Inainte de a ajunge in sufragerie, Sanda il opri, apucindu-i bratul. Era cel dintii gest familiar pe care il facea in aceste trei zile de cind se aflau impreuna la Z.
- Stii ca a mai venit un musafir, un profesor ? Egor ii privi ochii prin semiintunericul odaii. Sclipeau.
"Poate ma incurajeaza", isi spuse, si se apropie, incercind sa-i prinda mijlocul. Dar fata se smuci si, din citiva pasi, deschise usa sufrageriei. Egor isi corecta tinuta si ramase in prag. Ardea aceeasi lampa cu sita alba, orbitoare ; o lumina prea tare, artificiala, stridenta. Zimbetul d-nei Moscu parea acum mai obosit. (Zimbetul pe care Egor se obisnuise sa-l ghiceasca inainte chiar de ai vedea fata
- Acesta este d-l Egor Paschievici, il prezenta so¬lemn d-na Moscu, intinzind moale bratul spre usa. Are un nume ciudat, adauga ea, dar e roman pe de-a-ntregul E pictor si ne face cinstea de a locui cu noi
Egor se inclina, incercind sa spuna citeva cuvinte ma¬gulitoare. D-na Moscu isi retrase bratul si-1 indrepta, cu mai multa emotie, spre noul-venit. Avea atit de rar prilejul sa faca prezentari bogate, solemne
- Domnul profesor universitar (Nazarie o glorie a stiintei romanesti, continua ea.
Egor se indrepta cu pas hotarit catre profesor si ii apuca mana.
- Sint numai un neinsemnat asistent, stimata doamna, sopti d-l Nazarie, incercind sa-i mai retina o clipa privirile. Atit de neinsemnat
Dar d-na Moscu se asezase extenuata pe scaun. Pro¬fesorul ramase uluit linga ea, cu fraza nesfirsita. ii era teama sa se intoarca spre ceilalti ; teama, nu cumva sa para ridicol sau ofensat. Citeva clipe nu stiu ce sa faca. Dar se hotari si se aseza pe scaunul din stinga d-nei Moscu.
- Scaunul acesta e ocupat, ii sopti Simina. Eu maninc intotdeauna linga mama.
D-l Nazarie se ridica brusc si se lipi de perete., Egor si Sanda se apropiara de el, zimbind incurcati. Nu trebuie sa tina seama de glumele Siminei. E o fetita capricioasa. Si, de altfel, asta e cea mai mare bucurie a ei: sa stea linga maica-sa, chiar cind sint musafiri. - Are numai noua ani, adauga Sanda. D-na Moscu ii privise tot timpul zimbind, parca s-ar fi rugat sa fie iertata ca nu ia parte la discutie. Banu¬ieste cit de interesanta poate fi o asemenea discutie - interesanta, savanta, instructiva -, dar e prea obosita ca s-o urmareasca. Doamna Moscu, fireste, nu auzise nici un cuvint; sunetele trecusera alaturi de urechile ei, fara rezistente, fara urme.
Egor conduse pe d-l Nazarie spre capatul mesei, indicandu-i un scaun alaturi de Sanda. "Ce stranie si nein¬teleasa oboseala", gindi pictorul privind inca o data fata doamnei Moscu.
- Nu stiu cum sa va multumesc, ingina profesorul asezindu-se. imi dau seama ca am jignit un copil. Si este un copil ca un inger Intoarse capul si arunca Siminei cele mai calde priviri. D-l Nazarie era un barbat inca destul de tinar, nu im¬plinise nici patruzeci de ani, si privirile indreptate spre Simina incercau sa poarte o dragoste totodata protectoare si lingusitoare. Obrazul lui curat si neutru, de barbat invatat, se luminase din cale afara. Zimbea Siminei cu toata gura deschisa. Simina ii sustinu privirea cu o siguranta ironica, muscatoare. Citeva clipe il privi in adincul ochi¬lor, apoi duse servetul la gura, isi sterse un foarte usor zimbet si intoarse incet capul catre maica-sa.
- Sinteti desigur venit pentru sapaturi ? intreba brusc Egor.
