(numele la nastere: Mihail Ursachi; numele Sadoveanu e legalizat in 1891), n
. 5 nov. 1880, Pascani, jud. Iasi - m. 19 oct. 1961, Bucuresti.
Fiul lui Alexandru Sadoveanu, avocat, si al Profirei (n. Ursachi), fata de razesi din satul Verseni.
Scoala primara in Vatra Pascanilor (1887-1891), cu invatatorul M. Busuioc, evocat in
Domnu Trandafir. Absolva gimnaziul ?Alecu Donici" din Falticeni (1892-1897), director Vasile Lovinescu, tatal lui
E. Lovinescu. intre 1897 si 1900, studii la ?Liceul National" din Iasi, avandu-1 director pe filologul Vasile Burla. in 1900 se inscrie la Facultatea de Drept din Bucuresti insa, atras mai mult de boema literara a capitalei, nu frecventeaza cursurile.
Scoate, impreuna cu Matei Rusu, trei nr. din rev. Lumea (1899). in 1901 se casatoreste cu Ecaterina Balu si are unsprezece copii. Incorporat la un regiment din Falticeni (1902), apoi copist la Casa Scoalelor (1904), functionar la Directia Artelor din Ministerul Instructiei si Cultelor (1905) si, din nou, la Casa Scoalelor, unde se ocupa de ?instiintari si cereri in legatura cu comorile". Revine la Falticeni (1906); dupa rascoalele taranesti, Spiru Haret il numeste inspector al cercurilor culturale satesti si al bibliotecilor populare (1907). Tipareste, cu Artur Gorovei, gazeta populara ?de educatie cetateneasca si indrumare economica" Ravasul poporului (1907). in colab. cu St. O. Iosif, II. Chendi si
D. Anghel editeaza revista Cumpana (nov. 1909 - apr. 1910). Director al Teatrului National din Iasi (1910-1919). Participa, ca sublocotenent in rezerva, la razboiul balcanic (1913). Din insarcinarea Marelui Cartier General al Armatei editeaza ziarul Romania (1916-1917), alaturi de
I. Minulescu si P. Locusteanu. Stabilit la Iasi, scoate impreuna cu
G. Topirceanu revista insemnari literare (2 febr. - 21 dec. 1919), reaparuta intre 1936 si 1940, cu titlul insemnari iesene, sub directia lui S., G. Topirceanu,
M. Codreanu si Gr. Tr. Popa. Scoate revista Lumea - bazar saptamanal (1924-1926). Viziteaza Olanda (1927) si Constantinopolul (1929). Revine la Bucuresti (1936) si preia directia ziarelor Adevarul si Dimineata. Un grup de scriitori, oameni de arta si cultura (
L. Rebreanu, E. Lovinescu,
M. Ralea,
G. Calinescu, A. Otetea, Al. Philippide,
S. Cioculescu, Al. Radulescu Motru s. a.) semneaza in Dimineata din 1937 Protestul intelectualilor, ripostand violentelor atacuri ale gruparilor de dreapta impotriva lui SADOVEANU Dupa moartea primei sotii, se casatoreste cu Valeria Mitru (1942). Calatoreste in URSS (1945). Pe langa activitatea literara, are acum si o bogata activitate politica. Este membru al prezidiului Adunarii Deputatilor (din 1947) si vicepresedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale (din 1948). Din 1940, este presedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor. Seful delegatiei romane la Congresul Mondial al Pacii de la Paris (1949); in acelasi an participa la reuniunea de la Roma a Comitetului Mondial al Partizanilor Pacii. Debuteaza sub pseud. Mihai din Pascani, in rev. Dracu (1897), cu schita Domnisoara M din Falticeni (semneaza intaia oara cu numele sau in Vieata noua, 1898). Debut editorial cu patru voi.; Povestiri, Soimii, Dureri inabusite si Crasma lui Mos Precu (1904).
