(numele la nastere: Dumitriu), n. 19 apr. 1848, Tecuci - m. 28 aug. 1917, Roman.
Prozator
Fiul protopopului Gh. Dumitriu si al Marioarei (n. Stan-ciu).
Numele este o porecla a bunicului ce i se transfera si lui HOGAS la scoala primara, pentru a fi deosebit de alti omonimi.
Clasele primare la Tecuci; studii medii si liceale la Acad. Mihaileana si Liceul National din Iasi (1859-1867); Facultatea de Litere a Univ. din Iasi (1867-1869). Prof. de lb. si literatura romana la Piatra Neamt, Tecuci, Alexandria, Roman (din 1869); din 1898, prof. la Liceul Internat din Iasi. Debuteaza cu versuri in ziarul Corespondenta provinciala din Piatra Neamt (1874). intemeiaza, tot la Piatra, un efemer saptamanal cu titlul Situatiunea (1878). intre anii 1881 si 1882, revizor scolar al jud. Neamt (il cunoaste pe I. L. Caragiale). Colaboreaza la rev. Asachi (1881-1885), unde apar intaile Amintiri din o calatorie (1882-1884). Le reia si le continua in Arhiva (1893-1902), rev. lui A. D. Xenopol. Aparitia Vietii Romanesti, constituirea gruparii din jurul rev. si prietenia cu
G. Ibraileanu joaca un rol decisiv in cariera scriitorului: intre 1907 si 1912 rev. ii publica In muntii Neamtului si alte note de drum. Scrierile sale urmau sa fie adunate in voi. in 1912, dar tirajul este distrus din cauza prea multelor greseli de tipar. Noua ed. (1914) este aproape in intregime distrusa de un incendiu. Scriitorul este respins, foarte probabil din cauza raportului intocmit de I. Caragiani, de la premiul Acad. Romane. Retras in ultimii ani la Piatra Neamt, nu mai apuca, din cauza razboiului, sa-si vada cartea tiparita. Opera ii va fi editata de-abia in 1921, in doua voi.. Amintiri dintr-o calatorie si In muntii Neamtului, cel deal doilea cu o pref. de
M. Sadoveanu. HOGAS este un povestitor plin de farmec, "explorator" al muntilor din Moldova, pe care i-a prezentat sub semnul "colosalului". Proza sa este puternic marcata de reminiscente livresti, pe care le integreaza unei viziuni parodice si umoristice. Premiul Soc. Scriitorilor Romani (1922).
Destinul operei lui HOGAS este dintre cele mai curioase. Nu este vorba atat de nefericitele intamplari care au intarziat debutul editorial al scriitorului, cat de posteritatea sa critica. Cele mai cunoscute interpretari avansate asupra operei lui HOGAS propun, uneori, puncte de vedere flagrant contradictorii, de-a dreptul derutante. Circulatie au avut mai intai opiniile despre "primitivismul", "paganismul" scriitorului (O. Botez) si "homerismul" lui (E. Lovines-cu). Pentru
G. Calinescu, HOGAS este un diletant superior, un carturar, un clasicizant. La
Vladimir Streinu, scriitorul apare in continuare ca "homerizant", dar criticul insista pe "amatorismul" si pe firea lui oraseneasca; HOGAS ar face parte din aceeasi familie de spirit cu Al. I. Odobescu. in replica,
Serban Cioculescu propune formula HOGAS = clasicist baroc; scriitorul (dovedind o mentalitate de Robin-son in dialogul pe care-1 angajeaza cu natura) ar fi o sinteza intre retorism si vitalism, intre temperamentul barochist si cultura clasicista. Aceasta interpretare este confirmata si de studiul lui
C. Ciopraga, care accentueaza ideea simbiozei dintre frenezia vitalista si intelectualism, dintre vibratia in fata naturii si inclinatia catre parodie.
Tudor Vianu vede in HOGAS "un Creanga trecut prin cultura", un artist academizant, clasicizant. Interesant e ca toate aceste interpretari sunt sustinute de analize foarte serioase si la obiect si ca toate par convingatoare. Concluzia ce se desprinde de aici este ca opera lui HOGAS nu poate fi redusa la una din formulele de mai sus: opera lui HOGAS este toate acestea, e un mozaic de limbaje si stiluri. HOGAS este mai mult un pastisor decat un parodist, caci el lucreaza cu anumite modele implicite in fata - modelele nu sunt altceva decat tipurile fundamentale ale discursului literar (clasic, baroc, romantic), la care se adauga influenta literaturii si a vorbirii populare.
