n. 20 iul. 1943, corn. Copaceni, jud. Balti, Basarabia.
Fiul lui Constantin Paunescu si al Floarei, invatatori, de descendenta olteana.
Studii liceale la Craiova, incheiate in 1960 la Bucuresti.
Corector, pana in 1963, la Bucuresti si Oradea, iar intre 1963 si 1968, student la Facultatea de Lb. si Literatura romana a Univ. din Bucuresti. Lucreaza la rev. Amfiteatru (1966-1968); ocupa diverse functii redactionale la Romania literara (1968-1970) si
Luceafarul (1970-1972).
Redac-tor-sef al rev. Flacara (1973-1985). Conduce cenaclul "Flacara" (1973-1985). Din 1990, este director al ziarelor Vremea si Totusi iubirea. Vicepresedinte al Partidului Socialist al Muncii (fost P.C.R., din 1992), senator PAUNESCU S.M. (1992-1996) si reprezentant al Romaniei in Consiliul Europei (1993-1996). A debutat ca poet in rev. Luceafarul (1 mai 1960).
Debut editorial cu voi. Ultra-sentimente (1965). "Cel mai tanar poet al acestei republici" isi schita atunci un portret ce avea sa se definitiveze in cartile de mai tarziu: cantaret, prin excelenta, al Cetatii, intr-o poezie discursiva, patetica, expresie a unui vitalism frenetic si al unei mari capacitati de metaforizare. Mieii primi (1967) si mai ales
Fantana somnambula (1968) accentueaza aceste trasaturi. Istoria unei secunde (1971), al carui prim tiraj este topit de cenzura, imbogateste registrul liric cu subliniate note ironic -sarcastice, dezvoltand descinderile spre parabola si poezia gnomica, prezente si in voi. imediat anterioare. O oarecare vointa de disciplinare a discursului prin apelul la forma fixa a sonetului se observa in Repetabila povara (1974) si indeosebi Pamantul deocamdata (1977), o data cu largirea extrema a campului tematic pana la ilustrarea evenimentului imediat, intr-o versificatie adeseori superficiala, in care jurnalistica face o serioasa concurenta poeziei, agravand diferentele de nivel prezentate pe parcursul intregii opere. Aceleasi observatii sunt valabile, in mare, si pentru versurile din tot mai masivele volume Manifest pentru sanatatea pamantului (1980), Iubiti-va pe tunuri (1981), Rezervatia de zimbri (1982), Totusi, iubirea (1983); Locuri comune (1986), Viata mea e un roman (1987), intr-adevar (1988), Sunt un om liber (1989). Tomurile de versuri tiparite dupa 1989 - Poezii cenzurate (1990), dar mai ales Romaniada, Noaptea marii betii, Bieti lampagii (care alcatuiesc Trilogia carunta, 1993-1994) si Front fara invingatori (1995) imping spre pragul cel mai de jos scrisul lui P., coplesit, pe foarte mari suprafete, de versificatia ocazional-jurna-listica. PAUNESCU este si autorul unor carti de interviuri si reportaje: Sub semnul intrebarii (1971, ed. adaugita in 1979) si Lumea ca lume (1973). insemnari de calatorie in De la Barca la Viena si inapoi (1982). A publicat si un mic voi. de "proza fantastica si satirica", sub titlul Cartile postale ale mortii (1970). Premiul Uniunii Scriitorilor (1968).
