Domnul Nazarie auzi citeva batai in usa si se hotari sa se trezeasca de-a binelea. De o jumatate de ceas se lupta cu somnul. Deschidea ochii, simtea inviorarea diminetii, luŽmina cruda din odaie, apoi adormea iar. Un somn usor, intrerupt, dar cu atit mai balsamic. Parca ar fi prelungit o beatitudine pe care anevoie ar mai fi putut-o redobindi. Cu cit rezistenta era mai tenace, cu atit alunecarea in somn era mai balsamica. inca o clipa, inca una Parca in adincul somnului staruia necontenit vie certitudinea ca fericirea aceasta e efemera, ca in curind se va desprinde din acea dulce plutire si va fi zvirlit intreg in lumina de afara. Bataile in usa il trezira intr-adevar definitiv..
- Saru' mina !
O femeie aproape batrina intra in odaie eu laptele.
- E tirziu, cred ca e foarte tirziu, spuse d-l Nazarie. Femeia zimbi si-i ocoli privirile.
Domnul Nazarie isi freca fruntea, li durea putin capul si isi simti gura amara. il cuprinse deodata parerea de rau ca intirziase atita in pat. Beatitudinea din care se dezlipise atit de greu i se paru acum dezgustatoare. Se simtea, in acelasi timp, obosit, trist, deznadajduit, fara nici un motiv ; cum se simtea intotdeauna cind e destepta intiia oara intr-o odaie streina. Un mare si neinteles gol launtric ; zadarnicia zadarniciilor Dar isi aduse aminte de paharele cu coniac pe care le bause noaptea, si furia impotriva lui insusi crescu. Asa, sa bei fara nici un sens, sa-ti macini timpul cu un pierde-vara
- Daca vreti apa calda, conasuie, spuse femeia.
Nu, in nici un caz apa calda. Domnul Nazarie simtea nevoia sa se pedepseasca intr-un fel, sa se chinuie. Cu ce placere se va spala pe corp cu apa aceea rece
Femeia inchise usa si d-l Nazarie sari din pat cu zgoŽmot. Ameteala si usoara durere de cap staruiau. isi umplu ligheanul cu apa rece si incepu sa se spele. intimplarile de asta-noapte ieseau la iveala una cite una. li venea sa rida. Ce imbecile naluciri, ce frica fara rost ! E suficjent sa privesti putin in jurul tau, lumina asta, racoarea asta de toamna, laptele asta fierbinte, cu aburi curati si blinzi, ca sa-ti dai seama de nevrednicia tuturor inchipuirilor. "Si nici macar n-am invatat sa fumez, isi spuse d-l Nazarie in oarecare ironie," imbracindu-se. Se aseza apoi la masa si sorbi ceasca cu lapte pina in fund, fara sa se atinga de dulceata si de unt. Rupse un colt de piine prajita si se pregati sa-si termine toaleta, rontaind. "Masa de aseara n-a fost faimoasa, isi aminti el. Daca nu m-as fi intoxicat cu coniac, as fi avut azi o foame de lup. Masa n-a fost faimoasa si asta au observat toti. Friptura mirosea a oaie, zarzavatul era oparit. Noroc de mamaliga cu brinza si smintina. Zimbi privindu-se in oglinda. Am uitat sa ma rad. Poate de aceea m-a intrebat de apa calda. Acum e prea tirziu, am sa ma rad tot atit de bine si cu apa rece" Fara graba, isi scoase din valiza aparatul de ras si inŽcepu sa se sapuneasca. O melodie trista, lenta ii cobori incet din amintire. Citeva clipe, cintecul pluti inform, zbatindu-se, pierzindu-se si infiripindu-se din nou :
Les vieilles de notre pays
"Asta cinta Egor azi-nopte," isi aminti el cu placere, isi aminti si imprejurarea care il facuse pe pictor sa cinte. "Simtise si el acelasi lucru," isi spuse d-l Nazarie zimbind. Cu ce usurinta zimbea acum, cit de departata si de ridiŽcola i se parea acum scena de azi-noapte. Se sapunea cu mai multa voie buna. "Si cu toate acestea, mi s-a parut ca m-asculta cineva. Imi aduc foarte bine aminte. Si la masa Atunci a fost ceva mai grav, intr-adevar a fost ceva mai grav." Dar e atita lumina in odaie, atita certiŽtudine in peretii albi, in fragmentul de cer clar pe care il vede in oglinda, in mirosul de sapun pe care il simte invaluindu-i fata
D-l Nazarie isi fixeaza lama cu atentie; fiecare gest ii face placere, fiecare lucru pe care il apuca in mina. Incepe sa se rada frumos, privindu-se in oglinda, micsorindu-si gura si incercind au faca 1.ierul acesta cu gratie, nu cumva buzele rotunjite prea brutal sa strice simetria fetei.
