n. 16 febr. 1836, corn. Cristinesti, jud. Hotin (Bucovina) - m. 25 aug. 1907, Bucuresti.
Filolog, poet, prozator, dramaturg si jurnalist.
Tatal luliei Hasdeu. Coboara dintr-o familie de carturari romani de origine nobila, indigenata in Polonia, care-si pastrase nestirbit sentimentul apartenentei nationale.
Fiul lui Alexandru Hasdeu, prof. si avocat, interesat de folclorul romanesc, din care a tradus in rusa, si al Elisabetei (n. Davksza).
Studiaza la diverse scoli din Podolia si Volinia, apoi la liceul din Chisinau si la Univ. din Harkov (1852), pe care insa n-o absolva, deoarece in 1854 se angajeaza militar. De o uimitoare precocitate intelectuala, proiectand mereu mari opere fundamentale si incer-candu-si condeiul, cu egala dezinvoltura, in toate genurile literare, duce, in acelasi timp, traiul zvanturat al ofiterului de husari, in stil Peciorin, risipitor, nebun, in conflict ostentativ cu morala filistina. In 1857, trece Prutul: e intai judecator la Cahul, apoi se stabileste la Iasi unde initiaza o serie de publicatii, de profil filologico-istoric si literar: Romania, Foaia de istorie romana, Foita de istorie si literatura, Din Moldova (Lumina) - toate intre 1858-1863. Aparitia nuvelei Duduca Mamuca (1863) provoaca indepartarea lui HASDEU din posturile de bibliotecar si prof. la Gimnaziul Central si chemarea in fata tribunalului, sub invinuirea de imoralitate. Curand dupa aceasta paraseste Iasiul, fixandu-se la Bucuresti, unde-si reia activitatea prodigioasa, cu o iradiere si mai larga de opinie decat pana acum. Editeaza rev. umoristice Aghiuta (1863-1864) si Satyrul (1866), gazetele Traian (1869) si Columna lui Traian (1870-1877; 1882-1883), conduce Arhiva istorica a Romaniei (din 1864), ia parte activa la viata politica, se afirma ca unul dintre cei mai de seama filologi si istorici ai vremii, fara a inceta sa produca beletristica: versuri risipite prin periodice, monografia loan Voda cel Cumplit (1865), memorabila piesa
Razvan si Vidra (1867). De pe la 1870 inainte, abandoneaza politica, in mare parte si literatura, daruindu-se exclusiv stiintei. incepe acum epoca marilor lucrari care-i vor aduce o intinsa notorietate in tara si peste hotare: Istoria critica a romanilor (I, 1873), Cuvente den batrani (I-III, 1878-1881), Etymologicum Magnum Romaniae (I-IV, 1886-1898). Prof. la Univ. din Bucuresti (1874), director al Arhivelor Statului (1876), membru al Acad. Romane (1877), devine membru al Soc. Lingvistice din Paris, membru al Acad. din St. Petersburg, ca si al altor soc. savante. Moartea naprasnica a fiicei sale, Iulia (17/29 sept. 1888), survenita putin timp dupa ce intemeiase Revista noua (1887), il distruge sufleteste. Treptat, HASDEU va renunta la multiplele sale activitati, retragandu-se in bizarul castel de la Campina, unde va incerca, prin practici spiritiste (expuse in Sic cogito, 1892), sa-si mangaie sfasietoarea durere. Geniu plurivalent, cu orizonturi enciclopedice, HASDEU reuneste in ecuatia personalitatii un romantic cu ambitii prometeene, un savant format la scoala pozitivismului, un zeflemist dispus sa ia totul in raspar si un vizionar capabil de fulguratii profetice. Opera sa, desi inegala, cuprinzand multe scrieri neincheiate, il situeaza, fara indoiala, printre marile spirite ale culturii romane din toate timpurile.
