n. 18 mart. 1921, com. Glavile, jud. Valcea. Poet, dramaturg si prozator.
Fiul lui Vasile Ana-nia, mic negustor de tara, apoi muncitor ITB, si al Anei (n. Margaritescu).
Scoala elementara in com. natala (1927-1933); Seminarul Central din Bucuresti (1933-1941); cursuri de diferenta si bacalaureatul la Liceele "Dimitrie Cantemir" si "Mihai Viteazul" (1942-1943); studii superioare de teologie la Bucuresti, Cluj si Sibiu (1941-1948); studii incomplete de medicina si muzica la Cluj (1945-1946).
in 1958, e condamnat politic la douazeci de ani de munca silnica; executa sase ani, pana in 1964, cand este eliberat prin decret general de gratiere; in acest timp, trece prin aresturile Securitatii si prin penitenciarele Jilava, Pitesti si Aiud. Director al Institutului Biblic din Bucuresti. Debutul poetic in rev. Ortodoxia (1935), cu poezia Pamant si cer.
Debut in dramaturgie (1938) cu scenariul radiofonic in versuri Jocul fulgilor, in regia iui Atanasie Mitric.
Piese jucate:
Miorita (Bucuresti, 1969/1970; Pitesti, 1970);
Mesterul Manole (Pitesti, 1969/1970; Bucuresti, 1969); Steaua Zimbrului (Baia Mare, 1973/1974), Hotul de margaritare (Turda, 1992). Debut editorial cu poemul dramatic Miorita (1966). Paralel cu activitatea de dramaturg, adunata in voi. Greul pamantului (I-II, 1982), publica mai multe voi. de poezii (Geneze, 1971; Istorii agrippine, 1976; Anamneze, 1984; Imn Eminescului, 1992), romanul Strainii din Kipukua (1979), o carte de memorii (Rotonda plopilor aprinsi, 1983) si alta de povestiri (Amintirile peregrinului Apter, I, 1990). Eseuri despre religie si cultura in voi. Din spumele marii (1995). Colaboreaza la Vremea, Dacia rediviva, Gandirea, Convorbiri literare, Gazeta literara, Credinta (Detroit), Destin (Madrid), Tribuna, Telegraful roman.
Luceafarul, Magazin istoric, Revista de istorie si teorie literara, Vatra, Steaua, Renasterea etc. Intre 1965 si 1976 e paroh la Detroit (unde scoate singur caseta de literatura Noi). Din 1993, e Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romane Ortodoxe a Vadului, Feleacului si Clujului. De mai multi ani, teologul si literatul s-au angajat in munca de mare raspundere a revizuirii Bibliei, intr-o editie critica moderna, conforma cu schimbarile si evolutia lb. romane. S-au publicat, din aceasta vasta opera de eruditie: Noul
Testament (1993; ed. II, 1995), Pentateucul sau Cele cinci carti ale lui Moise (1997), Cartea psalmilor sau Psaltirea profetului si regelui David (1998), Cantarea cantarilor (1998), Psaltirea (1998) si Cartea lui Iov (f.a.). Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1982.
