n. 12 nov. 1950, corn. Fundulea, jud. Ilfov - m. 12 iul. 1999, Bucuresti.
Prozator
Fiul lui Stefan Nedelciu, agricultor si functionar CEC, si al Mariei.
Dupa studiile liceale urmate la liceul din Branesti, absolva, in 1973, Facultatea de Filologie (sectia romana-franceza) a Univ. din Bucuresti. In perioada studentiei si dupa absolvire este membru activ al cenaclului "Junimea" condus de Ov. S. Crohmalniceanu, facand parte din grupul de prozatori si poeti (toti de la filologia bucuresteana) care editeaza rev. ms Noii. Pana in 1989 este, pe rand, ghid ONT, prof., librar la libraria editurii "Cartea Romaneasca", functionar la Uniunea Scriitorilor. Dupa 1990 este secretar al Uniunii Scriitorilor, redactor la rev. Contrapunct, lector de lb. si literatura romana la Univ. "Paul Val6ry" din Montpellier, presedinte al asoc. culturale romano-franceze "Euromedia".
Debuteaza publicistic in rev.
Luceafarul (sept. 1977) cu proza scurta. Debutul editorial are loc in 1979 cu voi. de proza scurta Aventuri intr-o curte interioara. Colaboreaza cu proze scurte, fragmente de roman, texte teoretice si articole de opinie la majoritatea rev. literare si culturale din tara si la publicatii din Franta, Ungaria, Polonia, Rusia, Germania. Dupa voi. de debut, publica voi. Efectul de ecou controlat (proza scurta, 1981), Amendament la instinctul proprietatii (proza scurta, 1983), Zmeura de campie (roman, 1983), Tratament fabulatoriu (roman, 1986), Si ieri va fi o zi (proza scurta, 1989), Femeia in rosu, roman scris impreuna cu Adriana Babeti si
M. Mihaies (1990); Povestea povestilor generatiei 80 (1998). Este prezent cu proza scurta in antologiile: Desant 83 (ingrijita de Ov. S. Crohmalniceanu, 1983), Nuvela romaneasca in deceniul opt (ingrijita de
C. Regman, 1983), Arhipelag (ingrijita de
M. Iorgulescu, 1981). Este prezent cu proze traduse in antologii in lb. maghiara, germana, franceza, sarba, rusa, engleza. Este detinatorul mai multor premii ale Uniunii Scriitorilor din Romania (1979, 1983, 1986, 1990), al premiului "
Ion Creanga" al Acad. Romane si al altor numeroase premii. Membru fondator al Asoc. Scriitorilor profesionisti din Romania - ASPRO. inca de la primele sale scrieri, la inceputul anilor 80, NEDELCIU se face cunoscut ca un deschizator de drum si anunta "desantul" unei noi generatii de prozatori, al carei lider s-a impus cu autoritate.
Spirit inventiv, inclinat spre innoire si reflectie, NEDELCIU s-a afirmat mai intai cu proza scurta, facandu-si intrarea in literatura sub semnul textualismului. Prozele din primele volume se situeaza la limita experimentului, mai aproape de mentalitatea avangardista, deconstructiva prin excelenta, decat de postmodernism (optiune ulterioara). Autorul isi considera cu ostentatie textele din Aventuri dintr-o curte interioara (1979) "nuvele", dar el nu este un nuvelist, in sensul propriu al termenului. Remarcabila e aici capacitatea de inventie lingvistica, prin multiplicarea si diferentierea cu o ureche fina a vocilor captate din murmurul cotidian, desi, pe de alta parte, nu se mai respecta nimic din conventia epica traditionala. Interventia auctoriala directa in text e ceva obisnuit la N., in timp ce memoria se deplaseaza ca un aparat de filmat de la un cadru la altul, in fluxul montajului de imagini si intamplari decupate din realitatea imediata. Unele texte, mici scenarii cinematografice ("criptograme filmice" le-a numit C. Regman), au fost puse in legatura cu acea scoala a privirii, la care s-au format reprezentantii "noului roman". Autorul insusi pretinde ca se afla in "transmisiune directa" cu realitatea, in multe din prozele sale. Procedeul este exhibat, intr-un loc, cu impetuozitate: "Tehnica Goddard: sunet direct, aparatul in mana, montaj haotic, opinii cat mai diferite". Cel mai adesea, se