Intorcindu- ma din oras, gasii pe masa mea un bilet: "Vino in biblioteca!" Intilnii pe
Maitreyi, care imi spuse inspaimintata:
― Khokha stie!
Incercai sa par neturburat si s-o conving ca aceasta nu inseamna nimic. Maitreyi ma privea fix, stringindu-mi miinile, cautind parca in certitudinea mea un sprijin.
― Trebuie sa ne logodim inainte de a-i spune lui baba. El este acum bolnav, e greu sa-i spunem, il va turbura mai mult.
― Dar nu suntem noi logoditi de atita vreme? ma mirai eu. Nu mi-ai dat ghirlanda si nu te-am strins in brate?
― Acum ne-a vazut Khokha, imi explica Maitreyi, uitindu-se in toate partile cu teama.
Trebuie sa intarim unirea noastra, sa nu fim blestemati, sa nu suparam ritmul.
Incercai aceeasi deziluzie si desfatare pe care o aveam de cite ori descifram in dragostea si sufletul Maitreyiei jungla superstitiilor. Ritmul, karma, stramosii Cite puteri trebuiau intrebate si invitate pentru asigurarea fericirii noastre?
― Ti-am ales piatra pentru inel, imi spuse Maitreyi, dezlegind din coltul sari-ei o nestemata verde-neagra in forma unui cap de sopirla, strabatuta in crestet de o geana singerie.
Incepu sa-mi explice inelul. Va fi lucrat dupa ceremonialul casatoriei indiene ― din fier si aur ― ca doi serpi incolaciti, unul intunecat si altul galben, cel dintii reprezentind virilitatea, celalalt feminitatea. Piatra o alesese ea dintr-o gramada intreaga, adunata din stramosi si pastrata in sipetul d-nei Sen, N-avea nici un pret, si nimeni nu putea spune ca a furat-o luind-o fara stirea mamei. De altfel, mai erau multe altele la fel, acolo, in sipetul cu bijuterii. (De ce incerca ea sa se scuze si sa se apere atita? Am aflat mai tirziu; se temea sa n-o judec "crestineste", prin-tr-un criteriu moral sau civil.) Nu toate logodnele sunt sfintite asa. De obicei, ma lamuri Maitreyi, numai sotia primeste o bratara in care s-au impletit, pe dinauntru, cele doua fire de aur si de fier; sotul poarta numai un inel. Dar pentru ca ea nu putea purta bratara de logodnica, trebuia sa adunam ambele simboluri intr-un singur inel Mi-a vorbit mult in seara aceea, si eu o ascultam vrajit; desi ramasita de luciditate pe care o mai aveam se razvratea impotriva acestui ceremonial incert si mistificat. Mi se parea ca e un viol savirsit asupra dragostei noastre orice tendinta de legiferare si exteriorizare simbolica. Ceea ce iubeam eu mai insetat in dragostea noastra era tocmai spontaneitatea si autonomia ei.
Totusi, cind bijutierul mi-a adus inelul, l-am luat in miini si l-am invirtit in toate felurile cu o copilareasca bucurie. Era durat cu atita maiestrie, incit putea trece drept un inel oarecare, mai original ca altele, e drept, dar camuflindu-si perfect simbolul. Toti cei din casa l-au privit astfel si, daca Lilu si Mantu au facut reflectii asupra unei eventuale sau anticipate casatorii cu o indiana, toate acestea s-au desfasurat intr-o atmosfera de gluma. De altfel, inginerul era inca bolnav, concediul i se prelungise, ― si toti din casa nu se preocupau decit de ingrijirea lui.
A doua zi, Maitreyi s-a prefacut mai obosita decit era si a cerut sa se plimbe cu masina la Lacuri, catre seara, cind stia ca aproape toata lumea era ocupata. Singura
Chabii a voit sa ne intovaraseasca, dar cum ea nu prea se afla tocmai bine de citeva ziie
(tacea intruna, fara sa spuna ce are, privea fix in gol, cinta fara nici o noimA), d-na Sen n-a lasat-o si ne-a dat drept tovarasa pe sora lui Khokha, o vaduva tinara si timida, care muncea ca o roaba si nu avea alta data prilejul sa se plimbe cu masina. La plecare, eu m-am suit linga sofer, iar ele doua la spate, dar indata ce am ajuns la Lacuri, vaduva a ramas in masina (pe care o trasesem alaturi de alee, linga un eucalips uriaS), soferul a plecat sa-si cumpere limonada si noi doi am pornit pe marginea apei.
Lacurile erau tot ce iubeam eu mai mult in Calcutta; tocmai pentru ca erau singurul lucru artificial in acest oras ridicat din jungla. Aveau o liniste de aquarium si, in timpul noptii, pareau inghetate sub boarea bratarii de globuri electrice. Parcul mi se parea nesfirsit, desi stiam bine ca e ingradit, pe de o parte de linia ferata, iar de cealalta de sosea si de mahalale. Imi placea sa ratacesc pe alei si sa cobor pe marginea apei, unde arbori mai tineri, rasaditi dupa terminarea lucrarilor, cresteau in voie, cu o perfecta individualitate, ghicind parca jungla care fusese odinioara pe acolo si straduindu-se sa recistige acea libertate pierduta. Linga un asemenea buchet de pomi ne-am oprit noi atunci. Ne ascundeau fara grija, din toate partile. Maitreyi mi-a scos inelul din deget si la inchis in pumnii ei mici.