Profesorul era inca intimidat si fu cu atit mai recu¬noscator lui Egor ca ii dadea prilejul sa vorbeasca despre meseria si pasiunea lui.,
- Da, domnul meu, raspunse vioi, inghitind aer. Cum ii spuneam si doamnei, am reluat in vara aceasta sapaturile de la Balanoaia. E un nume care poate nu va amin¬teste prea multe lucruri, dar statiunea protoistorica de la Balanoaia are oarecare insemnatate pentru noi, romanii. S-a gasit acolo un lébes celebru, un mare bazin ionian, in care, dupa cum stiti, se aducea carnea la ospete
Amintirea acestui lébes, pe care il cercetase cu de-amanuntul, a fost o imagine stenica pentru d-l Nazarie. Cu verva si cu oarecare melancolie, evoca ospetele de atunci. Nu erau ospete barbare, grotesti.
- Caci, cum ii spuneam si doamnei, toata cimpia aceasta a Dunarii de Jos, in special aici, in nordul Giur¬giului, a cunoscut odinioara, prin veacul al V-lea inainte de Christos, o infloritoare civilizatie greco-traco-scitica
Vorba ii daduse curaj. Privi din nou, insistent, spre doamna Moscu, dar nu intilni decit acelasi zimbet stins, aceeasi fata neatenta.
- Balanoaia, maman, ii atrase atentia Sanda, aproape strigind, pe deasupra mesei. D-l profesor face sapaturi ar¬heologice la Balanoaia
M. Nazarie se Intimida din nou auzindu-si numele, trezindu-se brusc obiectul atentiei generale. incerca sa se apere cu mina, sa scuze mai ales taria glasului cu care Sanda strigase pe maica-sa. D-na Moscu parea ca se des¬teapta dintr-o amortire impletita cu somn. Dar destepta¬rea fusese reala ; pentru citeva clipe, isi recapata fragezi¬mea obrazului; mindria fruntii ei pure si netede.
- Balanoaia, vorbi ea, acolo a avut mosie un strabun de-al nostru.
- Si tanti Christina, spuse repede Simina.
- Si ea, intari cu vioiciune d-na Moscu.
Sanda privi incruntindu-se catre sora cea mica. Dar Simina pleca ochii in farfurie, smerita si cuminte. in ba¬taia puternica a lampii, buclele ei negre isi pierdeau ta¬ria si luciul, asemenea argintului vechi. "Dar ce frunte calma, ce obraji de papusa !" se mira Egor. Nu-ti puteai desprinde ochii de pe chipul ei. Trasaturile aveau o per¬fectiune precoce, o frumusete inmarmuritoare. Egor simti ca, alaturi de el, d-l Nazarie o priveste cu o egala incintare.
- Nu sintem prea vorbareti astazi, cind am ramas singuri, spuse Sanda adresindu-se mai mult lui Egor.
Pictorul intelese glasul acesta care voia sa-l ispiteasca, necajindu-l. Se smulse din torpoarea cu care privise pe Simina si voi sa inceapa o anecdota galanta, pe care o spunea intotdeauna cu succes in familii. "Sintem tacuti, pentru ca sintem inteligenti : ca amicul meu Jean" ar fi povestit Egor. Dar d-l Nazarie incepu inaintea lui :
- Aveti probabil multi invitati, toata vara, aici la mosie
Vorbi citeva minute in sir, pe nerasuflate, parca i-ar fi fost teama sa se opreasca, sa nu-l inghita cumva ta¬cerea. Vorbi despre sapaturi, despre saracia de la Mu¬zeul de Antichitati, despre frumusetea acestor cimpii du¬narene. Eger privea citeodata, pe furis, spre d-na Moscu. Asculta ca vrajita, dar pictorul isi dadea prea bine seama ca nu aude un cuvint. Sanda prolita de o pauza a d-lui Nazarie si spuse tare :
- Maman, se raceste friptura
- Ce lucruri interesante ne spune domnul profesor ! sopti d-na Moscu.
Incepu apoi sa manince cu obisnuita ei pofta, cu frun¬tea putin plecata deasupra farfuriei, fara sa priveasca pe nimeni.
