(prenumele la nastere: Gheorghe), n. 19 iun. 1899 Bucuresti - m. 12 mart! 1965, Otopeni-Bucuresti.
Critic, istoric literar, poet si prozator.
Fiul Mariei Visan din Dobroteasa - Olt, infiat la 8 ani, de familia Constantin Calinescu din Iasi.
Scoala primara la Iasi si Bucuresti, gimnaziul ("Gh. Sincai") si liceul ("Gh. Lazar") la Bucuresti. Facultatea de Litere (1919-1923) in Bucuresti. Studii, in continuare, la Scoala Romana din Roma (1923-1928). Publica doua memorii asupra propagandei catolice in tarile romane (Alcuni missionari cat-tolici italiani nella Moldavia dei secoli XVII e XVIII, 1925 si Altre notizie sui missionari cattolici nei paesi romeni, 1930). Prof. de liceu la Timisoara (1928) si Bucuresti (1928-1935). Colaboreaza la rev. Roma (1924-1926, condusa de Ramiro Ortiz), Universul literar (director
Perpessicius), Viata literara, Sburatorul, Gandirea si scoate singur Sinteza (1927) si Capricorn (1930). Din 1933, codirector al rev. Viata Romaneasca, cu
M. Ralea. Dr. in litere (1936) al Univ. din Iasi, cu o teza despre ms eminescian Avatarii faraonului Tla. Conf. univ. (1937) de estetica si critica literara la Facultatea de Litere din Iasi. In 1939 scoate, la Iasi, Jurnalul literar, foaie de critica si istorie literara. Din 1945, prof. de istoria literaturii romane moderne la Facultatea de Litere din Bucuresti.
Membru al Acad. (1949). A dirijat periodicele Tribuna poporului (1944), Lumea (1945), si Natiunea (1946), Studii si cercetari de istorie literara si folclor (1952), rev. Institutului de Istorie Literara si Folclor, pe care 1-a condus din 1949 pana la sfarsitul vietii. Calatorie in Uniunea Sovietica (1948), raportata in Kiev, Moscova, Leningrad (1949), si in R. P. Chineza (Am fost in China noua, 1953). Rechemat prof. onorific la Facultatea de Litere din Bucuresti (1961). A publicat monografii: Viata lui
Mihai Eminescu (1932), Opera lui Mi hai Eminescu, I-V (1934-1936), Viata lui
Ion Creanga" class="navg">Ion Creanga (1938),
N. Filimon (1959) si Gr. M. Alexandrescu (1962), o monumentala Istorie a literaturii romane de la origini pana in prezent (1941), un compendiu de
Istoria literaturii romane (1945), studii, conferinte si eseuri: Principii de estetica (1939), Impresii asupra literaturii spaniole (1946), romane: Cartea nuntii (1933),
Enigma Otiliei (1938), Bietul loanide (1953), Scrinul negru (1960), versuri: Poesii (1937), Lauda lucrurilor (1963), teatru: Sun sau calea neturburata (1943), efemeride: Cronicile optimistului (1964).
C. a atras de la inceput atentia si pretuirea, intre altii, a lui
G. Ibraileanu, prin monografia Viata lui Mihai Eminescu, biografie literara neromantata, in cadente de poem epic si portret intelectual sainte-beuvian, al geniului, scriere inimitabila, intemeiata pe documentul esential al operei poetului, careia i se consacra si un amplu studiu privind filosofia teoretica si practica, cadrul psihic, cadrul fizic, tehnica, locul in literatura romana si universala. Studiul despre opera, initial in cinci volume, a fost refacut ulterior in doua volume, cu precizari sintetice referitor la temele romantice, tehnica interioara si tehnica exterioara, si cu intregiri in privinta culturii poetului si descrierii operei. Contributia esentiala consta in relevarea operei postume, ca si necunoscute, a ineditelor eminesciene, multe scoase la iveala intaia oara. Monografia a ramas pana astazi neintrecuta sub raport documentar si critic.