― Acum ne logodim, Allan, imi spuse ea, privind inainte spre apa.
Inceputul acesta solemn ma irita putin. Nu puteam scapa de luciditate. (Si o iubeam,
Dumnezeule, cit o iubeam!) Mi se parea ca va fi o scena din romane, din baladele acelui ev mediu indian, cu dragoste legendare si demente. Purtam cu mine spaima si superstitiile unei intregi literaturi, pe care, daca nu o cetisem, o vazusem evoluind linga mine, in adolescenta si in cei dintii ani ai tineretii. Ma stingherea, ca pe orice civilizat
(eu, care credeam ca ma pot dispensa de civilizatie, o pot dezradacina din minE), fiece gest solemn, fiece cuvint responsabil, fiecare fagaduinta.
Maitreyi continua totusi cu o simplitate care incepu sa ma cucereasca. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, padurii, pamintului. Isi sprijini bine in iarba pumnii purtind inelul si fagadui:
― Ma leg pe tine, pamintule, ca eu voi fi a lui Allan, si a nimanui altuia. Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui mie. Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea, si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu ma auzi, mama pamint, tu nu ma minti, maica mea. Daca ma simti aproape, cum te simt eu acum, si cu mina si cu inelul, intareste-ma sa-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscuta lui sa-i aduc, viata de rod si de joc sa-i dau. Sa fie viata noastra ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Sa fie imbratisarea noastra ca cea dintii zi a monsoon-ului.
Ploaie sa fie sarutul nostru. Si cum tu niciodata nu obosesti, maica mea, tot astfel sa nu oboseasca inima mea in dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a nascut departe, si tu, maica, mi l-ai adus aproape.
O ascultam tot mai fascinat, pina ce nu i-am mai putut intelege cuvintele. Vorbea o bengaleza de prunc, simplificata, aproape cifrata. Auzeam sunetele, ghiceam pe ici, pe colo cite un cuvint, dar imi scapa tilcul acestei incantatii. Cind a tacut, parca mi-era teama s-o ating, intr-atit mi se parea de fermecata, de inaccesibila. A vorbit tot ea intii.
(Ramasesem cu o mina pe genunchi si cu cealalta apasata palma pe pamint, parca ma legasem si eu, printr-o magie a gestului.)
― Acum nu ne mai desparte nimeni, Allan. Acum sunt a ta, cu desavirsire a ta
O mingiiai, cautind cuvinte pe care nu i le mai spusesem pina atunci, dar nu gasii nimic inedit, nimic care sa corespunda cit de cit febrei mele interioare si transfigurarii ei.
(De mult incetase de a mai fi Maitreyi din masina; avea o fixitate ciudata a fetei, care ma urmarit multa vreme dupa aceea.)
― Intr-o zi ai sa ma faci sotia ta si ai sa-mi arati lumea, nu e asa?
Imi spuse aceasta pe englezeste si i se paru ca s-a exprimat vulgar.
― Vorbesc acum foarte prost englezeste, nu e asa, Allan? Cine stie ce lucruri ai gindit despre mine, auzindu-ma Dar as vrea sa vad lumea cu tine, s-o vad cum o vezi si tu. E frumoasa si mare, nu e asa? De ce se bat oamenii in jurul nostru? As vrea sa fie toti fericiti. Ba. nu, vorbesc prostii. Ce bine imi pare ca e asa, ce bine imi pare
Incepu sa rida. Ma trezii cu o Maitreyi din iarna, cu acea fata inocenta si sperioasa, vorbind discontinuu si paradoxal. Se stersese parca intreaga ei experienta, care o maturizase, o adunase, o apropiase de femeie.
Am inteles in zilele urmatoare ca logodna aceasta ii redase linistea si patima ei de joc, de libera bucurie. Din ceasul in care a marturisit unirea noastra, teama i-a pierit, obsesia pacatului n-a mai chinuit-o. Regaseam in ea pe aceeasi neinteleasa Maitreyi, pe care o priveam la inceput cu stupoare si admiratie si care imi intrase pe nesimtite in suflet, in timpul jocului, prin acele curse de o desavirsita platitudine intelectuala pe care credeam ca i le-am intins eu.