N. Iorga numeste acest an ?anul Sadoveanu", ?dupa acela dintre scriitorii care s-au ridicat in cuprinsul lui, printr-o bogatie de activitate admirabila, la situatia de cel mai citit si mai iubit dintre nuvelistii de astazi". Colaboreaza la Pagini literare, Opinia, Convorbiri literare, Samanatorul, Revista idealista, Fat-Frumos, Revista moderna, Minerva, Viata Romaneasca, Universul, Adevarul literar si artistic, iar dupa 1944 la Romania libera, Veac nou. Jurnalul de dimineata, Scanteia etc. Membru corespondent (1916), apoi membru activ al Acad. Romane (1923), cu un discurs de receptie despre Poezia populara. Publica aproape o suta de voi. din care unele marcheaza momente esentiale in istoria literaturii romane: Hanii Ancutei, (1928), imparatia apelor (1928),
Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda (1929),
Baltagul (1930), Creanga de aur (1933),
Fratii Jderi, I-III (1935-1943), Divanul persian (1940), Ostrovul lupilor (1941). Dupa al doilea razboi mondial, rescrie Soimii sub titlul Nicoara Potcoava (1952). A semnat si cu pseud. M. SADOVEANU Cobuz, SADOVEANU Prisacaru, C. Sateanu, Ilie Puscasu. Traduce din H. Heine si I. Turgheniev. La implinirea varstei de 80 de ani este sarbatorit in toata tara. Nu peste mult timp va trece in lumea umbrelor, plans de G. Calinescu intr-o memorabila Cronica a optimistului: ?Omul de toate zilele s-a mistuit lasand in locu-i simulacrele sale de piatra si de bronz. Ce-a fost al fiecaruia dintre noi a devenit al tuturor, el e acum numai al poporului din care a iesit". Opera, ?ca o fresca rezumativa, contopita cu geneza noastra psihica" (M. Ralea), este expresia unui mod de simtire autohtona si ?unul din punctele cardinale de sensibilitate nationala" (
P. Constantinescu). Premiul Acad. Romane pentru voi. Povestiri (1904). Premiul de Stat pentru romanele Mitrea Cocor (1949) si Nicoara Potcoava (1952). Medalia de aur a pacii pe 1950 si Premiul Lenin pentru pace pe 1961.
Apreciat ca un scriitor incomparabil, SADOVEANU a fost de fapt comparat cu aproape toti scriitorii lumii. Tonul 1-a dat, ca de obicei, G. Calinescu: ?El are realismul unui Balzac si melancolia unui romantic". La inceputurile sale, prozatorul era, cel putin, raportat la contemporanii imediati, ori la scriitori ce l-ar fi putut influenta. Mai tarziu, analogiile au devenit retorice. O explicatie a acestui interesant fenomen trebuie sa tina cont de imprejurarea ca marele scriitor, printre cei mai de seama ai literaturii noastre, nu mai este simtit, dupa primul razboi mondial, adica tocmai atunci cand isi scrie cartile fundamentale, contemporan cu contemporanii lui. Nu e romancier, intr-o epoca in care romanul acapareaza proza. Este, cum spune
Paul Georgescu, ?un scriitor de tip arhaic, epopeic, mitic si tragic", intr-un moment in care romanul e psihologist, intelectualist, experimental si autobiografic. Nu pare a participa la nici una din tendintele innoitoare ale prozei moderne. Are o viziune romantic-paseista asupra lumii, fiind un contemplator ce tinde spre impacarea conflictelor reale prin meditatie. Lucrurile se cuvin insa privite mai indeaproape. Debutand in 1904, SADOVEANU se afla in toata prima perioada a literaturii sale sub inraurirea prozei secolului al XlX-lea. O parte din surse le-a indicat el insusi, altele sunt si ele vizibile cu ochiul liber: Daudet, Maupassant, Zola, Dickens, Turgheniev, Sienkiewicz. Continua deci linia realismului sentimental si a naturalismului descriptiv. Din literatura romana, modelele sunt Neculce, Creanga, povestitorii populari anonimi, I. L.
