Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Domnisoara Christina - Capitolul 9 de Mircea ELIADE




Egor s-a intors de la gara aproape de ora 10 noaptea.
Anevoie izbutise sa telefoneze la Giurgiu dupa un docŽtor, in medicul de plasa, care locuia intr-un sat vecin, nu avea incredere.
Conacul parea acum mai slab luminat. Gasi pe d-na Moscu, pe d-l Nazarie si Simina, asteptindu-l in sufraŽgerie. Masa era pusa. O femeie imbatrinita, legata cu un tulpan visiniu, robotea prin odaie. Nu vorbea nimeni. D-l Nazarie privea, palid, in gol - ca un prizonier in repaos.
- Stiti, vom minca foarte prost asta-seara, spuse d-na Moscu. Sufragita a plecat in sat si nu s-a mai intors. N-are sa se mai intoarca Ne serveste asta-seara doica
Asadar, ea este doica, isi spuse Egor. O privi cu mai multa atentie. Ce femeie fara virsta. ce mers straniu ; parca s-ar fi trudit o viata intreaga, sa calce ca o schioapa si acum ar incerca sa .mearga firesc. Se lovea citeodata de mobile, fara sa simta. Capul ii era aproape in intregime scoperit de tulpan. I se vedea nasul lat, stilcit si alb. I se vedea gura, ca o rana degerata ; albastrie, scarnoasa. Doica punea necontenit ochii plecati in pamint.
- Vom avea, in orice caz, niamaliguta cu lapte si brinza, adauga d-na Moscu.
Se asezara la masa. D-l Nazarie, nerabdator si uluit ca cineva desteptat brusc din somn.
- Cum i-a fost Sandei ? intreba Egor.
Nu raspunse nimeni. D-na Moscu incepuse sa manince si fara indoiala nu auzise intrebarea. Simina cauta solnita de sare, cuminte, cuviincioasa. D-l Nazarie parea foarte concentrat.
- I sa mai intamplat ceva ? il intreba, dupa citeva lungi clipe de tacere, Egor.
- Nu. Cind am plecat noi, dormea, raspunse profeŽsorul. Asa, cei putin, nadajduiesc eu Sau poate era nuŽmai lesinata
Ridica deodata ochii din farfurie si-l privi aspru pe Egor.
- Cred ca ar fi fost mai bine daca te intorceai cu doctorul, adauga el.
- Va veni miine dimineata, cu primul tren, il linisti Egor. Trebuie sa anuntam de pe acum vizitiul, sa pregaŽteasca trasura pentru miine in zori


D-na Moscu il asculta intrigata, ca si cum n-ar fi inŽteles despre cine se vorbeste.
- Teama mi-este ca -nu vom mai avea in curind nici vizitiu, sopti ea cu destul calin. Omul si-a cerut azi simŽbria Doica, sa nu-l platesti pina nu aduce de la gara musafirii de miine
- Vine numai doctorul, spuse Egor.
- Poate mai vine cineva, vorbi din nou cu fervoare d-na Moscu. .Sinteru doar in plin sezon. Septembrie. In alti ani, pe timpul asta, nu mai incapeau musafirii. Era mult tineret, fete si domni de virsta Sandei
Cuvintele m, cu oarecare melancolie soptite, facura mai deznadajduita singuratatea clin aceasta camera.
- Au fost si anul acesta destui oaspeti, incerca Egor sa rupa tacerea.
- Au plecat asa de repede, continua d-na Moscu. Dar trebuie sa mai vina cineva Poate din rudele noastre.
Simina zimbi. Ea stia ca de foarte multa vreme nici o ruda nu mai vine pe la Z.
- N-ar fi chiar acum timpul cel mai nemerit pentru vizite, spuse Egor. Sanda este destul de serios bolnava
D-na Moscu paru ca-si aminteste de-abia atunci ca fiica-sa nu se afla la masa, alaturi de ei, ci ca zace istovita in pat. O cauta cu ochii de jur imprejur si se convinse ca nu se insala. Sanda nu era aici.
- Trebuie sa ma duc s-o vad, spuse, ridicindu-se deoŽdata de la masa.
Simina ramase linistita pe scaun. Parea ca nu tine seama ca sint inca musafiri la masa, caci incepu sa se joace cu cutitul, taind felii foarte subtiri de mamaliga pe farfurie.
- De ce o inveti atitea basme urite, doica? intreba Egor intorcind capul.