Tot un portret sainte-beuvian este monografia Ion Creanga (1938) deoarece biografia este mult mai intinsa decat studiul operei, intrucat farmecul acesteia este, dupa C, inanalizabil (abia la editia a doua titlul devine Ion Creanga - Viata si opera). I se descopera specificul in jovialitatea de tip rabelaisian, in gnomismul de sorginte folclorica, in eruditia paremiologica si in fabulosul realist. Aceste monografii preced Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (1941) unde sunt stralucit compendiate. Monografiile Nicolai Fi-limon (1954) si Gr. M. Alexandrescu (1962), scrise dupa Istoria literaturii, uimesc si delecteaza in acelasi timp prin abundenta amanuntelor biografice de savoare, dar si prin amploarea analizelor si finetea interpretarii, constituind modele ale genului. Principiile sistemului sau critic si metoda sa istoric-literara CALINESCU si le-a definit in Principii de estetica (1939) si in eseul Istoria literara ca stiinta inefabila si sinteza epica (1947). Ridicandu-se impotriva scientismului pozitivist, CALINESCU concepe istoria literaturii ca pe un scenariu dramatic cu intrari si iesiri, cape o epopee cu eroi si forme, din succesiunea necauzala a carora putem determina capacitatea de creatie a poporului roman si trasaturile caracterului national. Surprinzatoare la CALINESCU este in primul rand puterea sa de miscare in toate perioadele literaturii romane, in perioada veche, moderna si contemporana, unde cu unicul criteriu al valorii estetice, intreprinde cea mai indrazneata reconsiderare a fenomenului artistic din cate s-au facut. Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent incepe cu un capitol despre formarea limbii romane si valorile expresive ale lexicului mostenit si imprumutat. Se evidentiaza aportul traducatorilor de carti bisericesti la asezarea bazelor limbii literare, ale cronicarilor, reevaluandu-se sub aspect literar cronicile Tarii Romanesti, verva lor polemica si subliniindu-se creatia lirica a lui
Dosoftei, stilul oratoric al lui Antim Ivireanul, gandirea si imaginatia fabuloasa a lui
Dimitrie Cantemir, intaiul romancier original. in epoca luminilor atentia cade asupra clasicilor intarziati, Vacarestii si Golestii in Tara Romaneasca, Ion Budai-Deleanu in Transilvania, Conachi si Asachi in Moldova, neoanacreontici, autori de epopei in stil Tassoni, Casti, nuvelisti in stil Ariosto si petrarchisti. Urmeaza romanticii, cantaretii ruinelor, damnatii si mesianicii utopici, din care se retine indeosebi figura lui Ion Heliade-Radulescu. Initiatorii spiritului critic sunt mesianicii pozitivi Kogalniceanu, N. Bal-cescu (portret exceptional) si
Alecu Russo. Pagini savuroase sunt consacrate conservatorismului boiernasilor Faca, Zilot, Balacescu si colonelul Lacusteanu, ultimul, precursor anticalofil al lui
Camil Petrescu. Ctitoria poeziei revine lui CALINESCU Negruzzi, Pann e un inimitabil umorist, Bolintineanu, romantic macabru si exotic, are tehnica versului muzical. O adevarata monografie se inchina lui
V. Alecsandri, poet oficial, ilustrand momentul 1855 preunionist, desigur si anii urmatori, inaintea si dupa cucerirea independentei nationale. Odobescu e creatorul eseului, Filimon al romanului, Hasdeu al dramei istorice. .Junimea" e, in viziunea lui C, marea noastra epoca clasica. La Maiorescu se remarca arta polemistului, Eminescu e considerat poetul national. Creanga si Slavici sunt marii prozatori rurali, iar Caragiale e moralistul clasic cu propensiuni spre naturalism. In randul marilor poeti e pus
Alexandru Macedonski, neoromanticul byronian si mussetian si simbolistul prerafaelit. Dui-liu Zamfirescu creeaza romanul ciclic, Delavrancea, Bratescu-Voinesti si Cosbuc ilustreaza micul romantism provincial si rustic, ultimii doi in maniera clasica. CALINESCU este primul istoric literar roman care a dat importanta cuvenita scolii Contemporanului, apreciind cel putin efortul de analiza a lui CALINESCU Dobrogeanu-Gherea, dar temperand pe drept cuvant mai vechiul entuziasm pentru poezia lui Vlahuta. Curentele literare de la inceputul secolului al XX-lea nu sunt definite aprioric, dupa programele revistelor, astfel ca nu apar ca niste diversiuni ideologice, ci ca niste miscari precis conturate, samanatorismul cu tendinta sa nationala, un nou mesianism, aplicat asupra fondului etnic (Iosif, Goga, Iorga, Sadoveanu, Agar-biceanu si altii il compun); poporanismul, cu teoria specificului national (reprezentanti: Ibraileanu, Hogas, Patrascanu, Jean Bart,
