(prenumele la nastere: Stefan), n. 5 apr. 1932, corn. Gradistea-de-Sus, jud. Braila
Prozator
Fiul lui Vasile Neagu si al Paraschivei (n. Miroslav), tarani.
Liceul militar la Iasi (din 1944), continuat la Campulung Muscel si absolvit la Iasi (1948). Scoala pedagogica la Bucuresti si Galati, unde ia contact cu cenaclul din localitate.
Scoala de literatura "Mihai Eminescu" din Bucuresti (1951). Prof. suplinitor de lb. si literatura romana in corn. Largu, raionul Faurei (1953). Redactor, la Scanteia tineretului (1954-1956).
Studii universitare de filologie la Bucuresti (fara examen de licenta). Debut in rev. Tanarul scriitor (1954), cu nuvela Dusman cu lumea. Debut editorial cu voi. de povestiri si nuvele Ningea in Baragan (1959), urmat (si reluat) de mai multe culegeri de proza scurta: Somnul de la amiaza (1960),
Dincolo de nisipuri (1962), Cantonul parasit (1964). Cu Vara buimaca (1967) si, mai ales, cu romanul ingerul a strigat (1968), titlu de referinta al prozei romanesti postbelice, NEAGU cunoaste deplina consacrare. Voi. de proza ce puncteaza devenirea sciitorului dupa aceasta data sunt romanul
Frumosii nebuni ai marilor orase (1976) si nuvelele (sau povestirile) din Insomnii de matase (1981) si Pierdut in Balcania (1982). A fost redactor la rev.
Luceafarul, Amfiteatru. In urma activitatii de cronicar sportiv al rev. Romania literara, a publicat Cronici de carnaval (1972), Cronici afurisite (1977), remarcabile prin inventivitatea metaforica si pitorescul lexical. in colab. cu V. Ornaru, a dat piesa Apostolii (1973) iar singur, Echipa de zgomote (1970) si Scoica de lemn (1978), reprezentata la Teatrul Nottara (1979). Autor de scenarii de film. A prefatat diverse carti cu profil sportiv sau turistic si cativa debutanti. Proza lui NEAGU grefeaza pe o realitate autohtona o idealitate romantica; stilistic, precaritatea realului e sugerata prin opulenta metaforica si trairea exuberanta. Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1964, 1968, 1970, 1976 si 1977.
Marea nostalgie care strabate proza lui NEAGU este cea a unei puritati originare, a unei constitutii angelice a lumii. Repudiind "degradarea" materiei divine, eroii exalta adesea fictiunile utopice, incercand sa refaca in spirit emanationist o structura ideala a fiintei. Cel mai revoltat impotriva "porcariilor" si a stricaciunilor umane pare Che Andrei din ingerul a strigat (1968), care se intereseaza de "cutia secreta" a anatomiei, cerandu-i lui Titi Soriei sa-i dezlege marea taina a sufletului. Che Andrei imagineaza esenta ideala a omului cam in felul in care isi imagina Calinescu "anatomia" ingerilor: "Eu am vrut sa vad ce e inauntru, ia sa scot eu, zic, sa pun pe masa, fapt cu fapt, sa insir toate porcariile, sa scuip pe ele si sa torn in locul lor lapte dulce". Ramintki, unul dintre cei trei "frumosi nebuni", din romanul
Frumosii nebuni ai marilor orase (1976), se apropie si mai mult de fantezia calinesciana: "ingerii [] mananca pacla azurie. Si dupa fiecare imbucatura beau cate trei stropi de roua". Rein-ventarea ingerului este imposibila desi strigatul acestuia razbate in final ca o plangere psalmodica, fiindca idealitatea umana nu mai poate rezona decat cu copilaria (nostalgie frecventa in Frumosii nebuni ai marilor orase. Radu Zavoianu, rapus de amintirea inocentei, se joaca cu "o fetita de vreo patru ani, bucalata si carna" care-i reactualizeaza imaginea ingerului). "Numa copiii sunt curati - presupune acelasi Che Andrei, fiindca nu au avut timp sa se strice, da le vine rindu si lor". Degradarea lumii ameninta deci ca o fatalitate, iar anihilarea acesteia nu va mai fi posibila decat prin fictiunea constienta a personajelor, in proza lui NEAGU lumea traind din propria ei imaginatie.
