Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Marin PREDA - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 5 aug. 1922, corn. Silistea-Gumesti, jud. Teleorman - m. 16 mai 1980, Mogosoaia.

Prozator

Fiul lui Tudor Calarasu si al Joitei (n. Preda), tarani.

Urmeaza cursurile Scolii Normale din Abrud (1937-1940), pe care o absolva in 1941, la Bucuresti, unde fusese transferata dupa Diktatul de la Viena. In acelasi an se apropie de cercul rev. Albatros.

Debuteaza cu o schita (Parlitu) in ziarul Timpul (1942), unde incepe sa lucreze in calitate de corector. Publica mai multe povestiri si nuvele in ziarele Timpul, Vremea, Evenimentul zilei.



Dupa satisfacerea stagiului militar (1943-1945), devine corector la ziarul Romania libera si colaboreaza, la unele din publicatiile epocii, cu povestiri si nuvele. in 1948, debuteaza editorial cu voi. intalnirea din Pamanturi, carte ce aduce o viziune distinct proprie asupra lumii rurale si anunta nasterea unui mare prozator. Ca si nuvela Ana Rosculet (1949), cartea devine tinta unor violente atacuri publicistice. Romanul Morometii (1955) va fi considerat, inca de la aparitie, o capodopera; al doilea voi. apare in 1967, exercitand o lunga si durabila inraurire asupra evolutiei prozei romanesti contemporane. In romanele Risipitorii (1962; ed. definitiva 1969), Intrusul (1968), Marele singuratic (1972) si Delirul (1975) scriitorul contureaza un vast univers epic, deschis deopotriva spre fenomenul istoric si social, si spre viata launtrica a personajelor (?Grija mea este de a dezvalui, prin orice mijloace, directe sau indirecte, o stare sufleteasca"). A tradus (in colab.) Ciuma de Albert Camus (1965) si Demonii de F. M. Dostoievski (1970). Rodul unei colab. sistematice la rev. Luceafarul, voi. de articole, confesiuni, eseuri Imposibila intoarcere (1971) fixeaza cu indrazneala si precizie atitudinea scriitorului fata de problemele vietii si ale artei contemporane; in Convorbiri cu Marin Preda (1973), carte realizata de Florin Mugur, aceste preocupari sunt extinse si adancite, pornindu-se de la o suita de experiente personale evocate memorialistic. Viata ca o prada (1977) contine, de asemenea, o suma de marturii, avand ca suport epic rememorarea inceputurilor literare ale scriitorului. Aparut in 1980, cu cateva luni inainte de neasteptata stingere din viata a autorului, romanul in trei voi. Cel mai iubit dintre pamanteni a inregistrat un urias succes de critica si de public. Vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din 1968, director al editurii ?Cartea Romaneasca", de la infiintare (1970), membru corespondent al Acad. (din 1974), PREDA a fost distins de doua ori cu Premiul de Stat (1952, pentru nuvela Desfasurarea si in 1955, pentru Morometii), de doua ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1972, pentru Marele singuratic si 1977, pentru Viata ca o prada), si de alte doua ori cu Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti (1968, pentru Intrusul) si 1971, pentru Imposibila intoarcere.