Spre deosebire de N. lorga, cu care se aseamana in excelenta aptitudinilor, in uimitoarea productivitate, ca si in puterea de a nazui departe si sus, dincolo de limitele normalului, uneori ale posibilului, HASDEU s-a ilustrat nu numai in istorie, ci si in filologie, iar pe taramul creatiei pro-priu-zise n-a dat doar carti, ci si opere, in sensul major al cuvantului. E adevarat ca s-a voit, in primul rand, savant si de aceea a practicat literatura sporadic, ca recreatie, gimnastica a condeiului ori din nevoia de a da exemple. Dar intruziunile romanescului sunt foarte evidente in modul sau de a face stiinta. Scrupulele de exactitate si precautiile de metoda nu i-au atrofiat nici subiectivitatea, nici pregnanta expresiei, cu atat mai putin i-au redus la tacere fantezia. Sfidandu-si veacul, care nazuia sa-i transforme pe oamenii de stiinta din arhitecti in salahori si sa culpabilizeze orice pretentie la filosofare ori stil, HASDEU cultiva rigoarea fara a-si interzice reactia personala, isi pune in scena eruditia si se interogheaza constant asupra primelor principii. Important e sa observam la el o dubla vocatie: pe de o parte, cum arata
Mircea Eliade in 1937, propensiunea pentru "aspectele magice ale lumii si istoriei", pentru "intunericul larvar", pentru ceea ce e "insamantat, potential, inform"; pe de alta, exigenta fata de autenticitatea izvoarelor, validitatea ipotezelor de lucru, acuratetea metodei. il pasionau cercetarile de anvergura, cu vaste perspective sistematice, dar, in egala masura, contributiile punctuale, strict circumscrise, opere de minutie si infinita rabdare. Deopotriva vizionar si pragmatic, deductiv si inductiv, tentat de cutezanta sintezei si fervent al detaliului exact, HASDEU pare un om al contrastelor, dintre cei care invedereaza neajunsurile clasificarilor curente. Desigur, imperechind aptitudini neobisnuite si veleitati fara masura, HASDEU e, in ultima instanta, un romantic, dar un romantic insolit si aparte, unind spiritul luciferic cu pozitivismul, titanismul adolescentei furtunoase a veacului cu calculul si criticismul unui sfarsit de parcurs, despuiat de iluzii. In contextul epocii ocupa o pozitie singulara, determinata atat de orgoliul, la urma urmei legitim, de a tine vioara intai, cat si de ideologia sa liberala, care amesteca un democratism de pura esenta pasoptista cu un nationalism cocardier, alunecand facil in stridente de limbaj. Desi Maiorescu il irita prin morga, germanofilie, probabil prin simtul limitelor, si cu toata polemica acerba dusa impotriva-i, HASDEU se intalnea in unele privinte cu redutabilul sau adversar, de pilda in refuzul imposturii si cultul nestramutat al adevarului. Patronul ,Junimii" ar fi putut subscrie fara sa clipeasca la declaratii ca acestea: "adevarul fara stiinta poate sa fie, dar stiinta fara adevar nu exista" sau "nu mai este iertat unui istoric roman, unui economist, unui filolog, de a calca sub picioare metoda stiintifica riguroasa, de a nesocoti legile constatate ale normei lucrurilor, de a inlatura sau rasuci dupa plac faptele pentru subreda satisfactie a unui patriotism rau inteles". Nutrit, ca toti romanticii, direct sau prin izvoare intermediare, din istorismul lui Hegel si conceptul herderian de Volkstimme, HASDEU isi explica prezentul prin trecut, considerand limba drept un instrument de descifrare a misterului etniilor, mijlocul cel mai sigur de a patrunde pana la originile invaluite in ceata. Socotind, ca si Humboldt, ca ea are, in acelasi timp, insusirea de a explicita Weltanschauung-ul specific unei comunitati nationale, HASDEU ii acorda o predilectie evidenta in cercetare. El traverseaza toate compartimentele lingvisticii, multe constituite astazi in ramuri de sine statatoare, lasandu-si pretutindeni amprenta geniului: realizeaza o prima sinteza teoretica a stiintei limbii, da c ontributii importante