D-l Nazarie isi petrecu dimineata plimbindu-se la intimplare peste cimpuri. Gindurile nu-i erau deloc la preŽistorie. De altfel, nimic nu-l facea sa nadajduiasca vreo sapatura cu noroc in aceste sesuri prea intinse, prea moŽnotone. In partea de miazanoapte a conacului, spre sat, incepeau movilele, dar d-l Nazarie apucase voit in direcŽtia potrivnica. Era inca atit de frumos pe aici inaintea araturilor de toamna. Nici un nor, nici o umbra pe tot cuŽprinsul si totusi soarele nu era obositor, paseri necunosŽcute se avintau in vazduh, se auzeau cosasi si greieri. O imensa liniste, vie, neincremenita. Chiar pasul omului se topea in masa aceea muzicala de sunete mici care alcaŽtuiau laolalta linistea si singuratatea cimpiei. "Glorioasa cimpie munteana, sublinie d-l Nazarie. Inca doua-trei saptamini si vacanta e definitiv incheiata. Bucurestii, exaŽmenele studentilor, cabinetul de lucru. Cel putin daca am izbuti sa sfirsim cu bine la Balanoaia"
Se intoarse la conac cu putine minute inainte de ora mesei. Intilni pe Simina, plimbindu-se singura prin parc.
- Buna dimineata, duduie! ii spuse el cordial.
- Buna dimineata, domnule profesor, raspunse fetita zimbind. Ati dormit bine? Are sa va intrebe si mama acelasi lucru, dar voiam sa va intreb intii eu Zimbetul i se transforma pe nesimtite intr-un ris scurt, tacut. Profesorul nu-si putea lua ochii de pe figura ei neasemuit de frumoasa. Parca ar fi fost o papusa ; o fruŽmusete atit de perfecta, ineit parea artificiala. Chiar si dintii erau prea stralucitori, paru prea negru, buzele prea rosii.
- Am dormit admirabil, duduita, spuse d-l Nazarie apropiindu-se de ea si incercind sa-i treaca mina prin bucle.
E intr-adevar un copil-minune. Dar, ajuns cu palma deasupra capului fetitei, ii fu deodata teama s-o mingiie. il intimida zimbetul ei. Isi retrase mina cu stingacie. SiŽmina nu mai e un copil ; noua ani, asa i-au spus aseara, dar cita feminitate in mersul ei, cite farmece in gesturile ei mici si rotunde.
- Nu l-ati tinut pe d-l Egor de la lucru azi-aoapte ? intreba siret Siraiiia, incretindu-si foarte usor fruntea.
Domnul Nazarie nu incerca sa-si ascunda mirarea. Dimpotriva, se bucura ca are un prilej sa laude, fetita, sa se arate pacalit de siretenia ei si astfel sa se imprieteneasca mai bine.
- Dar de unde stii mata c-am fost la d-l Egor azi-noapte ? intreba el.
- Mi-am inchipuit, incepu sa rida. Profesorul ramasese in fata ei, inalt, stinjenit. Smirna se reculese repede.
- Intotdeauna cind se intilnesc doi musafiri, spuse ea, se aduna intr-o camera. Si camera domnului Egor a cea mai frumoasa. Acolo vin de obicei musafirii
Nu-si spusese gindul intreg. isi relua zimbetul ei de copil victorios si se apropie un pas de d-l Nazarie.
- Dar eu cred ca nu e bine, adauga in soapta. D-i Egor lucreaza. Ar trebui lasat singur noaptea
Cu ultimul cuvint spus, fata isi pierduse zimbetul Era severa, rece, poruncitoare. D-l Nazarie se simtea mai intimidat acum.