A trebuit sa plecam repede spre masina, caci se intunecase de-a binelea. A fost, acela, singurul ceas cind n-am imbratisat pe Maitreyi. Am gasit pe insotitoarea noastra motaind in fundul masinii, cu salul bine tras pe crestet, si ne-a privit cu o bucurie de complice cind ne-a vazut venind, unul linga altul, eu mai inalt decit Maitreyi, dar ea mai tinara si neinchipuit de frumoasa, cu expresia ei atenta la tot din jur, cu bucuria regasitei libertati in jocul fetei. (Ara aflat mai tirziu, tot de la Maitreyi, ca sora lui Khokha stiuse cea dintii de dragostea noastra si o protejase pe cit i-a stat in putinta; ca ea ― care suferise atita din cauza unei casnicii nepotrivite, fiind maritata, la 12 ani, cu un barbat pe care nu-l vazuse niciodata si de care se temea pentru ca o violase brutal si o batea in fiecare noapte, inainte si dupa dragoste ― ea o sfatuise mereu pe Maitreyi sa nu se lase intimidata de legile castei si de rigorile familiei, ci sa treaca la fapte, iar in cazul unei opozitii indaratnice, sa fuga cu mine in lume. Pe aceasta prietena a mea si tovarase a Maitreyiei, singura care a consolat-o in zilele ei de blestemata mizerie, o vedeam foarte rar, ii vorbeam numai intimplator si nu i-am stiut niciodata numele. Am recitit de mai multe ori jurnalul ca sa-l regasesc; nu l-am gasit, pentru ca nu-l notasem.
Si totusi, femeia aceasta a fost singura care ne-a iubit intelegator si dezinteresat pe noi doi in casa Sen.)
Chiar in noaptea aceea lui Chabł i-a fost mai rau si a trebuit sa doarma in odaia d-nei
Sen. Nimeni nu banuia ce ar putea sa aiba, dar simptomele erau ingrijoratoare, caci
Chabł voia mereu sa se plece pe fereastra sau pe balcon, si tot i se parea ca vede ceva jos, in strada, ceva care o cheama.
Eu m-am culcat putin obosit de intimplarile zilei si incepusem probabil sa visez ceva ciudat, cu plimbari pe ape, cu lebede, cu licurici, caci m-am trezit oarecum uluit, auzind citeva batai in usa. Am intrebat cine e, dar nu mi-a raspuns nimeni. Mi-era putina frica, s-o marturisesc, si am aprins lampa. Ventilatorul alerga cu acel zgomot de care iti dai seama numai cind il opresti. Am deschis si am ramas impietrit. Venise Maitreyi, tremurind toata, in picioarele goale, ca sa nu faca zgomot, si cu o sari verzuie, subtire.
Nu stiam ce sa fac.
― Stinge lumina, imi sopti ea, intrind in camera si tupilindu-se repede in dosul fotoliului de paie, ca sa nu fie vazuta intimplator din strada.
Am stins lumina si m-am apropiat de ea, intrebind-o stupid:
― Ce e cu tine? De ce ai venit, Maitreyi? Ce ai, Maitreyi?
Nu mi-a raspuns nimic, ci numai si-a deznodat marginea sari-ei si a ramas goala pina la pintec, in citeva gesturi pe care le-a implinit cu ochii inchisi stringindu-si buzele si oprindu-si anevoie suspinul. Vedenia trupului ei gol, in acea foarte palida boare luminoasa din odaie, m-a izbit ca un miracol pe care niciodata nu l-as fi putut intui in toate amanuntele lui precise si carnale. Caci daca ma gindeam adesea la prima noapte pe care o vom petrece impreuna si daca imi inchipuiam insetat patul nostru unde o voi cunoaste pe ea, niciodata nu-mi puteam inchipui trupul adolescent al Maitreyiei, dezvelindu-se de bunavoie si din proprie pornire, noaptea, in fata mea. Acest lucru nu mi-l puteam inchipui, desi visam uneori o unire vertiginoasa in imprejurari stranii. Ma lovea, in acest act, tocmai simplitatea si naturaletea lui; fecioara care vine singura in odaia logodnicului, pentru ca nimic nu ii mai desparte de acum.
Incet-incet, am cuprins-o in brate, ezitind la inceput s-o apropii prea mult de mine, asa prea goala cum era, dar intilnindu-i soldurile inca acoperite de sari, am cobo-rit intro singura mingiiere miinile de-a lungul spatelui ei arcuit si am dezvelit-o pina la pulpe, tremurind tot de acest sacrilegiu si ingenunchind in fata acestui trup gol, care depasise pentru mine orice frumusete si participa acum la miracol. Si-a inlantuit ea singura bratele de umerii mei, implorindu-ma sa ma ridic, fara o vorba (caci tremura toata, si imensa bucurie care o adusese in odaia mea nu putea izgoni totusi spaima ceasului acelA). S-a apropiat de pat cu pasi mici si moi, si intreg trupul capatase un alt ritm in acea inaintare. Am vrut s-o duc in brate, dar s-a impotrivit si s-a culcat ea singura, sarutindu-mi perna. Numai o clipa am vazut-o intinsa ca un bronz viu pe cearceaful alb, tresarind, rasuflind si chemindu-ma. In clipa urmatoare inchideam ferestrele cu oblonul de lemn, si incaperea noastra se topi in intunerec. Am simtit-o linga mine, stringindu-se toata, parca ar fi incercat sa se ascunda, sa se uite. Nu mai era sete trupeasca aceea, ci sete de mine tot; ar fi vrut sa treaca in mine toata, asa cum trecuse sufletul ei. Nu-mi mai amintesc nimic apoi; caci am cunoscut-o fara sa stiu, fara memorie. Citeva ceasuri dupa aceea, apropiindu-se zorile, ea s-a ridicat de linga mine si si-a pus sari-a fara sa ma priveasca. Mi-a spus numai atit, cind i-am deschis usa (cu cite precautii, cu cite batai de inimA):
― Unirea noastra a fost poruncita de Cer. Nu vezi ca astazi, in ziua inelului, Chabł na dormit cu mine?