in gramatica comparata indo-euro-peana si paleografia slava, pune bazele textologiei moderne (alaturi de Cipariu) in Cuvente den batrani -admirabila culegere de documente originale din secolul al XVI-lea si carti populare. Lucrarea fundamentala in domeniul lingvisticii e Etymologicum Magnum Roma-niae (I-IV, 1886-1898), dictionar de tip lexica totius linguae, un thesaurus, care inregistreaza exhaustiv vocabularul, inclusiv arhaismele si formele dialectale, excluzand insa neologismele. Fiecare cuvant e tratat monografic, din punct de vedere etimologic, gramatical si semasiologic, cele mai fine nuante de inteles fiind ilustrate printr-o vasta antologie de texte, atat din marii autori, cat si din poezia populara (numai pentru cuvantul "apa" sunt citate 8 ghicitori, 61 de proverbe si locutiuni, 24 legende!). Conceput la o asemenea scara, ca o veritabila enciclopedie a traiului, credintelor, psihologiei poporului roman, dictionarul a ramas neincheiat, in pofida efortului titanic depus de HASDEU (oprit la cuvantul "barbat"). De notat ca, intr-o ampla introducere teoretica a unuia dintre volume, HASDEU enunta celebra teorie a "circulatiei cuvintelor", demonstrand ca structura unei limbi depinde de repartitia statistica a diverselor componente lexicale, de frecventa utilizarii lor. De o mare insemnatate este si activitatea desfasurata de HASDEU in domeniul folcloristicii: el da o clasificare pertinenta a creatiei populare, elaboreaza teoria originii onirice a basmului si incearca o sistematizare tipologica a spetelor (reducand schema lui Hann de la 40 la 28 de prototipuri), intreprinde cercetari remarcabile de folclor comparat {Cucul si turturica, Frunza verde etc). Pe taramul istoric, HASDEU isi intelege misiunea la fel, "pe o scara colosala". Istoria critica a romanilor (1873) ar fi trebuit sa cuprinda, "sub toate aspectele sale, traiul natiunii romane in secolul al XlV-lea din toate punctele de vedere: teritorial, etnografic, dinastic, nobiliar, ostasesc, religios, juridic, economic, literar si artistic". Insa din cele 7 carti prevazute n-a fost realizata decat o parte a celei dintai. Dar ea pune cu tarie problema substratului, sustinand rolul elementului tracic in etnogeneza si in cultura romaneasca, apara cu noi argumente teza continuitatii neintrerupte in Dacia, dand "ca literatura a imaginatiunii stiintifice", "in ordinea intelectului aceleasi emotii epice ca si Contele de Monte Cristo" (
G. Calinescu). in creatia literara propriu-zisa, HASDEU e mereu interesant, desi nu egal de inspirat. Lirica e astfel importanta in primul rand fiindca reprezinta cautarea de sine a unui mare spirit: descifram in ea superbe elanuri, rostogoliri de curcubee, seisme interioare.
Citite pentru ele insele, oferind - cum zice autorul - "aspra idee sub o forma dura", versurile deceptioneaza uneori din cauza frigiditatii, a didacticismului, a senzatiei de artefact. in Complotul bubei ori Oda la ciocoi, pamflete de o mare energie a peroratiei, limbajul violent, sarcastic, explodand in invectiva, isi trage substanta din smarcuri si noroaie; din pacate, imaginile sunt sarace, ritmurile prea cautate, iar infractiunile la ortodoxia lexicala raman pe alocuri inaderente respiratiei poemului. In poeziile de caracter intim (Dorul, In aprilie, Luntrea) lirismul e tras pe tiparul intentiei, devenind alegoria unei idei. Baladele cu tema istorica (
