(numele la nastere:
Ion Theodor Minculescu), n. 6/7 ian. 1881, Bucuresti - m. 11 apr. 1944, Bucuresti.
Poet, prozator si dramaturg.
Fiul comerciantului Tudor Minculescu si al Alexandrinei (n. Ciuca).
Studii liceale la Pitesti si Bucuresti (bacalaureatul in 1899).
Debuteaza cu poezia Gandului in rev. Povestea vorbei (1897). intre 1900 si 1904 se afla la Paris, unde frecventeaza boema artistica. intors in tara, participa la lupta dintre "modernisti" si "traditionalisti; din 1907, frecventeaza "sambetele literare", organizate de MINULESCU Dragomirescu si colaboreaza la Convorbiri critice, fiind remarcat de I. L. Caragiale. A dirijat doua rev. de orientare simbolista: Revista celorlalti (1908) si Insula (1912). Sef al biroului de presa si director de cabinet in Ministerul de Interne (1914-1919); director general in Ministerul Cultelor si Artelor (1922-1940). Ia initiativa deschiderii primului Salon oficial de pictura (1923). Director al Teatrului National din Bucuresti (1926). In 1928, i se decerneaza Premiul national pentru poezie. Voi. Romante pentru mai tarziu (1908) reprezinta un moment crucial in evolutia liricii romanesti prin practica versului liber, regenerarea lexicului poetic si impunerea simbolismului. Cu voi. Strofe pentru toata lumea (1930) si Nu sunt ce par a fi (1936) se observa o tot mai accentuata inclinatie catre grotesc. Voi. Casa cu geamurile portocalii (1908), Masti de bronz si lampioane de portelan (1920) si Cetiti-le noaptea (1930) cuprind povestiri de atmosfera simbolista ori decadenta, adeseori cu implicatii fantastice. Romane: Rosu, galben si albastru (1924), Corigent la limba romana (1928), 3 si cu Reze-da 4 (1933). Avand intuitia unor forme teatrale moderne, MINULESCU scrie "grotesca tragica" Omul care trebuie sa moara (jucata in 1924 si publicata in 1939 sub titlul Ciracul lui Hegesias) sau foloseste scheme pirandelliene in Manechinul sentimental (1926), Allegro ma non troppo (1927) si Amantul anonim (1928).
E. Lovinescu a relevat in Istoria situatia paradoxala a lui MINULESCU de a fi popularizatorul cel mai fervent al simbolismului la noi, desi aceasta estetica este prezenta mai mult exterior si mecanic in opera scriitorului. intr-adevar, poezia minulesciana dezvaluie o tehnica simbolista ostentativa, din arsenalul careia nu lipsesc corespondentele, muzicalitatea si laitmotivul, dislocarea versului clasic si reordonarea lui grafica intr-o mai mult sau mai putin aparenta forma de verslibrism etc. Motivele simboliste abunda si ele, dar nici acestea nu sunt autentice, ci mai ales mimate: obsesia numarului, preluata de la Maeterlinck, insa fara fior mistic (trei romante, trei clipe reci, trei crisalide, trei luceferi stinsi, trei refrenuri triste, trei corabii etc.) si care prin repetitie mecanica acorda poeziei o ciudata cadenta de "boite a musique"; exercitiul macabni, doar decorativ si artificial ("trei sicriuri de arama", "trei morti iubiti", "pelerinii mortii", "cioclu-naripat", " albele cavouri", "cosciuguri plutitoare"); notiunile majusculate (Poem, Psalm, Calvar, Nimicul, Eternul, Imensul, Trecutul, Ieri, Maine, Albastrul, Boemii, Necredincioasele Boeme, Nebunul); numele sonore si exotice (Xeres, Estremadura, Alicante, San-Salvador, Anule, Babilon, Ninive, Bassora, Ecbatana). in schimb, o mare autenticitate lirica are nostalgia departarilor, a patrunderii in orizonturi incerte, enigmatice, unde "nu stim nimeni ce va fi", a corabiilor incarcate de aur, chihlimbare si smaralde, ce lasa in urma portul, care, in ceata diminetii, se contureaza prevestitor ca "muntele Golgotei insangerate". Aceasta poezie a departarilor contine regulile unui subtil joc al iluzionarii, incorporand atat jubilatia plecarii si a inaintarii orizontice pe un drum triumfal spre sursele originare ale vietii ("Plutim spre