Am ascultat-o urcind scarile spre odaia ei, dar n-am mai auzit nimic, intr-atit aluneca de usor pe linga perete.
***
Dimineata, ea a fost aceea care m-a chemat la ceai. Adusese si flori din gradina si mi le-a aranjat in vase cu un zimbet pretuind cit o imbratisare. Era izbitor de palida, parul lasat pe umeri (il incurcasem eu, mi-a spus mai tirziu, si i-a fost peste putinta sa-l pieptenE) si buzele muscate. Privii cu o imensa beatitudine urmele primei noastre nopti de dragoste. Maitreyi era acum de o frumusete atitata, parca intreg trupul se desteptase in ea, si buza aceea de jos, carnoasa si frageda, isi purta muscaturile ca o victorie, ispitind privirea si turburind-o. M-am intrebat cum de a trecut neobservata schimbarea aceasta, cum de au fost atit de usor acceptate explicatiile ei. (Ca boala lui Chabł n-o lasase sa doarma, ca, venindu-i sa plinga toata noaptea, si-a muscat buzele pina la singe, ca boala tatalui o obosise prea mult etc.)
Ziua a trecut repede, aproape fara s-o vad. Caci a trebuit sa ramin tot timpul la birou, lucrind cu inlocuitorul d-lui Sen. Cind m-am intors acasa, am gasit-o pe Maitreyi asteptindu-ma in veranda, linga cutia cu scrisori. Mi-a aratat un inel facut dintr-un ac de cap incolacit pe deget, purtind in loc de piatra o boaba de glicina.
― La noapte sa nu mai incui usa cu bara, mi-a spus ea fugind.
A venit spre miezul noptii; de asta data fara sa tremure. Aproape a ris cind m-a imbratisat. Eram fericit ca pacatul n-o deprima, ca nu vine in ceasurile de dragoste cu teama ca face un rau. N-am recunoscut-o, intr-atit erau de sincere imbratisarile ei, atit de insetate chemarile ei, atit de maiestre mingiierile. Cind am surprins-o mingiindu-ma, nu-mi venea sa cred ca fusese fecioara cu o noapte inainte. Aveam impresia ca nu o mai stinghereste nimic, desi nu avusese un singur gest impudic sau de inconstient exhibitionism. Se regasise pe sine in imbratisarea noastra, regasise jocul si-l implinea daruindumi-se toata, fara nici o restrictie, fara nici o teama. Fata aceasta, care nu cunoscuse nimic din dragoste, nu se temea de ea. Nu o obosea nici o mingiiere, nu o surprindea nici un gest barbatesc. Curajul tuturor imbratisarilor il accepta aproape fara pudoare, gasind o maxima voluptate oriunde, nedezgustind-o nimic, neobosind-o nimic.
Daca nu s-ar fi temut sa fie auzita, ar fi cintat dupa fiecare imbratisare, ar fi strigat de durere si de bucurie in clipa unirii, ar fi dansat prin odaie, cu pasii ei moi si neumani.
Descoperise gesturi de amanta care ma umileau. Eu, care credeam ca experienta mea anterioara imi va da oarecare superioritate, cel putin tehnica, in noptile noastre de dragoste, fusesem de mult depasit in inchipuirea mingiierilor. Siguranta cu care saruta, perfectiunea imbratisarii ei, ritmul uluitor al trupului ei, pe fiecare ceas altul, pe fiecare ceas mai curajos, mai nou, mai spontan, toate acestea aproape ca ma umileau. Ghicea orice sugestie si desavirsea orice inceput cu un instinct pe care i-l invidiam. Descifra dorul trupului meu cu o preciziune eare la inceput ma stingherise. Stia perfect clipa cind voiam sa ramin singur, alaturi de ea, in pat, departe de atingere, tinindu-i numai mina, si se retragea simplu, ca pentru o clipa de odihnire. Cind ramineam pe ginduri, ea se incolacea linga perna, imbratisind-o, si inchidea ochii, ca si cum mi-ar fi cerut sa n-o turbur. Descoperisem o lampa mica, de noptiera, pe care o puneam inapoia jetului, acoperind-o cu salul ei, si care ne dadea in odaie o lumina umila, in care formele ei se rotunjeau si se bronzau. Maitreyi nu putuse suporta multa vreme intunerecul Vroia sa ma aiba cu toti ochii, cu toata setea ei de mine, si imbratisarea din intunerecul celor dintii nopti o inspaimintase.
Adesea ma intrebam cind doarme, caci pleca intotdeauna in zori, iar peste doua-trei ceasuri (in care timp medita si scria, ca sa ma desfete pe mine a doua zi, la birou, cu poeme si scrisori facute pentru dragostea noastrA) se cobora jos sa pregateasca ceaiul.