Doica se opri in mijlocul odaii, mirata de glasul acesta strein care o strigase pe neasteptate, magulita in acelasi timp ca un boier tinar si frumos ii vorbeste. De foarte multa vreme nu mai vorbise decit cu slugile. Nu intra niciodata in casele boieresti cit timp erau musafirii.
- N-am invatat-o, domnisorule, nici un basm, vorbi ea fara sfiala, caci nici eu nu stiu. Domnisoara ma invata pe mine
Avea un glas mat, facut parca din mai multe bucati. Egor isi aminti brusc de o piesa de teatru celebra acum vreo cincisprezece ani, de glasul unei babe de-acolo, vinzatoare de gaini. Dar vocea doicii nu semana cu nimic.. Si nici ochii ei, de un albastru putred, pe care ii tinea necontenit in jos, ficsi si umezi. Ochii unei oarbe, s-ar fi spus, daca doica si-ar fi purtat capul ridicat si teapan.
- Domnisoara noastra, care stie toate cartile, adauga doica rinjind.
'"Ea vrea sa zimbeasca, acum", isi dete seama cu inŽfiorare Egor. Si il ingrozeau de asemenea ochii aceia de la care asteptai parca altfel de priviri. Nu stralucirea lor infundata, dospita, care trada o dezgustatoare pofta de femeie. Egor se simti despuiat si lins de privirile lihnite ale'doicii. Rosi brusc si intoarse capul. Scirba si rusinea il facura sa uite aproape intrebarea pe care o pusese batri-nei. il trezi insa risul Siminei. Fetita isi rezemase ceafa de speteaza scaunului si ridea inecindu-se, aratindu-si toti dintii in lumina prea puternica a lampii.
- E o mincinoasa ! izbuti ea sa spuna printre risete. Era un ris care umili singeros pe cei doi barbati. Doica zimbea si ea, inapoia scaunelor. "isi bat joc de noi, gindi Egor, Mai ales Simina. A simtit si ea ce inseamna privirile doicii. Si asta stie, si asta intelege ! "
Simina se prefacea ca lupta sa-si stapineasca risul, punindu-si servetul la gura, ciupindu-se. Dar se uita neŽcontenit spre doica, pe furis, si izbucnea mereu, sufocin-du-se, lacramind. in cele din urma, lua cutitul de pe masa si incepu sa taie cu el aerul, in gesturi scurte, repezi. Parca ar fi incercat sa faca ceva, sa-si indrepte atentia in alta parte, ca sa se poata linisti.
- Nu te mai juca cu cutitul, vorbi atunci d-l Nazarie, ca fuge ingerul de linga d-ta !
Vorbise pe neasteptate, dar glasul lui fusese aspru, grav, ca dupa o lunga chibzuinta. Simina isi pierdu deoŽdata veselia. isi strinse umerii, parca ar fi cuprins-o friŽgul. Si obrazul ii era neobisnuit de palid acum. Ochii ii straluceau, totusi, de minie, de ura neputincioasa. "A lovit bine profesorul, gindi Egor insufletit. Daca i-ar sta in putinta, vrajitoarea asta mica ne-ar arde de vii acum" O privea in ochi si nu se putea impotrivi fascinatiei puŽterilor pe care le descarcase umilirea Siminei.
D-l Nazarie observa ca doica priveste-mirata spre usa. intoarse capul si vazu pe d-na Moscu, incruntata, ginditoare, sovaind.


- Curios ! exclama d-na Moscu. Sanda nu mai e in odaia ei Ma-ntreb unde ar fi putut sa se duca !
Egor si d-l Nazarie sarira in acelasi timp de pe scaune si alergara spre odaia Sandei fara sa fi spus un cuvint.
- Numai daca am avea o lampa buna, sopti Egor in fuga, o lampa electrica de buzunar
Nu se putea gindi la nimic in acele clipe in afara de aceasta lampa electrica, atit de practica, pe care nu o avea la el. in odaia Sandei era intunerec. Egor aprinse un chibrit. si cauta lampa. Fitilul era uscat, rece. Miinele ii tremurau putin. Tremura si flacara galbuie, invelita in fum.
- N-ar fi trebuit s-o lasam singura, spuse d-l Nazarie. Nu mai stiu ce sa mai cred !
