Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Domnisoara Christina - Capitolul 15 de Mircea ELIADE




Se privira, fiecare ingrozit de spaima celuilalt.
- Am putea sa ne rugam pina atunci, adauga d-l Nazarie.
- Eu ma rog intruna, sopti doctorul, dar nu face niŽmic, am auzit mereu aceleasi 2gomote.
Lampa ardea cu flacara scazuta. Linistea era atit de plina, incit rasuflarea lor parea bolnava, sforaitoare.
- Nu auzi nimic acum ? intreba deodata doctorul. D-l Nazarie privi repede de jur imprejur. Nu erau aceleasi sunete acum, nu veneau din camera, nici de alaŽturi. Era un pas care se rotea afara, cineva care calca usor si atent pe pietris. Se apropie de fereastra. Nu se vedea nimic la inceput. Lampa era inca prea aproape, lumina ei pala turbura sticla geamului.
- Si totusi, se aude foarte bine, sopti din nou docŽtorul, apropiindu-se si el de fereastra.
Ochiul se obisnuia repede cu intunerecul. intr-adevar, prin mijlocul aleii pasea cineva, cu multa grija, cineva care calca amutit, ca in somn.
- E Simina ! spuse turburat d-l Nazarie. Poate vine sa ne cheme. I s-o fi intimplat ceva bolnavei
Fetita se indeparta insa, spre inima parcului, spre rondul cel mare. Doctorul o urmari cu ochii, mut.
- Ce Dumnezeu face ea noaptea singura in parc ? vorbi sugrumat d-l Nazarie. Mi-e teama sa nu se intimple ceva
Ramase citeva clipe la fereastra, silindu-se sa straŽbata cit mai departe intunericul, pina unde ajunsese SiŽmina. Apoi se intoarse brusc. Se intoarse si-si cauta gheŽtele.
- Trebuie sa vedem unde se duce, spuse el nelinistit, sa aflam ce s-antimplat.
Se imbraca in graba. Doctorul il privea salbaticit, parca s-ar fi trudit sa-l inteleaga ce face.
- D-ta nu vii ? il intreba d-l. Nazarie.
Doctorul clatina din cap. isi incalta bocancii si-si imŽbraca pardesiul pe deasupra camasii de noapte.
- Cum de nu ne-a vazut ? se mira el, Noi eram la fereastra, in lumina, si ea a trecut chiar prin dreptul geamului nostru
D-l Nazarie inchise ochii, ingrozit.


- Sa nu-si fi dat oare seama ? intreba el in soapta. Sa fie cu adevarat somnambula ?
Trebuie s-o prindem cit mai e vreme
Rasucirea de fier a cheii a fost cel din urma sunet viu pe care il auzi Egor. Pasii Christinei aveau altfel de zvon. Strabateau pina la el, intregi sonori - dar parca erau pasi de pe alt tarim, inginati de o soapta melodica, izvoriti parca din delir.
Christina inainta pina in mijlocul odaii, cu ochii tinta la Egor. "Daca as putea sa-nchid ochii", gindi Egor. "Nu-i inchide, dragostea mea ! se trezi el deodata gin-dind cuvintele pe care Christina nu le putea rosti. Nu-ti fie teama de mine !"
