- Au inceput sa vina, intr-adevar, se auzi din nou glasul uscat al d-lui Nazarie. Si ce ciudat se aduna roiuri in dreptul ferestrei ! Ii auzi cum zboara, Egor?! ii auzea si Egor ; roiuri intregi, dese, asa cum nu i se mai intamplase sa intilneasca vreodata. De unde navaliŽsera atit de multi ?
- Semn de seceta, spuse din nou d-l Nazarie. Ar treŽbui sa inchid fereastra
Dar nu se misca. Ramasese tot in mijlocul odaii, fasŽcinat, cu ochii catre roiurile de afara.
- Nu e nevoie, vorbi d-na Moscu. Nu e inca apusul soarelui. Si-apoi, sa n-aveti vreo teama cit siiiteti cu mine
Egor smti un fior trecindu-i prin sira spinarii. Glasul acesta sec, neutru, aproape de nerecunoscut il inspaiminta. Glasul care venea de undeva din vis, din alte vami.
- Dar ar fi bine sa luati chinina, macar o jumatate de pastila pe zi, sopti, de data aceasta foarte incet, Sanda. Ii tremura si ei glasul. Dar cel putin acum nu mai vede nimic, nu mai simte pe ninieni, isi dete seama Efor. il cauta pe profesor. Nu se miscase din mijlocul odaii. Urmarea vreun zbor nevazut, caci privirile ii lunecau mult deasupra rolurilor. Si nici macar nu se apara de tintarii care patrundeau, cite putini, in camera, "E un miros aici care ii atrage aici, isi spuse Egor. Prea sint multi si prea vin de-a dreptul aici. Poate mirosul acela care m-a lovit si pe mine azi-dimineata, isi aminti el mirosul de singe."
Doamna Moscu ii invalui pe toti intr-o privire calda, protectoare, si intima in acelasi timp.
- Haideti, copii, vorbi, se apropie apusul, s-o sculam si pe ea.
Glasul ii era voios si totusi absent. Venea de departe, din bucurii foarte streine, reci.
- Scoala-te, Sanda, vorbi din nou d-na Moseu, se face seara in curind. Esti inghetata
Egor isi strinse pumnii, infigindu-si unghiile in carne cu incapatinare. "Trebuie sa ramin treaz. Sa nu ma pierd". Incerca sa o opreasca pe Sanda, dar fata il respinse incet, cu dragoste si se cobori din pat. Nu mai tremura acum. Isi cauta papucii de casa cu multa luare-aminte.
- Trebuie neaparat sa merg si eu, maman ? o inŽtreba, foarte supusa.
- Nu vezi ?! E timpul, vorbi d-na Moscu.
Egor o prinse in brate si-i sopti, aproape us ureche :
- Ramii aici. Ce vrei sa faci ? ! Fata ii mingiie cbra:-:vd ev. miiia, trista.
- Nu e nimic, Egor, sopti. Asta o fac pentru mama, stii
In acea clipa Egor simti un virf ascutit de ac strapungindu-l pielea la incheietura. Fara sa-si dea seama, lovi cu p-ubna. Un tintar ramase strivit; o pata de singe, alaŽturi. "A muscat cu sete, bestia", isi spuse Egor.
Ridicind capul, Sanda intilni pata aceea de singe. Se repezi la Egor si-i lua mina.
- Ascunde-te, ii vorbi repede, pleaca, sa nu te vada mama ii face rau
Egor isi freca mina de haine, pina ce singele disparu. cu clesavirsire.
- Pleaca, te rog eu ! vorbi din nou Sanda. Du-te si-ti ia pastila de chinina
Glasul ei rugator il indirji foarte mult : delirul acesta, ale carui martgini nu le stia inca, toate cuvintele acestea, al caror inteles nu-l putea patrunde.
- Nu plec pana nu-mi spui unde vrei sa te duci, o ameninta Egor.
- Fii fara teama, dragostea mea, vorbi Sanda.
Egor se cutremura. isi amintea acum foarte precis; amanunt cu amanunt isi amintea din nou intimplarile din noaptea trecuta.
- Nu te bucuri ca-ti spun asa? il intreba din nou trista, Sanda.
Egor o privi in ochi, incereind s-o strapunga, s-o stapineasca, intreaga, cu vointa lui, s-o pastreze. Simtea insa cum ii scapa, cum ii aluneca din brate viata aceasta calda si imbietoare.
- Nu-mi spui tu, Sanda, lucrul asta, nu mi-l spui tu ! exclama Egor.
Sanda incepu sa plinga incet, fara spasm. "Asadar, e adevarat", gindi Egor
D-na Moscu se apropiase de ei; parca n-ar fi Inteles nimic din cuvintele lor prea familiar soptite, din plinsui fetei.