Caragiale, Vlahuta,
G. Sion, N. Gane si
Duiliu Zamfirescu. In 1928, cu
Hanu Ancutei, incepe opera maturitatii lui artistice; nu putini vad o ?ruptura" intre ea si cea anterioara. Intre 1904 si 1928, literatura insasi se schimbase foarte mult, la noi ca si pretutindeni, razboiul sapand un abis intre doua lumi. Secolul al XlX-lea se sfarseste de fapt in marasmul razboiului. Problema este daca evolutia lui SADOVEANU poate fi privita in sensul evolutiei artistice generale. Impresia aproape unanima a fost ca nu. El continua sa para mai legat de Anatole France decat de Proust si Gide, de mostenirea romantismului si a naturalismului decat de Thomas Mann si de Hermann Hesse, ca sa nu mai vorbim de Kafka, Musil, Virginia Woolf, Malraux sau Camus. Si totusi, SADOVEANU e mai tanar cu cativa ani decat primii, iar o parte din opere ii apar impreuna cu acelea ale ultimilor: Baltagul, in acelasi an cu Calea Regala, primul volum din Fratii Jderi este din anul Omului fara insusiri, iar al treilea, din anul Jocului cu margelele de sticla. Dintre romani, SADOVEANU este contemporan cu patru generatii de prozatori: cu toti supravietuitorii secolului al XlX-lea si cu toti reformatorii prozei noastre in secolul al XX-lea. Este el insusi un supravietuitor sau un reformator? Tematic, o parte din opera lui SADOVEANU se inspira din viata moderna. El a scris un numar destul de mare de romane (Oameni din luna; Venea o moara pe Siret; Locul unde nu s-a intamplat nimic; Pastele Blajinilor; Cazul Eugenitei Costea; Morminte etc.) ce pot fi numite, cu un termen de azi, de actualitate, chiar daca valoarea lor este sub aceea a romanelor istorice ori a povestirilor. intaiul lucru ce se observa in ele este neaderenta sufleteasca a autorului la societatea industriala, la capitalism.
O anume tendinta de retragere in natura si in trecutul legendar le caracterizeaza ca raspuns al lui SADOVEANU la criza valorilor prin care epoca lui trecea. Daca intr-o parte a publicisticii accentul se pune cu luciditate, pe necesitatea innoirilor economi-co-sociale, in romane scriitorul pare preocupat de efectele degradante ale acestor innoiri. El ne apare sfasiat intre sentimentul progresului si nostalgie. Zguduit de transformarea prea rapida a lumii, o refuza aproape instinctiv. Majoritatea acestor romane sunt, tematic, romane ale sfarsitului de veac. Paseismul unora din scrierile sadoveniene a fost criticat si dintr-un alt punct de vedere. In Istoria civilizatiei romane moderne, E. Lovinescu a lasat sa se inteleaga ca literatura lui SADOVEANU ar fi lipsita de intelectualitate. Ulterior, comentatorii au nuantat aceasta afirmatie, recunoscand la SADOVEANU personaje de mare intelectualitate si o filosofie ce consta in supunerea individului la legea generala, in aerul de fatalitate melancolica, in tendinta catre impacare si ridicarea impotriva zbuciumului societatii moderne a unei ordini esential senine. Divortul intre individ si societate este contracarat la SADOVEANU de utopia unei umanitati redevenite omogena. Este vorba deci in opera lui de incercarea de a sugera o stabilitate, acolo unde totul se transforma, o unitate, acolo unde nu e decat ruptura, o evolutie in afara de timp, acolo unde timpul revolutioneaza in fiecare clipa mediul fizic, societatea, gandirea, imaginatia si arta. Eroul lui SADOVEANU nu este insul bantuit de neliniste, perpetuu revoltat, al unei parti din proza moderna, ci omul simplu, supus legilor tribului si impacat cu sine. Demoniei moderne, individualismului si sentimentului tragic al vietii, SADOVEANU le prefera paradisul natural al unui om reconciliat cu universul. Dar aceasta lume omogena si acest om reconciliat cu sine si cu lumea apartin varstei epopeii, asa cum o defineste Georg Lukacs (Teoria romanului). Opera sadoveniana este, spiritual si fizic, legata de epopee. Prozatorul Fratilor Jderi este inainte de orice un povestitor. Iar povestirea provine din balada populara, specia prin excelenta a unei societati omogene in sensul luka-csian. Povestitorul premerge, ca mentalitate artistica, romancierului, intrucat exprima spiritualitatea unei lumi arhaice, stabile si ritualizate. Romanul defineste o lume practica, prozaica (in acceptie hegeliana); povestirea, o lume plina de poezie. impacarea lumii lui SADOVEANU determina impacarea artei lui; evolutia