De altfel, era singura care minca. Ceilalti abia se atin¬sesera de friptura. D-l Nazarie, infometat de drum, nu iz¬butise sa manince mai mult de jumatate. Friptura avea un miros gretos de vita.
Sanda cheama cu un gest scurt, de stapina, jupineasa care astepta cuminte linga usa.
- Ti-am spus sa nu mai cumperi carne de berbec, vorbi ea cu o ascunsa minie.
- N-am mai gasit nici o pasere, domnisoara, se apara femeia. Care au fost le-am taiat ieri si alaltaieri. Care n-au murit Mai era o gisca, dar am gasit-o si pe ea moarta, azi-dimineata.
- De ce n-ai cumparat din sat ? intreba Sanda mai minioasa.
- N-a vrut nimeni sa-mi vinda, raspunse prompt ju¬pineasa. N-a vrut sau n-a avut, adauga ea cu inteles.
Sanda rosi, facu semn femeii sa ridice farfuriile. D-na Moscu isi terminase friptura.
- Ce frumoase lucruri ne-a spus domnul profesor des¬pre Balanoaia ! incepu cu un glas putin cintat. Atitia idoli in pamint, atitea scule de aur
Profesorul se codi.
- Cele de aur se gasesc mai rar, o intrerupse el. Nici n-au prea fost prin acele timpuri. Erau pe aici civilizatii taranesti, sate infloritoare, dar sate. Aurul se afla mai mult in porturile grecesti
- Se gasea si aur, scule de aur vechi, pe vremuri, continua d-na Moscu.
- Si tanti Christina avea, sopti Simina.
- Tu de unde stii ? o intreba, certind-o, Sanda. De ce nu te-astimperi ? !
- Mama mi-a spus, vorbi Simina dezghetat. Si doica.
- Doica ar trebui sa nu-ti mai umple capul cu po¬vesti, adauga Sanda aspra. Cresti mare acum, nu mai poti crede in basme si nazbitii
Sanda isi privi sora cu un foarte usor zimbet, dispre¬tuitor si indiferent in acelasi timp. isi intoarse apoi ochii spre Egor si-l cintari cu gravitate ; parca s-ar fi intrebat daca crede si el acelasi lucru, daca poate fi si el tot atit de naiv
Conversatia tinjea din nou. D-l Nazarie se pleca spre Egor.
- Ce minunata idee ati avut sa va intoarceti la aceste cimpii dunarene, vorbi el. Cred ca nimeni n-a incercat inca sa picteze asemenea locuri; ti se par la inceput dezna¬dajduite, pustii, batute prea mult de soare si apoi iti dai seama de fecunditatea lor inspaimintatoare, de farmecul lor
Vorbise cu sinceritate, avintat. Egor il privi uluit. I se paruse, in primele minute, un biet savant morocanos si timid. Dar miinile domnului Nazarie se miscau cu o gra¬tie desavirsita ; si cuvintele pe care le spunea aveau o seva proprie, o prospetime ciudata. Pare ca le pronunta altfel, mai adinci, mai pline.
- D-l Paschievici este un mare artist, dar este in acelasi timp un mare lenes, interveni Sanda. Sta de trei zile cu noi si nici nu si-a deschis paleta
- As putea intelege in mai multe feluri amicala d-stra observatie, spuse galant Egor. As putea crede, buna¬oara, ca sinteti nerabdatoare sa ma vedeti lucrind, ca sa puteti nadajdui intr-o mai repede plecare a mea
Sanda ii intoarse zimbetul, incurajindu-l. Egor inte¬lese precis toate acele nuante de gluma, de gratie si capri¬ciu, care tradeaza nerabdarea, ispita, chemarile. "Sanda este in orice caz superba'', isi spu;e el, desi -nu ii intelegsa deloc purtarea in aceste trei zile. Cit de mult se deosibea de domnisoara frivola de la Bucuresti, care il ademenea cu atita curaj si ii strinsese cu atita bucurie mina cind pri¬mise sa vina la Z, pentru o luna intreaga. Poate se tema de ceva, se teme de invitati, se consolase Egor in prima seara.