rasaritul lumii/ Plutim spre prima dimineata!"), cat si sosirea in "Insula-enigma", ce nu-i decat o insula a mortii, ca la Arnold Bocklin, acostarea fiind naufragiul ultim, sublim. In zarea violeta, albul panzelor "zideste trei mausoleuri in care dorm cei dusi pe apa"; iahturile negre zac somnolente, cu faclii de ceara la punte, atinse de stigmatul mortii, in vreme ce iahturile albe ori rosii, "yahturile vietii", cu flamuri sfasiate, se indreapta, sub orizonturi sangerii, spre asteptatul naufragiu. In esenta insa, simbolismul presupune discretie lirica, stare muzicala difuza, antiretorism, pe cand poezia minulesciana socheaza prin indiscretie, retorism si muzicalitate stridenta, toate acestea modalitati ostentative. De aici si impresia ca aceasta lirica este, cum a observat, primul,
Pompiliu Constantinescu, o parodie suculenta a simbolismului. Temperamentul si obsesiile scriitorului ofera si o alta explicatie, sustinuta de viziunea intregii sale opere: la modul reflexiv, MINULESCU a ales estetica simbolista, optiune tradata insa intr-o masura decisiva de sensibilitatea sa specific rococo, dezvaluind o mare vocatie a sociabilitatii, impudoare artistica, placere colocviala (piesele sale sunt, de altfel, in primul rand, conversatie), hedonism, inclinatie irepresibila catre poanta si vorba de duh. Aceasta sociabilitate explica si marele succes la public al operei, cat si asa-zisul "minulescianism" (cum 1-a numit
N. Davidescu), adica moda poetica pe care a creat-o scriitorul. Atmosfera poeziei este aceea specifica amabilului secol rococo; de altfel. Romanta noului venit, arta poetica asezata in fruntea Romantelor pentru mai tarziu (1908), desi pare impregnata de reminiscente platoniciene, nu reprezinta decat programul unei arte hedoniste al celui care vine din "lumea Nimfelor ce asteapta sosirea Faunilor goi,/ Din lumea cupelor desarte si totusi pline-n orice clipa". Poetul face elogiul miniaturilor gratioase si, in special, al portelanului: iubirea nu-i decat un "bibelou de portelan", iar femeia, o "porumbita de portelan" etc. Prin parcuri - cu statui de nimfe, fauni si silvani, in care un "Zeu isi pregateste arcul/ sa-si bata joc de ce-i cel ocolesc" si-n care nu lipseste nici cantaretul inlacrimat, ce-si strange-n brate chitara cu trei strune - pluteste senzualitatea melancolica si efeminata a unui Watteau: "Si teii, ce parfum/ De sanuri decoltate imprastie pe-alee". Poetul imparte in jur cuvinte gratioase, iar amanuntul picant abunda indiscret. El canta in cinstea "amantelor ce mint", cheama la serbari galante, invita amantii sa primeasca ofranda "Femeii ce-n-tamplarea v-o trimisese-n cale"; libertin lucid, se lasa inselat si insala la randul lui, intelegand binevoitor reciproca nestatornicie pasionala. Erotismul minulescian are exact caracteristicile erotismului rococo, asa cum le-a relevat J. Philippe Minguet: este epidermic, frivol si aluziv. Dragostea e pur senzuala, placere si moment, este clipa voluptatii desprinsa din sirul monoton al clipelor la fel; iubirea nu e decat o "scurta nebunie" ("folie aimable" o numise Chamfort, moralistul secolului rococo). Un asemenea senzualism feminizeaza universul: corabiile intra in port cu "panzele umflate/ Ca niste sanuri de femeie/ Pe care-o buza patimase le-a-nvinetit de sarutari", iar sonorele mandole, chitara sau vioara, prin trupul lor unduios, evoca pe acela al "idolatratelor femei". Clipa de pasiune se consuma intr-un decor rafinat, luxos, farmecul venind din savurarea cadrelor exotice, pe care imaginarul le desfasoara, cat si din starea de potentialitate a descriptiei ("In seara cand ne-om intalni" sau "in seara cand ne vom iubi" etc). Poetul - un trubadur mincinos, prevestind in sensul acesta pe