Simtea cu precizie gindurile Christinei rasarindu-i in minte ; le putea deosebi acum, fara nici o greutate, doar gindurile si spaimele lui. Era totusi mult mai putin inspaimintat decit se temuse ; il apasa apropierea ChrisŽtinei, aerul pe care il inghitea era tot mai fierbinte, mai rarefiat, dar izbutea cu toate acestea sa ramina in piŽcioare, fara sa-i tremure miinile, fara sa i se rataceasca mintea. O putea vedea intreaga pe Christina si nici o treŽsarire a fetei sale de ceara nu-i scapa. Mirosul de violete se raspindise acum in toata odaia. Pieptul Christinei se zbatea acum parca mai adine ; era infiorata si ea de aproŽpierea barbatului, infrigurata parca de asteptarea carnii lui. "De ce nu stingi lumina, dragule ?" auzi Egor gin-dul Christinei in minte. Dar izbuti sa reziste. Astepta sa se intimple ceva naprasnic, sa vada pe Christina suflind in lampa sau apropiindu-se prea mult de el. Dar ChrisŽtina adasta, emotionata, privindu-l in ochi, alunecindu-si uneori privirile pe bratele lui dirze, pe miinile lui inŽclestate deasupra mesei. Egor facu un urias efort si se aseza pe scaun. "Si cu toate acestea voiai o data sa ma pictezi, auzi el gindul Christinei, voiai sa ma pictezi cum stii tu"
Christina zimbi incurcata si se apropie de pat. Se aseza cu foarte multa bagare de seama, aproape fara zgomot, incepu sa-si scoata manusile. Avea gesturi lungi, moi, de o stranie gratie. Inima lui Egor se opri o clipa, inecata in singe. ,.De ce nu ma ajuti? se mira, imbujorata, domŽnisoara Christina. Ce amant timid esti tu, Egor Cit de uricios esti acum, asa cum stai departe de mine Nu vrei sa ma vezi goala ? N-am facut asta inca pentru nimeni, dragostea mea ! Dar ochii tai ma ispitesc, m-au scos din minti, Egor ! Lor ce le-as putea da decit zapada trupului meu ? Tu. stii, tu stii cit sint de frumoasa, tu stii prea bine asta !"
Egor incerca sa inchida ochii ; pleoapele nu-l asculŽtau, privirile ii ramasera legate de trupul Christinei. Fata incepuse sa se dezbrace. isi scoase cu infinita eleganta palaria si o aseza pe masuta, alaturi de manusile de maŽtase neagra ; gesturile ei calme si regale nu puteau asŽcunde totusi o neinteleasa teama. "Tu n-ai sa intelegi niciodata ce-am facut eu pentru tine, Egor ! Tu nu poti intelege curajul meu Daca ai banui ce blestem ma apasa Dragostea cu un muritor !" Zimbi trista ; o istovita meŽlancolie ii inlacrama parca ochii. Dar prezenta lui Egor o inviora. Apropierea trupului sau barbatesc ii alunga parca si tristetea si teama. Se ridica in picioare si-si desŽprinse gulerul de matase. Gitul ii aparu stralucitor de alb, catifelat, fraged. Bustul ei se contura acum involt si biruitor pe fundalul palid al peretelui. Erau sini de feŽcioara, tari si rotunzi, crescuti insa in voie si ridicati foarte sus de impletitura corsetului.
"Acum are sa se dezbrace", se infiora Egor. Loalaita cu groasa si dezgustul care ii copleseau ca un delir, simti si impunsatura unei voluptati bolnave, a unei dezmierŽdari otravite, care il umilea si il innebunea in acelasi timp. Singele incepu sa-i bata fierbinte in urechi, in timpla. Parfumul de violete il lovea acum cu mai nedeslusita tarie, ametindu-l. Se strecura, pe deasupra patului, un necuprins zvon de fosnete feminine, de matase care aluŽneca foarte aproape de piele - si venea, calda, mireasma sinilor descatusati. "Eu sint Luceafarul de sus" auzi Egor cuvintele nerostite ale Christinei. Zimbea, cu aceeasi melancolie. "Si vreau sa-ti fiu mireasa !" conŽtinua ea. Fata ii era transfigurata de dor, de neliniste, de foamea trupului lui. Nici macar ochii nu mai erau ca inainte. Ardeau si ei cu alta flacara acum ; mai turburi, mai moi, mai fierbinti. "Nu ma lasa singura, dragostea mea, auzi Egor chemarea ei din urma. Mi-e frig sa ma dezbrac singura Mingiie-ma, tine-ma aproape de tine, ia-ma in bratele tale, Egor"
O privi si ochii i se intunecara. Domnisoara Christina isi scotea bluza, desfacindu-si incet, cu sfiala, sireturile de matase care ii tineau strins, aproape ferecat, mijlocul. Manile lui incepura sa tremure. "Se va apropia acum mai mult, ma va cuprinde in bratele astea goale" Si totusi, din bezna dezgustului, se implinta tot mai adinc otrava atit de dulce a asteptarii ; dezmierdari cum nici in vis "Nu mai vreau sa fiu in vis, ii continua domnisoara Christina gindul. Nu mai vreau sa fiu rece si nemuritoare, Egor, dragostea mea !"
