n. 9 mai 1895, Lancram, jud. Alba - m. 6 mai 1961, Cluj.
Poet, dramaturg si filosof.
Fiul preotului Isidor Blaga si al Anei (n. Moga) de origine aromana.
Nepotul lui Iosif Blaga. Studii primare la Lancram si la scoala germana din Sebes-Alba, urmate de Liceul "Andrei Saguna" din Brasov. Seminarul Teologic la Sibiu (1914-1917), unde se inscrie pentru a evita inrolarea in armata austro-ungara. Absolvent al Facultatii de Filosofie a Univ. din Viena (doctoratul, in 1920, cu teza Kultur und Erkenntniss). Intrand in diplomatie este, succesiv, atasat de presa si consilier la legatiile Romaniei din Varsovia (1926), Praga (1927), Berna (1928-1932; 1937-1938) si Viena (1932-1937); ministru plenipotentiar la Lisabona (1938-1939). in 1936 este ales membru al Acad. Romane (discursul de receptie: Elogiul satului romanesc, 1937). Prof la Catedra de filosofia culturii a Univ. din Cluj, creata special pentru el (1939-1948). Destituit, dupa reforma invatamantului, devine cercetator la Institutul de Istorie si Filosofie din Cluj (1949-1953) si la Sectia de istorie literara si folclor a Acad., filiala Cluj (1953-1959). Membru fondator al rev. Gandirea, redactor la Cultura, Banatul, Patria, Vointa. In 1943 editeaza la Sibiu rev. Saeculum. A debutat cu versuri in ziarul Tribuna (Arad, 1910). Alte colab. la: Romanul, Gazeta Transilvaniei, Convorbiri literare, Pagini literare (Arad), Glasul Bucovinei,
Luceafarul, Viata Romaneasca, Adevarul literar si artistic. Cuvantul, Universul literar, Societatea de maine, Gand romanesc, Tara, Revista Fundatiilor Regale, Steaua, Contemporanul etc. Inaugurata cu Poemele luminii (1919), opera poetica antuma a lui BLAGA cuprinde, pana in 1943, inca sase voi. - Pasii profetului (1921), In marea trecere (1924), Lauda somnului (1929; Premiul S.S.R.), La cumpana apelor (1933),
La curtile dorului (1938), Nebanuitele trepte (1943), - la care se adauga versurile, in majoritate postume, din ciclurile Varsta de fier. 1940-1944, Cantecul focului, Corabii cu cenusa, Ce aude unicornul. Poezie a marilor elanuri vitaliste proiectate la scara cosmica si a identificarii eului cu universul elementar (in primele voi.), lirica lui BLAGA cunoaste o evolutie marcata de drama "tristetii metafizice" a omului problematic instrainat de "tainele" universului si nazuind spre regasirea echilibrului originar, sub semnul unui "mit al reintegrarii" intr-o ideala "geografie mitologica". La randul sau, dramaturgia blagiana - de la "misterul pagan" Zamolxe (1921), la Tulburarea apelor (1923),
Mesterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Avram lancu (1934) etc. - pune frecvent in ecuatie elementaritatea existentei cu aspiratia spre absolut, miticul cu istoricul. Foarte vasta e si opera filosofului, organizata in patru trilogii (a cunoasterii, a culturii, a valorilor si trilogia cosmologica), alcatuind un sistem in care cugetarea pura comunica substantial cu "gandirea mitica". Cateva culegeri de aforisme si eseuri rotunjesc, alaturi de memorialistica din Hronicul si cantecul varstelor (editat postum, 1965) si de romanul autobiografic tiparit in 1990 sub titlul Luntrea lui Caron, imaginea uneia dintre cele mai complexe personalitati ale culturii romane moderne.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - poezia ce prefateaza intaiul volum al poetului - ofera o prima schita, esentiala a viziunii sale, desfasurata in intreaga opera: ecuatia fundamentala eu-univers apare deja ca dubla relatie de integrare, a subiectivitatii fragmentare in marele Tot confratern, si a lumii intr-o interioritate permeabila la cele mai ascunse miscari ale substantei si energiei originare. in fata universului vazut ca o "corola de minuni" in care implinirea individuala a fiintei nu contrazice sentimentul comuniunii cu intregul cosmic, poetul apare ca purtator al unei "lumini" nocturne, selenare, atotcuprinzatoare, favorizand identificarea cu exteriorul mundan si radical opusa "luminii altora" -simbol al constiintei interogative, ucigatoare de "taine". Intre ipostaza eului integrat si a celui instrainat de realitatile originare, obsedat de regasirea Totalitatii, BLAGA va construi o biografie exemplara, ca parte a unui mit poetic deplin inchegat. II sustine configurarea unui spatiu de factura emblematica, arhetipala, o "geografie mitologica" avand profunde radacini in imaginarul universal, comportand un inalt grad de stilizare. Evenimentul subiectiv va fi astfel situat mereu in perspectiva cosmica ("tradand relatiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimita-tul" - cum se exprima poetul despre viziunea expresionista), iar reflectia lirica, vehiculand "imagini-sinteza", se va defini ca "gandire mitica".
