Lev Tolstoi sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi[1] (rusa Лев Никола́евич Толсто́й) (n. 28 august(sv) / 9 septembrie(sn) 1828, Iasnaia Poliana - d. 7 noiembrie(sv) / 20 noiembrie(sn), 1910, Astapovo) a fost un scriitor rus considerat de catre critici ca fiind unul dintre cei mai importanti romancieri ai lumii.[2] Alaturi de Fiodor Dostoievski, Tolstoi este unul dintre scriitorii de seama din timpul perioadei cunoscuta ca varsta de aur a literaturii ruse (inceputa in 1820 cu primele opere ale lui Puskin, si terminata in 1880 cu ultimele lucrari ale lui Dostoievski). Operele sale Razboi si pace si Anna Karenina au avut o influenta hotaratoare asupra dezvoltarii romanului mondial, iar credintele si ideile sale filosofice si estetice, propovaduite de-a lungul vietii prin celelalte opere, sunt reunite si cunoscute sub denumirea de "tolstoism".[3] Creatia sa epica se impune prin capacitatea de cuprindere, adancimea viziunii, acuitatea observatiei sociale si psihologice, sentimentul tragicului si omenescului.[4]
Tolstoi s-a manifestat, totodata, si ca eseist, dramaturg[5] si reformator in domeniu educatiei, calitati care l-au consacrat drept unul dintre cei mai cunoscuti membri ai acestei vechi si aritocratice familii rusesti. Interpretarile sale literare privind invataturile etice ale lui Iisus Hristos, l-au facut sa devina mai tarziu, spre sfarsitul vietii sale, un fervent comentator al invataturilor christice, in sensul lor social, pacifist si nemediat de vreo putere lumeasca. Ideile sale despre rezistenta nonviolenta, expusa in opere ca "Imparatia lui Dumnezeu este cu tine" , vor avea un profund impact asupra unor personalitati de referinta din secolul al XX-lea, printre care Gandhi[6] si Martin Luther King Jr.
Efigia lui Lev Tolstoi a fost imprimata pe o moneda ruseasca din aur.
Opera scriitorului rus Lev Nikolaevici Tolstoi este cunoscuta si admirata de iubitorii de literatura din toata lumea. Impresia pe care a produs-o in epoca sa, precum si rasunetul de care s-a bucurat opera lui, l-au situat inca din timpul vietii printre cei mai importanti scriitori ai vremii. Tolstoi a fost, din anumite puncte de vedere, un om plin de contradictii. Nascut intr-o familie de nobili din Imperiul Rus, il obsedau in aceeasi masura excesele burgheziei si ascetismul auto-impus al stoicismului. Desi si-a intemeiat un sistem propriu de credinte religioase, castigand respectul ganditorilor laici, nu a reusit niciodata sa reconcileze conceptele de arta si frumos in viata reala. Cercetand opera lui Tolstoi, Vladimir Nabokov observa ca doar doua subiecte l-au atras cu adevarat pe acesta, anume viata si moartea, iar ele au fost reexaminate in fiecare noua scriere, cu o complexitate mereu sporita. E de ajuns sa urmarim "Moartea lui Ivan Ilici" sau "Anna Karenina" ca sa vedem ca acestea sunt, intr-adevar, temele fundamentale ale operei tolstoiene.[7]
Lung si rodnic a fost drumul vietii si al creatiei lui Tolstoi. El a lasat omenirii o uriasa mostenire literara care cuprinde printre altele: un roman istorico-psihologic de mari proportii ("Razboi si pace") un roman social de moravuri ("Anna Karenina"), un roman social ("
Invierea"), o trilogie autobiografica ("Copilaria", "Adolescenta", "Tineretea"), numeroase nuvele si povestiri ("Cazacii", "Dimineata unui mosier", "Moartea lui Ivan Ilici", "Dupa bal", "Hagi Murad" si altele), drame ("Puterea intunericului", "Roadele instructiunii", "Cadavrul viu"), povestiri populare, basme si istorisiri pentru copii, articole publicistice, de critica literara sau literatura stiintifica (studii despre probleme de arta, articole pe teme politico-sociale, tratate etico-religioase etc.), un jurnal intim si o exceptional de bogata corespondenta. Lev Tolstoi a oglindit in opera sa Rusia de la inceputul veacului al XIX-lea (razboiul impotriva lui Napoleon), dar mai ales Rusia din perioada 1861 - 1905.
In cei aproape 60 de ani de activitate pe taram literar, Tolstoi a cercetat cu atentie realitatea rusa si a meditat neobosit la rezolvarea problemelor legate de viata poporului. El a parcurs un drum plin de cotituri, de la clasa nobililor careia ii apartinea, catre poporul simplu pe care-l iubea cu sinceritate, devenind in cele din urma exponentul intereselor taranimii patriarhale.