Ionascu Voda, Magda lui Arbor) au vioiciune si freamat, dar se afla in sfera de gravitatie a lui Bolintineanu, dupa cum un pastel ca Alb si negru e o simpla pastisa a lui Alecsandri. in Sarcasm si ideal (1897), volum inchegat dupa moartea Iuliei, lirismul se epureaza, renuntand la gesticulatie, uneori si la rima, socotita "haina de parada", poleiala ce travesteste nulitatea interioara. Totusi, cea mai impresionanta expresie a durerii parintelui nefericit o aflam in Gaudeamus, unde efortul prozodic e manifest. Ca dramaturg, HASDEU e autorul unei capodopere, Razvan si Vidra (1867), omologata inca de la aparitie, in pofida oponentei unui critic improvizat, dar inteligent, fruntasul junimist P. P. Carp. in schimb, celelalte doua piese istorice: Domnita Ruxan-dra, compusa intai in ruseste, reluata apoi in doua versiuni (1868, 1879) si Raposatul postelnic (1862), ca si comedia populara, in stil Alecsandri, cu sarje antilati-niste si antisnobe, Trei crai de la Rasarit sau Orthonerozia (1879), sunt departe de a se situa la acelasi nivel. Sub raport programatic, HASDEU isi dezvaluie in prefata la Raposatul postelnic predilectii care sfideaza pragmatismul cuminte al epocii; el declara a-i admira pe Sofocle si
Shakespeare, pe cel dintai pentru "simplicitatea intrigii [] patosul, arta de a trada prin cuvinte suferintele fizice si morale", iar pe cel de-al doilea pentru "multimea si caracteristica varietate a persoanelor [] contrastul care ne intampina la tot pasul in viata zilnica". Aceste referinte zdrobitoare devin plauzibile doar in cazul Razvan si Vidra. Piesa e mai mult o naratiune ilustrand traiectoria unei existente decat o drama axata pe un conflict central: scriitorul avea, de altfel, sa recunoasca implicit acest lucru prin inlaturarea subtitlului "drama istorica" din prima editie (aparuta in ziarul Perseverenta, 1867) si adoptarea de la editia a treia inainte (1869) a subtitlului "poema istorica". Ascensiunea tiganului Razvan, caracter infocat, generos, eroic, de la pozitia de rob pana la cea de domn al tarii, sub impulsul ambitioasei Vidra, care stie sa-i insufle energie si incredere in sine, e evocata intr-o suita de scene semnificative, cu o tensiune crescanda si in spiritul unei mari veridicitati psihologice. La inceput, in pofida calitatilor, pe care nu si le ignora, Razvan ezita sa-si asume destinul. Explicatia rezida intr-o constiinta a culpabilizarii: ca tigan, el se simtea marginalizat, era stapanit, in fond, de prejudecata celor ce-1 inconjurau. Pana la urma, imboldit de Vidra, eroul isi infrange reticenta, iar setea lui de putere sporeste in proportie cu succesele dobandite. in ultimul cant, raporturile se inverseaza: in preajma cuceririi tronului, Vidra are visuri premonitorii macabre, iar Razvan, decis sa-si joace sansa pana la capat, o apostrofeaza intr-o tirada de mare elan. Dincolo de variatele ei merite (pictura mediului, excelent realizata; diversitatea personajelor secundare, dotate adesea cu o identitate memorabila; splendidele elanuri ale dragostei de patrie; naturaletea adaptarii troheului de 15-16 silabe la cerintele dialogului dramatic etc), puternica impresie produsa de piesa lui HASDEU vine, in ultima instanta, din luciferismul provocator al mizei, din setea devoratoare a depasirii limitelor, din jocul marilor pasiuni si ambitii care inalta si mistuie, scotand existenta din regimul obedientelor prozaice si al prudentelor mediocre. Nu mai putin inzestrat decat dramaturgul se arata a fi prozatorul; incercarile sunt disparate, dar fiecare merita atentie. Monografia Ioan Voda cel Cumplit (1865) e o opera istorica, documentata pana la extrema limita a investigarii, dar compusa poematic si scrisa cu o caldura comunicativa care aminteste nu atat de Balcescu, stilist ireprosabil cu gustul frazei strunjite pana la caligrafie, cat de Michelet, cu retorica lui patimasa, ritmul trepidant si gustul efectului dramatic. Mai interesant pentru ca pune in lumina imaginatia epica a scriitorului e fragmentul de roman istoric Copilariile lui lancu Motoc (1864), reeditat sub titlul Ursita. Ideea care subintinde scenariul, plin de intamplari spectaculoase si coincidente bizare, e ca nimic nu se poate opune masinatiilor lui Motoc, geniu malefic si scelerat fara scrupule, ca si cum o sinistra fatalitate ar voi sa demonstreze cat de fragila