- Fireste, fireste, bilbii el. S-a intimplat o data, asta n-are sa se mai intimple de aici inainte
Simina il privi o clipa in ochi, prea fix, aproape obrazŽnic, apoi, fara sa mai adauge vreun cuvint, isi smuci trupul tot de linga profesor si se-ndrepta catre parc.
"Probabil ca stie ceva despre care eu nu stiu nimic, gindi domnul Nazarie. Nu cumva se pregateste un comŽplot impotriva lui Egor ? intilniri noaptea, in parc, plimŽbari sentimentale - asa incep de obicei Simina e, fara indoiala, confidenta."
D-l Nazarie intra in odaie sa-si spele miinile inainte de masa. "Dar e destul de stupid sa lasi o fetita sa inŽteleaga asemenea lucruri isi continua el gindul. Un copil atit de sensibil ca Simina"
Cobori grabit si se indrepta de-a dreptul spre sufraŽgerie. Auzise clopotul. Fusese de altfel informat de acest obicei al casei : cinci rainute dupa sunarea clopotului masa se serveste,- cu orice numar de persoaae. in sufragerie erau adunati toti, afara de Simina.
- Cum a dormit d-l profesor ? intreba doamna Moscu. Parca nu arata atit de obosita in dimineata aceasta.
Era imbracata intr-o rochie fumurie, cu guler roz-pal. Parea intr-adevar mai tinara, mai inviorata. Bratele goale se avintau acum cu mai multa gratie, inclinindu-se arcuit, fragede.
- Ati dormit intr-adevar bine ? intreba si Sanda, trudindu-se sa-si ascunda mirarea. jupineasa se oprise linga usa, ascultind. Privea in jos, cu miinile la spate, ca si cum ar fi asteptat un prdin, dai' ' asculta si ea cu o egala curiozitate.
- Am dormit cit se poate de bine, raspunse d-l NaŽzarie. La inceput ra-am temut de o insomnie, dar domnul Paschievici a fost atit de dragut
Se intoarse cu fata spre el. Egor zimbea, jucindu-se cu cutitasul de taiat piinea. "Asadar, a povestit tot, gindi d-l Nazarie. A povestit probabil cum ne-am indopat cu alcool amindoi si poate alte lucruri hazlii despre mine"
- Cred ca v-a spus domnul Paschievici adauga el.
- Nu prea aveam ce sa spun, ii intrerupse Egor. D-l Nazarie isi dete de-abia acum seama ca Egor n-ar fi putut povesti cu de-amanuntul intimplarile din noaptea trecuta. I-ar fi fost rusine de el. Fara indoiala ca acum i se par ridicole nalucirile de azi-noapte, dar tot nu treŽbuiesc povestite altora. il privi in ochi. Egor parea ca nu intelege nimic, ca nu-si aminteste nimic. "ii e rusine, gindi d-l Nazarie ; cum mi-a fost si mie."
Simina intra de-abia atunci in sufragerie. Se grabi sa se aseze pe scaunul din dreapta d-nei Moscu, dupa ce mai intii privi circular pe toti.
- Unde ai fost, domnisoara? o intreba Egorr
- Am vrut sa vad daca au venit scrisori Sanda incepu sa zimbeasca. Ar fi trebuit totusi sa-i faca observatii. Evident, nu in fata musafirilor, dai* ar trebui sa o certe intr-o zi pentru toate minciunile fara rost pe care le spune
Ridica ochii din farfurie, putin speriata. Cineva minca cu atita pofta, incit zgomotul falcilor stapinea, intreaga incapere. Parca se facuse deodata o tacere nefireasca in sufragerie si nu se auzea decit zbaterea falcilor. Minca d-na Moscu. Sanda se ingalbeni. De foarte multe ori d-na Moscu isi uita complet de sine in timpul meselor si minca cu pofta, dar niciodata nu atinsese o asemenea voracitate. Nu mai vorbea nimeni. Ascultau cu totii, stinŽgheriti.
- Maman! O striga Sanda.
D-na Moscu continua sa manince, cu barbia aproape rezemata de piept. Sanda se apleca peste masa si o mai striga inca o data, fara rezultat. "Are sa i se faca rau !" isi spuse, ingrozita. Egor se prefacu ca nu observa nimic. D-l Nazarie privea inspaimintat, cu coada ochiului. NuŽmai Simina parea linistita, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat nefiresc. isi aseza mina pe bratul d-nei Moscu usor, si ii spuse :
- Am visat azi-noapte pe tanti Christina, mama! D-na Moscu se opri din mestecat, surprinsa.
