Ma duceam la birou de-abia ia zece, iar ceaiul il luam eu totii la opt dimineata.
Puteam sta deci neturburati de vorba doua ceasuri. In noaptea aceea am adormit greu, cu febra si visuri atroce; mi se parea c-o pierd pe Maitreyi, ca un inger cu barba alba ma izgoneste din casa aceasta, ca Sen ma priveste absent de pe terasa. Ma desteptam mereu, cutremurat, cu fruntea rece si umeda. Parca savirsisem un mare pacat.
Am gasit-o pe Maitreyi la birou, intr-o sari alba, cu un sal cenusiu pe umeri, scriind fise pentru catalog. I-am urat buna dimineata extrem de incurcat, nestiind daca trebuie s-o sarut sau sa-i zimbesc numai, sau sa ma port ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat de curind intre noi. Cea dintii intilnire dupa un episod decisiv in dragoste mi-a cerut intotdeauna un efort de atentie si de imaginatie. Nu stiu cum sa ma port, ce "atitudine" sa iau; nu stiu daca trebuie sa fiu rigid sau delicat, nu stiu mai ales ceea ce crede ea si cum ar vrea ea sa fiu. Nehotarirea aceasta ma face sa ezit inainte de orice gest, sa ma contrazic, sa ma scuz, sa fiu, in general, ridicol.
Maitreyi, dimpotriva, arata linistita, resemnata, hotarita, desi cearcanele si paloarea fetei tradau o noapte de rugaciune si de meditatie. (Mi se paruse mie sau ii auzisem spre dimineata glasul, inginind in balcon o rugaciune monoton cintata, intrerupta si reluata de mai multe ori si apoi stinsa brusc, ca intr-un plins?)
M-am asezat in fata ei, la acelasi birou, pe scaunul pregatit mai dinainte de Maitreyi.
Am inceput a scrie mecanic, copiind titlurile cartilor, fara sa ridic ochii de pe fise.
― Ai dormit bine? o intreb eu dupa citeva minute, ca sa curm tacerea.
― N-am dormit deloc, imi raspunse calma. M-am gindit ca e timpul sa pleci din casa noastra. De aceea te-am si chemat
Incercai s-o intrerup, dar Maitreyi avu un gest de desperata implorare, si o lasai sa vorbeasca, din ce in ce mai turburat si mai surprins de cele ce ascultam. Vorbea jucinduse cu condeiul pe o coala de hirtje, fara sa ma priveasca, desenind si stergind, scriind rinduri pe care nu le puteam ceti, facind semne si figuri pe care nu le intelegeam. Jocul acesta mi-a amintit inceputurile prieteniei noastre si cele dintii lectii de franceza. As fi vrut s-o intrerup, ca sa-i spun cite greseli facuse in biletul de aseara, dar mi-am surprins josnicia acestui humor si am tacut. Nici vreme de reflectii melancolice nu aveam.
Maitreyi imi spunea lucruri pe care nu stiam cum sa le cred. Ma turburau si ma surprindeau, jicnindu-ma si in orgoliul, si in certitudinea mea. Niciodata nu o ascultasem vorbind atit de mult singura, fara sa schimbe subiectul, fara sa ma intrebe, fara sa astepte raspuns sau comentarii. Parca ar fi vorbit intr-o odaie goala. Eu nu mai eram.
Ma inselam, spunea ea, crezind ca ma iubeste asa cum o iubesc eu. Sufletul ei era de mult dat altuia, lui Robi Thakkur. Il iubeste de cind avea treisprezece ani si i-a cetit pentru intiia oara cartile. Verile si le petrecea, pina mai anul trecut, la Shantiniketan, gazduiti ― ea si familia ― chiar la poet acasa. Cite nopti nu petrecusera ei doi pe terasa, singuri, Maitreyi la picioarele batrinului, ascultindu-l mingiiata pe par! La inceput nu stia ce este Sentimentul acesta care o face sa traiasca aproape fara trezire, ca intr-un vis nemaipomenit de frumos; credea ca e veneratie si iubire filiala pentru guru-l ei. Pina ce, intr-o seara, poetul i-a spus ca aceasta e dragoste. A lesinat atunci pe terasa. S-a desteptat, nu stie dupa cit timp, la el in odaie, intinsa pe pat, cu fata uda. Plutea in odaie un parfum proaspat de iasomie. Gura continua s-o mingiie si i-a dat atunci acea mantra, aparatoare de pacate.