- Daca ramaneti, au sa va suga si pe voi, le vorbi. Si s-a facut asa de frig Au sa va suga. Ceva s-a intamplat cu gainile, cu gistele, cu vitele noastre Ce-au ramas din ele, ce-au mai ramas
Egor intoarse capul si-i spuse raspicat : ,
- imi pare foarte rau, d-na Moscu, dar Sanda treŽbuie sa ramina aici, in pat, pina chem doctorul.
Glasul fusese atit de neobisnuit de puternic, incit d-na Moscu sovai, privind cind la Egor, cind la Nazarie. Nu prea intelegea - se vedea bine asta - ce cauta ei aici, alaturi de patul fetei.
- Poate sa ai dreptate, vorbi dupa citeva clipe d-na Moscu. Sinteti amindoi oameni de stiinta, va pricepeti mai bine ca mine ! Dar sa inchideti repede ferestrele. Asta trebuie sa faceti intii, sa-nchideti toate ferestrele
Egor tremura inca de curajul brutal cu care vorbise. Cu amindoua miinile incerca sa tina pe loc trupul Sandei. Fata zvicnea, se impotrivea.
- Trebuie neaparat sa ma duc, se apara ea somnoŽroasa. O fac pentru mama, ti-am spus. N-a mai ramas nimic altceva prin curte si paserile, si vitele, si ciinii!
Se apropiase si d-l Nazarie, palid, fringindu-si miinile. in jurul lui roiau tintarii. Se auzeau ca un zvon impletit, barbar si foarte departat. Melodie apasatoare, asemenea febrei.
- Da-mi drumul, Egor, se ruga din nou Sanda pierŽduta. Are sa fie mai rau altminteri Nu mai ma fac bine altminteri
Egor incepu sa tremure. Ce Dumnezeu s-a facut atit de frig deodata ! Auzea cum clantane dintii d-lui Nazarie. il vedea linga el, impietrit, alb la fata, tremurind. Nu se apara de tintari. Scutura la rastimpuri fruntea, sa-i goŽneasca.
- inchide d-ta fereastra, porunci Egor.
Profesorul se apropie cu teama de perdele. Mai deŽparte nu indrazni sa paseasca. Se purta si el ca intr-un somn nefiresc, de boala. Si totusi, ce limpede intelegea tot ce se petrece in jurul lui! Ce clare ii apareau acuma toate intamplarile ; carnea aceea de berbec, gretoasa, din prima seara si vorbele fara inteles ale jupinesei, paserile care mureau Si dinele acela care li se tira la picioare, urletele lui inghetate, rasuflarea lui de animal fugarit de nevazut
- De ce nu-nchizi fereastra ? ! se auzi din nou, poŽruncitor, glasul lui Egor.
Ce frig neobisnuit, artificial. Ce goluri de aer in inŽcaperea aceasta unde plutise, pina mai adineauri, mirosul de singe al fetei
D-l Nazarie se apropie mai mult de fereastra. ii era teama sa priveasca afara. O teama stupida, nervoasa, pe care nu si-o putea stapini. Bratul ii tremura cind apuca minerul ferestrei. I se paru, in cea dintii clipa, ca o feŽmeie il priveste din afara, atent, urmarindu-i fiecare gest, asteptind parca sa se intimple ceva, un gest grav, hotaritor. Era inca destula lumina afara.
Partea aceasta a cerului era, totusi, mai stinsa, mai fluida. Era alt spatiu, aici, alt vazduh. Caci, inchizind o clipa ochii si deschizindu-i brusc, d-l Nazarie vazu cu mirare pe Simina, la citiva metri de fereastra, intre flori, privindu-l. incerca sa-i zimbeasca. Fetita inclina capul cu nesfirsita gratie. Dar in aceeasi clipa se trada. inaltase ochii prea sus, mult deasupra ferestrei. "Nu se astepta sa ma vada pe mine, isi dete seama d-l Nazarie. Astepta pe altcineva si nu aici, la fereastra, ci in alta parte" Simina intelese repede ca se tradase. Rosi brusc si facu citiva pasi spre casa, ridicind miinele catre d-l Nazarie. Dar profesorul inchise fereastra grav, tacut, cu privirile plecate. Frigul din odaie i se paru mai apasator. Ramase multa vreme nehotarit, sleit, linga fereastra. Zvonul tin-tarilor il auzea acum foarte aproape de el, cuprinzindu-l incet, din toate partile, istovindu-l. incepea sa-si dea seama ca viseaza si ii fu frica. Daca nu se va mai trezi niciodata din somnul acesta neinteles, din lumea aceasta a febrelor ?