produce insa o denivelare intre planul naratiunii si cel al textuarii, cu vadita pierdere de intensitate si tensiune (marturisita, de altfel). Deconstructia structurilor epice de tip traditional, de obicei prin ironie si pastisa, e suplinita de efectul contrar al unui "stil prezumtiv de inscenare a vietii" (Marian Popa), mult mai inventiv, care confera prospetime si incisivitate proiectiva scrierilor lui NEDELCIU Nu o data, experienta textuarii trece pe primul plan fata de povestirea in sine si continuturile acesteia, in montajul asociativ practicat. Din dorinta de a fi cat mai autentic, NEDELCIU isi concepe textele sub regimul lecturii, in sensul principiului camilpetrescian al "mentalitatilor comunicante". Prozele din volum sunt texte deschise, lipsite de conventia epica a inceputului si sfarsitului. Ele trebuie asumate integral de cititor, cu virtualitatea lor cu tot. Un titlu ca Povestirea eludata e cu intentie detasat de rest: rezuma o intreaga poetica a fragmentarii si sugestiei realiste. In general, subiectului propriu-zis i se substituie un fel de "matrice narativa", de maxima concizie, dar inepuizabila sub aspectul productivitatii textuale. Aceleasi situatii si personaje vor fi reluate la nesfarsit, de la o proza la alta si de la un volum la altul, dand impresia unor noi si pure "exercitii de stil" sau de scriitura, in aprecierea unor critici (
L. Ulici). In realitate, prozele lui NEDELCIU sunt dense, pline de intamplari si oameni, amestec de nuclee narative si anecdotic, aducand un aer proaspat, specific unei lumi care n-a apucat sa se conventiona-lizeze. intalnim navetisti, studenti, elevi, functionari, orfani, marginali de tot felul, dar mai ales oameni tineri, inconformisti, care traiesc mai mult in prezent si viitor, nu in trecut (oricum, prea putin sau deloc in acel trecut delimitat prin sintagma "obsedantului deceniu"). Asa incifrate si "tehnicizate" cum par uneori, textele capata, prin implicarea in real, o vadita nota subversiva: autorul nu se fereste de teme incomode cum ar fi delatiunea, in Efectul de ecou controlat (1981), sau tema mezaliantei, in legatura cu care emite si o interesanta teorie a declasarii sociale si artistice. Oricat de sumar prezentati, in concordanta cu mefienta autorului fata de orice forma de psihologism, eroii nu sunt lipsiti de credibilitate psihologica si o miza importanta a prozelor lui NEDELCIU o constituie, fara indoiala, personajul ca atare (Gh. Perian). Reteaua destul de sofisticata de procedee tehnice e "o solutie a complexitatii" acestei lumi (V. Andru), dar si un mijloc de provocare permanenta a realului, de virtu-alizare a acestuia, introducand cu finete o nota rafinata de prospetime si mister in conventia sociala statornicita. Aventuri intr-o curte interioara, povestirea care da titlul volumului omonim, prezinta un caz de alienare intr-un oras in care "nimeni nu crede intr-o limba comuna". In prelungirea acestuia autorul construieste insa si un spatiu de rezerva, proiectie pur simbolica si fictionala, salvatoare. Istoria brutariei nr. 4 ("vazuta cu ochii" de catre caporalul G. P., zis Bobocica), piesa antologica, este un fals jurnal de razboi, inventat de autor, dublat de comentarii inteligent ironice despre retorica si constructia textului. Pentru ca 8006 de la Obor la Dolinga, alt titlu de rezistenta, sa impuna un personaj memorabil, pe Gioni Scarabeu, cu numele adevarat Ion Caraba, zis Ion alu Scarba. in esenta, acesta este omul hibrid, nascut la sat, dar aclimatizat in oras, intalnit si in alte proze. In textul acesta ultim se simte cel mai bine cum functioneaza, la N., principiul accelerarii si incetinirii, succesive, a existentei, intr-o naratiune alerta, realizand suspense-ul prin simpla glisare de la un plan la altul de narare (textuare).