Sa ramina pura toata viata, asa i-a spus. Sa scrie versuri, sa iubeasca, sa viseze si sa nu-l uite niciodata pe el. Si nu l-a uitat. Are o cutie intreaga eu scrisori de la el, trimise din toate partile lumii pe unde a umblat. Cutia e de lemn parfumat si i-a fost data de poet acum doi ani, impreuna cu o suvita din parul lui
(Ce cabotin dezgustator, gindeam eu ars de gelozie, de furie, de neputinta. Cs corupator, ce misticism carnal, ce amestec hidos de devotie si frauda. Cum am putut crede ca fecioara aceasta a fost pura? Cum am putut crede ca eu sunt cel dintii care ii atinge trupul?)
Totusi, niciodata n-a sarutat-o, nici n-a mingiiat-o decit pe par, adaoga Maitreyi, ca si cum mi-ar fi ghicit gindul. De altfel, nici nu l-a mai vazut de mult, caci el calatoreste neincetat; si apoi (ezitarea ei, in aceasta clipa!), se pare ca d-na Sen a observat anumite excese sentimentale fata de guru si n-a mai lasat-o sa-l vada. Dar nu l-a uitat o clipa. Ar fi vrut sa ajungem buni prieteni, sa-mi impartaseasca mie toate acestea, sa-l iubim impreuna.
Mie nu mi-a fost decit o prietena, m-a iubit ca o prietena, niciodata nu s-a gindit la altfel de dragoste, si jocul nostru trebuia sa ramina joc, fara imbratisari si fara sarut.
(Rosi si sopti aceste cuvinte cu multe greseli, si de gramatica, si de pronuntie. De aceea repeta fraza in bengali.) Gesturile ei au fost sincere si calde, caci, intr-un fel, ma iubeste mult si ii place sa stam impreuna, sa glumim, sa ne privim in ochi si sa ne atingem miinile, dar toate acestea nu sunt nimic altceva decit prietenie. Daca am crezut altfel, e din vina ei, care mi-a ascuns multe si m-a provocat sa cred orice altceva, sa cred chiar ca ma iubeste.
Cind a incetat, obosita si palida, m-am ridicat de la locul meu (nici nu-mi dam seama ce fac, intr-atit eram de nauC) si m-am dus spre ea. Ma privea cu panica si mila, i-am luat capul intre miini si, stiind ca nu poate tipa, nu poate striga dupa ajutor, am sarutato pe gura. Stiam amindoi ca in orice clipa se poate cobori cineva de sus si ne-ar fi putut vedea de pe scara, dar aceasta ma facea sa prelungesc si mai mult sarutarea, aproape sufocind-o.
― De ce faci asta? vorbi ea. Sunt slaba, stii ca nu ma pot impotrivi, dar nu simt nimic cind ma saruti. Simt buzele ca si cum ar fi ale lui Chabù, ale unui copil. Nu ma cutremura! Nu te iubesc!
O lasai din strinsoare si trecui in odaia mea. Plecai de-a dreptul la lucru, fara sa mai astept ceaiul, oarecum inseninat de marturisirea Maitreyiei, desi gelos si infuriat. Mi se parea ca tot ce face fata aceasta este contra firii.
In ziua aceea nu o intilnii si nu o cautai. Seara, la masa, o aveam iarasi la dreapta mea. Am coborit printre cei dintii. Nu venisera decit Mantu, Lilu, Maitreyi. Am inceput a discuta politica: arestarea primarului orasului, discursul lui Sarojini Naidu, numarul inchisilor in revolutia civila. Imi fagaduisem sa nu privesc pe Maitreyi si sa nu o ating nici din intimplare. Dar simtii deodata piciorul ei cald, gol, sub masa, asezindu-se tremurind peste al meu. Infiorarea care m-a strabatut atunci m-a tradat. Maitreyi si-a ridicat, fara sa se observe, marginea sari-ei, si eu mi-am plimbat piciorul de-a lungul pulpelor ei, fara nici o incercare de a ma impotrivi farmecului, caldurii, senzualitatii. Ea era palida, cu buzele rosii, privindu-ma cu ochii adinciti, inspaimintati, dar carnea ei ma chema, ma imbia, si a trebuit sa-mi infig unghiile in piept ca sa ma trezesc o clipa. Observasera si ceilalti, cred, pierderea noastra. De-atunci. Imbratisarea pulpelor pe sub masa a ramas una din bucuriile noastre zilnice. Caci numai acolo ii puteam mingiia astfel pulpele, genunchii. Daca as fi atins-o cu mina, Maitreyi ar fi socotit incercarea aceasta un act de dezgustatoare lubricitate si s-ar fi indoit numaidecit de curatenia simtirilor mele.
