n. sept. 1745, Sad, jud. Sibiu - m. 13 mai 1806, Buda (Ungaria).
Istoric, filolog si traducator.
Fiu al protopopului Stoia si al Anei (n. Maniu); nepot al episcopului I. Inochentie Micu, prin a carui grija familia e innobilata sub numele "Klein".
Dupa primele studii la Blaj, M., devenit bursier al Institutului Pazmany, urmeaza teologia si filologia la Univ. din Viena (1766-1772). Ca student, apoi ca prefect de studii la "Sfanta Barbara" (1777-1783), cand debuteaza cu Carte de roga-cioni (1779), el asista la experimentul iozefinist si recepteaza ideile novatoare ale eclectismului filosofic austriac. Prof. al primului curs superior de filosofie din Blaj (1772), participant la miscarea politica si la elaborarea Supplex-uhi i, se consacra muncii carturaresti, scriind in cele mai diverse domenii: teologie si teologie morala; Dissertatio canonica de Matrimonio juxta disciplinam Graecae Orientalis Ecclesiae, 1782; Propo-vedanie sau invataturi la ingropaciunea oamenilor morti, 1784; Theologhia moraliceasca sau bogosloviia, 1796; {Acathist sau carte cu multe rugatsuni pentru evlavia fiestequarui crestin, 1801), filosofie (Loghica, adeca partea cea cuvantatoare afilosofiei, 1799; Legile firei, ithica si politica saufilosofia cea lucratoare, 1800), filologie si lexicografie (Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, 1780; Dictionarium valachico-latinum, publicat postum, 1944), literatura (A lui Lucian Samosateanul a istoriei ceii adevarate, trad. dupa Lucian din Samosata, publicata postum, 1942) si in special istorie care, exceptand Scurta cunostinta a istoriei romanilor (1963), a cunoscut doar fragmentar lumina tiparului. Om al "luminilor", MICU inglobeaza in personalitatea sa toate sentimentele si idealurile care definesc Scoala Arde-leana.
Integrata enciclopedismului luminist din cultura romana, opera lui MICU este profund marcata de ambianta spirituala a Supplex-ului si de formatia intelectuala a autorului. Acordata ideologiei luministe si orientata de politica iozefinista, dar tintind dincolo de limitele acesteia, gandirea lui MICU ancoreaza puternic in national, remo-deland si subordonand valorile straine structurilor interne. MICU intelege ca, in conditiile iozefinismului, drumul spre emanciparea nationala trebuia sa fie, in prealabil, un drum al culturii, optica de natura reformista. Ca atare, el se dedica scrisului cu o devotiune exemplara, lucrarile sale acoperind mii de pagini, publicate, dar mai ales manuscrise, copiate si recopiate. Ele sunt prezidate de doua principii directoare - adevarul si binele de obste -corelate comandamentelor supreme ale contemporaneitatii: egala indreptatire a romanilor din Transilvania si luminarea - in primul rand in acest scop - a maselor populare. Scrisul teologic al lui M., numarand peste 40 de titluri (traduceri, prelucrari, opere originale), confirma un fenomen cheie pentru epoca: laicizarea culturii prin intermediul clericilor. Revelatoare in acest sens sunt lucrarile de istorie bisericeasca si drept canonic, sinteza originala intre galicanism si ortodoxie (Istoria ecleziastica sau besericeasca, traducere partiala a operei lui Fleury; Istoria besericeasca pe scurt, dupa acelasi izvor; Istoria imparachierii intra beserica Rasaritului si a Apusului, Canoanele saboarelor a toata lumea, dupa Synodicon de Beveridge; Istoria besericeasca a Episcopiei romanesti din Ardeal s.a.), Carte de rogacioni, cu expresa sa functie propagandistica intr-o importanta chestiune laica, precum introducerea alfabetului latin, traducerea Bibliei, prezidata de anumite ratiuni cultural-artistice, Dissertatio de Jejuniis, in care postul exagerat e combatut in numele legilor naturii etc. Dar gandirea emancipata a lui MICU e demonstrata cu precadere in abordarea, in acord cu insasi esenta secolului, a domeniului fundamental al "luminilor" - filosofia. Act de pionierat in plan filosofic, lucrarile realizate (Loghica, Legile firei, ithica si politica, invatatura metafizica s.a.) pleaca de la opera lui J. Chr. Wolff in interpretarea lui Baumaister. MICU regandeste si reface insa continutul modelului in functie de mediul receptor local, efort ce se soldeaza cu fondarea terminologiei filosofice romanesti. Cuvantul ratiunii se substituie astfel cuvantului evanghelic prin intermediul unui calugar. La fel de elocventa pentru spiritualitatea acestuia devine si preocuparea predilecta pentru istorie si filologie.Exceptand prima afirmare in domeniul istoriei, Brevis historica notitia, celelalte scrieri - Istoria romanilor cu intrebari si raspunsuri, Scurta cunostinta a istoriei romanilor. Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor - se fac ecoul agitatiei politice starnite de Sup-plex. Remarcabile prin bogatia surselor, ca si prin practicarea metodei critice, ele tind sa se ridice la ideea sintezei istorice, realizata in special prin Scurta cunostinta Desi MICU isi prelungeste observatiile, adesea critice, asupra faptului social, cultural si religios, el dezbate totusi in prim-plan tezele lui
D. Cantemir, incarcate insa de noi semnificatii politice: romanitatea pura a romanilor, continuitatea romanilor in Dacia, unitatea etnica a romanilor nord si sud-dunareni. Definindu-se ca o contributie istoriograf ic a luminista, lucrarile atesta prezenta unui istoric artist, cu o reala predispozitie epica, relevata totodata de unele traduceri care, prin intentie, se inscriu literaturii: Varlaam si loasaf. Viata si pildele lui Esop, Belisaire de Marmontel (pierdute) si Istoria cea adevarata a lui Lucian din Samosata. Complementara istoriei, opera filologica constituie o demonstratie erudita si afirmarea unui crez. Alcatuita din contributii fundamentale, ca. Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, prima gramatica tiparita a limbii romane (scoasa in colaborare cu
G. Sincai la 1780) si Dictionarium valachico-latinum, prima lucrare lexicografica de tip poliglot la noi (gata de tipar la 1806) sau de interventii izolate, dar pretioase (Carte de rogacioni, Acathist, Loghica s.a.), ea trateaza chestiuni diverse: de istoria limbii, gramatica, ortografie, limba literara etc. Daca unele idei, ca originea latina a romanei sau introducerea alfabetului latin si a ortografiei etimologice sunt auxiliare ale tezelor istorice, altele, privind nevoia accesibilitatii limbii sau aceea a cultivarii si imbogatirii ei vizeaza programul general al luminarii. Reprezentand un important capitol de istorie a culturii, opera lui M., adevarata ofensiva in directia enciclopedismului romanesc, se unifica interior prin raportare la tendinta cardinala a epocii - laicizarea.
OPERA
Carte de rogacioni pentru evlavia hornului crestin, Viena, 1779; Elementa linguae daco-rornanae sive valachicae, Viena, 1780 (ed. II, 1805); Dissertatio canonica de Matrimonio juxta disciplinam Graecae Ori-entalis Ecclesiae, Viena, 1782; Propovedanie sau invataturi la ingropaciunea oamenilor morti, Blaj, 1784; Theologhiia moraliceasca sau bogosloviia. Blaj, 1796; Loghica, adeca partea cea cuvantatoare a filosofiei, Buda, 1799; Legile firei, ithica si politica sau filosofia cea lucratoare, Sibiu, 1800; Acathist sau carte cu multe rugatsuni pentru evlavia fiestequarui crestin, Sibiu, 1801; Historia daco-romanorum sive valachorum, fragmente in Instructiunea publica, 1861; A lui Lucian Samosateanul a istoriei ceii adevarate, in Cultura crestina, XXII, nr. 1-6, 1942; Samuelis Klein, Dictionarium valachico-latinum. Budapesta, 1944; Scurta cunostinta a istorii romanilor, introducere si ingrijirea ed. de C. Campeanu, Bucuresti, 1963; Scrieri filosofice, studiu introductiv si ed. critica de P. Teodor si D. Ghise, Bucuresti, 1966; Elementa linguae daco-rornanae sive valachicae (facsimil dupa ed. 1780 si 1805), ed., studiu introductiv, trad. textelor si note de MICU Zdrenghea, 1980; Istoria bisericeasca, transliterare dupa ms original paleografie, studiu introductiv, note si glosar de V. Miele, Sfanta Manastire Bistrita, 1993; Istoria romanilor, ed. princeps dupa ms de I. Chindris, Bucuresti, 1995.
REFERINTE CRITICE
N. Iorga, Istoria XVIII, II; Ov. Densusianu, Literatura, I; N. Iorga, Ist. Ut. rom. , III; N. Mladin,
I. Vlad si Al. Moisiu, SamuilMicu Clain, teologul, Sibiu, 1957; /. L. R, II; G. Ivascu, Istoria;
L. Blaga, Gandirea romaneasca din Transilvania in secolul al XVIII-lea, 1966; I. Pervain, Studii de literatura romana, 1971;
D. Popovici, Studii, I; D. Ghise si P. Teodor, Fragmentarium iluminist, 1972; I. Lungu, Scocda Ardeleana, 1978.