Gala Galaction); simbolismul ca urmare a inrauririi franceze (Petica, Anghel, Minulescu, Bacovia). Nici pentru expunerea epocii 1920-1940, CALINESCU nu adopta un criteriu dinafara in clasificarea materiei, ci urmarind caracterele interne ale literaturii. intaiul capitol este consacrat romancierilor, romanul luand o mare dezvoltare la noi acum (romanul gloatei cu Rebreanu, romanul proustian cu Hortensia Papadat-Bengescu si Camil Petrescu, romanul copilariei cu
Ionel Teodoreanu, romanul fluviu cu CALINESCU Stere). Urmeaza modernismul, reprezentat teoretic de
E. Lovinescu, iar in poezie de Arghezi,
Adrian Maniu, Philippide. Intimistii (Perpessi-cius, Bucuta) fac poezia paternitatii si proza etnografica, traditionalistii (Pillat, Fundoianu, Voronca, Stancu) autohtonizeaza simbolismul si se dedica poeziei roadelor, ortodoxistii (Voiculescu, Blaga) impartasesc doctrina miracolului cu diferentieri, Blaga avand propria sa doctrina, a "misterului", avangarda inglobeaza pe dadaisti, suprarealisti, ermetici (Tzara, Urmuz,
Ion Barbu,
Ion Vinea, Matei Caragiale). Ultimele doua capitole privesc alte orientari din epoca (critica lui Zarifopol, Ralea, Vianu,
Pompiliu Constantinescu,
Serban Cioculescu). Proza memorialistica si documentara, noul roman citadin, literatura feminina, poezia profesiunilor, poezia provinciala si tanara, noua generatie cu filosofii nelinistii, aventurii si experientelor si romancierii gidieni (
Mircea Eliade,
Anton Holban). Dupa compendiul din 1945, CALINESCU nu s-a mai aplecat asupra istoriei literaturii decat sporadic, revazandu-si si completandu-si Istoria mare din 1941 pentru o noua editie. Sclipitoare sunt Impresiile asupra literaturii spaniole, nu o istorie a literaturii, ci observatii asupra spiritului iberic de felul celor ale lui A. Farinelli si K. Vossler, luand in discutie ideea de onoare, picarescul, literatura cu bacalaureati, licentiati, literati, umorul democratic, tipul Don Juan, tipul mijlocitoarei (La Celestina), literatura materiala, tema singuratatii (la soledad), tema inteleptului (el discreto), tema "viata e vis", tema nebuniei (la locura). Fundamental este capitolul liminar despre clasicism, romantism, baroc, nu curente ci stiluri de creatie, tipuri ideale, inexistente practic in stare genuina, reperabile numai la analiza "in retorta". (In teorie si rezumand minimal, "Clasicul este exemplar, romanticul e combatut de pasiuni si chinuit de probleme, barochistul e gratuit".) Substantial sub aspect teoretic este si eseul Universul poeziei (1947), o poetica moderna in care se face un inventar al obiectelor (nu temelor) putand intra in sfera poeziei, in completarea Cursului de poezie din Principii de estetica. Remarcabile microeseuri despre arta, opere si autori se afla in Cronicile optimistului, publicate saptamanal in ultimii ani in Contemporanul (cu cateva reluari dintr-o mai veche "cronica a mizantropului" tinuta sub pseudonimul Aristarc, la Adevarul literar si artistic, Jurnalul literar, Vremea si Lumea). Studii si conferinte (1956) si Estetica basmului (1958, volum postum) completeaza alte preocupari ale criticului si istoricului literar. Autorul Vietii lui Mihai Eminescu era un romancier innascut. Cartea nuntii e un prim exercitiu, nu desigur minor, dar prea juvenil si academic, fara suficienta desfasurare epica si deci fara observatie psihologica, linear si abstract. Eroii (Jim Marinescu, tanarul venit de la studii din strainatate, Vera, fata nubila, Dora, Lola, Medy, adolescentul Bobby) nu intreprind nimic din ceea ce le-ar putea da viata, merg la bar, la cinema, la strand, la o partida de box, la mare servindu-se de automobil, telefon, costume de baie, autorul voind a sugera iesirea Romaniei .