Dupa masa, Maitreyi ma opreste in prag.
― Vrei sa vezi ce-am lucrat pina acum?
Aprinse lumina in biblioteca, dar, in loc sa se apropie de masa unde se aflau fisele, se indrepta catre cealalta odaie, unde nu era lampa. Se uita in dreapta si in stinga, nu cumva sa o surprinda cineva, si apoi imi intinse bratul, gol pina la umar.
― Incearca orice poti cu el, saruta-l, mingiie-l; ai sa vezi ca nu simt nimic
Cu mult inainte, vorbiseram o data impreuna despre voluptate, si ii spusei ca cineva care stie iubi cu adevarat poate experimenta voluptatea oricit de neinsemnata ar fi atingerea trupului celuilalt. Ii explicasem atunci ca, pentru mine, posesiunea e mult mai neinteleasa si mai complicata decit se pare. E foarte greu sa ai ceva cu adevarat, sa-l capeti sau sa-l cuceresti. Mai mult ne inchipuim ca posedam decit posedam.
Banalitatile acestea, pe care i le spuneam in treacat, sigur fiind ca altceva mai responsabil n-ar fi in stare sa retina, au framintat-o indeajuns pe Maitreyi. Incerca acum sa-si verifice sentimentele prin aceasta "voluptate" esentiala de care ii vorbisem atunci.
Ii luai bratul si-l privii o clipa fascinat. Nu mai era brat de femeie acela. Capatase o transparenta si o caldura autonoma, parca intreaga pasiune se concentrase sub pielea aceea bruna, mata, si intreaga vointa de victorie alaturi. Traia prin sine; nu mai apartinea fetei care il intinsese pe jaratec ca sa-si incerce dragostea. Il tineam in miinile mele ca pe o ofranda vie, zapacit eu insumi de intensitatea cu care palpita si de ciudatenia faptului care trebuia sa urmeze. Incepui sa-l string, sa-l mingii, sa-l sarut, sigur fiind ca imbratisez intreaga faptura a Maitreyiei, ca pe ea o mingii, de ea toata ma bucur. Simteam cum se pleaca sub voluptate, cum cedeaza agonizind, simteam ca se desteapta la o zi noua, caci printre saruturi ii observam fata mereu mai palida, ochii tot mai aprinsi, vointa tot mai ratacita. In acea chemare a dragostei mele, plimbata pe carnea bratului gol, o chemam pe ea. Lunecarile degetelor mele catre umeri se indreptau spre ea, toata. Si o ghicii atunci cum se clatina si se reazama mereu, tot mai mult, de mine, pina ce si-a incolacit celalalt brat de umerii mei si a inceput sa ma stringa, lacramind, fara rasuflare. Peste citeva clipe o avui in brate, dindumi-se ea (caci nu facui nici un gest ca sa-i violentez alunecarea, hotarit fiind sa-i chinui numai bratuL), si, cind o sarutai de asta data pe gura, intelesei ca nu mai era o sarutare de viol, caci buzele ei se deschideau ca sa ma soarba, dintii ei incercau sa ma strabata, inclestarea nu mai era nici impotrivire, nici abandonare, ci coincidenta cu dorul meu, cu singele meu. Am inteles atunci ca orice s-ar fi intimplat mai inainte in emotiile si in gindirea
Maitreyiei, oricine le-ar fi rascolit mai inainte de mine, urmele acelea s-au sters, arse de ziua aceasta noua la care se nastea fecioara. O nemaipomenita beatitudine ma invada atunci pe toate portile sufletului si ale trupului. Imi simteam fiinta plenar si continuu, un val inefabil ma inalta din nimic, fara sa ma desparta totusi de mine insumi, fara sa ma rataceasca. Niciodata n-am trait mai total si mai nemijlocit ca in acele clipe, care mi sau parut fara durata. Inclestarea aceea la sinul Maitreyiei era mai mult decit dragoste.