e puterea oamenilor de a controla evenimentele si a porunci istoriei. Spre deosebire de loan Voda cel Cumplit, unde lirismul se dezlantuie furtunos, aici HASDEU se straduie sa faca opera obiectiva. in acest sens, mai mult decat tablourile de epoca, pline de culoare si pitoresc, oarecum firesti la un istoric de talia sa, surprinde perspectiva demitizanta a evocarii lui Stefan cel Mare; apare aici romancierul realist, constient de complexitatea naturii omenesti, si nu poetul romantic, dispus oricand sa escaladeze treptele legendei. De un realism si mai pronuntat, caci denunta cu un imens sarcasm poncif ele romantice, e nuvela Duduca Mamuca, reluata sub titlul Micuta (1864), care i-a adus autorului, cum stim, o serie de neajunsuri. Indignarea oficialitatilor vremii ne pare azi ridicula, totusi trebuie admis ca prin subiect (seducerea unei fete de 16 ani uzand de stratageme abominabile), prin atitudinea nepasatoare a naratorului, de raceala cinica, prin persiflarea unor institutii si personaje importante in epoca, nuvela lui HASDEU punea "probleme" unui public inca putin pregatit, deprins cu o literatura cuminte, edifianta, cu indrazneli timide. Moderna prin detasare si luciditate. Micuta e moderna si prin ambiguitatea sensului. Ea poate fi interpretata ca o parodie, vizand reeducarea cititorului intoxicat de clisee romantice, sau ca o satira, in care trasaturile negative sunt ingrosate sistematic, sau ca o farsa enorma, urmarind sa socheze prin teribilism spiritele cuvioase. Oricum ar sta lucrurile, fapt e ca HASDEU da un adevarat recital: intriga e tesuta cu o fantezie debordanta, naratiunea curge intr-un galop care taie respiratia, stilul alert, de o cuceritoare spontaneitate, combina observatia realista cu grotescul caricatural, ironia si calamburul cu gluma mucalita si badineria strengareasca. Desi acaparante, nici activitatea literara, nici cea stiintifica nu puteau satisface aspiratia lui HASDEU spre totalitate.
Spiritul sau bataios si neastamparat resimtea nevoia sa se exercite pe terenul alunecos, adesea dezamagitor si, in orice caz, cronofag, al gazetariei. La ziarele pe care le conduce ori la care colaboreaza, HASDEU sustine un crez nationalisto-democratic, iesit dintr-o dubla filiatie pasoptista: din militantismul radical si mesianic al lui Balcescu si din vizionarismul oracular al lui Heliade. Maniera sa e directa, familiara, lipsita de orice pedantism, amestecand, dupa caz, gravitatea si sotia. Fiind un impulsiv, prea sincer ca sa-si impuna abilitati tactice, si un pasional, incapabil sa pastreze masura, el e, in functie de circumstante si starea de spirit, cand patetic, cand pus pe gluma, cand erudit ori calm demonstrativ. Uneori publicistica pune in evidenta darul inventivitatii malitioase si al caricarii (H. e unul dintre initiatorii umorului politic la noi), alteori modul argumentativ si edifiant al jurnalisticii instructive, cateodata, in fine, vehementa pamfletara si irascibilitatea unui teribil cenzor de opinie. O mentiune speciala merita articolele de critica si istorie literara, desi putin numeroase. intre ele, pe primul plan se detaseaza sprintena dizertatie Miscarea literelor in Esi (1863), cu observatii incisive si consideratii teoretice de mare interes (asupra esteticii poeziei, a valorii de "prototip" si "microcosm" a creatiei folclorice, a necesitatii de a nu margini inspiratia la "frunza verde" ori la "sezatorile satene"). Judecat in ansamblul personalitatii, HASDEU nu inceteaza de a uimi si a incita. Orgolios, impulsiv, amestecand fantezia si rigoarea in proportii indicibile, provocator prin vastitatea teritoriilor strabatute si superioritatea manifestata pretutindeni, concepand ciclopic si ambitionand sa inalte spiritul romanesc in universalitate, el ramane o prezenta tulburatoare in cultura romana, mereu implicat intr-o larga sfera a actualitatii.