■ din patriarhalitate prin 1930. in modul de a iubi, robust si cu exaltare, fara anxietatile eroului romantic, al lui Jim, s-a vazut o influenta a erotismului de tip dannunzian si lawrenceian, o anume emfaza virila. Cele mai bune pagini ale acestei carti, care trebuie vazuta ca o Cantare a cantarilor moderna, ca un poem nuptial, sunt de ordin liric. Putem semnala tentatia de a surprinde universul in aspectele sale fundamentale de intocmire si dezagregare, diafanul si decrepitudinea, iuventa si senilitatea. In contrast cu Jim si Vera apar batranul maniac Silvestru si colectia de fosile din "casa cu molii", vazuta cu sarcasm brueghelian si ingaduinta baudelaireana. De la romanul liric CALINESCU a trecut la romanul obiectiv, de tipologie, balzacian, cu Enigma Otiliei, unde idila dintre Otilia Mar-culescu si Felix Sima, student medicinist, cedeaza locul intrigilor avocatului Stanica Ratiu, ginerele Aglaiei Tulea, pentru dobandirea mostenirii rentierului Costache Giurgiuveanu, tutorele Otiliei. Cu acest roman CALINESCU realizeaza romanul citadin cu cea mai bogata galerie de caractere din literatura romana.
Costache Giurgiuveanu este avarul afectuos fata de pupila sa, incapabil de a face ceva pentru ea, Stanica Ratiu, ginerele Aglaiei Tulea, e arivistul intrepid, decis sa se imbogateasca printr-o lovitura (smulge banii lui Costache, pricinuindu-i astfel un atac de apoplexie). Felix e tanarul indragostit labil, ezitand sa ia o decizie ferma, Leonida Pascalopol, barbatul matur, generos si altruist, in stare sa inteleaga capriciile unei femei (se va casatori cu Otilia spre a-i acorda libertatea), Simion Tulea, sotul subordonat de sotie, alienat din rosturile lui, Titi, fiul sau, un apatic ramas prea mult sub tutela materna, Weismann, colegul lui Felix, medicul dotat cu simt practic, doctorul Vasiliad un sceptic. La fel de interesanta e galeria temperamentelor de femei. Aglae e femeia voluntara, mama care-si nenoroceste cu autoritate familia. Olimpia, fiica sa, nevasta plata, predestinata parasirii, Aurica, fata care nu se poate marita, invidioasa pe Otilia, exponenta a misteriosului si atragatorului etern feminin cu instinct practic. S-au recunoscut romancierului, in afara de insusirea de a observa umanitatea sub latura morala si a face clasi-ficatie caracterologica, puterea de a zugravi un detaliu in mediu, dupa metoda aceluiasi Balzac, evocarea Bucurestiului dinainte de primul razboi mondial, ca si viziunea picturala a imensitatii
Baraganului, loc de repaos pentru gentilomul cu suflet de artist Leonida Pascalopol. Cele doua romane erau suficiente pentru a atesta virtutile de prozator ale criticului, experimentator si al nuvelei ("Iubita" lui Balcescu, Catina damnatul,
Noi vrem pamant, Necunoscutul) cand, dupa un manifest literar clasicist (Sensul Clasicismului, 1984), CALINESCU a intreprins o noua aventura romanesca, neasteptata, situandu-se in fruntea romancierilor din perioada postbelica. Tema din romanul Bietul loanide, scris intre 1947 si 1949, a fost, in definitia autorului insusi, sa arate "cum traiesc spiritele academice vremurile furtunoase". Viata politica a anilor 1938-1941 constituie doar fundalul. Intentia fundamentala a autorului este de a arata eroi complecsi, fiecare avand o conceptie despre univers. Arhitectul loanide care-si pierde copiii, pe Tudorel si Pica, absorbit de profesiunea lui, are mereu in fata antinomia con-structie-distructie, Pomponescu, profesorul de beton armat, rivalul sau, oscileaza intre valoarea de casta si valoarea creatiei sale personale, Panait Sufletel crede in clasicitati fiind dominat de frica, Contescu cunoaste sub unghiul geologicului, Gonzalv lonescu respecta adevarul "stiintific", Bonifaciu Hagienus e moralist ca elinii si admirator al lui Plutarh, dar personal un cinic las, Dinu Gaittany si Maximilian Hangerliu se intemeiaza pe genealogie, Tudorel, Gavrilcea, Carabab au spasmul revelarii prin forta, Butoiescu e un Sancho Panza pe langa Ioanide-Quijote, unind bunul-simt cu imaginatia. Pe cat posibil, romancierul reduce caracterul la unitate de comportament. Saferian Manigomian e colectionarul volup-tuos, Dan Bogdan, eternul oponent, Hergot, dezadaptatul total, Smarandache, colportorul de vesti. Si galeria de portrete feminine e impresionanta. Elvira, o tovarasa maritala, Erminia Hergot, femeia pura, Sultana Manigomian, femeia agresiva, indolenta, femeia rece, Pica, tanara exaltata, Madam Valsamaki-Farfara, femeia batrana, "Evenimentele politice - se explica autorul -sunt numai