Ea s-a desteptat, cu palmele intoarse acoperindu-si ochii. S-a departat de mine agale, privindu-ma citeodata tresarind, apoi acoperindu-si iar fata. Trecu pe linga masa cu carti si spuse automat, aratindu-mi-le:
― Iata ce-am lucrat astazi
Au fost o ghicire nefireasca vorbele ei. Caci in acea clipa intra Khokha si-i spuse ca dna
Sen o cheama sus, in odaia ei. Am stins luminile, incercind sa ma sta-pinesc; pentru ca eram buimac si fericit, si aproape ca-mi venea sa-i spun lui Khokha ce fericire mi se daruise mie din senin, fara sa o merit.
In camera mea nu-mi gaseam locul. Priveam pe fereastra cu gratii, ma trinteam pe pat, ma ridicam si umblam prin odaie. Doream s-o mai vad o data pe Maitreyi, sa adorm cu figura ei, cu amintirea buzelor neintrerupta de aparitia lui Khokha. Mi se parea ca nu ne-am despartit asa cum trebuie, in intimitatea noastra descoperita astazi. Nu ne puteam desparti decit printr-o imbratisare, si venirea lui Khokha o impiedecase. Sunt sigur ca si Maitreyi simtea acelasi lucru, ca o auzeam pasind usor, deasupra, in odaia ei, iesind in balcon, intorcindu-se. Pe zidul din fata ii puteam vedea umbra de cite ori se apropia de fereastra. Dar s-a stins lumina, si o ciudata parere de rau ma impietri linga gratii. Auzi atunci un fluierat, in care s-ar fi putut ghici o melodie, dar eu ghicisem altceva. Ma apropiai de fereastra si fluierai si eu; nu mi se raspunse nimic. Trebuie sa fie in balcon, gindii; si, deschizind cu multa luare-aminte usa odaii mele si usa, mai grea, a coridorului, iesii in veranda. Nu ma incumetai sa cobor in strada, caci lumina felinarului era prea puternica. Fluierai din nou.
― Allan, Allan! ma auzii chemat din balcon.
Imi spunea intiia oara pe nume. Ma coborii si o zarii rezemata de balustrada, numai cu un sal pe umeri, parul atirnindu-i negru peste brate, printre glicine. Era o aparitie legendara, de basm oriental, forma ei aproape nuda printre ciorchinele de flori, intr-un balcon luminat palid de un felinar de cartier. Am privit-o fara sa-i spun un cuvint. Dupa moleseala bratelor abandonate peste balustrada si dupa resemnarea cu care isi sprijinea capul pe umar, intelesei ca nici ea nu mai are putere sa spuna ceva. Ne priveam numai. Apoi, ea a cautat sub sal, la sin, si mi-a zvirlit ceva alb si cu alunecare lenesa. In aer; o coronita din flori de iasomie. N-am mai vazut-o in clipa urmatoare. Nici nu i-am putut multumi.
M-am intors fericit si impacat in camera mea, dupa ce am inchis usile cu aceeasi grije. Intilnii pe coridor pe Khokha.
― Am fost sa beau putina apa proaspata, imi spuse el incurcat, inainte sa-i fi vorbit.
Nu m-am intrebat atunci ce cauta el mereu in preajma noastra si daca nu cumva ne spioneaza. Purtam coronita de iasomie cu prea multa mingiiere si bucurie ca sa ma gindesc la altceva. Am inteles mai tirziu ca acesta era semnul logodnei, ca fecioara care daruieste o asemenea coronita unui tinar e considerata pe veci a lui, caci schimbul acesta de flori avea valoarea unui legamint dincolo de imprejurari si de moarte. Dar atunci nu-i cunosteam inca simbolul si o stringeam in miini si o sarutam, pentru ca fusese a Maitreyiei, se lipise de sinul ei, si de acolo mi-o zvirlise ea, nepretuit dar mie. Si sezind eu pe pat, privind florile de iasomie, ma duse deodata gindul la inceputurile inceputului, cind de-abia o vazusem pe Maitreyi si nu-mi placuse; cind credeam ca nimic nu ma va lega de ea niciodata, si intelesei ca, de fapt, eu o iubisem de atunci, desi numi lamuream aceasta si nu voiam sa mi-o lamuresc.