O lectura globala a poeziei lui PAUNESCU pune in lumina profilul unui scriitor ce se vrea in permanenta implicat in viata colectivitatii sociale, fata de care isi aroga o functie exponentiala, de purtator de cuvant, dar si de judecator si de "provocator" al constiintelor la o dinamica superioara. Definit ca "risc pe cont propriu", gestul poetic tinde sa devina exemplar, asumandu-si responsabilitatea curajului civic, dificultatile rostirii unor adevaruri considerate ca incomode si infruntand, in consecinta, posibilitatea esecului. PAUNESCU reface astfel ipostaza - mai bine zis, ipostazele - poetului romantic, construindu-si un portret din tonuri contrastante, sugerand disponibilitatile cele mai diverse ale unei sensibilitati expansive. O continua "stare de urgenta" unifica diferitele masti si roluri - de la mesianismul cantaretului situat in fruntea multimii la falsa umilinta spectaculara (de fapt, o alta fata a orgoliului) a creatorului redus la starea de "mascarici", "fachir" sau "claun", ori la recea mandrie a "geniului neinteles". Oricum, confesiunea sa este, de cele mai multe ori, o confesiune in for, un discurs pe o scena, reclamand imperios un auditoriu: incitat, contrariat, admonestat, acesta trebuie sa participe la spectacolul verbal ce se instituie ca model - oglinda a imensei desfasurari a evenimentelor individuale, sociale sau cosmice. Debutul poetului propunea ipostaza unui adolescent ce descoperea lumea ca pe un spatiu al genezelor, sub regimul unei puternice tensiuni afective: "ultrasentimentele" numeau aceasta stare extrem-tensionata, timpul trait era cel al "zilelor de mare emotie", al "teribilelor temperaturi" si al "varstei de foc". Din patosul lui
N. Labis, reinnoit in aceste poeme, lipseste insa elementul complementar, de echilibru contemplativ al "simetricei privelisti de gand", care traducea la autorul Luptei cu inertia aspiratia clasica. Dimpotriva, caracteristica liricii lui PAUNESCU este voluptatea de a se lasa "asediat" din toate partile de un univers in necontenita proliferare de forme, ordinii geometrice preferandu-i-se "faramitarea" si metamorfoza: "Barbar inconjurat de lumi ce vor sa se afirme, /Repet faramitarea Imperiului Roman" - noteaza poetul; iar altundeva marturiseste: "imi place sa traiesc vegheat de lucruri", "de noi miscari mi-e mana plina". Expresie a preaplinului afectiv, "haosul subteran" al simturilor mentine subiectul in continua stare de agitatie, sub presiunea necesitatii urgente de a se comunica: "Ma simteam o gramada de sentimente/Si ma proclamasem tara". Acestei fierberi interioare ii corespunde un discurs el insusi proliferant, navalind torential in pagini, greu de stapanit: cititorul e pus in fata unui mare spectacol verbal, ce atrage in vartejul sau elementele cele mai diverse - geografie dinamica a unei "lumi delirante", deschis spre universul din afara, ochiul surprinde interferenta regnurilor, germinatia colosala, intors catre sine, eul se descopera ca sursa de uriase energii, pe care le vrea imprimate cosmosului intreg, convocat pana si la sarbatorile cele mai intime. Poezia lui PAUNESCU se defineste inca de pe acum ca o "poezie cu martori", dominata de obsesia audientei, a ecoului, si obligand, oarecum, la audienta, in numele unor inalte imperative etice. Pe masura ce inainteaza in timp, ea se diversifica problematic. Poetul descopera conflictele si contradictiile, energetismul vitalist si bucuria de a numi lucrurile sunt insotite de spaima fata de invazia materiei amorfe si de amenintarea sterilitatii. Foarte productiva e in Mieii primi (1967) si in Fintina somnambula (1968), dualitatea vitalism frenetic-stagnare mortificanta a simturilor; inertia, mereu blamata la nivel social, e descoperita in propria individualitate - si atunci discursul liric se transforma intr-o lamentatie pe tema deteriorarii simturilor si a facultatilor cognitive. Caracteristic din acest punct de vedere, ciclul Convalescenta lui Iov, din Fintina somnambula, deplange vindecarea de suferinta ca pe o decadere din "starea de exceptie" a dinamicii interioare intr-un echilibru echivalent cu stagnarea. Tema starii de veghe, a respingerii "somnului comun", poate fi regasita, pe urmele lui Labis, la mai toti confratii de generatie: poetul ii confera o noua expresie, patetica, modeland-o conform obsesiei sale fundamentale, care e aceea a comunicarii lirice. Caci toate formele de inertie converg in creatia sa catre cea mai grava, care este incapacitatea rostirii, sau - si mai frecvent - a absentei reactiei la mesajul poetic: "Nu mai e dreptate. Raman singur, /Nimeni nu mai incuviinteaza mersul meu prin lume" - scrie undeva. Iar in Istoria unei secunde (1971) - una dintre cartile sale majore - poetul este asezat nu o data in fata unei "lumi surdomute si umile" clamandu-si, in accente de un patos