Substanta romantica a unei asemenea viziuni este evidenta si ea va cunoaste fertile dezvoltari expresioniste, de la afirmarea elanului vitalist-nietzscheean din primele poeme, vizand contopirea frenetica cu "viitorul nebun de lumina" sau cu noaptea primordiala, pana la sfasierile de mai tarziu ale eului vinovat de tradarea obarsiilor si suferind de raul civilizatiei moderne, vazute apocaliptic. Spirit iubitor de echilibru (reveria spatiului securizant este dominanta in opera sa), BLAGA va gasi insa o rezolvare aparent insolubilei drame expresioniste, in elogiul unei lumi in care adancul si inaltul, nocturnul si solarul, teluricul si spiritualul se impaca sub semnul "geometriei inalte si sfinte", ale carei figuri modelatoare sunt cercul si sfera - "rotunjime plina" (G. Bachelard), ocrotitoare, ingloband faptura in "ciclul elementelor", promitator de perpetue innoiri. Poemele luminii reprezinta etapa "dionisiaca" a acestei viziuni: mobilizat de "avanturi nemaipomenite", consonante cu ale unei lumi aflate in plina geneza, eul liric exprima, intr-o gesticulatie hiperbolica, vointa de cuprindere, contopire, asimilare, intr-o aspiratie de depasire a limitelor individualitatii. Entitate irationala, rezervor de trairi paroxistice, "strasnicul suflet" imprima cosmosului propria sa dinamica sau se lasa invadat, in momente de calm meditativ, de miscarea secreta, nocturna, a naturii. "Altoita" pe fiinta poetului, "imensa lume [ ] doare ca o rana", indeamna la reverii in care viata si moartea se confunda rilkean, provoaca ek-staza, obliga la o confruntare dramatica de energii. Eliberat de constrangerile clasice, discursul liric pare modelat de insusi fluxul trairii; adeseori, el capata o turnura aforistica ce nu ascunde aliajul imperfect dintre nivelul reflexiv al poeziei si cel imagistic. Acesta din urma comporta evidente stilizari ce trimit spre plastica inceputului de secol - "Art Nouveau", "Jugendstil" - cu pronuntatul sau gust pentru ornamentica. Ramanand un "cosmos generic", lumea lui BLAGA din Pasii profetului, asezata sub emblema zeului Pan, castiga in densitate plastica: e o noua Arcadie - teritoriu al germinatiei somnolente si al euforiei in mijlocul unei naturi solare. "Orb si batran", Pan comunica cu exteriorul doar prin simturile elementare, se lasa adapat de "stropii calzi de roua" pipaie cu voluptate mugurii si "nastureii moi de lana" ai mieilor; "pamantu-ntreg e numai lan de grau si cantec de lacuste", din pomii crescuti pe morminte cad "fructe mustoase, grele", fiinta se abandoneaza ritmurilor firii, "fara dorinti, fara mustrari, fara cainti, / numai trup si numai lut". Ciclul Moartea lui Pan anunta insa incheierea acestei varste edenice si inaugurarea alteia, stapanita de "tristetea metafizica". Trairea plenara, nemediata a realului este inlocuita de aspiratia nelinistita spre un "dincolo" spiritual abia descifrabil in semnele lumii date: o data cu "umbra de culoarea lunii, a lui Crist", intra in scena omul problematic, marcat de constiinta individuatiei si exclus, ca atare, din paradisul initial. Orbirii si comuniunii pa-nice ii succed privirea dubitativa si distantarea fata de lucruri, opera a "gandului" perturbator, a excesului interogatiei. De acum inainte - indeosebi in volumele In marea trecere (1924) si Lauda somnului (1929) - poezia lui BLAGA devine o sfasietoare lamentatie pe tema instrainarii si a rupturii de Totul cosmic si evocare, in acelasi timp, a unui teritoriu ideal, in care "nimic nu vrea sa fie altfel decat este" si al carui prototip e satul arhaic romanesc "situat in centrul lumii" si in "zariste cosmica". In perspectiva eului problematic, universul apare ca un "paradis in destramare", minat de o "boala fara nume", amenintat de prabusire si de moarte. "Singur in amiaza noptii", "blestemat", bolnav sufleteste si inspaimantat de "nimicul" final, subiectul liric reface drama omului alungat din edenul biblic; aceasta este, de altfel, structura mitica dominanta in partea mediana a creatiei blagiene.