Citite din perspectiva romanelor de mai tarziu, dar fara prejudecata lor, intaiele schite si povestiri (intalnirea din pamanturi, 1948) - se caracterizeaza printr-o extrema raceala a viziunii: lumea satului romanesc din Campia Dunarii, univers propriu scriitorului, este privita din afara si de la mare distanta sufleteasca. ?Scene din viata taranilor", aceste proze de inceput sunt, cele mai multe, instantanee de un relief halucinant ale unor momente de eruptie instinctuala. Scriitorul evoca o lume descriindu-i fiziologia, nu si existenta launtrica, ramasa, prin efectul departarii, misterioasa, impenetrabila, incat prin observatia realista foarte aplicata, de o exactitate uluitoare a detaliilor, se ajunge la straniu si la enigmatic. Prima carte a lui PREDA are sensul unei totale detasari de universul taranesc, privit aici fara compasiune, fara melancolie si fara induiosare; dar si fara acea brutala ?intelegere stiintifica" de tip naturalist, care ?studia ? si ?explica" mecanismele existentei, limitandu-1 strict la instincte. Nici simpatie si nici interes: mai degraba o imensa neliniste. Care se traduce in acumularea de imagini in genere atroce, aproape intotdeauna lipsite de noima. Nu insa si de semnificatie: este lumea irationala in care nu e nimic de inteles (de ?iubit" sau de ?admirat" nici nu poate fi vorba), dar care poate fi inregistrata de retina ingrozita a unui intrus. Optica autorului in aceste nuvele si povestiri de o misterioasa violenta este aceea a unui strain venit de pe alte meleaguri, care asista cu o perplexitate inspaimantata la fapte pentru el deopotriva absurde si infricosatoare. Aceasta detasare, avand probabil in spatiul biografiei interioare a scriitorului intelesul unei rupturi, al unei despartiri de lumea in care se nascuse si traise, de nu chiar al unei repudieri, va fi insa, cativa ani mai tarziu, inlocuita de un atasament profund: in Morometii, I, (1955). Romanul, marturiseste scriitorul in Viata ca o prada (1977), nu are ca punct de plecare, asa cum au crezut mai toti comentatorii, nuvela O adunare linistita, ci o schita neinclusa in volumul de debut, anume Salcamul. Un text in spirit cu totul deosebit de cele aflate in intalnirea din Pamanturi: ?era - precizeaza scriitorul -singura intamplare din ceea ce scrisesem la douazeci de ani care avea legatura adanca, nestearsa, cu familia mea".