- Stii ca si eu o visez de citeva nopti intruna ? Ce vise ciudate !
Aseza cutitul si furculita corect, pe marginea farfuŽriei si se intoarse spre musafiri. Domnul Nazarie tresari cind presimti gestul; se temea sa priveasca o fata care se desteptase chiar atunci din inconstienta (caci altfel nu-si putea explica barbaria cu care mesteca, putine miŽnute inainte, d-na MoscU). Avu totusi o adevarata surŽpriza intilnind o figura linistita si inteligenta. Fara inŽdoiala ca d-na Moscu nici nu-si mai amintea - daca inŽtamplator isi daduse seama - de scena penibila de adiŽneauri.
- D-stra o sa zimbiti, d-le profesor, vorbi ea, dar va. marturisesc ca visele sint lumea mea cea de a doua.
- Nu zimbesc deloc, scumpa doamna, se grabi sa spuna d-l Nazarie.
- Mama intelege insa altceva prin aceasta a doua lume, interveni Sanda, fericita ca se trecuse atit de usor peste un incident penibil. Altceva, in orice caz, decit spune intelesul cuvintelor.
__ M-ar interesa foarte mult sa stiu, vorbi d-l NaŽzarie. Lucrurile acestea sint intotdeauna fascinante.
D-na Moscu aproba, clatinind capul cu fervoare.
__Vom sta o data de vorba, sopti ea. Dar nu acum, fireste. Se intoarse repede spre Simina. Cum ai visat-o, Simina ?
- A venit la mine la pat si mi-a spus : "Numai tu ma iubesti, Simino !" Era imbracata cu rochia roz, cu umbreluta
- Asa vine ea intotdeauna, vorbi d-na Moscu emoŽtionata.
- Spunea de Sanda, adauga Simina, "Sanda incepe sa ma uite. E domnisoara mare acum." Asa mi-a spus. Si mi s-a parut ca plinge. Mi-a cerut mina sa mi-o saŽrute.
- Asa face ea, spuse d-na Moscu. iti cere mina sau bratul sa ti-l sarute.
Toti ascultasera tacuti. Sanda zimbea batjocoritoare, privind pe furis spre soru-sa. "Ar trebui s-o dezvat o data de obiceiul asta prost", isi spuse. Apoi izbucni brusc :
- De ce minti, Simina?! Sint sigura ca n-ai visat pe nimeni, cu atit mai putin pe tanti Christina.
- Nu mint, vorbi calm Simina. Asa mi-a spus. Imi aduc foarte bine aminte ce mi-a spus despre tine : "Sanda incepe sa ma uite". M-am uitat in ochii ei atunci si mi s-a parut ca plinge
- Minti ! repeta, mai. tare, Sanda. N-ai visat nimic ! Simina o privi surprinsa, drept in ochi, dupa obiceiul ei. Apoi gura severa i se rotunji intr-un zimbet ironic.
- Poate ca n-am visat, spuse ea incet, si se intoarse spre maica-sa.
Sanda isi musca buzele. S-a facut si obraznica, nu se mai teme nici de musafiri. Il vazu atunci, parca pentru prima data, pe Egor si un val fierbinte de dragoste o paŽtrunse. Ce bine ca nu e singura, ca e alaturi de cineva care ar putea-o iubi, ar putea-o ajuta.
-Dar de unde cunoasste micuta noastra Simina pe matusa Christina? Intreba, in mijlocul tacerii, d-l Nazarie. Banuiesc ca a murit tinara
Dna Moscu intoarse repede fata spre profesor. Niciodata nu o vazuse d-l Nazarie atit de insufletita.
Emotia, nerabdarea, aducerile-aminte ii stersera chiar zimbetul ei nelipsist. Egor o observa cu mirar si cu un inceput de teama- caci ochii ii erau lichizi si lumina lor avea citeodata densitatea nefireasca a unei lupe.
-Nimeni nu cunoaste pe Christina, vorbi dna Moscu dupa o lunga rasuflare. Nici Sanda, nici Simina. Sanda s-a nascut in cel dintii an de razboi, noua ani dupa moartea Christinei Dar avem un portret in marime naturala al Christinei, l-a pictat Mirea. Copiii o stiu dupa portretul acela
Se opri brusc, cu fruntea plecata. Dl Nazarie incerca sa rupa tacerea. Ar fi fost intr-adevar penibil sa amuteasca asa, cu totii.