Vocile se intretes unele cu altele, ramanand totodata distincte, cu o repeziciune uimitoare. Aparenta cumintire (convertirea la viata domestica) il umanizeaza pe erou, coborandu-1 din pura fictiune. E drept ca reluarea acelorasi nume de la un text la altul da impresia ca nu mai exista personaje, ci numai "un fel de subiectivitate colectiva" care-1 include si pe povestitor. Determinanta este obsesia drumului, a calatoriei, la eroii lui N., asociata de obicei cu tema cautarii si edificarii de sine. Un asemenea moment al trezirii la viata constienta este descris in povestirea O cautare in zapada, care incheie volumul Amendament la instinctul proprietatii (1983), dar si in Calatorie in vederea negatiei din cartea de debut. Sentimentul scindarii personalitatii, in ciuda registrului ironic adoptat de narator, nu e lipsit de resorturi tragice. Tema este reluata si in ultimul volum de proza scurta, Si ieri va fi o zi (1989). De altfel, totul e convergent in universul prozei scurte a lui N.: Aventurile intr-o curte interioara se continua, in linii mari, in Claustrofobie, titlul de fapt nenumit al unei proze din volumul urmator, iar Amendament la instinctul proprietatii, proza din volumul cu acelasi titlu (1983), le contine pe toate celelalte, la nivel de teme, situatii, nume de personaje. Lumea aceasta in fierbere e una fragmentara, de o tulburatoare diversitate, si, totusi, nu mai putin unitara. Este o lume concreta, saturata de real, si, in acelasi timp, livresca - o lume alba, cum s-a spus, ca o imensa si imaculata coala de hartie (ca in amintita O cautare in zapada), la care se adauga si insertiile de citate, alaturi de numeroase interventii auctoriale, de natura teoretica, ceea ce confera un caracter eseistic inconfundabil prozelor lui NEDELCIU Daca amintim si textele cu infatisare de cronica rimata, "baladele", din al doilea si ultimul volum (din acesta mentionam Tanguire de mior, prelucrare intertextuala a cunoscutei balade populare), avem imaginea unui prozator care manuie cu dexteritate un registru aproape complet de procedee tehnice si de scriitura in scopul captarii unei realitati halucinant de concrete si de adevarate. Nu lipsesc (din acest amestec de trivialitate, pitoresc si sentiment tragic al existentei) ironicul, ludicul, comicul si chiar grotescul. Convingerea lui NEDELCIU este ca realitatea insasi seamana cu o proza scurta (e valabila si reciproca). Mai toate prozele par scrise cu gandul la acel scriptor din mileniul al treilea, definit undeva ca un "individ complet, capabil sa utilizeze cu virtuozitate o multime de aparate de ascultare-redare a realului, camere de luat vederi, microfoane dirijabile de la distanta, ordinatoare, sateliti de comunicatii", scriptor in al carui text "orice surpriza va fi inglobata din mers si asta va fi o pregatire pentru alte si alte surprize". {Claustrofobie) Adecvarea "ingineriei textuale" la circumstantele epice concrete, seria de instantanee decupate direct din real, constituie cheia lecturii si intelegerii textelor lui NEDELCIU in ciuda unor vagi compromisuri, mizand, pana la un punct, pe latura echivocului si a subtextului, Zmeura de campie (1984) sparge toate conventiile asa-zisului roman istoric. Cartea este subintitulata, in chip semnificativ, "roman impotriva memoriei". In replica, este evidentiat, pe parcursul naratiunii "rolul activ al uitarii". Pretextul il constituie scrierea unui scenariu de film pe tema razboiului, care se intersecteaza cu o "mica ancheta genealogica" intreprinsa in paralel. Protagonistii sunt niste orfani aflati in cautarea propriilor parinti sau macar in colectarea unor "amintiri" despre acestia. Rezulta, astfel, un al doilea posibil scenariu (un "scenariu de Bildungsfilm", cum e numit) ramas in peumbra textului de baza. Unul dintre personaje, Radu A.