Sanda astepta, rezemata de fereastra, cu capul aplecat afara, in noapte. Nu va mai trece mult timp si totul se va sfirsi Totul va fi iar ca la inceput. Ca in somn. Luna s-a coborit acum prea adinc ; bezna e deplina. Nimeni nu o mai poate zari, asa cum sta rezemata de fereastra, astep-tind. Nici un tipat nu se va mai auzi. Dorm chiar si flutuŽrii acum si tintarii
O trezira citiva pasi alaturi, foarte aproape de ea. InŽtoarse capul, resemnata. Va veni intii ea, apoi toti ceilalti, umbra dupa umbra
- Tu ce cauti aici in toiul noptii ? o intreba d-na Moscu.
Maica-sa intrase pe nesimtite in odaie. Se intorcea de undeva, poate din parc, caci era imbracata, cu salul strins in jurul gitului.
- Asteptam, sopti Sanda.
- Nu mai vine acum, vorbi turburata d-na Moscu. Poti sa te culci
Sanda observa ca maica-sa ascunde un ghem negricios si viu in mina stinga. Altadata, o asemenea intimplare ar fi infiorat-o, ar fi umilit-o pina la dezgust. Acum priŽvea numai cu mirare vietatea mica pe care maica-sa o pastra cu atita grija in pumni.


- Unde ai prins-o ? intreba Sanda foarte ostenita, mai mult suierind cuvintele.
- in cuib, sopti doamna Moscu. Nu poate sa zboare'
- Si asa crud ? ! se infiora pe neasteptate Sanda. isi cuprinse timplele in miini. Cum au navalit-o deŽodata toate durerile, si atitea spaime uitate, si delirul amestecat cu greata din cea dintii noapte Se scutura.
Fereastra larg deschisa lasase tot frigul noptii sa intre in odaie.
- Culca-te ! ii vorbi metalic d-na Moscu. Sa nu raŽcesti !
Sanda se apropie tremurand de pat. O durea cumplit capul, ii ardeau timplele.
- Dar sa nu-nchizi fereastra, sopti ea d-nei Moscu. Poate mai vine
D-l Nazarie si doctorul se oprira mirati in mijlocul aleii. Simina era foarte aproape de ei, cu spatele, privind atenta un lucru nevazut dintre pomi.
- Cum Dumnezeu a ramas tot aci ? sopti doctorul. Au trecut de-atunci atitea minute
Simina privea dirza intunerecul din fata ei, fara sa se intoarca, fara sa auda. Parca i-ar fi asteptat sa coboare clin casa, s-o vada bine - ca s-o poata apoi urmari.
- Nu-si da seama, sopti d-l Nazarie turburat. Poats nici nu stie unde se afla
Simina porni chiar atunci, concentrata, cu pasul sigur. Porni de-a dreptul printre saicimi, fara sa caute poteca, fara sa se teama de ramurile moarte care ii atineau calea.
- Sa nu ne ratacim, ingina doctorul.
D-l Nazarie nu-i raspunse. incepea sa se trezeasca din-tr-o groaza care durase prea mult si se trezea ametit, bolŽnav. I se parea ca se incumeta intr-o urmarire fara rost, ca e atras in cursa si va cadea repede, va aluneca din clipa in clipa uadeva, intr-un fund cu iarba uda si in-tunerec.
-Eu n-o mai vad, sopti din nou doctorul, oprindu-se intre pomi.
"Cum Dumnezeu nu aude crengile trosnind, nici pasii nostri ?" se intreba doctorul.
- E acolo, raspunse uscat d-l Nazarie.
I-o arata cu mina, departe, o umbra alba alaturi de un stufi.s. Probabil ca de-acoio incepea o noua alee, caci vazduhul se limpezea, umbrele pomilor se rotunjeau, aliniate.