s-a facut in directia descoperirii unor structuri potrivite cu substanta arhaic -mitica. De aici, cu siguranta, acea impresie de elemen-taritate (si nu doar a omului si a vietii lui, ci a insasi artei sadoveniene) care ne stapaneste la lectura si ne indeparteaza uneori de el. Insa judecata aceasta greseste prin stergerea liniilor de evolutie. SADOVEANU este cu adevarat elementar doar intr-o prima epoca a creatiei sale, lucru datorat in parte si esteticii samanatoriste pe care o imbratisase. In operele de dupa 1928, si mai ales in cateva carti din deceniul al patrulea (Creanga de aur, Divanul persian, Ostrovul lupilor s. a.), ?naivitatea" este prefacuta, dovada de rafinament, expresie a unui ideal filosofico-social si estetic superior. Acestea, ca si marile romane istorice (Zodia Cancerului, Fratii Jderi, Nicoara Potcoava), contin, pe langa imaginea unei vieti inca bazate pe alianta dintre om si cosmos, motivul chiar al unei literaturi morale si frumoase, mostenire a umanismului greco-latin si a pretentiilor lui pedagogice, care, relevand o lume legala si rationala, urmareste totodata s-o educe. Utopia filosofico-sociala a lui SADOVEANU - natural-taraneasca si istoric-nationala - sfarseste deci intr-o utopie a literaturii, asadar carturareasca: in care cartea insasi devine simbol, insa aici este un paradox extraordinar al operei, ce se cuvine remarcat. Spiritul taranesc domina literatura lui SADOVEANU de la inceput. Romanele istorice de dupa primul razboi continua firesc povestirile tineretii sub acest raport si idealul unei umanitati arhaice opuse celei burgheze apare in egala masura. Spiritul antiburghez al lui SADOVEANU este si in Bor-deenii, si in Baltagul, si in Crasma lui Mos-Precu, si in Hanu Ancutei la fel de limpede, el dand nastere utopiei democratiei taranesti, cum a fost numita, sesizabila in multe opere. Dar iata - si acesta este paradoxul - in acelasi timp cu Fratii Jderi apare Divanul persian: utopiei taranesti si nationale ii ia locul o utopie umanista, in sensul burghez al secolului al XVIII-lea. Statul de filosofi, guvernand rational, cum au visat luministii, are prea putine puncte de contact cu democratia taraneasca din Hanu Ancutei sau cu societatea de tip familial-gentilic a lui Stefan cel Mare din Fratii Jderi. Societatea de filosofi nu mai este, ea, una primitiva, ci una evoluata. Si daca varsta de aur a epopeii, figurata in romanele istorice, nu dureaza (povestindu-ni-se tocmai devastarea paradisului initial), societatea din Divanul persian este atemporala si eterna.
Ionut Jder fiind un tanar barbar, Ferid e un intelept. Ideea de educatie o intalnim si in Ucenicia lui Ionut, ca o verificare, acolo, si ca o consolidare a aptitudinilor prin experienta: Ionut se instruieste traind. in Divanul persian, educatia a devenit lucrul esential. Fata de moralizarea pe care o implicau multe din prozele de tinerete (in spirit samanatorist sau poporanist), este de asemenea o diferenta: scriitorul nu mai are pretentia de a educa nemijlocit, se margineste sa ofere modelul de educatie. Pedagogia seamana in felul acesta cu o morala si cu o filosof ie: ultimele opere contin, pe langa imaginea vietii, paradigma ei. Aceasta finala utopie umanista ne dezvaluie contradictia prin care a evoluat literatura lui S.: cantaretul vietii simple, primitive, al naturii, din povestirile de inceput, devine la batranete filosoful posesor al unui model abstract si general al lumii; utopismul, taranesc la origine, si tintind la edificarea unei epopei autohtone, isi revela substratul burghez-iluminist; in sfarsit, cel care a zugravit candva pasionalitatea ardenta a Haiei Sanis si a elogiat existenta aproape salbatica a haiducului Cozma Racoare, se dovedeste capabil a se impartasi din Ratiunea Universala a secolului al XVIII-lea, cititor atent al lui Montesquieu si
Voltaire, trecuti ambii prin scepticismul anatolefrancian. Analizand radacinile acestei utopii umaniste, constatam ca ea nu este singura in al patrulea deceniu al secolului nostru si suntem obligati sa privim oarecum altfel (desi plini de circumspectie) raportul scriitorului roman cu marii lui contemporani. Doua au fost cauzele neintelegerii acestui raport: considerarea operei sadoveniene in intregul ei, fara desfasurare istorica si fara ?ruptura", si caracterul insusi al modernismului romanesc. A doua cauza merita indeosebi atentie. Modernizarea prozei noastre in epoca interbelica s-a realizat in directia romanului psihologic proustian si a celui intelectualist gidian. Ambele tendinte reflecta apogeul individualismului burghez. Dar constiinta limitelor acestei atitudini apare aproape simultan la Thomas Mann, Malraux si altii. Daca romanul romanesc, prin