Cu familia, dar si cu lumea satului. Aceasta schita ii apare autorului insusi ca o poarta simbolica prin care, deschizand-o, patrundea ?pe un teritoriu in care traia o lume miraculoasa". Dar nu faptic, evenimential, se deosebeste ?lumea miraculoasa" din Morometii, I de lumea din intalnirea din Pamanturi; situatiile violente, brutalitatile si cruzimile nu lipsesc nici din roman. Diferenta este una de atitudine. Nuvelele din intalnirea din Pamanturi erau proiectii ale unei constiinte anxioase, imagini ale nelinistii si ale obsesiei irationalitatii lumii; universul din Morometii, I, asigura, in schimb, un refugiu acestei constiinte, o protejeaza si, intr-un fel simbolic, ii ofera o alternativa. Nu este imposibil ca locul cel mai caracteristic pentru spiritul morometian, poiana fierariei, adevarata insula utopica a libertatii de gandire si expresie, sa fie si un raspuns indirect la evenimentele si experientele scriitorului din anii 1950, perioada cand isi redacteaza romanul complet absorbit de lucru, cufundat in fictiunea amintirii. Nu in primul rand prin valoarea sau prin caracterul lor fragmentar difera, asadar, primele scrieri ale prozatorului de romanele ulterioare. Cadrul material ramane aproape acelasi, insa detasarea e inlocuita de participare: in roman, scriitorul a trecut de la ?forma" la ?substanta", intuind si reveland sufletul unei lumi ce fusese pana atunci vazuta numai in manifestarile exterioare. Vietii stereotipe a taranilor, desfasurata intr-o succesiune plina de intamplari ce tin de o ordine veche, i se descopera acum dimensiunea afectiva si spirituala. in Morometii, I, lumea satului inceteaza astfel sa mai fie ?rurala" in intelesul consacrat al termenului, fiind pentru prima data privita din interior. Satul fusese, din punct de vedere literar, un univers al existentei elementare sau idilice, pitoresti sau poetice, al unei ?umanitati naturale" ori al ?naturii umane" primitive, neevoluate; in proza lui PREDA satul este in primul rand un spatiu social si totodata al sociabilitatii. Aici se simte, se traieste si se gandeste intr-un mod specific, taranii au o viata morala si spirituala distincta, existenta lor se desfasoara in cadrele unei spiritualitati constituite si stabile. Asezarea, echilibrul si increderea in ratiune si bun-simt caracterizeaza acest univers ?scaldat in lumina eterna a zilei de vara". Pivotul noii viziuni asupra satului, este Ilie Moromete, eroul central al romanului, taran absolut, traind in convingerea ca existenta lui reprezinta lucrul cel mai insemnat din univers, dispretuind subtire tot ce vine de dincolo de marginile asezarii, nepasator la innoire, de fapt neincrezator in posibilitatea vreunei schimbari aducatoare de bine. Schimbarile produc dezordine si haos, iar pentru Moromete pastrarea ordinii vechi, mostenite, verificate de-a lungul timpului, este prima conditie a vietii: ?cum sa traiesti daca nu esti linistit?" se intreaba el, aparandu-si tenace curgerea ?gandirii sale linistite, indarjit hotarat sa nu crute nimic pentru a o regasi, simtind ca instrainarea de ea ar aduce intunericul si ca moartea n-ar fi mai rea decat atat". Satul, considerat vatra a intregii lumi, intra insa in istorie, stabilitatea si echilibrul se dovedesc iluzorii sub presiunea unui timp care ?nu mai avea rabdare"; comunitatea taraneasca de tip traditional se destrama intr-un ritm precipitat, facand loc aleatoriului. Aceasta drama economica, sociala si morala capata, in roman, forma unei drame a paternitatii; armonia familiei lui Ilie Moromete dispare, fiii se razvratesc impotriva autoritatii tatalui, totul se clatina. Primul volum din Morometii evoca astfel o lume in prabusire; ordinea, linistea, echilibrul se degradeaza implacabil, ramanand insa expresia unei nazuinte morale ce domina de altfel intreaga opera a scriitorului, fiindca pretutindeni seninatatea este vazuta ca o conditie a fericirii. Anularea autoritatii paterne anticipeaza in chip simbolic pieirea vechilor norme de convietuire a comunitatii rurale; in volumul al doilea (Morometii, II, 1967), a carei actiune se desfasoara in epoca postbelica, se dizolva nu unitatea unei familii, ci unitatea satului intreg, devenit ?o groapa fara fund", un abis moral si social din care isi fac aparitia si in care dispar fulgerator, tarati de vartejul unor evenimente incontrolabile, oameni ?noi", ?necunoscuti", toti atrasi de mirajul puterii si de vointa