niste prilejuri de manifestare a energiilor caracterul lor fantastic este evident. Exercitiile de crima prin repetitia lui Iulius Caesar, procesiunile cu facle, basilica ireala, cu cupola de sticla trebuie sa aiba pentru cititorul din Coreea sau din Costa Rica aspectul epocii lui Savonarola sau a lui Lorenzo de Medici. Presupusul document politic, exterior si himeric, e doar un mijloc de a surprinde si a studia reactiunile unei generatii sedentare, absorbite de cultura." Aparent continuare la Bietul loanide, Scrinul negru e, in partea sa cea mai solida, romanul unei femei de lume, al Caterinei (Caty) Zanoaga-Ciocarlan-Gavrilcea, un fel de doamna Bovary careia de-a lungul existentei i s-au implinit toate aspiratiile. Caty, invingatoare intr-un proces de mostenire, pastreaza setea de avere si renume, stiind sa traga foloase, ca sotie de ministru plenipotentiar, din atentia unui bancher argentinian, sa-si sacrifice sotul decat sa piarda banii, sa se remarite cu Remus Gavrilcea, prin urmare cu un nou beneficiar al puterii sub regim fascist, sa scape si de acesta cand e urmarit, conservand bunurile materiale, sa faca un copil cu printul badaran Max Hungerliu spre a fi admisa in casta aristocratica, in care probabil ar patrunde, de n-ar fi devorata finalmente de un cancer. Romanul e o satira esentiala a aristocratiei in ruina, care supravietuieste prin visuri absurde sau acceptand ocupatii scandaloase, incredibile, uneori la un pas de mendicitate. Cat despre intelectuali, acestia devin conformisti, zelosi ai noului regim, circula in noua societate ca si in epavele celei vechi, ca Dinu Gaittany, sau se alieneaza la propriu ca Bonifaciu Hagienus, care se crede reincarnarea lui Alexandru cel Mare. In fundal se profileaza si arhitectul loanide, iesit din izolarea de altadata si devenit constructorul noii lumi. Din pacate, lumea noua are in roman mai putina realitate artistica, geniul romancierului miscandu-se mai liber in viziunea grotesca si caricaturala a vechii lumi, reconstruita de arhitect tipologic, nu atat din observatie, cat din documente inventate ad-hoc, din scrisorile ramase intr-un scrin negru cumparat la talcioc. Dar romanul flaubertian, exemplar initial, se pierde, in partea doua, in cronica prolixa a unor fapte insuficient generalizate artistic, intr-o compozitie de aspect baroc. Versurile lui CALINESCU (Poesii, 1937; Lauda lucrurilor, 1963), privite cu neincredere la inceput, suspectate de livresc, de constructie artificiala, de exemple menite a ilustra un cod propriu, nu sunt lipsite nici de spontaneitate, nici de imaginatie, nici de infiorare reala in fata universului, relevand un destin inedit. Daca in Poesii se puteau identifica reminiscente eminesciene, ca si, sub raport tehnic, recursuri barbiene, in Lauda lucrurilor poetul se individualizeaza deplin, fie ca mediteaza asupra elementelor, fie ca observa metamorfozele regnurilor, fie ca intocmeste catagrafia obiectelor, relevand latura lor muzicala, ascunsa. Viziunea macrocosmosului ca si perceptia microcosmosului, reveriile, visul, aventura cunoasterii varstelor, facerea si desfacerea, pozele si trairile autentice, resuscitarile mitice, toate sunt prilejuri de incontestabil lirism si numai prestigiul istoricului si criticului literar face ca aceasta latura a creatiei lui CALINESCU sa stea in umbra. Nu sunt neglijabile nici piesele de teatru, indeosebi Sun sau calea neturburata, mit mongol extras din cartile despre religia si civilizatia chineza a lui Marcel Grant (din Su-King, cartea versurilor), cu figura legendara a lui Sun, "muzicant, poet, filosof, agricultor, olar, manuitor al tuturor industriilor folositoare", un fel de om universal, adept al confucianismului intemeiat pe respectarea riturilor si a puterii morale, iesind invingator in orice competitie si Ludovic alXIX-lea (1964) sarja a moravurilor feudale de curte din secolul al XVIII-lea, cu reconstituirea savuros-erudita a esteticii timpului. A compus, de asemenea, piese scurte, parodii, scenarii pentru teatrul de papusi, divertismente folclorice (Phedra, Secretarii domnului Voltaire, Tragedia regelui Otakar si a printului Salibor, Basmul cu minciunile, Fluturele, Irod imparat, Craiasa fara cusur, Soarele si luna etc.).