OPERA
Luca Stroici, parintele filologiei latino-romane, Bucuresti, 1864; Filosofia portretului lui Tepes. Schita iconografica, Bucuresti, 1864; Studie critice asupra istoriei romane. Cateva analize literare externe (Raicevich, Wolf, Palanzov, Crusius, Eutropius, Gorczyn), Bucuresti, 1864; Micuta. Trei zile si trei nopti din viata unui student, Bucuresti, 1864; loan Voda cel Cumplit. Aventurile, domnia, resbelele, moartea lui; rolul sau in istoria universala si in viata poporului roman, Bucuresti, 1865; Trei evrei: jupanul Shylok al lui Shakespeare, domnul Gobseck al lui Balzac si jupanul Moise al lui Alecsandri, Bucuresti, 1865; Razvan Voda, ed. II, Bucuresti, 1867 (Razvan si Vidra, ed. III, Bucuresti, 1869); Oda la boieri. 1848-1869, Bucuresti, 1869; Poezie, Bucuresti, 1873; Istoria critica a romanilor. Pamantul Terrei Romanesti, I, Bucuresti, 1873; Principie de filologia comparativa ario-europeana, cuprinzand grupurile indo-perso-tracic, greco-italo-celtic si leto-slavo-germanic, cu aplicatiuni la istoria limbei romane, tom I, Bucuresti, 1875; Fragmente pentru istoria limbei romane. Elemente dacice, Bucuresti, 1876; Histoire critique des Roumains. La Valachie jusqu en 1400, ed. entierement refondue, traduit du roumain sous Ies yeux de l auteur par Frederic Dame, Bucarest, 1878; Zana Filma. Getii si gepizii in Dacia, Bucuresti, 1878; Cuvenre den batrani, I, Limba vorbita intre 1550-1600. Studiu paleografie o-linguistic, Bucuresti, 1878; II, Cartile poporane ale romanilor in sec. al XVl-lea. Studiu de filologie comparativa, Bucuresti, 1879; III, Istoria limbei romane, partea I: Principe de linguistica, Bucuresti, 1881; Obiceiuri juridice ale poporului roman. Programa de, Bucuresti, 1878; Trei crai de la Rasarit, Bucuresti, 1879; Romanul sta bine infipt in ambele Dacii, in Album macedo-roman. Bucuresti, 1880; Psaltirea, publicata romaneste la 1577 de
Diaconul Coresi. Reprodusa cu un studiu bibliografic si un glosar comparativ de ~, I, Bucuresti, 1881; Din istoria limbei romane, Bucuresti, 1883; Oltenestele. Patru discursuri. Originile Craiovei: Hrist si Tudor Vladimirescu, Craio-va, 1884; Sur Ies elements tures dans la langue roumaine, Bucuresti, 1885; Etymologicum Magnum Romaniae, I-IV, Bucuresti, 1886-1898; Sic cogito. Ce e viata? Ce e moartea? Ce e omul?, Bucuresti, 1892; B. P. Hasdeu, L. Saineanu,
G. Ionescu-Gion, "Eine Trilogie": O istorie germana a literaturei romane, Bucuresti, 1892; Sarcasm si ideal. 1887-1896. Ultimii noua ani de literatura, Bucuresti, 1897; Papa de la Neva, Bucuresti, 1901; O nevasta romanca in traiul pamantesc si in viata dupa moarte. O conferinta academica si mai multe sedente extraacademice, Bucuresti, 1903; Ursita, pref. de I. Dragomirescu, Bucuresti, 1910; Cuvente den batrani, texte alese, cu o introducere si note de J. Byck, Bucuresti, 1937; Scrieri literare, morale si politice, I-II, ed. critica, cu note si variante de
M. Eliade, Bucuresti, 1937; loan Voda cel Cumplit (1572-1574), ed. comentata de C. Chitimia, Craiova, 1942; Scrieri literare, ed. ingrijita de A. Rusu, pref. de
G. Munteanu, Bucuresti, 1960; Articole si studii literare, ed. ingrijita si pref. de C. Maciuca, Bucuresti, 1961; Scrieri alese, ed. ingrijita de J. Byck, pref. de