A fost o noapte de leganari intre vis si amintire, cu parfumul iasomiei ispitindu-mi gura Maitreyiei, o noapte in care mi s-a parut ca aud intiia oara cocorii Bengalului, strigatele lor deasupra cimpiilor inundate de la marginea golfului Am vazut atunci, pe acea poarta de fericire deschisa spre lume, o viata de legenda, pe un tarim cu serpi si tam-tam, in care eu paseam alaturi de Maitreyi, doi amanti ai drumurilor.
***
A doua zi am avut mult de lucru la birou si m-am intors tirziu dupa masa. Maitreyi ma astepta cu dejunul in sufragerie. Isi adusese fisele si le clasifica alfabetic, intr-o cutie cu tot atitea despartituri si litere. A palit vazindu-ma si mi-a adus indata sa maninc. S-a asezat apoi aproape de mine, cu salul trecut peste cap pina aproape de frunte, privinduma!
Cit sufeream eu atunci, nestiind ce sa-i spun, temindu-ma sa nu par vulgar (caci eram obosit si mincam lacoM), oprindu-ma din foamea mea ca sa-i arunc o privire prin care sa-i marturisesc ca n-am uitat-o, ca mi-e tot atit de scumpa ca si in noaptea trecuta.
― Te-ai gindit la mine azi? o intrebai eu, amintindu-mi ca amantii isi pun asemenea intrebari dulci.
Inchise ochii, si ii zarii doua lacrimi, mai degraba sticliri, caci bobul nu crescuse atit ca sa se desprinda de pleoape.
― De ce plingi? o intrebai brusc, incercind sa par mai emotionat decit eram. (Si totusi, o iubeam, Doamne, o iubeam nebuneste! Atunci de ce nu puteam suferi alaturi de ea? De ce mi-era foame, iar pe ea o podideau lacrimile?)
Nu-mi raspunse nimic, si, dupa ce ma ridicai de la masa ca sa o mingii pe par, ma reintorsei, ca sa beau apa, sa maninc o banana, in sfirsit, sa iau ceva ca s-o pot apoi saruta. (Aveam inca superstitia si pudoarea albului; de a nu vorbi cu gura plina, de a nu saruta cu buzele murdare etc, ca si cum acestea ar fi avut ceva de-a face cu dragostea.)
― Allan, vreau sa-ti arat ceva, imi spuse ea cu cel mai umil si mai melodios glas al ei. (Vorbea in bengali ca sa ma poata tutui, caci o exaspera placiditatea frazelor englezesti, intotdeauna la persoana a II-a plural.)
Imi arata cutiuta data de Tagore, cu suvita de par alb, parfumata si cirliontata, inlauntru.
― Fa ce vrei cu ea; daca vrei, arde-o. Nu o mai pot tine sus, la mine. Nu l-am iubit pe el. A fost ratacire dragostea mea pentru el, caci trebuia sa-mi fie numai guru, iar eu am crezut ca l-am iubit altfel. Dar acum
Ma privi aproape somnambulic; privirile ei treceau prin mine, pe deasupra mea, ca sa se uneasca cu cine stie ce faptura din viziunea ei, poate tot eu, Allan, dar un Allan mai plin si mai cald, cerut si sorbit de toata setea dragostei ei.
― Acum te iubesc numai pe tine; niciodata n-am iubit mai inainte. Mi s-a parut ca iubesc. Acum stiu, acum e altfel.
Am vrut s-o imbratisez, dar se cobora Mantu pe scara, si m-am multumit numai sa-i string bratul. I-am inapoiat cutia, caci mi s-ar fi parut ridicol sa ma razbun pe biata suvita de par alb. Si apoi, ce aveam eu cu trecutul ei, cu amintirile ei? Era un ceas, acela, in care simteam atit de cert ca sunt cel dintii si singurul, incit nu mi-era teama de nimic. Trecutul ei nu ma tortura, asa cum m-a torturat dupa aceea, de cite ori mi se parea ca Maitreyi se departeaza de mine, ca poate ma compara cu celalalt, ca traieste intr-un timp in care eu nu aparusem inca in viata ei si care ma chinuia indeajuns cu nepatrunsul lui.
Dar ea intelese, probabil, altfel gestul meu: ca un refuz, o indiferenta fata de sacrificiul ei, de nuditatea ei.
― Nu vrei sa iei suvita aceasta? ma intreba ea inca o data, nevenindu-i sa creada.