de dominare. Acestei dependente de circumstante, Moromete ii opune pastrarea rezistentei in spirit, exilul in libertatea interioara; batran acum, pe patul de moarte, el isi rezuma existenta in aceasta formula: ?Domnule, eu intotdeauna am atrait independent!". Al doilea volum al romanului face si mai vizibil caracterul de confesiune obiectiva al cartii; este o rememorare din care lipseste eul narator, materia epica nascandu-se prin exteriorizarea unei nazuinte morale. Sunt folosite, intr-o sinteza originala, naratia, evocarea si analiza, precum si comentariul direct al autorului. Forta sub stapanirea careia se afla universul Morometilor, de fapt al intregii proze a scriitorului, este Timpul: memoria si experienta directa (dependente, ambele, de timp) sunt confruntate cu ordinea morala si cu ordinea spiritului. Prin acest roman, literatura romana a castigat un mare personaj, cu valoare prototipica - Ilie Moromete, ca si un fel special de a fi in lume si viata - ?morometianismul". Mai tarziu, scriitorul a avut ideea de a compune un intreg ciclu al Morometilor, proiect ramas nerealizat. Din acest ciclu neincheiat face parte si romanul Marele singuratic (1972), unde imaginea satului traditional, acum disparut, devine reprezentarea mitica a unei varste de aur; cartea, inegala si grabita, urmareste existenta celui mai mic dintre copiii lui Moromete, devenit intelectual si patruns in mediile artistice. De asemenea, si romanul Delirul (1975), ce urma sa aiba doua volume si a ramas, datorita mortii autorului, neterminat, trebuia sa fie inclus in ciclul Morometilor, situandu-se intre primul si al doilea volum. Fara a fi o reconstituire de tip obiectiv, romanul infatiseaza unul dintre cele mai tragice momente din istoria contemporana a Romaniei, anii 1940-1941, pe fundalul caruia sunt proiectate destine reprezentative pentru societatea romaneasca a vremii; fictiunea se imbina cu documentul, alcatuind impreuna un plan al evenimentelor istorice, dincolo de care se afla in plan reflexiv al comentariilor si al meditatiei autorului insusi, aceasta incercare de intelegere exprimata eseistic fiind caracteristica literaturii lui P.; tragic nu este atat raportul conflictual dintre om si istorie, cat refuzul istoriei de a se supune ratiunii omenesti. Tragismul rezulta, pentru eroii lui P., din lupta omului pentru a intelege istoria, nu dintr-o oarba confruntare, din ?lupta cu istoria" sau cu cei care o reprezinta. Similara este problematica din Risipitorii (1962), carte ce a cunoscut trei editii mult diferite intre ele, unde se analizeaza desfasurarea unui act fundamental al existentei - intemeierea familiei in conditiile dislocarilor sociale si morale petrecute in perioada stalinista. Intrusul (1968), romanul unui esec existential, este prima incercare a scriitorului de a descifra, dincolo de desenul biografiilor si al destinelor, universul etic al societatii contemporane. O reluare, in alti termeni si la scara intregii epoci postbelice, dar mai ales dintr-o perspectiva mult radicalizata, a acestei teme obsedante va fi ultimul roman al lui P., Cel mai iubit dintre pamanteni (1980). Uriasa confesiune a unui erou-narator inchis intr-o celula unde-si asteapta condamnarea la o ?captivitate perpetua", aceasta carte, impresionanta si prin dimensiuni, cu aspect adesea inform si dezlanat, consecinta de fapt a unei nevoi imperioase de marturisire, este o veritabila spovedanie a unui invins. Scos din munca lui de tanar universitar cu preocupari de filosofie, arestat si condamnat la o lunga detentie pentru un motiv ridicol, eliberat apoi si, dupa un stagiu intr-o uzina si intr-o echipa de deratizare, ajuns contabil, personajul-narator esueaza finalmente si in ultimul plan al vietii: iubirea. Roman al imposibilitatii fericirii celei mai firesti si mai umile intr-o lume a surparii tuturor valorilor, Cel mai iubit dintre pamanteni nu este mai putin si o carte a imposibilitatii tragediei, totul dizolvandu-se intr-o grotesca naclaiala a surogatelor - spirituale, etice, intelectuale. Aceasta radicalizare de ton, viziune si atitudine fusese prevestita de articolele, eseurile si insemnarile memorialistice din Imposibila intoarcere (1971) si de luciditatea confesiva din romanul autobiografic Viata ca o prada (1977). Literatura lui PREDA este nimbata astfel si de prestigiul de a fi expresia unei mari constiinte, nu doar a unei mari vocatii artistice.