Grintu, isi paraseste postul de profesor de tara si se angajeaza ca pedagog la internatul unui liceu, cu gandul de a se pregati pentru examenul de admitere la facultatea de regie. Dar trebuie sa plece si de aici, neavand buletin de Bucuresti, si se va multumi, o vreme, cu un post de ghid turistic. Existenta lui se impleste in continuare cu aceea a lui Gelu Popescu (in final vor descoperi ca sunt frati) si a lui Zare Popescu, ultimul, un fel de autodidact genialoid, cu o teorie foarte personala, inconformista, asupra istoriei. Este motivul pentru care nu poate intra la facultate. El isi construise un sistem de interpretare in care elementele importante ale istoriei ar fi oamenii, obiectele, numele acestora si povestile. Cu aceleasi argumente, greu de clintit, se declara "un sustinator al mitului dionisiac, al rolului important detinut de acest mit in istorie". Foarte interesante sunt scrisorile trimise de el fostului sau profesor: un pretext ingenios pentru a concepe, in paralel, romanul ca un dictionar (de la arac la zat), prilej totodata de reflectie, in total raspar, asupra cliseelor impuse de istoriografia oficiala. La randul sau, Grintu e preocupat de "rolul istoric al delatiunii" (tema curenta la N.) de-a lungul timpurilor. Reconstituirea (povestirea) razboiului este una partiala. Accentul se pune pe detaliul marunt, cat mai concret. Impresia produsa in timpul lecturii e ca, la scara istoriei, efectele mici sunt de regula consecinta cauzelor mari. in fond, romanul se constituie prin multiplicarea unei schite (rezumata spre sfarsitul scrierii), o insailare succinta a catorva, foarte sumare, elemente epice. Scenariul este complicat si de o poveste de dragoste, nelipsita nici ea de echivoc. Autorul mizeaza, nepotrivit de data asta, pe efectele ironiei, fara a evita caderea in derizoriu. In final, se face legatura cu G. P., zis Bobocica, "autorul" jurnalului reprodus anterior in proza Istoria brutariei nr. 4, rescrisa in noul context. Demiti-zarea razboiului si a istoriei se bazeaza pe intuitia ca cel mai groaznic lucru in razboi e "conectarea fiintei cu absurdul". Ambitia lui NEDELCIU e sa arate ca se poate povesti si cu ajutorul teleobiectivului, aducand in permanenta pe ecran timpul si locul povestirii in concretetea ei multidimensionala. Imaginile (episoadele) se succed cu repeziciune si gramatica montajului e stapanita, si de asta data, cu desavarsire. Incluzand si caietul de regie al lui Grintu, romanul are o infatisare de cine-verite, cu o schelarie teoretica, poate, prea expusa la vedere. Cum s-a spus, cartea traieste mai ales din excese, dar nu plictiseste (M. Mihaies). Tot un joc intre epic si teoretic este si romanul urmator, Tratament fabulatoriu (1986), desi scris fluent si pe un ton ceva mai destins. Surprinzatoare, de asta data, e deschiderea epicii lui NEDELCIU catre fictiunea utopica si proiectia imaginara de tip fantastic. Transferat de la statia meteorologica din Mocleasa la Fitotronul din comuna Fuica (vast ansamblu de sere functionand dupa principiul dublului calendar, cel real, exterior, si cel artificial), Luca va trai, timp de doi ani, sub puterea unei halucinatii, ce-1 face sa creada ca a patruns, in mai multe randuri, intr-un spatiu paralel. El ajunge, ca din intamplare, in Valea Plansii, topos misterios, unde e situat conacul parasit al unei vechi familii boieresti, Gulianu, locuit acum de o comunitate ce se conduce dupa legi tainice, secrete. Amintind de basmul lui Ispirescu, dar si de alte surse livresti, romanul face deliciul unei lecturi intertex-tuale anticipate chiar in text. Colonia de la Conac pare un soi de falanster precum cel de la Scaieni, iar personaje ca "strabunicul lor" si "bunicul Marcu" contin transparente trimiteri la cei doi Caragiale, Ion si Mateiu. Luca insusi poarta unul din numele ilustrei familii, la care se adauga rezonanta evanghelica usor de sesizat. intreaga lume de aici se reveleaza ca o proiectie rasturnata a lumii reale, cotidiene: doctorului Abras, in casa caruia se strang intelectualii satului, ii corespunde , dincolo, dr. Sarba (simpla inversare a literelor, iar inginerilor agronomi Pascu, cu veleitati de prozator al ezotericului, si Ion Ion li se potrivesc personaje cum ar fi Gheorghe, Silvestru ori Sachelarie, niste "initiati" etc. Toata aventura de la Conac a lui Luca are un aspect initiatic si reprezinta nucleul central al cartii, in jurul caruia se succed, concentric, alte doua straturi: incursiunea in realitatea cotidiana si laborioasa prefata care deschide romanul, continand "programul textualist cel mai coerent si mai substantial pe teren romanesc" (