Nascut intr-o familie din nobilimea rusa, traieste o copilarie luminoasa si o tinerete aventuroasa, impartita intre studii literare si juridice, incercari de reformare a vietii taranilor, calatorii, activitate militara (participa la campaniile din Caucaz si la Razboiul Crimeei) si scriitoriceasca. In ciuda problemelor familiale de mai tarziu, Tolstoi a reusit sa creeze romane frumoase din care reies idealuri umanitare.
Casa de la Iasnaia Poliana - locul unde scriitorul si-a trait cea mai mare parte a vietiiLev Nikolaevici Tolstoi s-a nascut la 28 august 1828 pe mosia Iasnaia Poliana, gubernia Tula, la aproximativ 190 de kilometri la vest de Moscova. Insemnand "poiana luminoasa" in rusa, Iasnaia Poliana era o mosie de mari dimensiuni, construita intr-o padure de foioase, in secolul al XVII-lea. Tatal sau, Nikolai Tolstoi, un conte[9] provenind dintr-o familie de nobili germani din secolul al XVI-lea, a dus o viata specifica aristocratilor. Nikolai a risipit averea familiei, majoritatea stransa de stramosul sau Alexandru Ivanovici Tolstoi, care a fost colonel in Razboiul Patriotic din 1812, razboi de aparare a tarii impotriva lui Napoleon. In 1822, el s-a casatorit cu Maria Nikolevna Volkonskaia, devenind astfel posesorul unei insemnate averi, adusa ca zestre de catre bogata printesa. Din cauza iresponsabilitatii sale, Nikolai a fost nevoit sa foloseasca zestrea sotiei sale pentru a pastra situatia financiara a familiei. Maria Nikolevna, mama viitorului scriitor, era, de asemenea, fiica unui general bogat, iar mosia Iasnaia Poliana facuse parte din zestre, apartinand la inceput parintilor ei. Ea va muri cand micul Tolstoi nu implinise inca nici doi ani.[10] Ulterior, matusa Tatiana Ergolskaia, va prelua rolul mamei. De atunci, in imaginatia lui Lev nu se regasea decat un portret idealizat al mamei sale, perfecta, buna si iubitoare, si al tatalui respectat si iubit, mosierul pe care guvernul refuzase sa-l angajeze. De fapt, Nikolai, fiind un revolutionar care impartasea dorinta decembristilor de inlaturare a familiei imperiale si a sistemului de iobagie, era tinut la distanta de guvern.
Lev Tolstoi in 1851Al patrulea fiu al lui Nikolai si al Mariei, Tolstoi, a fost crescut si ingrijit de bone si servitoare. El si-a petrecut copilaria la Iasnaia Poliana. Numele aceste localitati este strans legat de memoria marelui scriitor, care si-a scris majoritatea operelor in locul care a constituit leaganul primei lui copilarii.
Dupa moartea Mariei Volkonskaia (mama scriitorului), de educatia copiilor (Tolstoi avea trei frati mai mari: Nikolai, Dimitri si Serghei) s-a ocupat o ruda a familiei, T.A. Ergolskaia, de care scriitorul aminteste deseori cu dragoste si duiosie. Ea a fost prima care i-a sadit in suflet iubirea pentru om si frumos si de la ea a primit Tolstoi cel dintai indemn de a scrie. Asemeni tuturor famililor de nobili instariti, educatia lui Tolstoi a fost incredintata unor profesori particulari, de nationalitate germana si franceza, care locuiau la conacul familiei in tot cursul anului si se straduiau sa le asigure copiilor o educatie demna de tinerii aristocrati. Primele opere literare citite de Tolstoi au fost poeziile lui Puskin. Intr-o zi, i s-a cerut sa recite o poezie in fata unuia dintre prietenii tatalui sau. In varsta de numai opt ani, Tolstoi l-a impresionat puternic pe invitatul tatalui sau, recitand fara greseala si cu patos doua poezii.[11]
In anul 1837, intreaga familie se muta la Moscova, pentru a inlesni copiilor continuarea studiilor in institutiile de invatamant superior. Incentul cu incetul, copiii s-au obisnuit cu viata de oras. In acelasi an tatal lor moare iar orfanii sunt luati sub tutela contesei Osten-Saken, sora mai mare a tatalui lor. Nu dupa mult timp insa, moare si contesa Osten-Saken, iar copiii trec sub tutela contesei Iuskova, cea de-a doua sora a batranului Tolstoi si sotia guvernatorului orasului Kazan. In urma acestor evenimente, copiii s-au mutat in Kazan. Lev, care acum avea 13 ani, a inceput sa studieze limbile turca, araba si tatara impreuna cu profesorul sau particular. In aceeasi vreme a citit si operele complete ale lui Rousseau, toate cele 20 de volume, indragostindu-se imediat de filozofia acestuia.
Aspecte foarte graitoare din copilaria, adolescenta si tineretea scriitorului se intalnesc in trilogia sa autobiografica, opera cu care Tolstoi isi face debutul in literatura.