- Adevarul este ca nu ma simt bun de nimic deo¬camdata, continua el intorcind capul catre d-l Nazarie. in nici un caz de pictura. Poate inceputul acesta de toamna, care seamana mai mult cu un miez de vara, ma oboseste
- Eu l-as scuza mai bine daca m-ar ruga, spuse Sanda, incepind sa rida. Am avut trei zile prea zgomotoase, cu prea multi prietini, asta a fost. De miine va putea lucra ; am ramas singuri
Egor incepu sa se joace cu cutitul. Trebuia sa stringa ceva rece si tare in mina, sa-si striveasca nerabdarea.
- Si eu voi trai nesimtit, adauga d-l Nazarie. Ma veti vedea numai aici, intre d-stra
Cu mina facu un ocol pripit al mesei. D-na Moscu ii multumi, absenta.
- E o mare cinste sa va avem printre noi, incepu ea, recapatindu-si subit un glas mult mai sigur si mai puter¬nic. Sinteti o mindrie a stiintei romanesti
Se vedea ca ii plac mult cuvintele acestea, pentru ca le repeta cu fervoare. Egor privea in jos, stringind, mai moale, cutitul. Pe sub gene, Sanda ii urmarea gesturile. "Cine stie ce crede despre mama", isi spuse, infuriindu-se deodata.
- Doamna, intrerupse uluit d-l Nazarie, laudele dom¬niei voastre se adreseaza fara indoiala invatatorului meu, marele Vasile Parvan. El a fost intr-adevar o culme, a mindrie a noastra, un geniu romanesc
Astepta de mult un asemenea prilej : sa vorbeasca, sa spuna lucruri departate de aceasta masa ciudata, de aceste gazde neintelese. Vorbi cu insufletire si evlavie despre Parvan. De la el a invatat mestesugul sapaturilor. El, pre¬mergatorul, a dovedit ca cea mai mare mindrie a pamin-tului romanesc e preistoria si protoistoria. Si farmecul sapaturilor, viata de cort, tresarirea in fata fiecarui obiect gasit.
- Un pieptene de fier, un cui, un fragment de oala, continua d-l Nazarie, toate lucrurile acestea saracacioase si neutre, pe cara un drumet nici nu le-ar ridica din tarina, au pentru noi mai mult farmec decit cea ttiai fru¬moasa carte si, poate, chiar cea mai frumoasa femeie Sanda cauta ochii lui Egor zimbind, asteptind un zimbet ironic. Dar pictorul asculta cu respect, cu simpatie.
- Un pieptene de fier iti descopere citeodata o civi¬lizatie, adauga d-l Nazarie, adresindu-se din nou catre d-na Moscu.
Se opri insa brusc in mijlocul frazei, parca si-ar fi pierdut rasuflarea. Privea teapan catre d-na Moscu. ii era teama sa-si inchida ochii. Ar fi intilnit, poate, o na¬lucire mai inspaimintatoare inapoia pleoapelor.
- Cine bea cafea ?! intreba in acea clipa Sanda, ri-dicindu-se de la rnasa cu zgomot.
D-l Nazarie incepu sa-si simta naduseala rece pe umeri, pe piept, de-a lungul bratelor. Ca si cum ar fi pa¬truns lent intr-o zona umeda si inghetata. "Sint foarte obosit", isi spuse el, apucindu-si strins mainile una de alta. Se intoarse spre Egor. I se paru destul de neinteles ges¬tul lui : zimbea, cu doua degete ridicate in sus, parca ar fi fost intr-o clasa
- Beti si d-stra, domnule profesor ? il intreba Sanda.
- Bucuros, bucuros raspunse d-l Nazarie. De-abia cind vazu cestile cu cafea pe masa, intelese ce l-a intrebat Sanda si se linisti pe deplin. Tot atunci mai privi o data, fara teama, spre d-na Moscu. Gazda plecase fruntea si si-o rezema in palma dreapta. Nu mai vorbea nimeni la masa. intilni insa fata Siminei, intoarca spre el. il privea cu multa mirare, cu neincredere chiar. Parca se trudea sa descifreze o taina. Era o preocupare adinca, nemultumita, dincolo de copilarie.