Profesorul exclamase cu multa sinceritate, dar Egor nu-i raspunse nimic. Pusese sticla si inalta acum fitilul cu atentie. Cind flacara se intregi, Egor ridica lampa si vru sa iasa din odaie. I se paru, totusi, ca vede ceva nelamurit in pat. Facu un pas, tinind flacara mult deasupra patului. Gasi pe Sanda intinsa pe pat, aproape imbracata, cu ochii deschisi, privindu-l.
- Ce s-a intimplat ? intreba ea greu.
Obrajii i se imbujorasera ; si rasuflarea ii era acceleŽrata, parca s-ar fi trezit dintr-o mare spaima sau s-ar fi oprit chiar atunci dintr-o alergare.
- Unde ai fost ?! o intreba la rindul lui Egor.
- Aici !
Era usor de inteles ca mintea. Se rosise si mai mult vorbind si pumnii si-i stringea femeieste.
- Nu-e adevarat, spuse rastit Egor. D-na Moscu a fost acum citeva minute aici si nu te-a gasit.
- Dormeam, vorbi Sanda voi m-ati trezit
Glasul ii tremura. Si privirile ii erau foarte umede, ruŽgatoare. Cerseau mai mult in ochii lui Egor. Dar se inŽdreptara o data si catre domnul Nazarie, care ramasese la o distanta discreta de patul ei, incruntat.
- Nu vezi ca esti inca imbracata, vorbi din nou Egor, ca n-ai avut timp sa-ti scoti nici macar pantofii !
Smulse patura de pe trupul fetei. Nu mai incapea nici o indoiala!. Sanda se aruncase in pat si se acoperise cu foarte putine minute inainte. Dar pe unde venise si de unde ? "Odaia aceasta ma apasa de cite ori intru", simti Egor.
- Unde ai fost. Sanda ? o intreba el din nou, apropiindu-si fata de capul fetei. Spune-mi mie unde ai fost, spune-mi, iubita mea ! Vreau sa te scap ! intelegi ca vreau sa te scap ?
Rostise ultimele cuvinte cu desperare. Lampa ii treŽmura in mina dreapta. Sanda se. inspaimanta si se trase linga perete, cu degetele agatindu-se de gura.
- Sa nu te-apropii, Egor! tipa ea, Mi-e frica de tine Ce vrei ?
Ii fu frica si d-lui Nazarie. Caci lumina batea piezisa in obrazul lui Egor si ochii sticleau, arsi t2 minie.
- Ce vreti de la mine ?! exclama inca o data Sanda. Egor aseza usor lampa pe mssva, apoi se apleca mai mult spre fata, ii apuca umerii si incepu s-o scuture. in-tilni aceeasi rezistenta ca la apusul soarelui "O fura si pe ea, o farmeca si pe ea"
- Tvezeste-te, Sanda, vorbi el cu duiosie, in curind va veni doctorul. De ce nu vrei sa-mi spui unde ai fost ?
Sanda tremura inca ; de frig, de boala. Isi musca buzele, isi framinta mainile.
- Ma iubesti, Sanda, spune, ma iubesti ? intreba din nou Egor.
Fata incepu sa se zvircoleasea. Voi sa-si afunde capul in perne, dar Egor ii prinse in miini si-o sili sa-l priveasca.. in timp ce el ii repeta aceeasi intrebare, exasperanta.
- Mi-e frica ! inchideti usa ! tipa deodata Sanda tremurind.
- Nu e nimeni la usa, o linisti Egor. Si poti vedea si tu ca e inchisa
Se dete la o parte ca fata sa priveasca nestinjenita inaintea ei, spre usa. Sanda ridica o clipa ochii, apoi isi arunca capul in palme; incepu sa plinga, inecindu-se, ca un lung si intrerupt oftat. Egor se aseza pe pat, aproape de ea. Il privi o clipa in ochi, ca si cind ar fi fost gata sa-i dastamuie o taina, dar isi cuprinse din nou capul in palme, istovita.
- Unde ai fost ? o intreba soptit Egor.
- Nu pot sa spun, plinse fata, nu pot sa spun!
Se stranse in jurul trupului lui Egor. Se lipea de el inŽspaimantata, delirind. Caldura lui era buna si taria carnii lui un sprijin. Dar deodata se dezlipi, ca strapunsa de-a curmezisul, si se retrase ingrozita spre perete.
- Nu vreau sa mor ! tipa ea cu nebanuite puŽteri. "Nu vreau sa ma omoare si pe mine!". Amindoi barbatii intinsera bratele ca s-o cuprinda lesinata.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.