― Ce vrei sa fac cu ea? Arde-o tu mai bine, ii raspunsei cit se poate mai cald.
― Dar pentru mine nu mai pretuieste nimic acum, se mira ea.
Nu prea intelegeam si am luat suvita, impachetind-o frumos si punindu-mi-o in buzunarul vestei. Am plecat apoi sa-mi iau baia si fluieram cu atita bunavoie in timp cemi zvirleam apa rece pe trup, incit Lilu, care trecea prin curte, imi ciocani in peretele de tabla al cabinei si ma intreba:
― Ai visat urit?
Gluma aceasta, in aparenta insipida, se lega de un foarte serios joc al nostru din luna trecuta, prin care eu incercam sa-mi ascund melancolia si nelinistea ("problema
Maitreyi", cum o numeam in jurnaL) spunind ca am avut cosmare. Amintirea acelor timpuri de incertitudine si agonie facea si mai viguroase bucuria si siguranta mea de acum. Ma intorsei in odaia mea, tremurind de voluptate si victorie.
Nici n-am apucat sa ma imbrac bine, si Maitreyi batu la usa. Cum intra, trase perdeaua in urma ei (usa ar fi fost mai riscant s-o inchidA) si mi se zvirli in brate.
― Nu mai pot fara tine, imi spuse.
O sarutai. Se zbatu si fugi linga usa.
― Oare nu e pacat? intreba.
― De ce sa fie pacat? o linistit Noi ne iubim,
― Dar ne iubim fara stirea mamei si a lui babà, se tremura ea.
― Intr-o zi o sa le spunem.
Se uita la mine ca si cum as fi rostit o vorba de nebun.
― Nu se poate sa spui asta!
― Intr-o zi va trebui, repet eu. Va trebui sa te cer de sotie. Am sa le spun ca ne iubim, si d. Sen nu poate sa ne refuze. Stii cit de mult tine la mine, ai vazut cum el insusi m-a adus in casa, m-a indemnat sa ma imprietenesc cu tine.
Nu mai continuai, caci Maitreyi dadea semne de o suferinta si de o turburare neasteptata. Ma apropiai iarasi, incercai sa o iau in brate, dar se impotrivi.
― Tu nu stii un lucru, imi spuse. Nu stii ca noi te iubim altfel (ezita si se corectA), ei te iubesc altfel, si eu ar fi trebuit sa te iubesc tot asa, nu cum te iubesc acum Trebuia sa te iubesc tot timpul ca la inceput, ca pe un frate
― Nu vorbi prostii, o intrerupsei eu, sarutindu-i bratul. Nici ei nu se gindeau la
"frate".
― Ba da, se razvrati Maitreyi. Tu nu stii nimic
Incepu sa plinga.
― Doamne, Doamne, de ce s-a intimplat astfel?
― Iti pare rau? o intrebai eu.
Se lipi de mine.
― Stii ca nu-mi pare rau, ca orice s-ar intimpla nu te voi iubi decit pe tine, ca sunt a ta. Si intr-o zi ma vei lua cu tine in tara voastra, nu e asa? Voi uita India atunci, vreau eu s-o uit
Ma mingiia plingind si se lipea de trupul meu cu o prospetime si totusi cu o siguranta pe care n-as fi banuit-o la o fata care isi sarutase iubitul pe gura de-a-bia cu o zi mai inainte.
― Dar lor sa nu le spui nimic. N-au sa primeasca niciodata sa fiu sotia ta. Ei te iubesc pentru ca vor sa fii al lor. sa fii copilul lor.
Ma surprindea si ma bucura cele ce ascultam, dar Maitreyi se cutremura.
― Ei mi-au spus mie: "Maitreyi, o sa ai de acum un frate, pe Allan. Cata sa-l iubesti, va fi fratele tau, si babà il va infia, si la iesirea la pensie ne vom duce cu totii in tara lui; acolo, cu banii nostri, vom trai ca un rajah; acolo nu e cald si nu e revolutie, si albii nu sunt rai ca englezii de aici si ne vor socoti fratii lor" Si eu, acuma, ce-am facut? Cum te iubesc eu acum, tu intelegi cum te iubesc eu acum?
A trebuit s-o prind in brate, caci se prabusea. Am asezat-o pe fotoliu naucit. Am stat mult impreuna, fara sa ne spunem o vorba.