Camil Petrescu,
M. Sebastian,
M. Eliade este pana tarziu mai ales psihologic si autobiografic - intelectualist, opera maturitatii lui SADOVEANU nu se poate cu nici un efort inscrie in aceasta traditie. Prin utopia umanista din Divanul persian si din celelalte carti ale deceniului patru, ea se apropie de opera unor prozatori preocupati sa gaseasca solutiile morale la criza prin care Europa burgheza trece dupa razboiul mondial, modificand totodata si estetica romanului. Iesiti din expresionism, ei continua pe de o parte spiritul culturii burgheze in sanul careia s-au format, criticandu-1 pe de alta parte pentru insuficienta lui. Putem spune ca se impart intre utopia unui umanism reinviat (Mann, Hesse, Jiinger, Camus) si cruzimea lipsei de speranta (Kafka, Musil, Canetti). SADOVEANU apartine intaii atitudini. Solutia lui filosofica nu e atat de clar filo-burgheza ca a autorului Muntelui vrajit, inrudin-du-se cu aceea propusa de Hesse in romanul sau capital. Statului rational de filosofi din Divanul persian ii raspunde, in epoca, ?provincia pedagogica" din Jocul cu margelele de sticla, guvernata de un Ordin al spiritului, iezuit fara teologie, monahal fara religie, care conserva valorile umanismului primejduite de istorie. Amandoi opun unei lumi in degringolada si foarte sangeroase un adapost similar burgului thomasmannian cu sapte turnuri sau blandului schit Rauten din Pe falezele de marmora al lui Jiinger. Un clasic-umanist ideal stapaneste Castalia lui Hesse, o idee de educatie a omului prin muzica si matematica. La S., clasicismul (inraurit in egala masura de Orient) pune la baza educatiei filosofia si, in genere, Cartea; afirmand, de asemenea, spiritul colectivist, opus aceluia individualist si aristocratic jungerian, cu alte cuvinte, sacrificiul eului. Dar o morala colectivista comanda o estetica asemanatoare. Aceasta prefacere explica antipsihologismul prozei, disparitia eului ca ins cu biografie particulara, generalitatea alegorica, formele negativ-ironice de epica, mitul, parabola si satira expresionista. La SADOVEANU modelul nu e atat de aspru-ascetic ca la Hesse: la el spiritul a redevenit natura, imblanzindu-se religios, si, in genere, intelectualismul lui Hesse se deosebeste de umanismul mai firesc al prozatorului roman (izvorat din traditia populara autohtona, din luminism, din cartile de intelepciune indiene si chineze, din folclorul arab). Divanul persian si celelalte romane filosofice, ?a these" coincizand si in formula cu Jocul lui Hesse. Acest ?joc cu margele de sticla" este echivalentul Cartii sadoveniene ca model de existenta si educatie. Principiul educativ ce se gaseste in centrul Ostrovului lupilor presupune o lume frumoasa, armonioasa, care isi asuma constient raspunderile si se autoregleaza: intelepciunea lui Nastratin e mai tare decat bratul inarmat al lui Timur cel Schiop. Spiritul infrunta sabia si in Divanul persian: filosofii biruie pe calaul Hurda. Propozitiile vechii legi sunt in Creanga de aur verificate de morala lumii noi si ies invingatoare. in toate aceste opere Cartea si Lumea stau fata in fata; si Cartea se dovedeste mai trainica decat Lumea. Constituind ultimul refugiu si cea mai nobila expresie a libertatii noastre, Cartea sadoveniana conserva, dincolo de esecul vietii, valorile supreme ale fiintei umane. Nu moare o data cu civilizatiile succesive, bucurandu-se de sansa unei intem-poralitati pururi senine. Reflectand o experienta schimbatoare, este ea, nealterabila? Pare a cobori periodic din cerul ei imaginar ca sa dea vietii o lectie. Se raporteaza la viata, ca o superioara tabla a legilor - ca o morala, ca o filosofic ca un cod al frumusetii. A fost gandita si scrisa o data pentru totdeauna. Poate fi imitata, nu creata din nou. Contine un adevar etern. Scriitorul insusi este in intelegerea ultimului SADOVEANU un copist de adevaruri eterne. Utopia umanista a lui SADOVEANU este in fond o utopie a Cartii.