El isi traduce alienarea ca tragica incapacitate de a trai universul ca totalitate deplin structurata: "Viata cu sange si cu povesti / din maini mi-a scapat". Sentimentul "caderii" cheama imaginile ruinei, apocaliptice a unei lumi de-centrate, geometrie grav deteriorata, amintind de exhatologia expresionista. Forte obscure tulbura ordinea primara a cosmosului, peisajul devine halucinant, fapturile par cuprinse de o stranie fascinatie: "patrunse de duh / fetele-si lungesc ceara / si nimeni nu mai cauta vindecare", "pretutindeni e o tristete. E o negare. E un sfarsit". Sentimentul culpei devine cu atat mai coplesitor cu cat "ucigasul de taine" simte ca izvorul rupturii se afla in sine insusi: "vietii nu i-am ramas dator nici un gand/ dar i-am ramas dator viata toata", "am inteles pacatul ce apasa peste casa mea". Imaginea unei lumi ramase in tiparele sale stravechi va constitui astfel pentru el o continua "mustrare" si un indemn, totodata, al intoarcerii langa "sufletul satului", "in cercul aceleiasi vetre". BLAGA reactualizeaza aici tema traditionala a "dezradacinarii", frecventa in poezia transilvana (v. Iosif, Goga), con-ferindu-i insa dimensiuni metafizice: instrainarea sa depaseste realitatea conditionata istoric, impunandu-se ca motiv al unei meditatii cu mult mai largi implicatii ontologice. Daca veghea nelinistita a gandului provoaca asemenea dislocari ale fiintei si lumii, noaptea si somnul sunt, ca la romanticii germani, mediile propice unei anume reconcilieri cu Totul universal, ele marcheaza atenuarea sau stingerea constiintei individuatiei, reintoarcerea fragmentului instrainat in intregul mundan.
"Lauda somnului" semnifica tocmai acest elogiu al impacarii: "stare dumnezeiasca", somnul readuce fiinta in anonimat si pura virtualitate, iar noaptea, inlaturand limitele individualitatii, reda sentimentul primordialei unitati a lumii; "schimbul de taine cu stramosii" redevine posibil, "aventurile" eului se topesc in sangele originar, unitatile temporale dispar in indistinctia unui "suflet fara azi, fara ieri". Adevarata implinire este intrevazuta insa in "suprema intimitate cu Totul", a spatiului arhaic, inaccesibila omului problematic: "aici orice gand e mai incet / si inima-ti zvacneste mai rar / ca si cum nu ti-ar bate in piept, / ci adanc in pamant, undeva". E o lume rotunda, completa, suficienta siesi ca o monada, cumuland toate atributele spatiului sacru - "taram de legenda" si "poveste", ale carui imagini stilizate trimit spre iconografia bizantina si desenul naiv-naturist al "taranului zugrav". Asa-numita "geografie mitologica" ilustreaza prin excelenta acest spatiu; marile repere arhetipale sugereaza rotunjimea sferica sau circulara, curbura protectoare pentru faptura situata "in mijlocul lumii" (bolta celesta, cupa telurica, "cerc al vetrei" etc.). "Cosmosul generic", emblematic, alcatuind armatura intregii viziuni blagiene, reprezentat prin munte, pestera, padure, simbolurile acvatice (izvorul, iezerul, fantana), bestiarul (pasarea, caprioara, sarpele, inorogul, balaurul), este plenar valorizat aici, in sensul reliefarii intimei comunicari dintre nivelele existentei: o "coincidentia oppositorum " caracteristic depozitului simbolic exploatat de gandirea mitica. in ansamblul ei, poezia lui BLAGA se orienteaza treptat spre o viziune a omului redevenit parte organic integrata a "corolei de minuni". Anuntata inca din Lauda somnului si, mai mult, in La cumpana apelor (1933) si La curtile dorului (1938), aceasta recuperare a armoniei pierdute capata relief deplin in Nebanuitele trepte (1943), volum ce propune o adevarata "schimbare a zodiei" in lirica blagiana, in sensul depasirii "tristetii metafizice" si al restaurarii unei varste simili-paradi-siace. Poezia