Radu Stanca - atrage prin fantasmagoria si vraja verbului sau; el va scrie "trei romante" si "trei ode", in care fiecare vers va fi un adevarat "breloc de-argint", amantei ii va aduce "trei smaralde nemaivazute-n alta tara", dupa cum da asigurarea infailibilitatii sale pasionale ("Tu nu stii/ Ca nu-i in tot salonul altul la fel ca mine sa iubeasca?"). Fantezist, promite recitari din epopeea amantelor din Sira-cuza, Citera si Lesbos, risipeste pretutindeni flori, arde parfume in trepieduri scumpe, inmiresmeaza gingasele dantele si-si va conduce partenera conform unui rit strict respectat. El cauta doar senzatia pura, fara zgura acelor amagitoare "vorbe-mperechiate de sarutari"; sentimentul absenteaza, totul fiind dinainte programat. in plina frenezie, poanta ironic-picanta pigmenteaza spectacolul care se incheie neezitant cand partenerii sting flacarile albastrii din candelabre. incepand cu De vorba cu mine insumi (1913) si Strofe pentru toata lumea (1930), increderea in imaginar paleste treptat, trubadurul care insufletea totul se face tot mai putin simtit, iar inscenarile, mai rare. Peste decor coboara un aer vetust, muzeistic, de bazar sentimental, elementele lui fiind enumerate numai, iar nu animate ca altadata de fantezie. Ceremonialul erotic se mai infaptuieste uneori, dar cu sensul unei dezabuzate iluzionari ("Minte-ma din nou Aprinde lampioanele Coboara transperantele") si ca o mecanica repetare ("Da-mi buzele si ochii si/ "Les Fleurs du mal", la fila/ Trei sute treizeci si noua"), intr-un univers in care "ploua de trei ori pe saptamana". Imaginarul, aprins altadata, se stinge inexorabil, iar poezia devine propriul sau comentariu: "Iubeam o fata care ma-nsela/ Exact ca-n poezia mea: «Romanta celei care-nsala»/ A carei eroina era ea!". Trubadurul, de nerecunoscut cel mai adesea, s-a preschimbat in acrobat sau mascarici, iar reprezentatiile sale, in banale fapte diverse. Poetul insusi priveste cu binevoitoare nostalgie inspre trecutul sau fantezist, cand schimba "ciresii-n palmieri,/ Pe tata mare-n «Uncie Sam»/ Si
Oltul in Guadalquivir", intrebandu-se pirandellian daca acela "care-am fost candva,/ tot eu sunt si-azi?/ Sau sunt altcineva?". Totul se marionetizeaza, iar aceasta impresie va precumpani si in proza minulesciana, in special in Rosu, galben si albastru (1924) si 3 si cu Rezeda 4 (1933). Mari gesturi solemne, avantate ori zbuciumate, sunt simulate doar de dragul mimarii, toate fiind papuserie, teatralitate goala. Eroii sunt gata oricand sa se dea in spectacol, improvizand situatii fantasmagorice, trase de sfori invizibile, si convinsi ca si ceilalti joaca, se intrec in a-si provoca unii altora adevarate lovituri de teatru, savurate reciproc. Nimic nu e spontan, orice situatie existentiala este inventata, regizata prin succesive repetitii pana cand "piesa", desavarsita, ar putea fi transferata chiar si pe scena. Universul e populat de personaje-actori care participa voioase la comedia vietii, pe care o ordoneaza in acte, avand grija sa pregateasca si sa potenteze cu mare efect finalul. Indivizii se misca pe o tabla de sah (ca in jocurile lui Lewis Carroll), unul fiind regele sau "nebunul de pe negru", altul, "nebunul de pe alb" sau un simplu pion. Sinteza acestei conceptii carnavalesti o realizeaza Manechinul sentimental (1926), piesa care, in viziunea lui M., trebuie jucata in felul teatrului de papusi. Astfel, scriitorul prezinta actiunile umane in tonalitatea burlesca a marionetelor, exprimandu-si scepticismul fata de reala substanta a afectelor omenesti si reveland diverse automatisme comportamentale (in aceeasi vreme, Ramon del Valle-Inclan sugera in teatrul sau acelasi lucru, alternand jocul marionetelor cu acela al actorilor). Cum este si firesc, erotismul minulescian, epidermic si ludic, pe de-o parte, obsesia spectacolului, pe de alta, coaguleaza intr-un arhetip semnificativ: Don Juan, expresie a instabilitatii erotice si a instinctului teatral ostentativ. Copii imperfecte ale modelului sunt Mihnea Dornescu din piesa Pleaca berzele (1921), Mircea Baleanu din Rosu, galben si albastru, naratorul din Corigent la limba romana (1928), Pierrot Salceanu din Ciracul lui Hegesias (1939). Materializarea plenara a filosofiei senzualiste minulesciene se realizeaza insa in Amantul anonim (1928), una din cele mai subtile piese romanesti. in pauza unei reprezentatii cu Don Juan, in vreme ce se mai aude ecoul aplauzelor, in cabina Actritei care interpreteaza pe Dona Sol, apare un Necunoscut ce se da drept adevaratul Don Juan. De la inceput se profileaza o confuzie suverana intre teatru si viata, intre individ si rol; Necunoscutul sustine ca n-a venit pentru Actrita, ci pentru femeie, adica pentru Dona Sol, intrucat, in joc, Actrita ii perpetueaza existenta. Venirea lui nu-i intamplatoare, explicatia fiind atat pirandelliana (reactia impotriva unei fictiuni ce-1 reflecta eronat), cat si donjuanesca, intrucat, pentru a seduce, el trebuie sa fie o prezenta nemijlocita, cu atat mai mult cu cat, prin naUi-ra lui, Don Juan e si putin actor. Apasand pe acest echivoc dintre masca si chip, Don Juan provoaca Actritei reactia asteptata, adica orgoliul ei de a fi sedusa ca femeie, pur si simplu (" ce-ti pasa cine sunt? Nu ti-e de-ajuns ca sunt femeie?") de catre barbat ("Eu te-ntreb cine esti? Mi-e perfect egal Chiar daca n-ai fi Don Juan"). E aici o perfecta intuire a raportului donjuanesc care nu presupune existenta unor individualitati diferentiate, ci confruntarea anonima dintre doua sexe aflate fata in fata (cum, ulterior, va observa Gregorio
Maranon), dintre "un hombre y una mujer", dupa cum suna o replica din El Burlador de Sevilla. Tot in piesa lui Tirso de Molina, intrebat cine e. Don Juan raspunde ca este un "barbat fara nume", adica exact "amantul anonim", in formularea memorabila a scriitorului roman. Consumat fiind momenUil seductiei, Actrita vrea sa stie cine este, de fapt. Necunoscutul, desi Don Juan e vesnic "anonimul" si nimic altceva, el neputand fi decat cel fara identitate, asa cum avertizase initial. El nu triseaza, numai partenerelor sale li se pare ca triseaza, din nevoia lor de idealizare a celui pe care l-au cunoscut. Drama lui Don Juan este drama unui neinteles, el nu exista, e numai sex, desi pentru deziluzionatele lui partenere ramane "visul meu de azi-noapte" si al noptilor viitoare. Din deziluzie se naste o noua iluzie. Poezia minulesciana exprima in esenta acelasi avertisment senzualist, continand in sine aceeasi idee a "amantului anonim": "De ce te-ndrepti spre cel necunoscut/ Cand toti necunoscutii sunt la fel,/ Cand el e-n toti/ Si toti ceilalti in el" sau "De ce te-ncrezi in cel pe care-1 vrei/ Sa fie-asa cum n-o sa poata fi?". Odaia trubadurului mincinos este bazarul cu "lacrime-n-crustate prin dantele" si cavoul in care suspina "visuri blonde de femei", elogiul erotismului epidermic si frivol fiind fara echivoc ori remuscari.
Perpessicius a avut dreptate sa considere ca erotica lui MINULESCU este cea mai personala de la Eminescu incoace. Erotismul sau exemplifica filosofia senzualista a unui "Rokokokiinstler".
OPERA
Romante pentru mai tarziu, Bucuresti, 1908; Casa cu geamurile portocalii. Bucuresti, 1908; De vorba cu mine insumi, Bucuresti, 1913, Masti de bronz si lampioane de portelan. Bucuresti, 1920; Pleaca berzele, Bucuresti, 1921; Lulu Poppescu, Bucuresti, 1921; Rosu, galben si albastru, Bucuresti, 1924; Manechinul sentimental. Bucuresti, 1926; Spovedanii, Bucuresti, 1927; Allegro ma non troppo. Bucuresti, 1927; Corigent la limba romana, Bucuresti, 1928; Amantul anonim, Craiova, 1928; Strofe pentru toata lumea, Bucuresti, 1930; Cetiti-le noaptea, Bucuresti, 1930; Barbierul