OPERA

intalnirea din Pamanturi, nuvele, Bucuresti, 1948 (ed. noua, cuvant inainte de D. Micu, 1960); O adunare linistita, nuvela, Bucuresti, 1949; Ana Rosculet, nuvela, Bucuresti, 1949; Desfasurarea, nuvele, Bucuresti, 1952 (ed. succesive: 1954; 1958; 1959; 1964); Morometii, roman, Bucuresti, 1955 (ed. succesive: 1957; 1959; 1960 - ed. IV, pref. de I. Vitner; 1961; 1962; 1964; I-II, Bucuresti, 1967; ed. VIII, revazuta, pref. si note de Ov. S. Crohmalniceanu, Bucuresti, 1968; I-II, pref. de M. Gafita, Bucuresti, 1970, 1972; ed. IV, revazuta si adaugita, I-II, 1975; 1977; I-II, ed. IV, 1981; tabel cronologic, pref., note si bibliografie de I. Balu, Bucuresti, 1979; pref. de Ov. S. Crohmalniceanu, 1987; pref. de E. Simion, 1995); Ferestre intunecate, nuvela, Bucuresti, 1956; indrazneala, nuvela, Bucuresti, 1959; Risipitorii, roman, Bucuresti, 1962 (ed. succesive; ed. II, in intregime revizuita, 1965; ed. III, revazuta, ed. definitiva, 1969; ed. IV, revazuta, Bucuresti, I-II, pref. de Magdalena Popescu, 1972; Timisoara, 1990); Friguri, nuvela, Bucuresti, 1963 (ed. II, Bucuresti, 1966); intalnirea din Pamanturi. Desfasurarea, nuvele, pref. de M. Gafita, 1966 (ed. succesive: 1968; ed. revazuta si adaugita, pref. de N. Manolescu, 1973); Intrusul, roman, Bucuresti, 1968 (ed. succesive: 1980; pref. si tabel cronologic de M. Ungheanu, 1974); Martin Bormann, drama in trei acte, 1968; Imposibila intoarcere, eseuri, 1971 (ed. succesive: ed. II, revazuta si adaugita, 1972); Marele singuratic, roman, Bucuresti, 1972 (ed. succesive: 1976; ed. revazuta, voi. I-II, pref. de Magdalena Popescu, tabel cronologic de Mihai Ungheanu, 1978); Delirul, roman, I, 1975 (ed. I, revazuta si adaugita, 1975); Viata ca o prada, roman, 1977 (ed. II, 1979; ed. III, 1993); Cel mai iubit dintre pamanteni, roman, I-III, 1980 (I-III, 1993; I-III, 1997). Traduceri: Albert Camus, Strainul, Bucuresti, 1968; idem, Ciuma, trad. de Eta si ~, Bucuresti, 1968; F. M. Dostoievski, Demonii, roman, trad. de N. Gane si ~, aparat critic de I. Ianosi, 1981.