redevine imn al implinirii fapturii, generoasa intampinare a lucrurilor altadata ostile. in fata lor, imprejmuit de ele, eul uman traieste sentimentul indestructibilei solidaritati cu tot ce exista: "Saluta tu anul! -Largeste-ti fiinta si peste / cea margine cruda care te curma. / Vezi, pulberea pragului tine de tine / la fel ca si sfera si luna, din urma. / Sporeste-ti cantarea precum se cuvine, / da ceasului intelepciunea ce-o ai. / Norocul de aur visatul sub stresini, / ti-1 daruie sarpele casei si zeii din plai". Erosul, prezenta esentiala a registrului tematic blagian din primele volume, detine din nou o pondere insemnata, interpretat ca forta regeneratoare, de recoagu-lare a fiintei. Iubirea are "puteri de zodie", ea "intemeiaza" faptura dispersata, reactualizeaza timpurile genezei, face posibila intima comunicare cu un cosmos germinativ, restituie eului pozitia de axis mundi. E ceea ce ne va spune si poezia postuma a lui B., in care goetheanul "etern feminin" mantuie faptura umana de nelinistile existentei, o "inalta-n tarii", purificand-o, deschide "o fereastra spre paradis", asigura o noua inflorire in "vara de noiembrie" a varstei tarzii. Asezata sub semnul "mirabilei seminte" ca "suprema putere" a teluricului inaltat in lumina unui nou paradis ("Eutopia, mandra gradina"), aceasta etapa a creatiei blagiene atesta o accentuata clasicizare a viziunii; este vorba nu numai de planul strict formal al discursului liric, ci si de un echilibru de profunzime, al relatiei eu-univers, care face ca pana si versurile elegiace, patrunse de sentimentul sfarsitului, sa primeasca o nota de calm si seninatate; stingerea devine aici o fireasca intoarcere in "ciclul elementelor", "la obarsie, la izvor", in vechea "patrie a Mumelor". Mitul poetic blagian se rotunjeste astfel, reactivand marile repere arhetipale permanente in tot cuprinsul sau. El isi subordoneaza si meditatia asupra verbului poetic. intre initialul cantec al lui Pan ("Am stapanit candva un cer de stele si lumilor eu le cantam din nai") si imnul final, cuvantul urmase la BLAGA itinerarul rupturii si al instrainarii: pentru constiinta vinovata el fusese interpretat ca semn al distantei si exilului - de unde si refuzul rostirii ("amare foarte sunt toate cuvintele", "lasati-ma / sa umblu mut printre voi, / sa va ies in cale cu ochii inchisi"), cautarea tacerii (echivalent al noptii originare, materne, al indistinctiei dintre eu si unitatea primordiala). "Schimbarea zodiei" existentiale este insa si o schimbare a regimului rostirii: restaurarea conditiei edenice a omului aduce dupa sine si recuperarea puterilor magice ale verbului. Depasindu-si statutul de nume al fragmentului instrainat de intregul lumii, cuvantul comporta un fel de anonimizare, topindu-si contururile individuale in cantecul unificator - miscare corespondenta cu aceea a identificarii eului solitar cu "corola de minuni a lumii". Mitul "limbajului adamic", deplin asimilat de B., este astfel integrat unei viziuni personale, perfect articulate la toate nivelele sale. Dimensiunea mitica este definitorie si pentru dramaturgia bla-giana. Unele dintre poemele sale dramatice cresc direct din miturile si legendele autohtone, altele ridica in plan simbolic momente si evenimente ale istoriei si culturii nationale. "Misterul pagan": Zamolxe (1921), prima realizare teatrala a poetului, desfasoara, paralel cu lirica din Pasii profetului, viziunea unei Dacii stapanite de duhul teluricului, populata de o umanitate dionisiaca, traind frenetic sentimentul identitatii cu natura elementara. Propovaduind mitul Marelui Orb (natura divinizata, ghidata de om si afirmata prin el), dacul Zamolxe confera fervorii dionisiace o nota contemplativa, opunandu-se insa religiei politeiste institutionalizate (reprezentata de Mag), ce instaureaza distanta dintre uman si divin. Sacrificiul final al protagonistului, care-si sfarama propria lui statuie inainte de a fi el insusi ucis, reveleaza multimii sensul profund al credintei sale, impunand-o definitiv. Daca tensiunea dramatica este mai scazuta, "misterul" se sustine prin forta unui autentic lirism. Printre operele majore ale dramaturgului trebuie citate si Tulburarea apelor (1923),
Mesterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930), Avmm lancu (1934). Cea dintai, pornind de la realitatea istorica a propagandei luterane in mediul romanesc, catre mijlocul secolului al XVI-lea, prelungeste conflictul din Zamolxe, in sensul opozitiei dintre cultul naturii si crestinismul "oficial". Personaje cu caracter generic (Popa, Nona si Mosneagul) sunt angajate intr-o drama de factura expresionista, cu un inalt grad de stilizare. Aceeasi ritualitate defineste gesticulatia si rostirea in Mesterul Manole, unde drama creatorului din balada populara este proiectata mitic: eroul, stapanit de patima creatiei, invinge prin sacrificiul sau puterile cosmice ostile, valorile vitale intra in conflict cu vointa artistului fascinat de proiectul sau constructiv.
Acestui "mit esential romanesc" (
G. Calinescu) ii corespunde, in planul viziunii asupra istoriei, Avram lancu: dincolo de evenimentele atestate documentar, protagonistul apare ca intrupare in timp a unor puteri ascunse in "noaptea" si "somnul" etnosului cu care se identifica. Sub nivelul celorlalte piese sunt dramele cu substrat freudian Daria (1925) si Fapta (Ivanca - 1925), precum si ultimele creatii teatrale, Arca lui Noe (1944) si
Anton Pann (1945). Date importante despre anii de formatie ai scriitorului ofera memoriile din Hronicul si cantecul varstelor, scriere lamuritoare, printre altele, cu privire la viziunea mitica asupra limbajului si "geografia mitologica" a operei. Citit cand ca poet "modernist", cand ca "traditionalist" (avandu-se in vedere, sub acest aspect, colaborarea la rev. Gandirea - de al carei ortodoxism militant poetul a ramas totusi strain), BLAGA realizeaza, de fapt, intr-o creatie de mare complexitate si profunzime, sinteza fertila, echilibrata, a tendintelor innoitoare ale momentului (dominate de expresionism) si permanentele fondului etnic romanesc. Dupa Eminescu, BLAGA a fost poetul cel mai profund implicat in constructia unui mit poetic national, caruia a stiut sa-i confere o valoare universala. Temperament goethean, el a trait insa si a exprimat cu intensitate marile nelinisti ale spiritului modern. Prin excelenta interogativa, creatia sa atinge, in ultima instanta, marea seninatate a clasicilor.
OPERA
Poemele luminii, Sibiu, 1919 (ed. II, Bucuresti, 1919); Pietre pentru templul meu, Sibiu, 1919 (ed. II, 1920); Pasii profetului. Cluj, 1921; Zamolxe, mister pagan, Cluj, 1921; Cultura si cunostinta, Cluj, 1922; Tulburarea apelor, drama, Cluj, 1923; Filosofia stilului, Bucuresti, 1924; In marea trecere, Cluj, 1924; Fetele unui veac. Arad, 1925; Daria, drama in patru acte, Cluj, 1925; Fapta, joc dramatic (cuprinde si invierea, pantomim a in patru tablouri), Bucuresti, 1925; Fenomenul originar. Bucuresti, 1925; Ferestre colorate, insemnari si fragmente, Arad, 1926; Mesterul Manole, drama in cinci acte, Sibiu, 1927; Lauda somnului, Bucuresti, 1929; Daimonion, Cluj, 1930; Cruciada copiilor, Sibiu, 1930; Eonul dogmatic, Bucuresti, 1931; Cunoasterea lucife-rica, Sibiu, 1933; La cumpana apelor. Sibiu, 1933; Cen-sura transcendenta, incercare metafizica, Bucuresti, 1934; Avram lancu, drama intr-un prolog si trei faze, Sibiu, 1934 (ed. II, 1942); Orizont si stil , Bucuresti, 1936; Spatiul mioritic. Bucuresti, 1936 (ed. II, 1937); Geneza metaforei si