-A murit tinara?intreba el.
-Nu avea decit douazeci de ani, spuse Sanda repede, ca sa evite raspunsul dnei Moscu. Era cu vreo sapte ani mai mare ca mama.
Dar dna Moscu parea ca n-auzise nimic. Continua, cu un glas mai scazut, parca se pregatea sa se predea aceleiasi oboseli obisnuite ei:
-A murit in locul meu saracuta. Pe mine m-au trimis la Caracal, cu fratele meu, iar ea a ramas la mosie. Asta a fost in 1907. Si au omorit-o
-Aci? Intreba d-l Nazarie, accentuind cu teama cuvintul.
-Venise de la Balanoaia aici, interveni Sanda. Mosia era pe atunci intinsa, stiti, inainte de expropriereE asa de greu totusi de intelesCaci o iubeau toti taranii
Egor incepu sa se simta prost. Mai ascultase o data aceeasi povestea si parca nu intocmai. Anumite amanunte le afla pentru intiia oara acum, altele -mult mai semnificative- fusesera lasate la o parte.
Cauta ochii Sandei si intilni aceleasi priviri preocupate, irizate, alergind de la d-na Moscu la Simina. Parca s-ar fi temut sa nu se adauge ceva.
- Sa luam cafeaua pe veranda, spuse brusc Sanda, ridicindu-se de la masa.
- Nu ma indoiesc ca a fost o lovitura grea, crezu de cuviinta d-l Nazarie sa consoleze pe gazda.
Dar d-na Moscu daduse din cap foarte afectuos, parca i s-ar fi adresat o foarte comuna multumire, asa cum obisnuiesc toti musafirii sa rosteasca ridicindu-se de la masa.
Cafeaua se servi pe veranda. Incepea o dupa-amiaza sticloasa de septembrie; cerul era neverosimil de albasŽtru si arborii parea ca au crescut nemiscati de la inceŽputul lumii.
"As putea incerca acum", isi spuse Egor. intr-adevar, trecind prin sufragerie, simtise foarte aproape de el coapsa Sandei, li luase atunci bratul, prieteneste, si fata se suŽpusese tremurind. Strabatuse pina la el emotia si astepŽtarea bine cunoscuta. Trupul fetei se alaturase de al lui citeva clipe, apoi se despartise brusc - si in acest gest de spaima Egor intrevazu cele mai sigure nadejdi. Dar treŽbuia sa incerce mai mult, sa-i vorbeasca. Se apropie de ea, cu ceasca de cafea in mina.
- Ce faci in dupa-amiaza aceasta, duduie Sanda ?intreba el.
- iti voi cere voie sa te insotesc in parc, sa te vad pictind, spuse fata zimbind.
Egor incepu sa rida. Se pregatea sa-i raspunda in gluma, dar intilni alaturi obrazul sever al Siminei. FeŽtita il privea atent, parca s-ar fi trudit sa inteleaga ceva care se intimpla fara stirea ei.
- D-le Egor, se auzi atunci glasul d-nei Moscu, d-ta ai vazut portretul Christinei ? Mi s-a spus ca e cea mai buna opera a lui Mirea.
- Daca Mirea poate avea opere bune adauga ironic pictorul.
- "De ce vorbesti asa inainte de a-l fi vazut ? il inŽtreba nervos Sanda. Sint sigura ca are sa-ti placa".
Egor nu intelese asprimea glasului ei. Ramasese cu ceasca cu cafea in mina, intre cel doua surori.
Nu stia ce-ar mai putea raspunde. "Am facut o gafa, isi spuse el. Cind vrei sa cuceresti o fata de boier, nu trebuie sa fii intransigent in arta. Criteriile estetice nu sint intotdeauna cele mai bune"
- Orice pictor mediocru poate face o capodopera daca se poate uita o clipa pe sine, rosti sententios d-l Nazarie.