Decorul predilect al acestei utopii este misterul iconografic de descendenta populara (Dumnezeu este "batran, cu barba de argint", spune Vetina), zapada, peisajul hiperborean, glacial, unde omul sta la "subtioara lui Dumnezeu". Neputinta imaginatiei in fata degringoladei iminente duce la parodie, astfel incat existenta personajelor devine imitatie in fapt a unui act imposibil. Foarte adesea lumea e tulburata de o actiune culpabila care rastoarna normalitatea, cum a observat NEAGU Manoles-cu, aducand-o in ipostaza baroca a "lumii pe dos". Lipsit de o structura coerenta, universul prozei, desi incorporeaza un spatiu recognoscibil, aproape cu cel al lui
Stefan Banulescu, devine un spatiu al conventiei lucide, care evolueaza de la constiinta rolului ("Aia, ca nu pot sa joc eu toate rolurile, adica si p-al tau si p-al lui Caramet", se tanguie maiorul
Ionescu din ingerul a strigat), la farsa colectiva care parodiaza un rit, care distruge o structura arhaica (povestirea Dragaica converteste traditia intr-o conventie dramatica, eliminand astfel misterul ancestral). Lumea prozei lui NEAGU se deplaseaza de la o normali-tate anormala la o anormalitate normala. Apogeul conventiei constiente il reprezinta Frumosii nebuni ai marilor orase, unde superficialitatea existentei ameninta insusi epicul. Esenta baroca a epicului sta in genere sub emblema spectacularului. Mai mult decat teatralitate, care ar reprezenta o conventie de rangul intai, este aici o constiinta a spectacolului colectiv, care amplifica distantarea de realitate pana la refugiul deliberat in conventie. Personajele nu mai imita realitatea ideala, ci consimt la una vulnerabila care a abdicat de la perfectiunea angelica. in ingerul a strigat, umanitatea se configureaza nu dupa o ordine prestabilita, ci prin acumulare, sugerand astfel un univers levantin, pestrit, o harababura umana, un "amestec haotic": in pravalia din centrul Brailei "foiau geambasi, lipoveni betivi, tarani, vagabonzi, hoti, un amestec haotic peste care trona tejghetarul cu ceafa indesata, si un barbat de vreo treizeci de ani, frumos si bine legat, care bea bere, saltand pe genunchi o puiculita oachesa". O astfel de proza sugereaza, prin natura relatiilor umane si nu prin peisaj, o autentica realitate gen western in spatiu romanesc. Tot in acest roman se instituie o conventie a actiunii, un cod prin care personajele repeta in detaliu atacuri nocturne, rapiri, chefuiesc pantagruelic "ca la popota generalilor", ori traiesc fascinatia aurului, pradand castelul lui Sutu, zis Buric, si o ferma abandonata. Caii apar ca o obsesie permanenta, ca si la Stefan Banulescu, semnificand un raport afectiv arhaic, la fel ca bizonul totemic din piesa Echipa de zgomote (1970). Crasmele, mai ales cea a lui Nae Caramet, pastreaza ceva din atmosfera de "saloon" a westernului; aici, notarul Ghica Dirivici, doi invatatori si maiorui Ionescu joaca "ghiulbahar" pe tejgheaua de zinc, priviti de Bisca cea voluptuoasa si lesne alunecatoare in pacat. In fine. Ion Mohreanu, dupa cativa ani de peregrinare, isi ia chiar numele exotic dar conventional Arizona, dupa cum nefiresc este si numele lui Jan Cavalerul din povestirea Dragaica. Atmosfera aceasta opulenta, de ispita si imprevizibil, de desfranare si rasfat, apropiata in majoritatea cazurilor de balcanism, nu explica atat o degradare etica si morala, cat una etnica. De aceea, este mai drept sa vedem in proza lui NEAGU o lume aflata in imposibilitatea de a se fixa, condamnata la o cautare perpetua, dupa conventiile westernului. In ingerul a strigat, un sat intreg din zona Brailei, Platarasti, se indreapta spre Dobrogea, silit la transhumanta, amintind de aventuroasele peregrinari ale caravanelor, dupa cum o alta asezare, din povestirea Dincolo de nisipuri, calatoreste pana la extenuare in cautarea apei. Fizionomia angelica a omului, imaginata de personaje, reclama, ca o consonanta, un spatiu ideal pe care naratiunea poetica a autorului il descopera in descriptia hibernala, in abundenta florala ori in luxurianta campiei. De aceea, exista aici o dubla utopie: a timpului si a spatiului, care nu mai pot fi intoarse la perfectiunea originara. Totul decade in violenta ori pacat, in parodie ori conventie, peste care bantuie insa, ca o ultima nostalgie, amintirea trinitatii divine: cei trei "crai" din Frumosii nebuni ai marilor orase, decazuti la o existenta pragmatica, "magii" din ingerul a strigat, purtand amintirea raiului "unde-si odihneste Dumnezeu vulturii". Dincolo insa de aceste convulsii, dincolo de paganitatea care ameninta arhaicul, persista speranta perfecta a unei prefaceri a lumii, a reordonarii ei, anuntata printr-o ultima strigare a ingerului, vestind nasterea, ori prin raceala galactica a ninsorii din Frumosii nebuni ai marilor orase, ivita "ca o porunca de a ne simti fericiti". Imaginatia proliferanta din proza lui NEAGU reprezinta agonia idealitatii, dupa cum excesul de idealitate reprezinta agonia realitatii.