Tot ea era aceea care imi batea in usa dimineata, foarte discret si foarte prudenta. Iar de cite ori intirziam cu spalatul, ma mustra copilareste. Avea atunci un glas de matusa, ceva familiar si protector, aproape matern, care la inceput ma jenase, pentru ca eu as fi voit-o pe ea numai indragostita, dar care izbuti sa ma farmece in cele din urma, descoperindu-mi adincimi si specii de dragoste pe care nu le cunosteam si pe care le osindisem aprioric, fara sa le banuiesc dulceata.
Eram obosit in fiecare dupa-amiaza si la birou lucram prost, dezgustat, umilit de noul meu patron, un inginer proaspat venit din America si mare dusman al traditiei indiene.
(Desi bengalez, nu umbla imbracat decit in costume europene, chiar acasa, si era cu desavirsire ridicol.) Khokha a observat, fara indoiala, schimbarea mea, caci imi spuse:
― Arati foarte palid. De ce dormi cu ferestrele inchise?
Aceasta ma facu sa inteleg multe. Khokha ne spiona, cu siretenie si gelozie. Am fost de atunci sigur ca el stia de venirea Maitreyiei noptile si mi-a fost teama sa nu ne tradeze. De aceea ma purtam cit mai bine cu el, ii cumparam tigari, ii daruiam carti. Era un baiat destept si ambitios si scria scenarii de filme pentru companiile indiene, care ii erau insa intotdeauna refuzate. Ne ura pe toti, desi ridea mult si se arata prietenos.
Lui Chabł ii era tot mai rau. Doctorii chemati (la inceput indienii, apoi englezii cei mai renumitI) nu stiura ce sa spuna. Probabil nebunie precoce, credeau unii; altii, o nevroza sexuala, provocata de o deplasare a uterului. (Biata fata facuse in ultimul timp citeva sarituri primejdioase din pom si sarea intotdeauna treptele, pe orice scara.)
Chabł trebuia acum sa stea in pat, intr-o odaita vecina cu dormitorul d-nei Sen. Nu vorbea mai nimic si, cind vorbea, pomenea de Robi Thakkur, de "calea", adica drumul pe care il vedea din odaia Maitreyiei si, de cite ori raminea singura, fugea in balcon, ca sa-l priveasca, si cinta de acolo, ii facea semne cu bratele, plingea. De aceea era totdeauna pazita de Lilu si de surorile lui Khokha. Ciudat, nu recunostea decit pe
Maitreyi si pe mine; foarte rareori pe d-na Sen. (Ma intrebam, atunci, cum isi poate pastra calmul si zimbetul biata d-na Sen, cu sotul bolnav de ochi si copilul aproape nebun, cum putea sa vada de toate in aceasta casa mare, sa fie atenta pentru fiecare din noi, sa nu intirzieze niciodata cu masa, cu ceaiul Ma mustram sincer ca, in timpul acesta, eu ma culc cu Maitreyi. Asteptam ziua cind ea va sti si ne va ierta. Plecarea mea la Puri, pentru o eventuala convertire, fusese din nou aminata din cauza bolii inginerului.
De altfel, Maitreyi se impotrivea, iar d-nei Sen ii era teama, deoarece miscarile politice deveneau tot mai singeroase in sudul Bengalului.)
Chabł imi vazu inelul si ma ruga sa i-l dau sa se joace cu el. Am sovait atunci, pentru ca fagaduisem Maitreyiei ca nu ma voi desparti niciodata de inelul acesta, nici chiar pentru un ceas. Am intrebat-o din ochi, si a trebuit sa incuviinteze si ea aceasta despartire, caci Chabł plingea si-mi cerea necontenit inelul. Cind i l-am dat, l-a innodat de o batista si si-a pus batista la git. Nu stiu ce o atragea in piatra aceea neagra; o privea mereu, o rasucea in degete, incerca sa vada prin ea.
Cu toate interventiile medicilor, nebunia lui Chabł raminea mereu aceeasi. Au fost atunci chemati din nou vracii si descintatoarele. Veni un unchi de al fetelor, un batrin foarte blind si linistitor, care cinta ziua intreaga imnuri vaishnave, melodii sfisietoare si crude, ce-ti muiau vointa si-ti induiosau sufletul, si atunci asista intreaga casa, cu inginerul trantit pe un chaise-longue, cu perna sub cap si cu ochelarii negri, iar femeile, cu Mantu, cu Khokha si cu mine asezati pe jos, ascultind cintecul cu capul rezemat in palma. Atunci am vazut eu minunea aceea, emotia care i-a covirsit pe toti intr-atit, incit insusi inginerul plangea cu lacrimi rare, iar Maitreyi isi ascunsese capul in sal si suspina.
M-am razvratit impotriva acestei patimiri, care violenta sufletele, si am iesit din camera.