- Mirea a fost un pictor foarte mare, vorbi d-na Moscu. Mirea a fost o culme a artei romanesti. Tara se poate mindri cu el ;
D-l Nazarie rosi, stinjenit. Mai ales ca d-na Moscu se sculase brusc si-i invitase pe toti, cu un gest infrint, sa vada tabloul. Nici Sanda, nici Simina nu erau mai calme. "Tot ce se atinge de domnisoara Christina le este intr-adeŽvar sacru, isi spuse Egor. In fond, nu e un sentiment mediocru asta. Sa iubesti si sa sfintesti o moarta, chiar in icoanele ei cele mai triviale". isi aduse aminte de Daphne Adeane. "Am sa-i vorbesc de ea Sandei, isi propuse el reconfortat. E un lucru frumos ce face Sanda ; dragosŽtea si orgoliul ei pentru matusa Christina e un lucru splenŽdid." Chiar si pe mica Simina o scuza acum, in gind, Egor. Sint niste fapturi de elita, prea sensibile. M-am purtat ca un dobitoc.
- E cam deranjat aici, spuse Sanda, deschizind o usa masiva, alba. E un salon in care nu prea intram
Toti simtira de la inceput aceasta. In odaie mirosea a sulfina si a aer inchis. Era parca mai racoare, dar o racoare melancolica si artificiala. Egor isi cauta tovaraŽsul. D-l Nazarie pasise incet, incercind parca sa-si ceara scuze cu modestia lui, silindu-se sa nu faca zgomot, sa nu fie observat. In urma profesorului venea Simina. VeŽnea cea din urma. Figura ii era luminata de o emotie solemna, care ii dadea o paliditate feminina, nefireasca pe obrazul ei de copil. "Sint intr-adevar extraordinar de sensibile fetele astea", isi spuse Egor.
- Domnisoara Christina ! exclama d-na Moscu. Asa ii spuneau toti pe aici
D-l Nazarie simti teroarea ca o gheara apasindu-i piepŽtul. Domnisoara Christina zimbea din portretul lui Mirea, parca l-ar fi privit intr-adins pe el. Era o fata foarte ti-nara, imbracata intr-o rochie lunga, cu talia subtire si inalta, cu buclele negre lasate pe umeri.
- Ce spui, domnule pictor? intreba Sanda.
Egor ramasese departe de portret. Se trudea sa-si dea seama de unde izvora in sufletul sau atita melancolie si oboseala, in fata acestei fecioare care il privea in ochi, zimbindu-i cu familiaritate, parca l-ar fi ales numai pe el din tot grupul, sa-i spuna numai lui de nesfirsita ei singuratate. Plutea mult dor si multa jale in ochii domŽnisoarei Christina. Zadainic . ii zimbea ea familiar, zaŽdarnic isi stringea cu mina umbreluta albastra si isi riŽdica pe furis o sprinceana, parca l-ar fi invitat sa rida si el de palaria ei prea mare si prea incarcata, pe care, fireste, n-o poate suferi, dar a pus-o pentru ca asa i-a cerut mama ("Nu sta bine unei domnisoare sa pozeze decit desavirsit imbracata !"). Domnisoara Christina suferea in O nemiscarea ei. "Sa-si fi dat ea seama ca va muri atit de repede?" se intreba Egor.
- Atunci iti place, adauga triumfatoare Sanda. Daca nu spui nimic, inseamna ca-ti place
- Cu un asemenea model, nu se putea face decit o capodopera, vorbi linistit Egor.
Domnisoarei Christina ii sticlira o clipa ochii mai viŽclean. Egor isi puse mina pe frunte. Ce straniu miros in camera aceasta. Nu cumva o fi chiar camera ei ? Cu coada ochiului privi spre celalalt perete. D-na Moscu ii spusese ca e un salon, dar se afla acolo, in colt, un pat mare, alb, cu perdelute. Ridica inca o data privirile spre portret. Domnisoara Christina ii urmarise toate miscarile. Egor citea bine in ochii ei ; il vazuse cind a descoperit patul si n-a rosit ; dimpotriva, continua si acum sa-i sustina privirea, oarecum provocatoare. "Da, asta e camera mea de fata si acolo e patul meu, patul meu virginal" - parca ii vorbeau ochii domnisoarei Christina.
- Ce spui, d-le profesor ?! intreba din nou Sanda. D-l Nazarie ramasese incremenit de cum daduse cu ochii de portret. La inceput i s-a parut ca vede din nou nalucirea din noaptea trecuta, chipul acela de abur; care se apropiase atunci, la masa, de umerii d-nei Moscu. Teroarea il impietrise. Dar il desteptase din spaima Simina, care trecu linga el si il privise mirata, banuitoare.
