele, Bucuresti, 1962; Tao Iui, Furtuna, Bucuresti, 1958 (in colab.); Mao Tze Dun, Poeme, Bucuresti, 1959; Goethe, Suferintele tinarului Werther, Bucuresti, 1960 (alta ed., 1995); A. R. Lesage, Istoria lui Gil Blas de Santillana, Bucuresti, 1960; Th. Mann, Nuvele, Bucuresti, 1960 (in colab.); idem, Moartea la
Venetia. Nuvele, Bucuresti, 1965; idem, Lotte la Weimar, Bucuresti, 1964; A. PHILIPPIDE Cehov, Doamna cu catelul si alte povestiri, Bucuresti, 1961 (in colab.); R. Tagore, Ghirlanda dragostei, Bucuresti, 1961 (in colab.); Voltaire, Naivul, Bucuresti, 1962; I. M. Lermontov, Teatru. Drame si tragedii, Bucuresti, 1963 (in colab.); G. Courteline, Scrieri alese, Bucuresti, 1965; E. T. A. Hoffmann, Opere alese, Bucuresti, 1966 (in colab.); Ch. de Laclos, Legaturile primejdioase. Bucuresti, 1966; Voltaire, Candid sau optimistul. Bucuresti, 1969; H. Heine, Opere alese, Bucuresti, 1970 (in colab.); H. C. Andersen, Craiasa zapezii. Bucuresti, 1974 (in colab.); Talmaciri din teatrul universal, ed. si pref. de D. Ivanescu, Bucuresti, 1982; T. Mann, Moartea la Venetia, trad. in colab., Cluj-Napoca, 1991; H. C. Andersen, Povesti, Craiova, 1991 (alta ed., Bucuresti, 1992); idem, Degetica, trad. in colab., Bucuresti, 1992; idem, Basme, trad. in colab., Bucuresti, 1994. E. M. Remarque, intoarcere de pe front, Bucuresti, f. a.
REFERINTE CRITICE
N. Davidescu, in Flacara, nr. 30, 1922;
E. Lovinescu, Istoria, III;
I. Barbu, in Vremea, nr. 107, 1930;
N. Iorga, Istoria;
Perpessicius, Mentiuni, III;
G. Calinescu, Istoria;
S. Cioculescu, Aspecte; PHILIPPIDE Constantinescu, Scrieri, IV; VI. Streinu, Pagini, II;
T. Vianu, Studii de literatura universala si comparata, 1960; M. Petroveanu, Studii literare, 1966;
N. Manolescu, Metamorfozele; Al. Piru, Panorama; Al. Paleologu, Spiritul si litera, 1970; Ov. S. Crohmal-niceanu, Literatura romana si expresionismul, 1971; A. Martin, Poeti contemporani, II, 1971; Al. Philippide interpretat de, 1972; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, II;
L. Raicu, Structuri literare, 1972;
E. Simion, Scriitori,, II; N. Balota, Introducere in opera lui Al. Philippide, 1974;
V. Cristea, Domeniul criticii, 1975;
I. Pop, Transcrieri, 1976;
D. Pillat, Itinerarii istorico-liter-are, 1978;
C. Ciopraga, in Convorbiri literare, nr. 10, 1978; M. Braga, Destinul unor structuri literare, 1979; Gh.
Grigurcu, Poeti, idem, in Orizont, nr. 9, 1979; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 7, 1979; Al. Paleologu, in Convorbiri literare, nr. 2, 1979; M. Dascal, in Convorbiri literare, nr. 5, 1981;
M. Zaciu, Cu cartile pe masa, 1981; S. Cioculescu, in Ramuri, nr. 5; 1982; idem, in Romania literara, nr. 17, 1982; G. Arion, Al. Philippide sau drama unicitatii, 1982;
F. Aderca, Contributii critice, 1983; H. Avramut, Al. Philippide, 1984;
D. Micu, Modernismul romanesc, II, 1985;
D. Flamand, Intimitatea textului, 1985; O. Ghidirmic, Poeti neoromantici, 1985; G. Gibescu, Al. Philippide, 1985; E. Tacciu, Romantismul romanesc, 1985; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, III, 1986; C. Ciopraga, in Convorbiri literare, nr. 2, 1986; Al. Sandulescu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 1-2, 1987; Gh.
Grigurcu, De la
Mihai Eminescu; D. Micu, Scurta istorie a literaturii romane, II, 1995; D. Manuca, Perspective critice, 1998.