OPERA
Alcuni missionari cattolici nella Moldova dei secoli XVII e XVIII, Roma, 1925; Altre notizie sui missionari cattolici nei paesi romeni, Roma, 1930; Viata lui Mihai Eminescu, Bucuresti, 1932 (ed. III, cu aparat critic, 1938; ed. V, 1964); Cartea nuntii, roman, Bucuresti, 1933; Opera lui Mihai Eminescu, I Filosofia teoretica. Filosofia practica, Bucuresti, 1934; II-III Descrierea operei, Bucuresti, 1935; IV-V Cadrul psihic. Cadrul fizic. Tehnica. Analiza. Eminescu in timp si spatiu, Bucuresti, 1936; Poesii, Bucuresti, 1937; Enigma Otiliei, I-II, Bucuresti, 1938; Viata lui Ion Creanga, Bucuresti, 1938; (ed. II, 1964); Principii de estetica, Bucuresti, 1939 (ed. critica de Al. Piru, Craiova, 1974; postfata de L. Leonte, Iasi, 1996); Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, Bucuresti, 1941; (ed. II revazuta si adaugita, ed. ingrijita de Al. Piru, 1982; alte ed.: Craiova, 1993; 1994; Onesti, 1998); Sun sau calea neturburata, mit mongol, Bucuresti, 1943 (ed. II, 1953); Istoria literaturii romane. Compendiu, Bucuresti, 1945 (ed. II, 1948; ed. III, cu o postfata de Al. Piru, 1968; ed. de M. Duta, 1994); Impresii asupra literaturii spaniole, Bucuresti, 1946 (ed. II, Bucuresti, 1965); Trei nuvele, Bucuresti, 1949; Kiev, Moscova, Leningrad, Bucuresti, 1949; Bietul Ioanide, roman, Bucuresti, 1953 (ed. II, 1965); Am fost in China noua, Bucuresti, 1955; Studii si conferinte, Bucuresti, 1956;
Nicolae Filimon, Bucuresti, 1959; Scrinul negru, roman. Bucuresti, 1960; Gr. M. Alexandrescu, Bucuresti, 1962; Lauda lucrurilor, poezii, Bucuresti, 1963; Cronicile optimistului, Bucuresti, 1964; Teatru, Bucuresti, 1965; Estetica basmului, Bucuresti, 1965;
Vasile Alecsandri, Bucuresti, 1965; Opere, I (Cartea nuntii), Bucuresti, 1965; II (Poezii), Bucuresti, 1965; III-IV (Enigma Otiliei), Bucuresti, 1966; V-VI (Bietul Ioanide), Bucuresti, 1967; VII-VIII (Scrinul negru), Bucuresti, 1968; IX (Sun, Teatru), Bucuresti, 1971; X (Nuvele, alte poezii, Horatiu, opere traduceri). Bucuresti, 1976; XI (Viata lui Mihai Eminescu), Bucuresti, 1969; XII-XIII (Opera lui Mihai Eminescu, ed. revazuta), Bucuresti, 1969; 1970; XIV (Ion Creanga), Bucuresti, 1972; XV (Principii de estetica. Istoria literaturii romane, compendiu), 1979; XVI (Impresii asupra literaturii spaniole. Studii si conferinte), Bucuresti, 1971; XVII (N. Filimon. Gr. M. Alexandrescu), Bucuresti, 1983; /. Eliade Rad-ulescu si scoala sa, ed. de Al. Piru, Bucuresti, 1966; Studii si cercetari de istorie literara, cu o pref. de Al. Piru, Bucuresti, 1966; Studii si comunicari, ed. de Al. Piru, Bucuresti, 1966; Scriitori straini, ed. de V. Nico-lescu si