Poezia lui ANANIA tinde spre o stare de puritate interzisa, provocand elegiac divinitatea, familiara si accesibila mai ales ca suferinta si singuratate. Lipsita de dramatism, pipairea argheziana a misterului e, mai degraba, comuniune prin cantec: bucurie a invocarii luminii si acceptare ingaduitoare a sinelui calatorind intre doua nopti. Cugetul "intinat" prin cunoastere si secreta ardere a gandului piezis apropie necunoscutul, umanizandu-1 prin sfasierea in solitudine si tulburare in ispita. In volumul Geneze (1971), demonul nemarginirii si faptura de-o clipa a vesniciei se intalnesc in metafora nenuntirii, ultim refugiu al nelinistii abia silabisite. Istorii agrippine (1976) reia si dezvolta, din perspectiva noua, ideea reconcilierii din cunoscuta fabula a lui Menenius Agrippa, propunand un atragator, dar utopic, model de armonie perfecta intre "omul insusi, cu launtrul lui". Imn Eminescului (1992) e un exercitiu de admiratie in zece stari si noua trepte: dorul-de-duca ("intr-ariparea gandului de-abia-ntrupat"), radacina ("somn al brazdei"), pragul deschis ("intrebatorul nestiutului taram"), noul voievod ("biruinta armelor cuvantatoare"), omul intreg ("grai prin care si-au ravnit puterea regii"), visul-de-taina ("sarutare suferinda"), zborul neatins ("sfant nesatiu"), dulcele chin ("lupta slavei cu-ntelesul") si poezia ("vaz launtric"). Glorificand poetul, ANANIA celebreaza, de fapt, ora euharistica a literaturii romane: "Ne-mpartirea inimii ce ni se-mparte". Temele dramaturgului sunt mitologia, istoria nationala, initierea rituala, universalitatea creatiei si mistica sacrificiului, toate privite din perspectiva "metaforei germina-toare" si a ultimei realitati arhetipale (Miorita, 1966; Mesterul Manole, 1968; Du-te vreme, vino vreme!, 1969; Steaua Zimbrului, 1971). Piesa Hotul de margaritare (1993) a fost scrisa in 1952 si ramasa in manuscris pana in 1992, anul premierei pe scena Teatrului de Stat din Turda, in regia lui Marin D. Aurelian. Metaforic, hotul e talharul, razvratitul arghezian, cel din fundul marii si al lumii, coborator in adancuri, cel ce pipaie necunoscutul si iscodeste taina. E cel ce striga in pustie, paradoxal, asteptand ca salvare semnul departarii. Subtitlul piesei e "intoarcerea fiului risipitor". Si aici un tanar isi cere partea de avere si pleaca; si aici ratacirea sfarseste in umilinta. O transpunere, s-ar zice, a parabolei biblice. Ceea ce se jefuieste insa e taria, cerul, si ceea ce se pierde (risipeste) e "dragostea ziditoare". Plecarea, ratacirea in noapte si pribegia sunt forme ale sacrificiului; intoarcerea si impacarea (cu Tatal) sunt certitudini ale renasterii si invierii. Pilda lui ANANIA e una politica, o diatriba impotriva "supunerii ipocrite" ("Numai Tatal simte, de sub cer, strigatul mut al celui din fundul marii").
Margaritarele sunt ale viermilor, ale trecerii, pierderea lor e singura cale de a muri a pacatului si de a trai in bucuria desavarsirii. Simbolul evanghelic al salvarii este evident in acest itinerar al necazului, rabdarii, incercarii, nadejdii si iubirii. Scrisa in 1952, piesa era in sine chiar un act de revolta impotriva fetisizarii iubirii adevarate si unice. Romanul Strainii din Kipukua (1979) este o parabola despre echilibrul dintre viata sociala si cea individuala, dintre cautarea obstinata a identitatii originare si sentimentul instrainarii, in sfarsit, dintre destinul (istoric) de imprumut si sensul ultim al existentei. intrebarile cartii sugereaza halucinanta imagine a unor posibile lumi fara adevaruri, in care fiinta se poate totusi regasi in marea experienta a suferintei, a dragostei si a mortii. Peripetiile descoperirii unui prieten (David Stevenson) sunt de domeniul fantasticului. Dar acest taram si aceasta geografie, in care arborii se misca fara vant si in care umbrele sunt mai reale decat lucrurile insesi, intruchipeaza credinta in universalul identic cu sine, indiferent de formele manifestarii sale. O identitate ontologica, intr-un univers lipsit de biografie individuala. Ambiguitatea aproape totala, zoomorfismul terifiant si suprarealitatea de natura poematica transforma naratiunea intr-un simplu instrument al fantasticului mitologic. In inefabilul ei, copilaria perpetua e deopotriva un adevar al vietii si al mortii. O umanitate