Nu puteam face insa nimic odata ajuns in odaie, caci kirtan-ul strabatea prin toata casa si il auzeam mai turburator din izolarea mea. Acelasi unchi, care incerca sa linisteasca mintea bietei Chabł prin cintec, adusese un leac popular, un fel de pasta de buruieni framintate cu miere, care trebuia pusa in crestetul capului, de-a dreptul pe piele. Si am asistat la o scena amara, cind nimeni nu avea curajul sa taie din radacina parul fetei si m-au hotarit pe mine s-o fac. Chabł nu-si dadea seama de nimic. Am mingiiat-o pe frunte, o priveam in ochi si am lasat foarfecele sa taie in voie, in timp ce ii vorbeam ca sa nu auda scrisnetul metalului, iar Maitreyi, din spatele patului, primea suvitele in miini si le ascundea intr-o naframa, ca nu cumva sa le observe Chabł. Mi-a trebuit vreun sfert de ceas pina sa izbutesc sa-i las crestetul gol, si atunci, d-na Sen i-a lipit pasta aceea calda. Chabł ne-a privit o data pe toti, a incercat sa-si pipaie capul, apoi si-a smuls batista cu inel de la git si a inceput sa plinga, lin, numai lacrimile alunecind siroaie pe fata ei neagra, frumoasa, fara sa suspine, fara sa se zguduie. N-am stiut daca plinge pentru ca intelesese ca e pe jumatate cheala, deoarece ea plingea mereu, si din senin, de cind se imbolnavise, si mai cu inversunare atunci cind voia sa se ridice si sa priveasca pe fereastra, iar noi nu o lasam.
Au fost zile de care nu-mi mai amintesc nimic acum, intr-atit s-au scurs de agitate.
Stiu ca veneam de la birou si ma suiam direct sus, sa aflu cum ii mai este inginerului si lui Chabł, apoi scoboram sa-mi iau baia si sa maninc, ma duceam iarasi sus, ca sa stau de paza la capatiiul fetei (pe mine ma chema adesea in aiurarile ei, ma striga "Allandadą" si, de cite ori veneam eu, se linistea putiN), iar noaptea o petreceam cu Maitreyi, care mi se dadea nebuna, inspaimintata de tot ce se petrecea in jurul nostru, dorinduma tot mai sincer si mai insetata. Ma desteptam diminetile cu o oboseala cumplita si nelamurita teama. D-l Sen isi amina mereu operatia la ochi, si medicii ii recomandasera liniste deplina, iar tot ce se intimpla in casa si tot ceea ce putea izbucni din ceas in ceas ii primejduia vederea. De aceea ma temeam sa nu ne tradam prea devreme, caci
Maitreyi venea la mine, noaptea, cind ceilalti inca nu adormisera bine, iar in odaia lui
Chabł imi stringea bratul, isi rezema trupul de umarul meu, imi saruta mina, si toate acestea puteau fi observate in orice moment. De altfel, Khokha ne surprinsese imbratisati de citeva ori, iar Lilu si Mantu banuiau foarte mult iubirea noastra, desi nici pe departe faptul ca eram amanti.
Maitreyi avea totusi citeodata o purtare pe care nu o intelegeam, care ma facea sa ma indoiesc salbatec si sa ma chinui. Pentru ca suferise cindva de biri-biri, i se umflau seara, imperceptibil, pulpele picioarelor, si medicii ii recomandasera masagii in zilele de umezeala mare. Erau dimineti cind Lilu sau surorile lui Khokha o masau pe tot trupul, goala, cu un soi de oloi gretos, pe care apoi cu anevoie il puteau spala. Dar citeodata,
Maitreyi simtea dureri, si trebuiau facute imediat masagii numai pe pulpe, si pentru aceasta chema pe Khokha in odaia ei. Lucrul asta ma irita si i l-am spus o data
Maitreyiei, dar ea ma privi uluita si imi raspunse ca doar nu ma asteptam sa ma cheme pe mine pentru un lucru atit de putin placut, pe care il fac maseurii, pentru plata.