REFERINTE CRITICE

D. Micu, Romanul romanesc contemporan, 1959; I. Vitner, Prozatori contemporani, 1961; E. Simion, Orientari in literatura contemporana, 1965; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 27, 1966; S. Alexandrescu, in Limba si literatura, 1966; V. Arde-leanu, insemnari despre proza, 1966; G. Dimisianu, Schite de critica, 1966; St. Banulescu, in Gazeta literara, nr. 38, 1967; Ov. S. Crohmalniceanu, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1967; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 50, 1967; N. Carandino, in Gazeta literara, nr. 2, 1967; Al. Protopopescu, in Tomis, nr. 1, 1968; Al. Ivasiuc, in Romania literara, nr. 7, 1968; Tr. L. Biraescu, in Orizont, nr. 10, 1969; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 4, 1970; A. Marino, in Romania literara, nr. 10, 1970; Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 24, 1970; S. Damian, Intrarea in castel, 1970; G. Dimisianu, Prozatori de azi, 1970; N. Manolescu, in Luceafarul, nr. 1, 1971; Olimpia Radu, in Echinox, nr. 5, 1971; I. Pop, in Echinox, nr. 7, 1971; L. Petrescu, in Romania literara, nr. 16, 1971; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 34, 1971; St. Banulescu, in Luceafarul, nr. 35, 1971; I. Vlad, in Tribuna, nr. 36, 1971; L. Petrescu, in Romania literara, nr. 39, 1971; Al. Piru, in Ramuri, nr. 11, 1971; V. Ardeleanu, A ?uri", A ?iubi", 1971; Al. Piru, Panorama; A. Paunescu, Sub semnul intrebarii, 1971; Gh. Catana, in Convorbiri literare, nr. 14, 1972; Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 14, 1972; L. Ulici, in Luceafarul, nr. 27, 1972; Al. Paleo-logu, in Luceafarul, nr. 32, 1972; Gh. Grigurcu, in Familia, nr. 8, 1972; Alex. Stefanescu, in Romania lite-rara, nr. 44, 1972; Al. Paleologu, in Tribuna, nr. 51, 1972; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 8, 1973; Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 7, 1973; Al. George, in Convorbiri literare, nr. 12, 1973; FI. Mugur, Convorbiri cu Marin Preda, 1973; M. Ungheanu, Marin Preda, vocatie si aspiratie, 1973; L. Raicu, Structuri literare, 1973; M. Ungheanu, Padurea de simboluri, 1973; N. Balota, in Luceafarul, nr. 7, 1974; M. Ungheanu, in Ramuri, nr. 12, 1974; Al. Andriescu, Relief contemporan, 1974; M. Iorgulescu, Rondul de noapte, 1974; G. Dimisianu, Valori actuale, 1974; E. Simion, Scriitori romani de azi, 1974; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 7, 1975; idem, in Orizont, nr. 10, 1975; V. Suciu, in Echinox, nr. 1-2, 1975; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 26, 1975; Val Condurache, in Convorbiri literare, nr. 4, 1975; I. Ianosi, in Scinteia, nr. 10. 294, 1975; V. Ardeleanu, Opinii, 1975; M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 22, 1976; E. Simion, in Convorbiri literare, nr. 6, 1976; Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 10, 1976; Marin Preda, interpretat de, 1976; L. Raicu, Critica, forma de viata, 1976; V. Cristea, Domeniul criticii, 1976; C. Regman, Colocvial, 1976; D. Culcer, Citind sau traind literatura, 1976; I. Balu, Marin Preda, 1976; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 20, 1977; D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 9, 1977; I. Marcos, in Vatra, nr. 10, 1977; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 41, 1977; M. Micu, in Luceafarul, nr. 43, 1977; V. Cristea, Aliante literare; 1977; Alex. Stefanescu, Preludiu, 1977; C. Ungureanu, Proza si reflexivitate, 1977; L. Petrescu, in Tribuna, nr. 5, 1978; E. Simion, in Tomis, nr. 4, 1978; C. Ungureanu, in Luceafarul, nr. 47, 1978; V. Ardeleanu, Mentiuni, 1978; G. Dimisianu, Opinii literare, 1978; L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; C. Regman, Explorari in actualitatea imediata, 1978; E. Simion, in Secolul 20, nr. 4-5, 1979; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 36, 1979; FI. Mugur, Profesiunea de scriitor, 1979; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 3, 1980; N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 11, 1980; D. C. Mihailescu, in Luceafarul, nr. 15, 1980; E. Simion, in Romania literara, nr. 13, 1980; Gh. Grigurcu, in Cronica, nr. 33, 1980; Al. Calinescu, in Flacara, nr. 33, 1980; I. Buduca, in Amfiteatru, nr. 5, 1980; M. Iorgulescu, in Convorbiri literare, nr. 4, 1980; N. Manolescu, Arca lui Noe, I, 1980; Ileana Malancioiu, in Viata Romaneasca, nr. 4-5, 1981; M. Zaciu, in Transilvania, nr. 5, 1981; E. Simion, in Contemporanul, nr. 20, 1981; R. Munteanu, in Flacara, nr. 20, 1981; V. Popovici, in Orizont, nr. 22, 1981; Timpul n-a mai avut rabdare, 1981; M. Zaciu, Cu cartile pe masa, 1981; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 32, 1982; I. Bogdan Lefter, in Romania literara, nr. 32, 1982; Al. Piru, in Contemporanul, nr. 32, 1982; Marian Popa, in Luceafarul, nr. 32, 1982; I. Vlad, in Contemporanul, nr. 32, 1982; G. Ser-ban, in Secolul 20, nr. 1; 2; 3, 1982; N. Georgescu, in Luceafarul, nr. 32, 1982; M. Pop-Cornis, in Cahiers roumains d etudes litteraires, nr. 4, 1982; V. Popovici, in Limba si literatura, nr. 3, 1982 ; idem, Marin Preda -timpul dialogului, 1983; V. Anania, Rotonda plopilor aprinsi, 1983; L. Ciocarlie, Eseuri critice, 1983; I. Pop, Lecturi fragmentare, 1983; N. Steinhardt, Critica la persoana intai, 1983; I. Vlad, Lectura romanului, 1983; M. Ghitulescu, O panorama; M. Odangiu, Romanul politic, 1984; Al. Calinescu, Biblioteci deschise, 1986; M. Papahagi, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1987; I. Vartic, in Steaua, nr. 6, 1989; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 12, 1989; Cornel Moraru, in Tribuna, nr. 9, 1989; S. Dumitrescu, Marin Preda: intre viata si moarte, 1992; Monica Spiridon, Omul supt vremi. Eseu despre Marin Preda, romancierul, 1993; I. Simut, Incursiuni in literatura acuala, 1994; I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994; D. Mamica, Analogii, 1995; G. Dimisianu, Clasici romani din secolele XIX si XX, 1996; V. Stancu, L. Leonte, S. Dumistracel, in Cronica, nr. 3, 1997; Al. George, in Luceafarul, nr. 14; 15; 16, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.