reinnoit, "soarta tulburata", in "lunga noapte a acestui veac". Latura pamfletara, ironica si sarcastica a liricii lui PAUNESCU ia aici proportii, intr-o poezie tot mai mult orientata spre parabola si predispusa deformarilor grotesti ale viziunii. Fara sa aduca innoiri importante, Repetabila povara (1974) si Pamantul deocamdata (1977) subliniaza mai degraba datele cunoscute. Cele mai bune poeme atesta acelasi patos militant al poetului angajat, ce se simte dator sa puna intrebari istoriei, sa infrunte comoditatile, sa vestejeasca "stemele imburghezirii stramte". Voluminoasele carti de versuri Manifest pentru sanatatea pamintului (1980) silubiti-va pe tunuri (1981), urmate de sutele de pagini reunite sub titluri precum Rezervatia de zimbri (1982), Locuri comune (1986), Viata mea e un roman (1987), Intr-adevar (1988), Sunt un om liber (1989), aduc o noua, spectaculoasa amplificare a registrului tematic al poeziei lui R, ce se doreste, marturisit, o harta completa a problematicii timpului nostru. Ambitia de "poet total" e ilustrata astfel intr-o lirica in continuare discursiva, deschisa cu egala fervoare spre temele fundamentale si spre ocazional. Batut de "vantul epocii", eul liric isi redimen-sioneaza definitia sub semnul coexistentei contrariilor: "Epoca mea, cum te-as trada eu, oare, / Cand sunt ca tine, mugur de contraste, / Noroi zacut si stea stralucitoare, / Farama din oglinda vremii noastre?". Spectacolul launtric si cel al lumii din afara se afla mereu in conjunctie, intr-o poezie patetica, retorica pana la exces, atrasa de hiperbolic, in care exaltarea imnica si lamentatia, apostroful si pamfletul, amplele desfasurari oratorice si concentrarea reflexiva, gnomic-sententioasa se intalnesc in intentia de a intretine tensiunea rostirii. In esenta, marea tema a poeziei lui PAUNESCU nu s-a schimbat: este aceea a vointei, ca si dictatoriale, de subordonare a realului de catre autoritatea atotcuprinzatoare a subiectului liric, in perspectiva unei comunicari fara bariere cu masa, devenita imensa, a "publicului". Extensiunea tematica, sustinuta de o facilitate de a versifica iesita din comun, este departe insa de a favoriza si intensitatea comunicarii, incat putinele poeme antologice stau alaturi de multimea amorfa si zgomotoasa a textelor improvizate rapid de cel ce se vrea totusi "functionarul durerii generale", caracterizandu-si versurile drept niste "insemnari de campanie". Contestat vehement dupa rasturnarea dictaturii comuniste, din Decembrie 1989, ca fost "poet de curte" ce inchinase numeroase versuri encomiastice (ramase in presa zilei, nereluate in volume) familiei prezidentiale, PAUNESCU a publicat in 1990 un tom de peste sapte sute de pagini de Poezii cenzurate, scrise intre august 1968 si decembrie 1989. Evantaiul tematic e si aici extrem de diversificat, ca si registrele stilistice: discurs amintind militantismul romantic pasoptist, parabole ironic-sarcastice vizand realitati greu de numit in mod direct, ode elogiind mari figuri ale trecutului, "reportaje" lirice inregistrand date ale unei vieti imediate ce contrasta cu cliseele oficializate, pamflete la adresa "analfabetilor" cenzori ai literaturii, versuri ocazionale coborand pana la faptul divers etc. "Viata noastra ca un recensamant falsificat", "viata intre indicatii si cozile la carne/ intre decrete si tranchilizante / intre ce era voie si ce era nevoie", intr-un "veac cu politie multa", cu "partidul nostru inevitabil", provoaca sensibilitatea poetului ce se vrea angajat pe toate fronturile, dar care se descopera acum ca "reporter trist" sau "claun la pensie". Din nou extrem de inegal sub unghi estetic, scrisul sau accepta programatic pericolul caderii in non-poezie, in numele "adevarului": "Stiu ca vorbele mele nu sunt poezie, / Nici aici si nici in alte imprejurari, / Dar prefer adevarul crud, / Prefer licarirea rece a cutitului care taie painea/ Si-o da copiilor flamanzi/ Oricarei straluciri calde, oricarei poezii ornamentale". Data fiind insa ambiguitatea, sub unghi etic, a atitudinilor poetului, amintitul "adevar" devine el insusi foarte relativ. Volumele ce alcatuiesc Trilogia carunta - Romaniada, Noaptea marii betii, Bieti lampagii, din 1993-1994, ca si Front fara invingatori (1995) ilustreaza in chip dramatic consecintele unei asemenea devalorizari: oratoria sentimen-tal-umanitarista, de tip "populist", exaltarea patriotarda ori umorile negru-pamfletare provocate de realitatea post-revolutionara suna neautentic, in absenta unei reale si lucide interogatii, iar amalgamul ideologic face discursul confuz, mentinandu-1 intr-un fel de conventiona-litate abstracta a "angajarii", degradata in demagogie. Ele confirma ceea ce s-a numit "regresiunea limbajului liric", "melodrama ideologica", "pasoptismul minor, aspectul de serie, industrios" (Gh.