L. Petrescu). Poate ca mult controversata prefata, "un lung studiu de sociologie a textualismului", cu exagerari de tip manicheic, intr-o alta opinie (
E. Simion), nu e suficient interiorizata in substanta romanului, dar directioneaza, in buna masura, intelegerea strategiei narative subiacente. Constructia romanului este impecabila, iar personajul principal are mai multa pregnanta, desi duce o existenta multipla, fracturata, iar in final esueaza, cumva, in fericirea domestica, alaturi de inocentaNati (Natalia). "Romanul" iubirii n-are consistenta nici de asta data, dupa cum nici unele personaje, reduse la identitatea lor pur lingvistica (intrand, adeseori, intr-un fel de transa logoreica prelungita). Se verifica o data in plus ca textualismul lui NEDELCIU se rezuma mai mult la intertextualitate (R. C. Cristea). In rama naratiunii dominante sunt incastrate si cateva secvente epistolare, unele destul de extinse, asa cum procedase si in romanul anterior. Fantasticul rezulta din echivocul intretinut cu ingeniozitate de autor, construind doua utopii paralele: una livresca (toposul din Valea Plansii, de la Temenia) si, cealalta, intre zidurile, coborate parca din paginile unei proze stiintifico-fantas-tice, ale sofisticatului Fitotron. Temerile lui Luca sunt legate mai mult de problema timpului, mai exact de "pierderea legaturii cu trecerea fireasca a timpului". El isi expune propria ipoteza asupra "influentei meteopsi-hice"; crede ca este posibila "mutarea centrului personal de timp in alta parte decat in cotidian" si spera ca va reusi, candva, "sa faca punctul", in absolut, recurgand la metafora pendulului. In spiritul poeticii borgesiene, eroul lui NEDELCIU vrea sa atinga acel moment in care se concentreaza toate timpurile si sa ajunga intr-un loc in care sa fie concentrat tot spatiul. Fictiunea se subordoneaza in totalitate utopiei de coloratura ezoterica, asa cum remarca
M. Papahagi. Asemeni eroilor din Zmeura de campie, Luca se afla si el in cautarea toposului originar, identificat, de asta data, nu in spatiul copilariei pierdute, ci in obsesia (mai mult livresca) a unei utopii paradisiace. Interesant ca miticul si proiectiile utopice sunt tratate cu mijloacele realismului, iar romanul propriu-zis cuprinde si fictiunea personajului care scrie efectiv romanul; roman care tocmai se desfasoara sub ochii cititorului. Cel care scrie e tot Luca (v. in special capitolul al saptelea, redactat sub forma unei lungi scrisori - explicative - catre misterioasa Ula Mierean, prima iubita a eroului), iar autorul adevarat,
Mircea Nedelciu, personaj printre personajele sale, il rescrie pur si simplu, cum marturiseste in prefata si in numeroasele paranteze deschise in text. Romanul propriu-zis are asadar ca nucleu un metaroman. Lider incontestabil al generatiei sale, NEDELCIU a fost unul dintre cei mai apreciati prozatori romani ai sfarsitului de secol XX.
OPERA
Aventuri intr-o curte interioara, nuvele, Bucuresti, 1979; Efectul de ecou controlat. Bucuresti, 1981; Amendament la instinctul proprietatii, Eminescu, 1983; Zmeura de campie (roman impotriva memoriei), Bucuresti, 1983; Tratament fabulatoriu, Bucuresti, 1986; Si ieri va fi o zi, proza scurta, Bucuresti, 1989; Femeia in rosu, in colab. cu A. Babeti si M. Mihaies, Bucuresti, 1990; Povestea povestilor generatiei 80, Bucuresti, 1998.
REFERINTE CRITICE
D. Culcer, in Vatra, nr. 8, 1979; NEDELCIU Ciobanu, in Luceafarul, nr. 22, 1979; L. Ulici, in Romania literara, nr. 39, 1979; V. Andru, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1979; Marian Popa, in Contemporanul, nr. 5, 1980; M. Mihaies, in Orizont, nr. 16, 1980; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 33, 1981; M. Mihaies, in Orizont, nr. 43, 1981; I. B. Lefter, in Romania literara, nr. 18, 1982;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 41, 1983; C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1984;
I. Vlad, in Steaua, nr. 4, 1984;
S. Titel, in Romania literara, nr. 12, 1984;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 10, 1984;
M. Muthu, in Steaua, nr. 8, 1984; NEDELCIU Steinhardt, in Ramuri, nr. 11, 1985; NEDELCIU Manolescu, in Romania literara, nr. 35, 1986; M. Papahagi, in Tribuna, nr. 39, 1986; R. C. Cristea, in Familia, nr. 10,1986; V. Cristea, Fereastra criticului, 1987; E. Simion, Scriitori, IV; M. Papahagi, Cumpana si semn, 1990;
C. Ungureanu, in Tribuna, nr. 13, 1991; Gh. Perian, Scriitori romani post-moderni, 1996; Monica Spiridon, in Luceafarul, nr. 28, 1999;
Simona Popescu, Al. Musina, I. B. Lefter, L. I. Stoiciu, in Romania literara, nr. 30, 1999.