Khokha nu era insa un profesionist, era tinar si o facea sa rida, iar atingerea aceasta a trupului ei cu miinile lui negre si pofticioase ma facea sa ma cutremur. O data, pe seara,
Maitreyei striga din balconul interior pe Khokha, apucata fiind de junghiuri (caci plouase doua zile de-a rinduL) si, pentru ca el lipsea, il chema pe sofeur. Aceasta ma facu sa-mi pierd mintile, si eram ispitit sa ma urc la ea in odaie si sa-i spun ceva salbatec, dar imi fu rusine de gindul meu, desi nu mi-a fost rusine, citeva minute dupa aceea, s-o spionez din gradina. Intr-adevar, nu se vedea inca aprinsa lumina in odaia ei, desi ar fi putut s-o faca, din decenta si din dragoste pentru mine. Imi inchipuiam tot felul de scene dezgustatoare, imi aminteam atitea episoade din romanele citite, in care sofeurii ajung amantii femeilor de lume, atitea reflectii asupra necredintei femeilor, asupra minciunei totale care dospeste in sufletul lor. O suma de mici detalii, nebagate in seama, imi podidira atunci mintea. O data, Mantu inchisese usa cu bara, in camera Maitreyiei, si ii auzeam de jos cum se lupta si zbiara, caci, chipurile, era o lupta corp la corp, dar cind au iesit, Mantu era rosu si zapacit, iar Maitreyi palida, cu parul zbatut pe umar. (E adevarat ca ea imi spusese mai demult ca Mantu e scirbos, ca a vrut sa o pipaie, si ea la plesnit, ca s-a plins tatalui, dar, de cind acesta era bolnav, Mantu ajunsese indispensabil casei si nu putea fi dat afara. De asemenea, imi amintesc ca Maitreyi imi mai spusese ca un alt unchi al ei, tot var al inginerului, incercase o data sa-i sarute sinii si s-o imbratiseze, dar atunci domnul Sen a intervenit indata, si acel biet om isi regreta si acum gestul, caci a fost dat afara din slujba pe care o avea si s-a retras in satul lui, unde duce o viata de ciine. Maitreyi nu se plingea adesea de pasiunea aceasta carnala, pe care o desteapta in barbati, chiar apropiati ei prin singe, si care o face sa sufere atit, caci ar fi dorit sa exalte altceva in oameni decit o simpla pofta de posesiune.) Mi-au trecut atunci prin fata ochilor si alte scene: Khokha, de pilda, cu care a intirziat Maitreyi mult pe veranda, in intunerec, si a venit la masa turburata, iar baiatul nici n-a avut curajul sa apara, intr-atit, credeam eu, era excitat. Si toate amanuntele acestea ma chinuiau, si mi se parea ca toti o doresc pe Maitreyi, ca ea se abandoneaza tuturor. De ce ne spioneaza sofeurul, daca nu o doreste, daca nu spera ca, intr-o zi, sa riste tot si sa intre in camera ei, chit ca ar fugi chiar in acea noapte, fara leafa? Imi inchipuiam lucruri cu desavirsire absurde si sufeream cumplit, caci imaginatia nu ma cruta o clipa, ci imi filma cele mai chinuitoare amanunte. Eram incapabil sa ma smulg din aceasta durere bolnavicioasa de a vedea pe Maitreyi in bratele altora.
M-am intors in odaia mea abatut de moarte si, in timpul mesei, mi-am ferit picioarele, ascunzindu-le sub scaun. Am pus bara de lemn la usa cind m-am culcat, hotarit sa nu deschid Maitreyiei, orice s-ar intimpla. Eram destept cind a venit si a incercat usa, dar m-am prefacut ca dorm si ca nu aud. A inceput sa bata mai tare, apoi sa ma cheme, tot mai puternic, in cele din urma sa zgiltiie usa. Mi-a fost teama sa nu auda cineva si i-am deschis.
― De ce nu ma lasi sa, intru? izbucni Maitreyi cu fata in lacrimi, palida, tremurind.
Nu mai ma vrei?
Am inchis iar usa si, asezindu-ne amindoi pe pat, eu ferindu-ma s-o imbratisez, i-am spus cum m-am priceput suferinta mea. Si-a incolacit bratele pe umerii mei si a inceput sa ma sarute, lacom, infigindu-si in acelasi timp unghiile in carnea mea. Continuam sa vorbesc, nesimtitor la caldura trupului ei, spunindu-i tot ce am suferit cind am stiut-o singura cu un barbat strain, care-i masa pulpele. I-am aratat ce hidoasa este aceasta abandonare in miirale altuia.
― As fi preferat sa ma siluiasca, vorbi deodata Maitreyi, izbucnind in plins.
― Cu tine, asa cum esti, senzuala si inconstienta, i-ar fi fost foarte usor s-o faca, raspunsei eu, privind-o salbatec. Tot iti plac tie posesiunile acestea neverosimile, si luirile acestea barbare si grotesti, in fond, extraordinar de ieftine, cu care ti-a umplut capul bestia aceea batrina, care ti-a fost, chipurile, maestru spiritual
Ma ridicai de linga ea si incepui sa ma plimb agitat prin odaie, spunindu-i cruzimi si jicnind-o cu fiecare cuvint al meu. O uram cumplit in acele clipe, si nu pentru ca ma inselase, ci pentru ca ma facuse sa cred orbeste in dragostea si puritatea ei, ma facuse ridicul silindu-ma sa dau tot ce aveam, sa ma descopar in fata ei, sa ii asimilez dorurile si vointa; eram innebunit la gindul ca renuntasem la mine pentru o fecioara care ma inseala cu primul-venit. Pentru ca, desi nu crezusem o clipa in realitatea "inselarii", ma sugestionasem vorbind si sfirsisem prin a vedea in toata atitudinea Maitreyiei o farsa.
Daca ar fi fost o femeie alba, n-as fi crezut toate acestea, pentru ca, desi le cunosteam substanta lor inconsistenta si capriciile lor nebunesti, le stiam totusi animate de oarecare mindrie, de oarecare cumpanire, care le-ar fi impiedecat sa se dea primuluivenit.
Dar pe Maitreyi nu o intelegeam, nu o puteam fixa intr-un cadru bine stabilit de reactiuni eventuale, si mi se parea ca, primitiva si inconstienta cum era, s-ar fi putut darui oricui, fara sa se gindeasca o clipa la grozavia acestui act, fara sa fie responsabila.