A. Marino, Bucuresti, 1967; Ulysse, ed. de G. Serban, Bucuresti, 1967; Scrieri despre arta, I-II, ed. de G. Muntean, Bucuresti, 1968; Universul poeziei, antologie si postfata de Al. Piru, Bucuresti, 1971; Texte social-politice. 1944-1965, cu o pref. de Gh. Matei si Gh. Tugui, Bucuresti, 1971; Literatura noua, ed. si pref. de Al. Piru, Craiova, 1972; insemnari de calatorie, ed. si pref. de G. Muntean, Bucuresti, 1973; Galceava inteleptului cu lumea (Cronica mizantropului si optimistului, 1928-1949), I-II, ed. de G. Serban, Bucuresti, 1973-1974; Corespondenta lui
G. Calinescu cuAl. Rosetti (1935-1951), Bucuresti, 1977; Scrinul negru si Dosarele Scrinului negru, ed. de Cornelia Stefanescu, Bucuresti, 1977; Mihai Eminescu. Studii si articole, ed. ingrijita, postfata si bibliografie de Maria si CALINESCU Teodorovici, Iasi, 1978; Scrisori si documente, ed. ingrijita de N. Scurtu, pref. de Al. Piru, Bucuresti, 1979; Avatarii faraonului Tla, ed. ingrijita, pref. si bibliografie de
M. Papahagi, Bucuresti, 1982; Scrinul negru, I-II, repere istorico-literare alcatuite de A. Rusu, Bucuresti, 1982; Cartea nuntii, Bucuresti, 1983; Enigma Otiliei, Bucuresti, 1983; Istoria literaturii romane, compendiu, Bucuresti, 1983; Viata lui Mihai Eminescu, Bucuresti, 1983; Aforisme si reflectii, ed. de I. D. Parvanescu si Al. Stanciulescu Barda, pref. de I. CALINESCU Chitimia, Bucuresti, 1984; Enigma Otiliei, Bucuresti, 1984; Corespondenta lui Al. Rosetti cu G. Calinescu, prezentata de L. Calin, Bucuresti, 1984; Calinescu si contemporanii sai (corespondenta), I-II, Bucuresti, 1984-1987; Aproape de Elada, selectie si comentarii de G. Serban, Bucuresti, 1985; Opera lui Mihai Eminescu, I-IV, Bucuresti, 1985; Bietul Ioanide, Bucuresti, 1986; Poezii. Teatru. Nuvele, Bucuresti, 1986; Viata lui Mihai Eminescu, Bucuresti, 1986; Ion Creanga, Bucuresti, 1987; Enigma Otiliei, Bucuresti, 1988; G. Calinescu. insemnari si polemici, Bucuresti, 1988; Cartea nuntii, Timisoara, 1989; Ion Creanga, Bucuresti, 1989; Viata lui Mihai Eminescu. Ion Creanga: viata si opera, Chisinau, 1989; Oglinda constelata, ed. ingrijita si pref. de I. Oprisan, Bucuresti, 1990; Cronici literare si recenzii, I-II, ed. de A. Rusu, note si comentarii de I. Balu si A. Rusu, Bucuresti, 1992; Lauda lucrurilor. Poezii 1927-1965, text stabilit de M. Duta, ed. integrala dupa ms, Bucuresti, 1992; Cartea nuntii, Bucuresti, 1993; Opere, I, text ingrijit, note, comentarii si variante de N. Mecu, studiu introductiv de I. Balu, Bucuresti, 1993; Bietul Ioanide, I-III, pref. si tabel cronologic de I. Balu, ed. ingrijita de A. Rusu, Bucuresti, 1995; Viata lui Mihai Eminescu, Bucuresti, 1995 (alte ed., Chisinau, 1997; 1998); Scrinul negru, pref. de
E. Simion, curriculum vitae si bibliografie de CALINESCU Mohanu, Bucuresti, 1996; Enigma Otiliei, tabel cronologic, repere critice si postfata de Carmen Dobre, Bucuresti, 1998.