G. Munteanu, Bucuresti, 1968; Etymologicum Magnum Romaniae, I-II, ed. ingrijita de A. Rusu, pref.
P. Cornea, Bucuresti, 1970; Razvan si Vidra, postfata de C. Maciuca, Bucuresti, 1971; Etymologicum Magnum Romaniae, I-II, ed. ingrijita si studiu introductiv de Gr. Brancus, Bucuresti, 1972-1976; Razvan si Vidra. Trei crai de la Rasarit, pref. de M. Dragan, Bucuresti, 1973; Duduca Mamuca, ed. ingrijita si pref. de G. Seuleanu, Cluj, 1973; Scrieri istorice, I-II, ed. ingrijita si pref. de A. Sacerdoteanu, Bucuresti, 1973; Sarcasm si ideal, ed. ingrijita si postfata de
M. Zaciu, Bucuresti, 1975; Corespondenta B. P. Hasdeu - lulia Hasdeu, m Documente si manuscrise, publicate, adnotate si comentate de P. Cornea, Elena Piru,
Roxana Sorescu, voi. III, Bucuresti, 1976; Studii de folclor, ed. ingrijita si note de N. Bot, pref. de Ov. Barlea, Cluj-Napoca, 1978; B. P. Hasdeu si contemporanii sai romani si straini, coordonare si studiu introductiv de Al. San-dulescu, Bucuresti, 1982-1984; Teatru, cuvant inainte de
C. Cublesan, Cluj-Napoca, 1982; Cuvente den batrani, ed. ingrijita, studiu introductiv si note de G. Mihaila, 1983-1984; Istoria critica a romanilor, studiu introductiv si note de M. Neagoe, ed. ingrijita si studiu introductiv de Gr. Brancus, Bucuresti, 1984; Razvan si Vidra. Trei crai de la Rasarit, Bucuresti, 1985; Scrieri filosofice, ed. ingrijita, selectia textelor, studiu introductiv, note si comentarii insotite de o terminologie filosofica hasdeana de V. Vetisanu, Bucuresti, 1985; Opere, I, Poezii, ed., note, comentarii, variante si indici de S. Ilin, studiu introductiv de
George Munteanu, trad. versurilor de Raluca Tulbure si Victor Tulbure, Bucuresti, 1986-1998; Studii de lingvistica si filologie, I-II, ed. ingrijita, studiu introductiv si note de Gr. Brancus, Bucuresti, 1988; Scrieri literare, postfata si bibliografie de P. Cornea, Bucuresti, 1989; Istoria tolerantei religioase in Romania, ed. si pref. de S. Ilin, Bucuresti, 1992; Scrieri, I-III (de la voi. III, Opere), ed. ingrijita de S. Ilin si I. Oprisan, Bucuresti, 1993-1998; Poezie, proza, dramaturgie. Chisinau, 1997; Razvan si Vidra, poema dramatica in cinci canturi, postfata, tabel cronologic si aprecieri critice de C. Mohanu, Bucuresti, 1998.