Doctorul facu citiva pasi, atent sa nu se loveasca de ramurile joase, care atirnau rasucite, plesuve, apasate parca de o greutate nevazuta. Privi infiorat umbra pe care i-o aratase d-l Nazarie.
- Eu am ochi buni, sopti el foarte incet. Nu e domniŽsoara Simina, acolo
D-l Nazarie isi dadu in acea clipa seama ca umbra de linga tufis se leagana incet, ametita si bratele ei se inalta chemind parca pe cineva de departe, pe cineva nevazut. Nu era, intr-adevar, silueta Siminei. Ramase pironit, fara rasuflare ; nu era om viu acela. Semana cu nalucirile lui de altadata, intr-atit era de aeriana, de neŽfireasca in gesturile ei de cirpa.
- Haide inapoi, auzi el glasul uscat al doctorului. Atunci trecu prin fata lor Simina si ii privi inspaimintata. D-l Nazarie ghici mai mult dupa ochii ei larg deschisi, din gura ei strinsa ca Simina incearca acum sa repare greseala de a-i fi adus aici. Nu se astepta, probabil, sa intilneasca pe santul celeilalte alei pe altcineva. Venise acum inapoi, uluita si incerca sa-i atraga in partea potrivŽnica a parcului. Trecuse prin fata lor si apoi pornise ingindurata, cu pasul repede, indreptindu-se spre poarta de la miazanoapte. Doctorul voi s-o urmeze. D-l Nazarie ii apuca strins bratul.
- Sa vedem mai intii ce e acolo, vorbi el hotarit. Pasind incet, unul linga altul, se apropiau de alee. Umbra disparu citeva clipe. Parca se indreptase si ea spre celalalt capat, o data cu Simina sau, poate, o ascunŽdea acum vreun arbore. Cu cit inaintau, cu atit d-l NaŽzarie avea precis impresia ca mai traise o data aceeasi intimplare, ca mai urmarise o data, demult, o umbra cu gesturi moi de cirpa, printre arborii incremeniti.
- Nu se mai vede nimic, sopti doctorul. Eu nu mai vad nimic
D-l Nazarie incepea insa sa vada. La citiva pasi de el, aparuse din nou Simina. Rezemata de un pom, lipita de trunchi, privea ingrozita apropierea celor doi barbati. Fetita cauta ochii d-lui Nazarie si incearca inca o data sa-l stapineasca, sa-i porunceasca, sfarimindu-i vointa. Dar d-l Nazarie porni hotarit inainte, trecu pe linga ea si ajunse la santul aleii.
- Ramii asa, nemiscat ! sopti el doctorului.
In fata lor, pe alee, astepta un radvan demult scos din uz, o caleasca boiereasca veche, fara sclipire, cu doi cai somnorosi. Vizitiul adormise pe capra ; nu i se vedeau decit haina alba, roasa de ploi, si sapca de piele jupuita. Dormea parca de foarte multa vreme acolo, pe capra - dormea fara graba, fara tresariri. Si caii parca alunecasera in acelasi somn de moarte, caci nu se miscau, nu rasufJau ; asemenea unor statui intunecate, asteptau in fata radvanului vechi, asteptau in nesimtire.
Doctorul holbase innebunit ochii si incepu sa tremure.' Apuca bratul d-lui Nazarie cu amindoua miinile.
- Vezi si d-ta ? intreba el, suierind cuvintele. D-l Nazarie clatina din cap.
- Sint vii ? ! intreba din nou doctorul. Sau poate ni se pare noua ? in acea clipa umbra care disparuse de mult de la marŽginea aleii aparu. Era un batrin foarte ostenit, cu fata supta. Era imbracat ca un argat de curte boiereasca pe vremuri. Trecu prin fata lor ca si cum. nu i-ar fi vazut. Privea mai mult in pamint. Dar d-l Nazarie simti ca ba-trinul stie de prezenta lor ocolo, atit de aproape de el. ii intilnise o singura clipa privirile ; erau ochi sticlosi, osŽteniti, bolnavi. Doctorul isi acoperi fata cu palma. Ar fi vrut sa fuga, dar mina mica si rece a Siminei i se agata de brat, amutindu-l.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.