OPERA
Povestiri, Bucuresti, 1904; Soimii, Bucuresti, 1904; Dureri inabusite, Bucuresti, 1904; Crasma lui Mos Precu, Bucuresti, 1905; Povestiri din razboi. Bucuresti, 1905; Amintirile caprarului Gheorghita, Bucuresti, 1905; Floare ofilita. Bucuresti, 1906; Mormantul unui copil, Bucuresti, 1906; insemnarile lui Ne-culai Manea, Bucuresti, 1907; La noi in Viisoara, Bucuresti, 1907; Vremuri de bejenie, Bucuresti, 1907; Duduia Margareta, Bucuresti, 1908; Oameni si locuri. Bucuresti, 1908; O istorie de demult, Bucuresti, 1908; Cantecul amintirii. Bucuresti, 1909; Povestiri de sara, Bucuresti 1910; Apa mortilor. Bucuresti, 1911; Bor-deenii. Bucuresti, 1912; Un instigator, Bucuresti, ed. revazuta, 1912; Privelisti dobrogene. Bucuresti, 1914;
Neamul Soimarestilor, Bucuresti, 1915; 44 de zile in Bulgaria, Bucuresti, 1916; Foi de toamna, Bucuresti, 1916; File insangerate - Povestiri si impresii de pe front, Iasi, 1917; Umbre, Iasi, 1920; Frunze-n furtuna, Iasi, 1920; Cocostarcul albastru, Iasi, 1921; Strada Lapusneanu, Iasi, 1921; Neagra Sarului, Iasi, 1922; Pildele lui cuconu Vichentie, Iasi, 1922; Razboiul balcanic, Bucuresti, 1923; Oameni din luna, Bucuresti, 1923; Spre Emaus, in colaborare cu D. D. Patrascanu, Bucuresti, 1924; Venea o moara pe Siret, Bucuresti, 1925;
Tara de dincolo de negura. Bucuresti, 1926; Sfintele amintiri, in colaborare cu D. D. Patrascanu, Bucuresti, 1927, Demonul tineretii, Bucuresti, 1928; Hanu Ancutei, Bucuresti, 1928; Olanda, Bucuresti, 1928; Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda, Bucuresti, 1929; O intamplare ciudata. Bucuresti, 1929; Baltagul, Bucuresti, 1930; Departari, Bucuresti, 1930; Maria-sa puiul padurii, Bucuresti, 1931; Nunta domnitei Ruxandra, Bucuresti, 1932; Uvar, Bucuresti, 1932; Creanga de aur, Bucuresti, 1933; Locul unde nu s-a intamplat nimic sau Targ moldovenesc din 1890, Bucuresti, 1933; Noptile de Sanziene, Bucuresti, 1934; Viata lui Stefan cel Mare, Bucuresti, 1934; Ucenicia lui Ionut, Bucuresti, 1935; Izvorul alb. Bucuresti, 1936; Cazul Eugenitei Costea, Bucuresti, 1936; Ochi de urs, Bucuresti, 1938; Morminte, Bucuresti, 1939; Valea Frumoasei, Bucuresti, 1940; Divanul persian, Bucuresti, 1940; Vechime, Bucuresti, 1940; Opere, I-VII, Bucuresti, 1940-1952; Ostrovul lupilor. Bucuresti, 1941; Oamenii mariei-sale. Bucuresti, 1942; Povestile de la Bradu Stramb, Bucuresti, 1943; Anii de ucenicie. Bucuresti, 1944; Caleidoscop, Bucuresti, 1946; Fantazii rasaritene, Bucuresti, 