In acele clipe de gelozie transformata in ura uitam toata experienta mea din ultimele sapte-opt. luni, uitam inocenta aproape superstitioasa a Maitreyiei si le consideram pe toate amagiri. Atunci am inteles ca nimic nu dureaza in suflet, ca cea mai verificata incredere poate fi anulata de un singur gest, ca cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodata nimic, caci si sinceritatea poate fi repetata, cu altul, cu altii, ca, in sfirsit, totul se uita sau se poate uita, caci fericirea si increderea adunata in atitea luni de dragoste, in atitea nopti petrecute impreuna, pierisera acum ca prin miracol, si nu supravietuisera in mine decit un intaritat orgoliu masculin si o cumplita furie impotriva mea insumi.
Maitreyi ascultase toate acestea cu o suferinta care ma exaspera si mai mult. Isi musca buzele pina la singe, ma privea cu ochii mari deschisi, ca si cum nu s-ar fi dumirit daca viseaza sau traieste aceasta scena aievea.
― Dar ce-am spus, Dumnezeul meu, ce-am spus? izbucni ea in cele din urma.
― Vorbeai de un viol, lamurii eu, incercind sa ma stapinesc.
― Dar de ce nu intelegi? se lamenta ea, plingind. Te-ai dezgustat de mine intr-atit, incit nu vrei nici sa ma intelegi. Nu te gindesti deloc la mine. Mi-ai spus odata ca, daca as fi fost violata si zvirlita afara din casa, tu m-ai iubi inca. Ma gindeam ce bine ar fi fost sa se intimple asa. N-ar mai raminea atunci nici o piedeca in calea unirii noastre. Allan, intelege ca noi nu vom putea fi uniti si vom muri asa, cu pacatul nostru deasupra. Nici daca te vei converti tu, nu vor accepta sa-mi fii sot. Ei vor altceva, de ce nu-ti amintesti?
Dar daca cineva m-ar necinsti, vor trebui sa ma arunce pe strazi, pentru ca, altminteri, pacatul ar cadea asupra casei intregi. Si atunci as putea fi sotia ta, voi fi si eu crestina, pentru ca pentru un crestin nu e pacat sa fii necinstita cu forta, si tu m-ai iubi si atunci.
Nu e asa ca ma vei iubi mereu? Spune-mi, Allan, spune-mi ca n-ai sa ma uiti. Stii ce ma asteapta, daca ma uiti
Eram emotionat, o marturisesc, parca m-as fi desteptat dintr-un cosmar; furia imi trecuse, si ma dureau vorbele pe care i le spusesem. As fi vrut sa-mi cer iertare, dar nu stiam cum, ma stingherea orice gest pe care il anticipam mental, orice gest de impacare
(ma vedeam cazut la picioarele ei, si actul acesta mi se parea fals, ridicul, hidos; sau sai apuc mina, la inceput prieteneste, apoi sa i-o string mai calduros si sa i-o sarut? Nu-mi spunea nimic nici aceasta incercare de apropiere, era mai mult un automatism, si mi se parea ca Maitreyi mi-ar surprinde indata jena cu care l-as face.) Nu stiam ce sa iac si o priveam numai, incercind sa pun toata cainta si toata dragostea mea in priviri. Dar
Maitreyi avea ochii in lacrimi si era prea ratacita ca sa vada parerea mea de rau si atunci se pravali ea la picioarele mele, inlantuindu-mi genunchii si intrebindu-ma daca dragostea ei maoboseste, daca mi-e teama de pacatul nostru si alte asemenea intrebari, care acum, cind scriu, mi se par stupide, dar atunci parca ar fi fost purtate de foc, intr-atit de sufocante si de chinuitoare le simteam. Am luat-o in brate, si Maitreyi a simtit dupa strinsoarea mea si vorbele fara sir pe care le spuneam ca dragostea ma arde tot atit de nesatios si a ghicit cit sufar din orbirea mea, din neintelegerea mea. Neam ferit amindoi sa mai vorbim despre casatorie, pentru ca incepeam sa inteleg ca lucrurile nu sunt chiar atit de simpla pe cit credeam eu la inceput, si atunci preferam sa evit gindul acesta decit sa rabd imaginea unei posibile si eventuale despartiri de
Maitreyi.
Ni s-a parut la amindoi ca auzim pasi in dreptul ferestrei si am tacut, stingind lampa.
Dar apoi pasii s-au indreptat spre veranda si am auzit ciocanituri in usa coridorului.
Inmarmuriseram amindoi de spaima. Ciocaniturile au incetat citeva minute, ca sa revina la fereastra mea, oblonita. Am inteles atunci ca c Khokha, intors probabil tirziu de la un cinematograf de cartier, si m-am prefacut ca intirzii sa-i deschid, ca sa-i dau timp
Maitreyi sa ajunga sus, in odaia ei. Khokha ma intreba in treacat:
― Vorbeai cu cineva?
― Nu, raspunsei eu scurt, inchizind usa.
Dar atunci auzii si glasul d-nei Sen, sus, pe galeria paralela odaii in care dormea
Maitreyi.