sensul culturii, Bucuresti, 1937; La curtile dorului, Bucuresti, 1938; Arta si valoare, Bucuresti, 1939; Diferentialele divine, Bucuresti, 1940; Despre gandirea magica, Bucuresti, 1941; Poezii, ed. definitiva, Bucuresti, 1942; Opera dramatica, I-II, Sibiu, 1942; Religie si spirit. Sibiu, 1942; Stiinta si creatie, Sibiu, 1942; Nebanuitele trepte. Sibiu, 1943; Trilogia cunoasterii. Bucuresti, 1943; Arca lui Noe, Sibiu, 1944; Trilogia culturii, Bucuresti, 1944 (ed. II, 1969); Discobolul, aforisme si insemnari, Bucuresti, 1945; Trilogia valorilor, Bucuresti, 1946; Despre constiinta filosofica, I-II, Cluj, 1947 (ed. II, ingrijita de Dorii Blaga si I. Maxim, cuvant inainte de H. Wald, Timisoara, 1974); Din lirica universala, talmaciri, Bucuresti, 1957; Poezii, cuvant inainte de G. Ivascu, Bucuresti, 1962; Hronicul si cantecul varstelor, ed. ingrijita si cuvant inainte de G. Ivascu, Bucuresti, 1965 (ed. II, 1973; ed. selectiva 1984); Poezii, ed. ingrijita si introducere de G. Ivascu, Bucuresti, 1966; Versuri, ed. ingrijita si pref. de
A. Rau, Bucuresti, 1966; Antologie de poezie populara, ed. ingrijita de G. Ivascu, Bucuresti, 1966; Gandirea romaneasca in Transilvania in secolul al XVIII-lea, ed. ingrijita de G. Ivascu, Bucuresti, 1966; Poezii, ed. ingrijita si adaugita de G. Ivascu, Bucuresti, 1967; Zari si etape, text ingrijit si bibliografie de Dorii Blaga, pref. de D. Ghise, Bucuresti, 1968; Poezii, I-II, ed. ingrijita de G. Ivascu, pref. de M. Tomus, tabel cronologic de D. Andrasoni, Bucuresti, 1968; Experimentul si spiritul matematic, pref. de Calina Mare, Bucuresti, 1969; Teatru, ed. si pref. de
E. Todoran, Bucuresti, 1970; (ed. II, 1971): Scrieri despre arta, pref. de D, Micu, antologie, studiu introductiv si note de E. Manu, Bucuresti, 1970; Nouazeci de poezii I Novanta liriche, trad. italiana de Mariano Baffi, pref. de
E. Papu, Bucuresti, 1971; Isvoade, eseuri, conferinte, art., ed. ingrijita de Dorii Blaga si P. Nicolau, pref. de G. Gana, Bucuresti, 1972; in marea trecere I En el gran correr, trad. spaniola si cuvant inainte de D. Nova-ceanu. Bucuresti, 1972; Poezie. Teatru. Proza autobiografica, I-II antologie, pref. si bibliografie de G. Gana, Bucuresti, 1972 (ed. II, revazuta si adaugita, 1980); Ceasornicul de nisip, ed. ingrijita, pref. si bibliografie de Mircea Popa, Cluj-Napoca, 1975; Opere, l-XII, ed. ingrijita de Dorii Blaga, cuvant inainte de
S. Cioculescu, Bucuresti, 1974-1995; Poeme I Gedichte, versiune germana si cuvant inainte de Wolf Aichelburg, Bucuresti, 1974; Poeme I Poemes, trad. franceza si cuvant inainte de Veturia Draganescu-Vericeanu, pref. de
E. Simion, Bucuresti, 1974; Ce aude unicornul, antologie si postfata de E. Simion. Bucuresti, 1975; Nebanuitele trepte I Nehozennye stupini, trad. rusa de Iuri Kojevnikov, pref. de
V. Cristea, Bucuresti, 1975; In marea trecere I The Great Transition, trad. engleza de Roy Mac-Gregor Hastie, cuvant inainte de I. D. Balan, Bucuresti, 1975; Poemele luminii I Poems of Light, trad. engleza de Don Eulert, St. Avadanei, M. Bogdan, pref. de
C. Ciopraga, introducere de Don Eulert, Bucuresti, 1975; Aspecte antropologice, ed. ingrijita si pref. de I. Maxim, Timisoara, 1976; Poeme I Poemy, trad. slovaca de I. Codreanu, pref. de
L. Raicu, Bucuresti, 1976; incercari filosofice, ed. ingrijita si bibliografie de A. Ilica, pref. de V. Coltea, Timisoara, 1977; Elanul insulei, aforisme si insemnari, pref., text stabilit si note de G. Gana, ed. ingrijita de Dorii Blaga si G. Gana, Cluj-Napoca, 1977; MesterulManole, Bucuresti, 1977; Poemele luminii/Les Poemes de la lumiere, trad. franceza de P. Miclau, pref. de
R. Munteanu, Bucuresti, 1978; Poemele luminii I Pes-nite na svetlosta, trad. macedoneana de Tasco Sarov, pref. de St. Aug.