1949; Pauna Mica, Bucuresti, 1948; Mit rea Cocor, Bucuresti, 1949; Nada Florilor. Amintirile unui pescar cu undita, Bucuresti, 1951, Nicoara Potcoava, Bucuresti, 1952; Aventura in lunca Dunarii, Bucuresti, 1954; Evocari, Bucuresti, 1954; Opere, l-XXII, Bucuresti, 1954-1974; Marturisiri, Bucuresti, 1960; Corespondenta debutului (1894-1904), 1977; Opere, I, ed. critica, de C. Simionescu, Bucuresti, 1981; Fratii Jderi, I-II, ed. ingrijita de C. Mitra, repere istorico-literare de C. Simionescu, Bucuresti, 1981; Opere, I-VI, ed. critica de C. Simionescu, note si comentarii de C. Simionescu si F. Bailesteanu, studiu introductiv de
C. Ciopraga, Bucuresti, 1981-1997; Poezia populara, ed. si studiu introductiv de P. Ursache, Iasi, 1981; Povestiri, I-II, ed. de C. Mitru si C. Simionescu, Bucuresti, 1981; Soimii. Neamul Soimarestilor, repere istorico-literare de A. Rusu, ed. critica de C. Mitru, Bucuresti, 1983; Venea o moara pe Siret, postfata si bibliografie de
C. Cublesan, Bucuresti, 1983; Locul unde nu s-a intamplat nimic. Noptile de Sanziene. Ostrovul lupilor. Romane, ed. ingrijita de C. Mitru* Bucuresti, 1984 (ed. II. 1988); Hanu Ancutei. Povestiri, tabel cronologic, pref. si note de St. Badea, Bucuresti, 1985; Neamul Soimarestilor, pref., tabel cronologic si selectie de aprecieri critice de
Alex Stefanescu, Bucuresti, 1986; Preocupari de teatru, ed., note si pref. de D. Ivanescu, Iasi, 1986; Baltagul, pref. si aprecieri critice de C. Reg-man, Bucuresti, 1987; Povestiri si nuvele, ed. ingrijita, pref., tabel cronologic si bibliografie de I. Oprisan, Bucuresti, 1988; Noptile de Sanziene, ed. ingrijita, pref., tabel cronologic, addenda si bibliografie de Antoaneta Tanasescu, Bucuresti, 1990; Drumuri basarabene, ed. ingrijita si pref. de I. Oprisan, Chisinau, 1992; Fratii Jderi, cuvant introductiv de
Profira Sadoveanu, Bucuresti, 1993; Opere alese, I-II, studiu introductiv de C. Ciopraga, Chisinau, 1993; Istorisiri de dragoste. Iasi, 1994; Tara de dincolo de negura. Ostrovul lupilor, ed. de F. Bailesteanu, Bucuresti, 1996; Neamul Soimarestilor, ed. de T. Vargolici, Bucuresti, 1997. Traduceri: Guy de Maupassant, Povestiri alese, Bucuresti, 1907; I. SADOVEANU Turgheniev, Povestirile unui vanator. Bucuresti, 1946 (alte ed. 1954; 1959; 1961; 1966; 1972; 1989); idem, Burnistrul (Din povestirile unui vanator), Bucuresti, 1953; idem, Opere I. Povestirile unui vanator. Bucuresti, 1953;
Psalmii, in trad. lui ~, ed. de I. Oprisan, Bucuresti, 1992.