- Mi se pare un lucru extraordinar, vorbi apasat d-l Nazarie.
Se linistise. O liniste nefireasca, un inceput de nesimŽtire. Mirosea ciudat in odaie; nu a mort, nici a rai sau a flori funerare, ci un miros de tinerete oprita pe loc, oprita si conservata aici, intre patru pereti.
O tinerete de-acum multa vreme. Parca soarele nu trecuse prin aceasta odaie si timpul nu macinase nimic. Nimic nu parea premenit, schimbat de cind murise domŽnisoara Christina. Mirosul acesta e parfumul tineretii ei, resturi miraculos pastrate din apa ei de colonie, din abuŽrul trupului ei. D-l Nazarie intelegea acum toate lucrurile acestea mici si stranii. Se mira singur de usurinta cu care le intelege si de graba cu care le accepta.
- Un lucru intr-adevar extraordinar, adauga el, priŽvind din nou tabloul.
Dar nu era aceeasi nalucire din sala de mancare. O foarte mare asemanare, fireste. Domnisoara Christina seaŽmana mult cu d-na Moscu, seamana si cu Simina. Dar chipul ei poate fi privit in liniste. Doar in cele dintai clipe l-a inspaimantat. I s-a parut atunci ca revede nalucirea. I s-a parut, numai; caci cealalta raspindea o teroare dezŽnadajduita, pe care portretul nu o avea. Oboseala si trisŽtetea odaii veneau din alte vami si vorbeau alt fel sufleŽtului.
- As vrea sa incerc o data sa pictez acest tablou, vorbi Egor, sa-l pictez cum stiu eu, iar nu sa fac o copie
Sanda se apropie de el si-i apuca bratul inspaimantata.
- Bine ca nu te-a auzit mama, sopti ea.
Egor vorbise destul de tare, dar d-na Moscu, asezata intr-un fotoliu imbracat in pinza alba, nu auzise nimic, ca de obicei. D-na Moscu cerceta cu ochii incaperea. PalŽpita alt fel, aici, viata. Aici ii alerga gindul intotdeauna, desi nu in acest spatiu concret, nici in acest timp prezent. g o privise in treacat, cind se asezase pe fotoliu, si intelese : d-na Moscu se intoarce mereu aici, in camera aceasta, in intimplariie deatunci.
- Bine ca nu te-a auzit, caci i-ai fi facut intr-adeŽvar rau, adauga, tot in soapta, Sanda. Nu lasa aproape pe nimeni sa intre aici. Azi a facut exceptie. Si-apoi, mai e ceva
Dar Simina se apropiase prea mult de ei. Se apropia acum si d-l Nazarie, probabil ca sa le spuna ca ar trebui sa se retraga.
- Dar lui tanti Christina i-ar place sa mai fie o data pictata, spuse Simina. De unde stii tu ca n-ar vrea mama ? !
- Simina, teribil de multe lucruri stii tu, ii spuse eu inteles, privind-o in ochi, Sanda.
Apoi ii intoarse spatele si se apropie de d-na Moscu.
- Maman, am ramas de-ajuns. Trebuie sa mergem N-ati vrea sa mai ma lasati o clipa ? se ruga ea. Sanda dadu din cap aspru.
- Cu Simina, se ruga din nou d-na Moscu.
- Mai ales cu ea, zimbi Sanda. ii lua bratul. Egor si d-l Nazarie veneau in urma. EviŽtara la inceput sa se priveasca, dar, ajunsi pe veranda, nu si-au putut feri multa vreme ochii unul de altul. Eggr aprinse o tigara, dupa ce, mai intii, intinse tabachera proŽfesorului. D-l Nazarie refuzase zimbind.
- Nu cred ca e acelasi lucru, scumpe maestre, spuse d-l Nazarie.
In acea clipa, Sanda se apropie, Se stersesera de pe fata ei vigoarea si severitatea de-adineauri. Sanda era acum din nou domnisoara capricioasa si disponibila.
- Sintem gata de lucru, domnule Egor ? intreba ea. D-l Nazarie se bucura ca se poate retrage intr-un asemenea moment neutru.