embrionara invadeaza stihial ultimele pagini ale romanului. Metafora timpului e amplificata tulburator prin cea a genezei si a spectacolului cosmic, intr-o simbioza neobisnuita de sublim al viziunii si de forta simbolica a limbajului. in Amintirile peregrinului Apter (1990), propensiunea pentru magic, mitic si lumile arhetipale ia aproape forma liturgica a participarii la ceremonia sacrului. In ciclurile de conferinte pe care obisnuiau sa le tina "osanditii Jilavei", ANANIA s-a inscris, in anii detentiei, cu "cateva meditatii teologice" si comentarii la poemul dramatic Miorita, aflat de mai multi ani in manuscris. Apoi, si-a invitat colegii "la o calatorie prin manastirile si schiturile tarii". A fost rugat sa puna totul intr-o carte. Asa s-a nascut "cartea manastirilor" (inceputain 1970 si respinsa de cenzura in 1984). Calatoria e doar un pretext: peregrinul fara aripi cauta "izvorul de vindecare", obsedat de taina obarsiilor si de realitatea ascunsa a lucrurilor. El nu e contemporan cu evenimentele, cu oamenii si istoria, ci cu semnele lumii si cu simbolurile ei ("Orice realitate vie purcede din simbol si se resoarbe in simbol"). Peste tot, e un limbaj al tacerii, vorbesc ruinele, frescele, zugravelile, sfintele vestminte, osemintele, gesturile au valoare exemplara, granita dintre real si imaginar dispare, povestea asumandu-si o semnificatie cu punctul de plecare in idealitate si transcendenta. Zborul e posibil, fiindca a ramas in lume "semnul zborului" (superba metafora a sangerarii umerilor) si rana se vindeca, fiindca e vie memoria aripii pierdute. Intr-un sens mai larg, lumea (si cantarea) isi mai hranesc frumusetea din puterea cuvantului, ca temei al invierii in lumina chipului originar (omenitatea si dezmarginirea in aceeasi ipostaza). Limba cu iz de psaltire, in care sunt scrise povestirile, e a unui "talent desfasurat in sus" (
T. Arghezi). Din spumele marii (1995) cuprinde pagini despre religie si cultura, adunate din reviste teologice si literare. Cel putin doua sinteze remarcabile se cuvin mentionate: Mituri romanesti in viziunea lui
Mircea Eliade si Poezia religioasa romana moderna. Mari poeti de inspiratie crestina.
OPERA
Miorita, poem dramatic in cinci acte, cu o Predoslovie de T. Arghezi, Bucuresti, 1966; Mesterul Manole, drama in cinci acte, in versuri, Bucuresti, 1968; Du-te vreme, vino vreme!, poem dramatic, Bucuresti, 1969; Paharelul cu nectar, fantezie dramatica in versuri, Bucuresti, 1969; Geneze, versuri, Bucuresti, 1971; Steaua zimbrului, cinci acte in versuri, 1971; Poeme cu masti, Bucuresti, 1972; File de acatist, Detroit, 1976; Istorii agrippine, versuri, Bucuresti, 1976; Strainii din Kipukua, roman, Bucuresti, 1979; Greul pamantului. O pentalogie a mitului romanesc, I-II, 1982; Rotonda plopilor aprinsi, memorialistica, Bucuresti, 1983; Ana-mneze, versuri, Bucuresti, 1984; Amintirile peregrinului Apter, I, povestiri, Bucuresti, 1990; Cerurile
Oltului, scoliile arhimandritului Bartolomeu la imaginile fotografice ale lui Dumitru F. Dumitru, Ramnicu Valcea, 1990; Imn Eminescului, in nouasprezece canturi, Bucuresti, 1992; Pro memoria. Actiunea catolicismului in Romania interbelica, Bucuresti, 1992; Hotul de margaritare (intoarcerea fiului risipitor), parabola in patru acte, Cluj-Napoca, 1993; Din spumele marii. Pagini despre religie si cultura, ed. ingrijita si postfata de S. Frunza, Cluj-Napoca, 1995; Poeme alese, pref. de
L. Petrescu, Cluj-Napoca, 1998.
REFERINTE CRITICE
I. Negoitescu, insemnari critice, 1970; N. Carandino, Autori, piese si spectacole (1966-1970), 1973; I. Zamfirescu, Drama istorica universala si nationala, 1976; V. Bradateanu, Viziune si univers in noua dramaturgie romaneasca, 1977; M. Mancas, Trecut si prezent in teatrul romanesc, 1979; Gh. Ciompec, Motivul creatiei in literatura romana, 1979; Sultana Craia, in Luceafarul, nr. 28, 1982; G. Muntean, in Romania literara, nr. 22, 1982; R. Diaconescu, Dramaturgi romani contemporani, 1983; Adriana Popescu, in Teatrul, nr. 2, 1983;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 30, 1983;
S. Cioculescu, in Ramuri, nr. 8, 1983; I. Niculescu, in Teatrul, nr. 5, 1985; M. Ghitu-lescu, in Steaua, nr. 11-12, 1992; ANANIA Sasu - Mariana Var-tic, Dramaturgia romaneasca, I; G. Alexe, Diorame si eseuri, 1996.