OPERA
Ningea in Baragan, Bucuresti, 1959; Somnul de la amiaza, Bucuresti, 1960; Dincolo de nisipuri. Bucuresti, 1962; Cantonul parasit, Bucuresti, 1964 (ed. II, 1968); Caii albi din orasul Bucuresti, 1967 (ed. II, 1979); Vara buimaca, Bucuresti, 1967; ingerul a strigat, Bucuresti, 1968 (alte ed.: 1969, 1970, 1973, 1975; postfata deV. Rapeanu, 1984); Echipa de zgomote, Bucuresti, 1970; Casa care se leagana, Bucuresti, 1971; in vapaia lunii, prefata de NEAGU Balota, nota bibliografica de C. Popescu, Bucuresti, 1971 (alta ed., 1988); Cronici de carnaval, Bucuresti, 1972;
Fantana, editie critica si pref. de Ov. Ghidirmic, Craiova, 1974; Frumosii nebuni ai marilor orase, Bucuresti, 1976; Cronici afurisite sau poeme cantate aiurea, Bucuresti, 1977; Cartea cu prieteni, Bucuresti, 1979; in vapaia lunii, cu o postfata de autor, Bucuresti, 1979; Insomnii de matase, Bucuresti, 1981; Pierdut in Balcania, Bucuresti, 1982; A doua carte cu prieteni. Poeme rasarite-n iarba. Bucuresti, 1985; intamplari aiurea si calatorii oranj. Bucuresti, 1987; Scaunul singuratatii, roman. Bucuresti, 1987; Povestiri din drumul Brailei, Bucuresti, 1989; Tara hotilor de cai, roman, Bucuresti, 1991; Casa de la miezul noptii, teatru, Bucuresti, 1994; Dincolo de nisipuri, nuvele, postfata de
E. Simion, Galati, 1994; O corabile spre Bethleem, Bucuresti, 1997.
REFERINTE CRITICE
I. Vitner, Prozatori contemporani, II, 1962;
D. Micu, NEAGU Manolescu, Literatura romana de azi, 1965; V. Ardeleanu, insemnari despre proza, 1966;
G. Dimisianu, Schite de critica, 1966; Al. Oprea, Miscarea prozei, 1967;
C. Regman, Carti, autori, tendinte, 1967;
C. Cublesan, Miniaturi critice, 1969;
M. Martin, Generatie si creatie, 1969; NEAGU Balota, Labirint, 1970;
V. Cristea, Interpretari critice, 1970; G. Dimisianu, Prozatori de azi, 1970; V. Ardeleanu, A "uri", a "iubi", 1971; C. Stanescu, Cronici literare, 1971; NEAGU Ciobanii, Panoramic, 1972; C. Regman, Selectie din selectie, 1972; Eugenia Tudor, Pretexte critice, 1973; G. Dimisianu, Valori actuale, 1974;
M. Iorgulescu, Rondul de noapte, 1974; A. Martin, Metonimii, 1974; D. Micu, Periplu, 1974; E. Simion, Scriitori. .., I; NEAGU Balota, Universul; Alex. Stefanescu, Preludiu, 1977; G. Dimisianu, Noua prozatori, 1977;
L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; FI. Mugur, Profesiunea de scriitor, 1979; Z. Sangeorzan, Conversatii critice, 1980; I. Holban, in Convorbiri literare, nr. 1, 1980; D. Nasta, in Teatrul, nr. 3, 1980; V. Silvestru, in Romania literara, nr. 24, 1980; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 38, 1981;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 14, 1982;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 17, 1982; M. Martin, in Romania literara, nr. 40, 1982; Marian Popa, in Cahiers roumains d etudes litteraires, nr. 4, 1982; P. Poanta, in Steaua, nr. 4, 1982; V. Cristea, in Romania literara, nr. 8, 1983; C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1983; M. Nitescu, Atitudini critice, 1993; R. G. Teposu, Viata si opiniile personajelor, 1983;
L. Ulici, Confort Procust, 1983;
M. Ghitulescu, O panorama; L. Leonte, Prozatori contemporani, 1984; I. D. Balan, Pietre pentru templul lor, 1985; Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985; A. D. Rachieru, Vocatia sintezei, 1985; E. Simion, Sfidarea retoricii, 1985; C. Ungureanu, Proza romaneasca de azi, I, 1995; NEAGU Constantinescu, Lectura textului folcloric, 1986; I. Cristoiu, Lumea literaturii, 1986; A, Sasu -Mariana VaiXic, Romanul romanesc, II; Alex. Stefanes-cu, Prim-plan, 1987; Olimpia Radu, Pagini de critica, 1988; L. Leonte, Prozatori contemporani, 1989;
Roxana Sorescu, in Luceafarul, nr. 21, 1995; Z. Sangeorzan, in Steaua, nr. 4-5, 1995; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 1, 1998.