regelui Midas, Bucuresti, 1931; Porumbita fara aripi, Bucuresti, 1931; 3 si cu Rezeda 4, Bucuresti, 1933; Nu sunt ce par a fi, Bucuresti, 1936; Nevasta lui Mos-Zaharia, Oradea, 1937; Ciracul lui Hegesias, Bucuresti, 1939; Cand doi se cearta. Bucuresti, 1940; Versuri, Bucuresti, 1943; Cine-i autorul acestui roman senzational?, Bucuresti, 1943; Scrieri, I-II, Bucuresti, 1966; Bucurestii tineretii mele, antologie de Mioara Minulescu, pref. de E. Manu, Bucuresti, 1969; Banchetul meu, ed. ingrijita de E. Manu, Bucuresti, 1971; Opere, 1-IV, ed. ingrijita de E. Manu, pref. de Mihai Gafita, Bucuresti, 1974-1983; Corigent la limba romana. Bucuresti, 1974; Versuri, antologie, postfata si bibliografie de Gabriela Omat, Bucuresti, 1975 (ed. II, 1977); intr-un bazar sentimental, antologie si cuvant inainte de MINULESCU Braga, Cluj-Napoca, 1977; Versuri, repere istoric o-literare alcatuite de Aurora Slo-bodeanu. Bucuresti, 1981; Romante pentru mai tarziu. versuri, ed. ingrijita de Marcela Radu, Craiova, 1984; Versuri, ed. ingrijita, postfata, tabel cronologic si crestomatie critica de S. Mioc, Timisoara, 1985; Proza, postfata de I. D. Balan, Bucuresti, 1986; Versuri, ed. ingrijita de E. Manu; repere istoric o-literare de Aurora Slobodeanu, Bucuresti, 1986 (ed. II, 1989); Corigent la limba romana, ed. ingrijita, pref. si tabel cronologic de Mircea Popa, Cluj-Napoca, 1989; Cetiti-le noaptea, ed. ingrijita de Simona Cioculescu, Galati, 1991; Rosu, galben si albastru, ed. ingrijita de Tr. Radu, Bucuresti, 1991; Poezii, ed. ingrijita si tabel cronologic de E. Manu; referinte critice de V. Rapeanu, Galati, 1993; Opere, I, ed. ingrijita, tabel cronologic si note de E. Manu, studiu introductiv de V. Rapeanu, Galati, 1995; Romante pentru mai tarziu, poezii, Craiova, 1995; Rosu, galben si albastru, ed., pref. si curriculum vitae de T. Vargolici, Bucuresti, 1998.
REFERINTE CRITICE
N. Davidescu, Aspecte, I;
Camil Petrescu, in Cetatea literara, nr. 3, 1926; E. Lovi-nescu, Critice, VII, IX; Perpessicius, Mentiuni, I;
G. Calinescu, Istoria;
S. Cioculescu, Aspecte lirice;
T. Vianu, Figuri si forme literare, 1946; E. Sperantia, Amintiri din lumea literara, 1967; MINULESCU Tomus, 15 poeti; Maria Badescu, in Arges, nr. 1, 1968;
P. Constantinescu, Scrieri, IV;
D. Micu, inceput;
C. Ciopraga, Literatura;
O. Sulutiu, Scriitori si carti, 1974; E. Manu, Sinteze si antisinteze literare, 1975;
I. Vartic, Spectacol interior, 1977; E. Manu, /. Minulescu si constiinta simbolismului romanesc, 1981;
I. Pop, in Steaua, nr. 1, 1981; Al. Piru, in Ateneu, nr. 1, 1981; N. Carandino, in Astra, nr. 2, 1981; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 3, 1981; V. Fanache, in Steaua, nr. 12, 1981; MINULESCU Zaciu, in Steaua, nr. 12, 1981;
F. Aderca, Contributii, I;
C. Cublesan, Teatrul intre civic si etic, 1983; P. Mareea, Concordante si controverse, 1983; D. Dimitriu, Introducere in opera lui
Ion Minulescu, 1984; D. Micu, Modernismul; MINULESCU Scarlat, Istoria poeziei romanesti, II, 1984; Adriana Iliescu, Poezia simbolista romaneasca, 1985; Mioara Minulescu, Amintiri despre Ion Minulescu, 1985; I. Pop, Jocul; G. Ivascu, Confruntari literare, II, 1986; Sina Danciulescu, Poetica minulesciana: interpretari critice, 1986;
A. Sasu -
Mariana Vartic, Romanul romanesc, II; R. Boureanu, Vazuti in oglinda timpului, 1987; I. Negrila, Insemnari despre scriitori, 1987; C. MINULESCU Popa, Clasici si contemporani, 1987; F. Aderca, Contributii, II; I. D. Balan, Repere critice, 1988;
D. Caracostea, Scrieri alese, II, 1988; S. Mioc, Anamorfoza si poetica, 1988; MINULESCU Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988; S. Cioculescu, Itinerar critic, V, 1989; Gh.
Grigurcu, De la
Mihai Eminescu; Perpessicius, Scriitori, IV; A. Sasu - Mariana Vartic, Dramaturgia romaneasca, III.