Doinas, Bucuresti, 1979; Poeme I Gedichte, trad. germana de Ruth Herrfurth, pref. de G. Gana, cuvant inainte de R. Herrfurth, Bucuresti, 1980;
Mirabila samanta I A milagrosa semente, trad. portugheza de Micaela Slavescu, pref. de G. Gana, Bucuresti, 1981; Poeme I Poiemata, trad. greaca de Dimos Rendis Ravanis, pref. de A. Martin, Bucuresti, 1981; Poezii, ed. ingrijita de I. Nistor, Bucuresti, 1982; Opere, I-VI, ed. critica si studiu introductiv de G. Gana, Bucuresti, 1982-1997; Mesterul Manole, pref. de Maria Sittner-Prica, Bucuresti, 1983; Teatru, I-II, antologie de
M. Dascal, ed. de Dorii Blaga, Bucuresti, 1984; Poezii, postfata si bibliografie de Cristian Moraru, Bucuresti, 1986; Cunoastere si creatie. Bucuresti, 1987; Teatru, I-II, pref. de G. Gana, Bucuresti, 1987; Peisaj si amintire, Bucuresti, 1988; Corespondenta, A-F, ed. ingrijita, note si comentarii de M. Cenusa, Cluj-Napoca, 1989; Eloge du village roumain, Paris, 1989; Luntrea lui Caron, roman, ed. ingrijita de Dorii Blaga si M. Vasilescu, nota asupra ed. de Dorii Blaga, postfata de M. Vasilescu, 1990 (ed. II, 1998); Hronicul si cantecul varstelor, postfata de I. Holban, Bucuresti, 1990; Poemele luminii, ed. si pref. de G. Gana, Bucuresti, 1991; Despre gandirea magica, cuvant inainte de Zoe Dumitrescu-Busulenga, Bucuresti, 1992; Pasii profetului, selectie de Leo But-naru. Chisinau, 1992; Ecce tempus, poezie politica, Bucuresti, 1992; Vederi si istorie, ed. si pref. de Mircea Popa, Galati, 1992; Curs de filosofie a religiei, ed. de Dorii Blaga, Ch. Nasta si Gh. Piscoci-Danescu, Cluj-Napoca, 1994; Opere, I-II, I, text ingrijit, studiu introductiv, tabel cronologic si comentarii de G. Gana, II, text ingrijit, note si comentarii de Dorii Blaga si P. Nicolau, studiu introductiv de I. Holban, Chisinau, 1995; Mesterul Manole, cu un comentariu de C. Ciopraga, Iasi, 1995; Din activitatea diplomatica, I-III, rapoarte, articole, scrisori, cereri, telegrame, cuvant inainte, note, postfata si indici de nume de P. Tugui, Bucuresti, 1995; Opera poetica, cuvant inainte de E. Simion, pref. de G. Gana, Bucuresti, 1995; De amicitia. Corespondenta cu I. Breazu, carte gandita si alcatuita de M. Curticean, Cluj-Napoca, 1995; Poemele luminii. Lysets digte.
Poemes de la lumiire. I carmi della luce, trad. daneza de Povl Skarup, trad. franceza de T. Barbulesco, trad. italiana de E. Lozovan, cuvant inainte de E. Lozovan, biografie de T. Barbulesco, Aalborg, 1996. Traduceri: H. Marti, Intermezzo romanesc, Bucuresti, 1930; J. W. Goethe, Faust, Bucuresti, 1955; Din lirica universala. Bucuresti, 1957; Lessing, Opere, I-II, Bucuresti, 1958; Din lirica engleza, Bucuresti, 1970.