Grigurcu) ca date ale acestei etape a scrisului lui P" in care textele remarcabile sunt mai curand exceptii. Pentru a regasi ceea ce este cu adevarat valoros in poezia sa, va fi nevoie de o foarte exigenta selectie in noianul inflationist incurajat de inertia prozodiei. Caci, in cazul lui P., creatorul autentic ramane un "poet de antologie".
OPERA
Ultrasentirnente, Bucuresti, 1965; Mieii primi, Bucuresti, 1967; Fantana somnambula, Bucuresti, 1968; Cartile postale ale mortii, Bucuresti 1970; Viata de exceptii, Bucuresti, 1970; Istoria unei secunde. Bucuresti, 1971; Sub semnul intrebarii, Bucuresti, 1971 (ed. II, adaugita, 1979); Lumea ca lume, Craiova, 1973; Repetabila povara, Craiova, 1974; Pamintul deocamdata. Bucuresti, 1976; Poezii de pana azi, cu o pref. de
E. Barbu, postfata de
S. Cioculescu, Bucuresti, 1978; Manifest pentru sanatatea pamintului, Bucuresti, 1980; Iubiti-va pe tunuri, Bucuresti, 1981; De la Barca la Viena si inapoi, Bucuresti, 1982; Rezervatia de zimbri, Bucuresti, 1982; Locuri comune, Bucuresti, 1986; Viata mea e un roman. Bucuresti, 1987; intr-adevar, Bucuresti, 1988; Sunt un om liber, Bucuresti, 1989; Poezii cenzurate, Bucuresti, 1990; Romaniada, Bucuresti, 1993; Noaptea marii betii, 1993; Bieti lampagii, Bucuresti, 1994; Front fara invingatori, Bucuresti, 1995; Infractiunea de a fi, versuri, Bucuresti, 1996; Tragedia nationala. Sonete si alte poezii noi, Bucuresti, 1997; Deromanizarea Romaniei, Bucuresti, 1998; Cartea cartilor de poezie. Bucuresti, 1999.
REFERINTE CRITICE
M. Calin escu, Aspecte literare, 1965;
M. Martin, Generatie si creatie, 1969; Gh. Grigurcu, Teritoriu liric, 1972; PAUNESCU Poanta, Modalitati lirice contemporane, 1973;
I. Pop, Poezia;
E. Simion, Scriitori, I;
L. Raicu, in Romania literara, nr. 52, 1974;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 47, 1974;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 10, 1974; Al. Piru, Poezia, II;
C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1975; E. Simion, in Ramuri, nr. 1, 1975;
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 15, 1976; Al. Cistelecan, in Familia, nr. 2, 1977; PAUNESCU Poanta, in Steaua, nr. 2, 1977; M. Iorgulescu, Scriitori; D. Di-mitriu, Ares si Eros, 1978; M. Nitescu, Poeti contemporani, 1978; Gh. Grigurcu, Poeti;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 49, 1979; Al. Dobrescu, Foiletoane 2, 1981;
I. Simut, Diferenta specifica, 1982;
L. Ulici, Confort Procust, 1983; I. Pop, Lecturi fragmentare, 1983;
G. Dimisianu, Lecturi libere, 1983; PAUNESCU Mareea, Concordante si controverse, 1983; M. Nitescu, Atitudini; PAUNESCU Poanta, Radiografii, II, 1983; Val Con-durache, Portret al criticului in tinerete, 1984;
V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, 1984; Cornel Moraru, Textul si realitatea, 1984; Alex. Stefanescu, Dialoguri;
M. Sorescu, Usor cu pianul pe scari, 1985; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 33, 1986;
D. Micu, Limbaje moderne in poezia romaneasca de azi, 1986; I. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 44, 1987; PAUNESCU Poanta, in Steaua, nr. 6, 1987; L. Ulici, in Romania literara, nr. 30, 1987; Alex. Stefanescu, Prim plan, 1987; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 47, 1993;
I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1993; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 45-46, 1994; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 38, 1996;
M. Mihaies, in Romania literara, nr. 16, 1998.