REFERINTE CRITICE
E. Lovinescu, Istoria, VI;
N. Iorga, Ist. Ut. cont., E. Lovinescu,
Istoria literaturii romane contemporane. 1900-1937, 1937; Perpessicius, Mentiuni, IV;
I. Negoitescu, Scriitori moderni, 1966;
P. Constantinescu, Scrieri, II; I. Balu, G. Calinescu, eseu despre etapele creatiei, 1970; I. Negoitescu, insemnari critice, 1970; S. Damian, G. Calinescu - romancier. Eseu despre mastile jocului, 1971 (ed. II revazuta si adaugita, 1974); G. Calinescu, interpretat de, 1971; V. Alecu, Opera literara a lui G. Calinescu, 1974; I. Balu, G. Calinescu, bibliografie, 1975; V. Nicolescu, Starea lirica, 1975;
N. Balota, De la "Ion"; Ov. S. Crohmal-niceanu. Literatura, I, III; E. Simion, Scriitori, II;
M. Ungheanu, Lecturi si rocade, 1978; Al. Pini, Permanente romanesti, 1978;
D. Micu, G. Calinescu. Intre Apollo si Dyonisos, 1979; I. Negoitescu, Alte insemnari critice, 1980;
M. Zaciu, Lancea luiAhile, 1980; G. Jalba, Romanul lui Calinescu, 1980; M. Papahagi, Eros si utopie, 1980; I. Balu, Viata lui G. Calinescu, 1981 (ed. II, 1994);
M. Martin, G. Calinescu si "complexele" literaturii romane, 1981; Melania Livada, G. Calinescu poet si teoretician al poeziei, 1982; Le comparatisme roumain, 1982; CALINESCU Coroiu, Tineretea lui Gutenberg, 1982; De la N. Filimon la G. Calinescu, 1982;
M. Iorgulescu, Ceara si sigiliul, 1982; P. Mareea, Varietati literare, 1982; O. Cotrus, Meditatii critice, 1983; F. Faifer, Dramaturgia intre clipa si durata, 1983; Gh.
Grigurcu, intre critici, 1983;
N. Manolescu, Teme 4, 1983; V. F. Mihaescu, Timp si mod, 1983; Z. Sangeorzan, Anotimpurile criticii, 1983; Radu G. Teposu, Viata, 1983;
I. Vlad, Lectura romanului, 1983;
S. Cioculescu, Itinerar critic, IV, 1984; CALINESCU Ciopraga, Propilee, 1984; Cornel Moraru, Textul si realitatea, 1984; V. Nicolescu, Starea lirica, II, 1984;
D. Pacurariu, Scriitori, II; CALINESCU Coroiu, Dialog in actualitate, 1985; O. Ghidirmic, Poeti neoromantici, 1985;
A. Sasu-
Mariana Vartic, Romanul romanesc, I; M. Ungheanu, Exactitatea admiratiei, 1985; M. Anghelescu, Lectura operei, 1986; Zoe Dumitrescu-Busulenga - I. Sava, Muzica si literatura, 1986; G. Ivascu, Confruntari literare, II, 1986; N. Manolescu, Teme 6, 1987; A. Cosma, Romanul, I; Sultana Craia, Fetele orasului, 1988; N. Manolescu, Teme 7, 1988; Olimpia Radu, Pagini de critica literara, 1988;
N. Steinhardt, Prin altii spre sine, 1988; T. Tihan, Apropierea, 1988; M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988; V. Alecu, G. Calinescu si "Jurnalul literar", 1989; Gh.
Grigurcu, De la Mihai Eminescu, 1989; Al. Pini, Critici, 1989.;
Z. Ornea, in Romania literara, nr. 37, 1995;
M. Anghelescu, in
Luceafarul, nr. 3, 1995; Gh.
Grigurcu, in Romania literara, nr. 17, 1996;
G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 1, 1997; Gh.
Grigurcu, A doua viata, 1998;
I. Vartic, in Romania literara, nr. 49, 1999; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 24, 1999; G. Calinescu in constiinta literara a contemporanilor, 1999; I. Oprisan, G. Calinescu printre contemporani, 1999.