Caracterul mozaical al operei lui HOGAS impune renuntarea la o viziune critica unilaterala. La urma urmei, cu mare greutate se poate stabili cat e dezlantuire a imaginatiei si cat e dezlantuire a scriiturii in textele sale. intre discursul inseninarilor de drum si obiectul acestor insemnari exista o discordanta atat de frapanta, incat textul pare sa sfideze uneori orice conventii ale verosimilului si ale reprezentarii, in plus, multe din precizarile pe care le aduce prozatorul amnci cand descrie deloc neobisnuitii munti ai Neamtului sunt, de fapt, "niste false precizari": determinante ca "imens", "fara fund", "colosal", "enorm" indeparteaza lucrurile in loc sa le apropie (G. Calinescu observa ca "intre Piatra Neamt si manastiri, HOGAS pune distanta dintre doua continente"). Mai mult, intalnim situatii cand peisajul este descris nu prin prezentarea elementelor sale componente, ci prin mentionarea elementelor absente: greierul care amutise, veverita care isi mistuise fiinta, vantul care nu mai clatina frunza etc, etc: fraza prolifereaza prin acumularea de notatii si detalii ce trimit la absente; prozatorul descrie ceea ce nu se vede, dintr-o vadita placere a spunerii, caracterul autonom, autotelic al discursului fiind, si aici, mai puternic decat caracterul sau referential. In fine, fapt previzibil, dincolo de hiperbole si de superlative se afla tacerea: cand i se pare ca a epuizat sirul superlativelor, scriitorul isi marturiseste incapacitatea de a continua descrierea altfel. Fireste, rolul imaginatiei (ca factor "deformant", hiperbolizant) in redactarea notelor de calatorie ale lui HOGAS este incontestabil, dar, pe de alta parte, discursul narativ da adesea nastere unui anumit tip de descriere in care functia referentiala se estompeaza, pe primul plan trecand actul insusi al nararii. Trebuie, de-asemenea, reamintit ca foarte multe din descrierile lui HOGAS sunt "conditionate", mediatizate de lecturile autorului. Reprezentative pentru arta lui HOGAS sunt si enumerarile, acele lanturi asociative provocate, dupa formula lui Tudor Vianu, de motivul "psihologic al inlantuirii verbale". Criticul observa ca "in astfel de acumulari enu-merative simtim lamurit ca dicteaza nu numai necesitatile viziunii, dar si placerea de a descatusa suvoiul viu al cuvintelor". Fenomenul este reperabil, de pilda, in pasajele unde intalnim o adevarata betie a acumularilor de nume proprii: HOGAS sare de la Adonis la Alexandru Macedon, de la Frederic Barba Rosie la Pasifae, de la Kepler la Priam, intr-un joc comandat nu numai de fantezia asociativa, ci si de placerea jongleriei verbale. Alta data, scriitorul insiruie denumirile stiintifice ale plantelor, si o face cu un fel de jubilatie naiva, vrand parca sa ne demonstreze ca lucrurile pot fi numite si asa: "Geum montanum, Patentilla aurea, Campanulla abienti-na, Cortusa Mathioli, Impatiens nolli tangere" etc. (Vladimir Streinu a relevat ca scriitorul alcatuia fise cu astfel de denumiri). Cele mai frecvente sunt inlantuirile in care un termen initial declanseaza o suita de asociatii, tot mai indepartate de punctul de plecare, dar legate totusi printr-un fir comun. O cutie veche de sardele genereaza urmatorul lant asociativ, in care conotatiile secunde, marginale, sunt cele ce asigura continuitatea sensului: regii egipteni ("Nu stiu daca regii egipteni mancau sardele in cutie") - muzeu de antichitati - piesa arheologica - timpuri faraonice - sabii dace sau romane -vase grecesti sau troiene - epoci preistorice - valoare arheologica - adanca antichitate. Se pune aici problema caracterului parodic al textului. Nu este vorba numai de parodierea motivelor si cliseelor clasice: HOGAS se amuza sa intercaleze pasaje "a la maniere de", pasaje in general parazitare, caci legatura lor cu firul principal al naratiunii este foarte slaba, daca nu inexistenta. Tipice in acest sens sunt versurile (abundente in cateva locuri) inserate in text. La un nivel evident superior se situeaza un pasaj de genul celui care incepe cu invocatia "Te salut, batrana Halauca!". Tentatia este mare (oricat de enorma ar fi aceasta raportare) de a apropia acest pasaj de celebrul, Je te salue, vieil Ocean!" a lui Lautreamont. Puncte comune exista totusi: parodia unor clisee clasice, retorismul cautat. Semnificativ, dupa aceasta mostra de stil "delirant", HOGAS se autocenzureaza, comentandu-si propriul text la modul ironic si - iarasi - parodic: "Cine stie, cugetai eu zambind, daca mie nu-mi lipseste o doaga!". Interventiile de acest fel sunt destul de frecvente si ele arata ca spiritul critic al autorului nu functioneaza pentru a elimina pasajele indoielnice, ci pentru a institui un joc text -metatext, joc fara alta finalitate decat aceea de a complica tesatura textului. Intervine si altceva: scriind, HOGAS se reprezinta vorbind. Notele sale de calatorie nu sunt un jurnal tinut cu o macar minima rigoare, ci - redactate ulterior - sunt punere in scena, punere in text.