REFERINTE CRITICE
T. Vianu, Masca timpului, 1926;
E. Lovinescu, Istoria; II, III, VI; P. Constanti-nescu, Opere si autori, 1928;
T. Vianu, Studii si portrete literare, 1938; C. Fantaneru, Poezia lui
Lucian Blaga si gandirea mitica, 1940; G. Calinescu,/itona; S. Ciocules-cu, Aspecte lirice; Ov. S. Crohmalniceanu, Lucian Blaga, 1963;
I. Negoitescu, Scriitori moderni, 1966; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, II;
D. Micu, Lirica lui Lucian Blaga, 1967;
N. Balota, Euphorion, 1969; I. Negoitescu, insemnari critice, 1970; Al. Paleologu, Spiritul; M. Bucur, Lucian Blaga. Dor si eternitate, 1971; Nicoletta Corteanu-Loffredo, Profili di estetica europea: Lucian Blaga, G. Bachelard, Cari G. Jung, 1971;
M. Calinescu, Conceptul modern de poezie, 1972; BLAGA Gruia, Blaga inedit. Amintiri si documente, 1974; M. Vaida,
L. Blaga, afinitati si izvoare, 1975; Alexandra Indries, Corola de minuni a lumii, 1975; I. Negoitescu, Engrame, 1975; G. Gana, Opera literara a lui L. Blaga, 1976; St. Aug. Doinas, Lectura poeziei, 1980; I. Negoitescu, Alte insemnari critice, 1980; Alexandra Indries, Sporind a lumii taina. Verbul in poezia lui L. Blaga, 1981;
I. Pop, Lucian Blaga - universul liric, 1981; E. Todoran, Lucian Blaga, mitul poetic, I-II, 1981; M. Vaida, Pe urmele lui Lucian Blaga, 1982, I. Cheie-Pantea, Palingeneza valorilor, 1982; C. Coroiu, Tineretea lui Guttenberg, 1982; Al. Dima, Viziunea, 1982;
F. Aderca, Contributii, I-II, 1983;
V. Anania, Rotonda plopilor aprinsi, 1983;
O. Cotrus, Meditatii critice, 1983; A. Mihu, Meandrele adevarului, 1983; I. Neacsu, Introducere in poezie, 1983; I. Pop, Lecturi,; Al. Teodorescu, L. Blaga si cultura populara romaneasca, 1983; C. Trandafir, Dinamica valorilor literare, 1983; D. C. Mihailescu, Dramaturgia lui Lucian Blaga, 1984; V. Nicolescu, Starea lirica, II, 1984; Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985; Ov. Ghidirmic, Poeti neoromantici, 1985; D. Micu, Modernismul, II, 1985;
Z. Ornea, Actualitatea, 1985; Lelia Rugescu, Cu Lucian Blaga, 1985; E. Todoran, Lucian Blaga, mitul dramatic, 1985; I. Balu, Lucian Blaga, 1986; I. Ianosi, Literatura si filosofie, 1986; M. Scarlat, Istoria poeziei romanesti, III, 1986; Ov. Barlea, Efigii, 1987; I. Oprisan, Lucian Blaga printre contemporani, 1987 (ed. II, 1995);
N. Steinhardt, Escale, 1987; D. C. Mihailescu, intrebarile poeziei, 1988; S. Mioc, Anamorfoza si poetica, 1988; M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988;
P. Zarifopol, Eseuri, I, 1988; S. Cioculescu, Itinerar critic, V, 1989; Gh.
Grigurcu, De laEminescu; I. Holban, Literatura subiectiva, I, 1989; Elena Indries,
Dimensiuni ale poeziei romane moderne, 1989; Al. Piru, Critici;
M. Zaciu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 1-2, 1989; D. Staniloaie, Pozitia d-lui Lucian Blaga fata de crestinism si ortodoxie, 1993; Const. I. Turcu, Lucian Blaga sau fascinatia diplomatiei, 1995; I. Balu, Viata lui Lucian Blaga, I-lil, 1995-1997; D. Micu, Scurta istorie a literaturii romane, II, 1995;
A. Sasu-
Mariana Vartic, Dramaturgia romaneasca, I;
C. Baltag, Paradoxul semnelor, 1996; M. Zaciu, Ca o imensa scena, Transilvania,1996; idem, Scrisori nimanui, 1996;
M. Cimpoi, Lucian Blaga, 1997.