REFERINTE CRITICE
N. Petrascu, Scriitori romani contimporani, 1898; I. L. Caragiale, in Epoca, 27 iun. -1 iul. 1897 (in Opere, III); D. Teleor, B. P. Hasdeu (Savantul, omul de spirit, spiritistul), 1909; N. Gane,
Bogdan Petriceicu Hasdeu, 1909; Iorga, Istoria, III; I. Dragomirescu, Ideile si faptele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, I (1836-1863)! 1913; N. I. Apostolescu, Hasdeu si Tocilescu, 1913;
N. Iorga, B. P. Hasdeu. Cu prilejul comemorarii lui la Campina, 1927; B. Lazareanu, Umorul lui Hasdeu, 1927; L. Marian, Bogdan Petriceicu Hasdeu, 1928;
S. Puscariu, B. P. Hasdeu ca lingvist, 1932; Elena Dvoicenco, inceputurile literare ale luiB. P. Hasdeu, 1936; Th. Capidan, Bogdan Petriceicu Hasdeu ca lingvist indo-europenist si filolog, 1937; C. Craciun, B. P. Hasdeu si ideologia naturalista in istoriografie, 1941; G. Calinescu, Istoria; T. Viami, Arta; Al. Cioranescu, Teatrul romanesc in versuri, 1943; Perpessi-cius, Jurnal de lector. Eminesciana, 1944;
S. Cioculescu, VI. Streinu,
T. Vianu, Istoria;
Perpessicius, Mentiunii de istoriografie literara si folclor I, 1957; N. Roma-nenko, Bogdan Petriceicu Hasdeu. Viata si opera (1836-1907), 1957; D. Macrea, Lingvisti si filologi romani, 1959; Al. Dima, Studii de istoria teoriei literare romanesti, 1962; G. Munteanu, B. P. Hasdeu, 1963; Studii si materiale despre B. P. Hasdeu, 1966; Elena Dvoicenko-Markova, Russko-ruminskie literaturnie sveazi v pervoi polovinie XIX veka, 1966; V. Bradateanu, Istoria literaturii dramatice romanesti si a artei spectacolului, 1966; I. C. Chitirnia, Folcloristi si folcloristica romaneasca, 1968; Gh. Vrabie, Folcloristica romana, 1968; Maria Frunza, in Anuar de lingvistica si istorie literara, 1969; M. Dragan, B. P. Hasdeu, 1972; B. P. Hasdeu interpretat de, antologie, pref. si tabel cronologic de Gr. Brancus, 1972;
M. Ungheanu, Padurea de simboluri, 1973; V. Sandu, Publicistica luiB. P. Hasdeu, 1974; Ov. Barlea, Istoria folcloristicii romanesti, 1974; P. Cornea, Oamenii inceputului de drum, 1975; V. Vetisanu, in Studii, nr. 7, 1974; FI. Faifer, in Anuar de lingvistica si istorie literara, XXVI, 1977-1978; I. Oprisan, in Manuscriptum, nr. 4, 1977 si nr. 2, 1978; Al. Sandulescu si I. Oprisan, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 3, 1978;
I. Diaconescu si St. Cinca, in Manuscriptum, nr. 1, 1979; St. Ilin, in Manuscriptum, nr. 2; 3; 4; 1979; 1; 2; 3; 1980; 2; 4, 1981; Viorica Niscov, in Manuscriptum, nr. 3, 1982; Gh. Mihaita, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1982; Al. Dima, Viziunea; Al. Sandulescu, Portrete si analize literare, 1982; Elena Tacciu, Romantismul romanesc, I, 1982; N. I. Apostolescu, Studii si portrete literare, 1983; C. Cublesan, Teatrul intre civic si etic, 1983; A. Densu-sianu, Cercetari literare, 1983; M. Zaciu, Viaticum, 1983; P. Cornea, Itinerar printre clasici, 1984; I. Zam-firescu. Teatrul romantic european, 1984; I. D Balan, Pietre pentru templul lor, 1985; V. Mandra, Istoria, I; A. Gh. Olteanu, Structurile retorice ale liricii orale romanesti, 1985;
Z. Ornea, Actualitatea; T. Vargolici, Aspecte ale romanului romanesc din secolul al XlX-lea, 1985; Gh. Bulgar, Cultura si limbaj, 1986; G. Ivascu, Confruntari literare, II, 1986; G. Jucan, Miluii Emines-cu. Prieteni si contemporani, 1986; Perpessicius, Scriitori, II; M. Eliade, Despre Eminescu si Hasdeu, 1987; V. Goia, B. P. Hasdeu si discipolii sai, 1987; C. M. Popa, Clasici si contemporani, 1987;
N. Steinhardt, Escale;
M. Anghelescu, Textul si realitatea, 1988; M. Ungheanu, Fiii risipitori, 1988; S. Cioculescu, Itinerar critic, V, 1989; I. Holban, Literatura subiectiva, I, 1989; V. Sandu, Viata lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, 1989.; I. Oprisan, Romanul vieti lui Hasdeu, 1990; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 49, 1996; Gh. Florescu, in Cronica, nr. 4, 1997; D. Stefanescu, Desfundarea fantanilor, 1998; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 27, 1999.