Evocarea momentului - ipotetic - al redactarii notelor (cel putin in forma lor provizorie) este rarisima si vaga. In economia textului, dialogurile ocupa un loc considerabil, HOGAS reproducand discutiile pe care le poarta cu altii sau cu sine. Scriitorul marturiseste intr-un loc ca este partizanul literaturii "subiective" si ca a scris numai despre propria-i persoana: "La urma urmei tot e mai bine sa scrii despre ale tale decat despre ale altora; caci daca. mai cu seama, ai condei cinstit, apoi, in loc de o data, iti traiesti viata de doua ori". Monologurile si dialogurile tradeaza o lim-butie fundamentala, structurala; povestind, HOGAS se imagineaza vorbind, iar "oralitatea" naratiunii explica si ea proliferarea discursului. Acesta corespunde, prin intor-tocherile si dilatarile sale imprevizibile, acelor peroratii pe care HOGAS - personajul din text - le tine in fata unor interlocutori nu o data inhibati de curgerea neobosita a cuvintelor. Cazul-limita este acela al intalnirii dintre narator si Halunga, "omul monosilabic", flagranta discordanta dintre logoreea unuia si mutismul celuilalt producand un bun efect comic. "O singura data - exclama undeva HOGAS - am simtit parerea de rau ca nu sunt pictor". Acest "o singura data" e semnificativ: de fapt, scriitorul nu avea ce regreta; daca ar fi fost pictor, nu ar fi avut la dispozitie cuvintele si ar fi fost condamnat la tacere.
OPERA
Pe drumuri de munte. Iasi, 1914; Cucoana Marieta. Nuvele, note critice de Octav Botez, Bucuresti, 1915 (ed. II, 1922); Amintiri dintr-o calatorie. Iasi, 1921; //; muntii Neamtului, pref. de M. Sadoveanu, Iasi, 1921; Pe drumuri de munte, I-II, introducere de VI. Streinu, Bucuresti, 1944-1947; In muntii Neamtului, pref. de Domnica Filimon, Bucuresti, 1955; Opere, ed. ingrijita, cu glosar, bibliografie si studiu introductiv de Const. Ciopraga, Bucuresti, 1956; Pe drumuri de munte, pref. de Const. Ciopraga, Bucuresti, 1960; In muntii Neamtului, pref. si note de G. G. Ursu si George Sanda, Bucuresti, 1961; D. Stahiescu, Scrisori inedite ale lui
Calistrat Hogas, in Limba si literatura, VI, 1962; Pe drumuri de munte, I-II, pref. si note finale de Const. Ciopraga, text stabilit si adnotat de C. Mohanu, Bucuresti, 1965; Proza, I-II, pref. de Const. Ciopraga, Bucuresti, 1967 (ed. II, 1969); In muntii Neamtului, pref. si note finale de Al. Hanta, text stabilit si adnotat de C. Mohanu, Bucuresti, 1969; Pe drumuri de munte, pref., note si bibliografie de I. Dan, Bucuresti, 1973; Amintiri dintr-o calatorie, postfata si bibliografie de Const. Calin, Bucuresti, 1974 (ed. II, 1980); Pe drumuri de munte, antologie si pref. de Al. Hanta, Bucuresti, 1976; In muntii Nematului, postfata si bibliografie de Al. Calines-cu, Bucuresti, 1978; Pe drumuri de munte, pref., tabel cronologic si aprecieri critice de P. Mareea, Bucuresti, 1982; Pe drumuri de munte, repere istorico-literare alcatuite in redactie de Aurora Slobodeanu, Bucuresti, 1983; Pe drumuri de munte, studiu si bibliografie de V. Ciuca, Iasi, 1983; Opere, studiu introductiv si comentarii de Al. Sandulescu, ed. si variante de Daciana Vladoiu, Bucuresti, 1984; Pe drumuri de munte, pref., note si bibliografie de I. Dan, Bucuresti, 1986; Pe drumuri de munte, pref, tabel cronologic si aprecieri critice de P. Mareea, Bucuresti, 1986; Pe drumuri de munte, ed. ingrijita de Daciana Vladoiu, repere istorico-literare alcatuite in redactie de Aurora Slobodeanu, Bucuresti, 1988; In muntii Neamtului, Bucuresti, 1995; Pe drumuri de munte, Chisinau, 1996 (alte ed.: Bucuresti, 1997; 1998).
REFERINTE CRITICE
G. Ibraileanu, Note si impresii, 1920; O. Botez, Pe marginea cartilor, 1923; E. Lovines-cu, Critice, VIII, 1923; G. Calinescu, Istoria;
T. Vianu, Arta;
S. Cioculescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 11, 1944; C. Ciopraga, Calistrat Hogas, 1960;
P. Cornea, De la Alexandrescu la Eminescu, 1966; VI. Streinu, Calistrat Hogas, 1968; C. Ciopraga, Literatura;
D. Micu, inceput; Calistrat Hogas interpretat de, studiu introductiv, antologie, tabel cronologic si bibliografie de Jana Balacciu, 1978; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 13, 1982;
F. Aderca, Contributii, I; S. Anghelescu, Portretul literar, 1985; Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985;
Z. Ornea, Actualitatea clasicilor, 1985; Elena Tacciu, Romantismul romanesc, II, 1985.