REFERINTE CRITICE
T Maiorescu, Critice, III;
G. Ibraileanu, Scriitori si curente, 1909; E. Lovinescu, Critice, I; G. Iibraileanu, Scriitori romani si straini, 1926; idem, Studii literare, 1930; N. Iorga, Ist. Ut. rom. cont., 1934;
Perpessicius, Mentiuni, I-IV; E. Lovinescu, Istoria, I; insemnari iesene, nr. 5, 1939 (nr. omagial); G. Calinescu, Istoria;
T. Vianu, Arta;
P. Comarnescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 8, 1945; Studii si articole inchinate lui
M. Sadoveanu, 1952;
D. Micu, Sensul etic al operei lui Sadoveanu, 1955; M. Ralea, Scrieri din trecut, in literatura, 1957; Profira Sadoveanu, Viata lui
M. Sadoveanu, 1957; Viata Romaneasca, nr. 11, 1960 (nr. omagial); Steaua, nr. 10, 1960 (nr. omagial);
Luceafarul, nr. 22, 1960 (nr. omagial); Tribuna, nr. 43, 1960 (nr. omagial); G. Calinescu, Prefata la Romane si povestiri istorice, 1961; SADOVEANU Bratu, M. Sadoveanu, o biografie a operei, 1963;
A. Marino, in Gazeta literara, nr. 44, 1965; C. Ciopraga, M. Sadoveanu, 1966;
P. Georgescu, Polivalenta;
E. Papu, Din luminile veacului, 1967;
Z. Ornea, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1970; Profira Sadoveanu, Planeta parasita, 1970; Ov. Crohmal-niceanu, Literatura, I;
M. Zaciu, Colaje, 1972; Al. Piru, Varia, I, 1972;
I. Vlad, Povestirea; P. Georgescu, Printre carti, 1973; VI. Streinu, Pagini de critica literara, III, 1974; Z. Sangeorzan, M. Sadoveanu, teme fundamentale, 1976;
I. Negoitescu, Analize si sinteze, 1976; P Mareea, Lumea operei lui Sadoveanu, 1976;
N. Manolescu, Sadoveanu sau utopia cartii, 1976; (alta ed., 1993);
E. Simion, Scriitori, II; F. Bailesteanu, Introducere in opera lui M. Sadoveanu, 1977; P. Mareea, Umanitatea lui Sadoveanu de la A la Z, 1977;
Mihail Sadoveanu interpretat de , ed. II, 1977;
M. Ungheanu, Lecturi si rocade, 1978; Al. Paleologu, Treptele lumii sau calea catre sine a lui M. Sadoveanu, 1978, I. Vlad, ?Cartile" lui Sadoveanu, 1981; D. Mamica, Pe urmele lui M. Sadoveanu, 1982; D. Pacurarul, Scriitori, I; M. Cazacu, Sinteza sadoveniana, 1982; I. Cheie-Pantea, Palingeneza valorilor, 1982; C. Livescu, Scene din viata imaginara, 1982; P. Mareea, Varietati literare, 1982; Marian Popa, Competenta si performanta, 1982;
L. Raicu, Calea de acces, 1982; Al. Sandulescu, Portrete si analize literare, 1982;
Monica Spiridon, Sadoveanu -divanul inteleptului cu lumea, 1982; Alex. Stefanescu, Intre da si nu, 1982;
F. Aderca, Oameni si idei, 1983;
G. Dimisianu, Lecturi libere, 1983; N. Florescu, Profitabila conditie, 1983; N. Manolescu, Arca, III; V. F. Mihaes-cu. Timp si mod, 1983; Al. Paleologu, Alchimia existentei, 1983;
N. Steinhardt, Critica; D. I. Suchianu, Alte foste adevaruri viitoare, 1983; R. Teposu, Viata si opiniile personajelor, 1983; SADOVEANU Cioculescu, Itinerer critic, IV, 1984; C. Ciopraga, Propilee, 1984; Ovid SADOVEANU Crohmalniceanu, Cinci prozatori in cinci feluri de lectura, 1984; L. Leonte, Prozatori contemporani, I, 1984; Cornel Moraru, Textul si realitatea, 1984; Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985; Elena Nea-goe, Mihail Sadoveanu - lumea ca semn, 1985; Elena Tacciu, Romantismul romanesc, II, 1985;
C. Ungureanu, Proza;
M. Anghelescu, Lectura operei, 1986; Gh. Bulgar, Cultura si limbaj, 1986;
Doina Florea, Mihail Sadoveanu sau magia rostirii, 1986; G. Ivascu, Confruntari literare, II, 1986; I. Oprisan, Opera lui Mihail Sadoveanu, 1986;
M. Dragan, Clasici si mode mi?, 1987; N. Frigioiu, Romanul istoric al lui Mihail Sadoveanu, 1987; F. Aderca, Contributii, II; M. Anghelescu, Textul si realitatea, 1988; F. Bailesteanu, Aorist, 1988; Sultana Craia, Fetele orasului, 1988; Z. Ornea, Interpretari, 1988;
A. Sasu -
Mariana Vartic, Romanul romanesc, III; A. Cosma, Romanul, I; I. Holban, Literatura subiectiva, I, 1989; P. Ursache, Sadovenizand, sadovenizand, 1994; E. Papu, Lumini perene, 1989; Perpe-ssicius, Scriitori, IV; St. Velea, Interferente literare romano-polone, 1989; St. Borbely, Gradina magistrului Thomas, 1995; D. Mamica, Analogii, 1995.